4,723 matches
-
ipostazele ei moderne, de stilul Art Nouveau. Coperta întîi înfățișează o mulțime de domni caricaturali cu joben, învălmășindu-se și fugind, în panică, pe treptele unei clădiri vaste. Imaginea — probabil, o manifestație reprimată de poliție — pare desprinsă dintr-o comedie mută. Scris (nu și semnat) de Ion Vinea, „Avertismentul“ prin care se deschide revista este un articol-program incisiv: „Apariția acestei reviste e antipatică. Explicațiunile de rigoare, oricît de abile, nu pot demonstra utilitatea unui portevoix mai mult, în bîlciul de surle
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
viață, rezultatul va lipsi. Același teatru vegetativ se va tîrî într-un decor nou. Ceeace lipsește teatrului ca să devie cu ajutorul celorlalte elemente moderne o expresie a epocii este textul modern. Sîntem gata a crede că o artă mai nouă, arta mută, cu posibilități mai proprii vremei, ne va pregăti acest text pe care și-l va însuși și teatrul”. Influența cinematografului asupra teatrului s-a dovedit determinantă: „Textul a fost deci reintegrat în teatru în măsura valorii lui, iar arta interpretării
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
convenții rigide. Pe urmele optimismului futurist (v., între altele, entuziasmul pentru „teatrul de varietăți” și marionete), integraliștii pledează pentru o regenerare a artei teatrale („prostituate” de comercialul facil) prin încorporarea unor genuri „minore”, generatoare de emoții colective: music-hallul, circul, cinematograful mut („pantomima”). Este redescoperită commedia dell’ arte, iar „misterele” medievale sînt reinventate în spirit futurist: „În clovnerii, pantomime, în cîntece de veselie, să retrăim extazele vieții noastre. Mister, în care ritmul mașinei, sunetul sirenei, suferința cotidiană, sforțarea noastră spre libertatea colectivă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
niște simple „cronici”: ele ilustrează, prin ricoșeu, însăși poetica integralistă. Rolul imaginii pure, dinamismul, fuziunea dintre magie și tehnologie, fotogenia, caracterul „popular” de „artă colectivă”, sintetică, sincretică și „internațională” sînt elemente care nu încetează să fascineze imaginarul colaboratorilor revistei. Filmul mut e privit cu candoarea descoperirii unui teritoriu poetic miraculos. Nu mai avem de-a face, ca la Contimporanul, cu o admirație orientată „constructivist” spre filmele abstracte ale lui Hans Richter sau Wiking Eggeling. Integraliștii își manifestă și ei prețuirea pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
lui Eisenstein și Pudovkin). Preocupările cele mai articulate privind estetica cinematografică le întîlnim, totuși, la Integral, pe linia comentariilor și studiilor semnate de Ivan Goll, Blaise Cendrars și Fernand Léger, mari admiratori ai lui Charlot. Fascinația poeților suprarealiști pentru „marele mut” (în special pentru filmele lui Chaplin, Man Ray și ale fraților Marx) este o constantă a anilor ’20. În Opera de artă... Walter Benjamin va face o legătură între arta-șoc pentru mase, cinema și transformările sensibilității prin tehnica reproductivă: „Prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
născut o nouă formă de reprezentare: Cinematograf sau fotogenie. Este arta care potențează valorile. Este tocmai contrariul teatrului”. Deși exprimate confuz, principiile „integralismului” sînt vizibile și în acest articol: „Mai potrivită și mai ospitalieră unui text nou decît teatrul, arta mută va însemna reintegrare în reprezentare atunci cînd plastica integralistă, arhitectura (integralistă prin însuși scopul ei), muzica, va culmina într’un text în care suferința, durerea, plăcerea, bucuria, nevoia, natura, spasmul, nebunia, visul, mașina, sgomotul etc. vor trăi în egală măsură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
timpanul, sufletul burghezului a făcut loc interpretărilor cu mișcări de piață, de uzină, de epocă. Pentru ele se cere actorul danțator pe acțiune, lumină, decor. Magnet sau metrou în vîna New York-ului, iată viziunea actorului Douglas Fairbanks”. „Însemnări despre arta mută”, apărut în numărul 5 al revistei, pune alături imaginile a doi actori reprezentativi: Fairbanks („cavalerul romantic al vremii”, apreciat și de Meyerhold) și Chaplin („vagabondul sentimental prin excelență”). Ambii eroi moderni „luptă” și „corectează viața”, refuză sentimentalismul și visează la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
tăcu. — Știi cu cine te-ai înhăitat? Ăla e Endō, din banda lui Hoshino. Are tuberculoză. N-are sânge, n-are lacrimi. Ucide fără remușcări. Nu mai are nici el mult de trăit. Întinde-o repede de-aici. Gaston rămase mut de uimire. — Bate-l! Cară-te! Nu mai ai nici o secundă de pierdut. Scapă cum poți. Fugi din casă până în strada principală, unde poți lua un taxi. Mai ai cei trei mii de yeni? Femeia și-a amintit de portofelul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
piciorul și l-a lovit fără milă peste mâinile care se agățaseră de sacii de ciment. Pielea de pe degete i s-a jupuit și a început să sângereze. — Vai! Non, non! Gaston și-a recăpătat vocea. Până în clipa aceea fusese mut de frică. Stătea și se uita, fără glas, la cei doi japonezi. — Gas, intră și tu acolo. Dacă vine cineva, ne prefacem că ne uităm pe-aici. Endō-san, strigă disperat Gastom. Câine-san, îți place!... Îți plac copiii. Îți plac câinii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
și toamne neschimbat ca Tine, Doamne. Aur scutură alunul. Fluier zice. Cade fumul. Greierii părinților mulcom cântă, mulcom mor. Cu aroma-i ca veninul amintește-mi-se-arinul. Mult mă mustră frunza-ngustă. Vântul lacrima mi-o gustă. [1942] AUTOPORTRET Lucian Blaga e mut ca o lebădă. În patria sa zăpada făpturii ține loc de cuvânt. Sufletul lui e în căutare în muta, seculara căutare de totdeauna, și până la cele din urmă hotare. El caută apa din care bea curcubeul. El caută apa, din
Poezii by Lucian Blaga [Corola-publishinghouse/Imaginative/295565_a_296894]
-
cine știe? - Poate că din trunchiul tău îmi vor ciopli nu peste mult sicriul, și liniștea ce voi gusta-o între scândurile lui, o simt pe semne de acum: o simt cum frunza ta mi-o picură în suflet - și mut ascult cum crește-n trupul tău sicriul, sicriul meu, cu fiecare clipă care trece, gorunule din margine de codru. MUGURII Un vânt de seară aprins săruta cerul de Apus și-i scoate ruji de sânge pe obraji. Trântit în iarba
Poezii by Lucian Blaga [Corola-publishinghouse/Imaginative/295565_a_296894]
-
și cădere, tristețe și răstigniri și înainte de toate despre marea trecere. Dar cuvintele sunt lacrimile celor ce ar fi voit așa de mult să plângă și n-au putut. Amare foarte sunt toate cuvintele, de-aceea - lăsați-mă să umblu mut printre voi, să vă ies în cale cu ochii închiși. PSALM O durere totdeauna mi-a fost singurătatea ta ascunsă Dumnezeule, dar ce era sa fac? Când eram copil mă jucam cu tine și-n închipuire te desfăceam cum desfaci
Poezii by Lucian Blaga [Corola-publishinghouse/Imaginative/295565_a_296894]
-
ori din poveste mi-ai vorbi. În spinii de-aici arată-te Doamne, să știu ce-aștepți de la mine. Să prind din văzduh sulița veninoasă din adânc azvârlită de altul să te rănească sub aripi? Ori nu dorești nimic? Ești mută, neclintită identitate (rotunjit în sine a este a) nu ceri nimic. Nici măcar rugăciunea mea. Iată stelele întră în lume deodată cu întrebătoarele mele tristeți. Iată o noapte fără ferestre-n afară. Dumnezeule, de-acum ce mă fac? În mijlocul tău mă
Poezii by Lucian Blaga [Corola-publishinghouse/Imaginative/295565_a_296894]
-
noastre! ASFINȚIT MARIN Piere în jocul luminilor saltul de-amurg al delfinilor. Valul acoperă numele scrise-n nisipuri, și urmele. Soarele, lacrima Domnului, cade în marile somnului. Ziua se curmă, și veștile. Umbra mărește poveștile. Steaua te-atinge cu genele. Mut tălmăcești toate semnele. Ah, pentru cine sunt largile vremi? Pentru cine catargele? O, aventură, și apele! Inimă, strânge pleoapele! MIRABILA SĂMÎNȚĂ Mă rogi cu-n surâs și cu dulce cuvânt rost să fac de semințe, de rarele, pentru Eutopia, mândra
Poezii by Lucian Blaga [Corola-publishinghouse/Imaginative/295565_a_296894]
-
lângă o apă ce curge, lângă apa care vede totul, dar amintiri nu are. Plăcut e somnul în care uiți de tine ca de-un cuvânt. Somnul e umbra pe care viitorul nostru mormânt peste noi o aruncă, în spațiul mut. Plăcut e somnul, plăcut. POEZIA Un fulger nu trăiește singur, în lumina sa, decât o clipă, cât îi ține drumul din nor până-n copacul dorit, cu care se unește. Și poezia este - așa. Singură-n lumina sa ea ține pe cât
Poezii by Lucian Blaga [Corola-publishinghouse/Imaginative/295565_a_296894]
-
-o, neștiind ce să spun. Imaginea lui Fran, cea atît de calmă, cea plină de succes și supertrendy, implorînd pe cineva refuza să-mi apară dinaintea ochilor. Mai ales În postura de grămadă jalnică pe podea. Numai ideea mă lăsa mută. Dar care era rostul? Îmi explicase Fran. Nu știi niciodată cum o să reacționezi la ceva pînă nu ți se Întîmplă. PÎnă În clipa aceea, crezuse cu sinceritate că Își va face bagajele și va pleca, că va avea destulă demnitate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
să irosească averea bisericii mele, spre îmbelșugarea rudelor și a concubinelor lui. Nu uita că datorezi bisericii Sant’Eufemia o despăgubire. Cel puțin dacă ești un om drept, așa cum cred. Încă o dată n-am avut de făcut decât o plecăciune mută. Veneția, orașul care răsare din mare, a fost fondat de către romanii refugiați din Aquileia pe vremea hunilor. Dar mult aur și argint au adăugat cei din Altino, fugiți din calea longobarzilor. Locuiau pe insule mici, unele atât de învecinate, că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
zis nimic. Garibaldo a schițat doar un mic gest de salut și încă o dată m-a prins de braț. Heraclion a spus: - Medic arogant, călugăr încăpățânat, de ce refuzi lectica? De ce nu rămâi aici? Garibaldo a făcu din nou un gest mut de salut cu mâna, fără să se-ntoarcă, și a surâs. Pe drum m-a întrebat: - Când pleci, Stiliano? I-am răspuns: - Peste două zile. A făcut semn cu capul, după care mi-a zis: - Bine. Mâine să vii la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
cerut să fiu chemat în apartamentul său. Lucra cu slujitoarele ei o perdea de altar pentru biserica San Giovanni, și o rază de soare îi căzuse pe mâini. Și-a ridicat privirea, în care am citit nedumerire și o cerință mută. A lăsat deoparte lucrul, mi-a luat mâinile și mi le-a sărutat, punându-mă în mare încurcătură. - Stiliano, dragă prietene, sunt foarte îngrijorată de soarta verilor mei. Au mare nevoie să fie sfătuiți în acest moment greu. N-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
tâmpenie apelul ăsta la miez de noapte, chiar când trebuia să termine. Nu răspunde nimeni. Sună din nou, prelung. Noaptea e pustie, cețoasă, iar realitatea e o stradă nefiresc de moartă, punctată de arbori Înfrigurați, traversată de fantasme iuți și mute, o tăcere pe care Întunericul o face să fie nesfârșită. — Ce facem dacă nu deschide? Întreabă agentul simplu, Îngrijorat. Agentul principal nu răspunde. — Voi sunteți? mormăie În cele din urmă o voce slabă. — Dumneavoastră ați sunat? Deschideți, poliția. Caută ascensorul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
fugă. În curte, surorile vorbeau cu fetițele, așezate pe marginea fântânei cu pești roșii. Camilla Fioravanti recita o poezie ciudată despre peștii care trăiesc ascunși În adâncurile mării. Peștele are un gust bun/ peștele e liber În ocean./ Peștele e mut,/ nimeni nu știe că el există/ până când moare/ și iese la suprafață./ Anarhistul e un pește./ Înoată liber În adâncurile societății./ evită plasa și stă mut/ când iese la suprafață/ anarhistul e deja mort. Celelalte, sclavele și slujnicele sale, dădeau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
adâncurile mării. Peștele are un gust bun/ peștele e liber În ocean./ Peștele e mut,/ nimeni nu știe că el există/ până când moare/ și iese la suprafață./ Anarhistul e un pește./ Înoată liber În adâncurile societății./ evită plasa și stă mut/ când iese la suprafață/ anarhistul e deja mort. Celelalte, sclavele și slujnicele sale, dădeau din cap aprobator, chiar dacă nu Înțelegeau nimic, căci Camilla povestea mereu Întâmplări ciudate. Când Kevin Îi trecu pe dinainte, tăcu brusc și se Înroși ca o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
tăcu brusc și se Înroși ca o pătlăgică. Spera că se va așeza lângă ea, iar ea Îi va explica poezia cu peștii pe care o Învățase de la fratele ei Aris - Îi plăcea atât de mult pentru că și ea era mută. Dar Kevin se prefăcu că nu o vede. Ajunse la băieții Îngrămădiți lângă ușa de la baie. — Îl ai pe Totti? Îl repezi Anzalone. Purta ochelarii reflectorizanți, de parcă ar fi fost pe pista de schi, să le arate tuturor că tocmai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
să mergi. — Bravo, spuse sora Angelica. Întorcându-se cu fața la tablă, scrise În jumătatea stângă - FAMILIA punctul 3: fiecare contribuie prin implicarea sa. Fiecare trebuie să rămână la locul lui. Camillei nu-i mai păsa de familie. Or fi ei peștii muți, dar ea are limbă. Ce rost mai are un secret dacă nici măcar persoana În cauză nu Îl Împărtășește? Ea era mireasa lui pentru totdeauna, și Kevin nici nu știa lucrul ăsta. Ce rost mai avea? Cei mari Îl chinuiau dintotdeauna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
se teme de el. Și, de fapt, nu se temea - nu ziua În amiaza-mare, pe o stradă ca Tiburtina, străbătută de sute de camioane și traversată acum În mare viteză de autobuzul pentru Roma - la geamuri văzu chipuri indiferente, martori muți ai abjecției lor. Bărbatul acesta agitat, cu pupilele dilatate și cu mâinile tremurânde era totuși Antonio. Și chiar dacă-i devenise străin, de parcă nu l-ar fi cunoscut niciodată, nu s-ar fi căsătorit cu el, nu l-ar fi iubit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]