4,367 matches
-
nu-i trecea nimic, ar fi căscat de urât dacă acel urât nu ar fi fost atât de plăcut. Era un urât iernatec, plin de poezie, care nu se naște decât iarna, în casa încălzită, când afară e frig și ninsoare, când înăuntru îți reamintești ceea ce ai citit sau auzit mai fantastic în viața ta, un urât ca mirosul florilor de măr ce se scutură de vânt și cad ca o ploaie, urâtul melancoliei dulci care se naște în omul civilizat
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
sărut, Scînteind la focul stelelor splendide Semănate-n fundul cerului plăcut Colo se arată niște insolite, Strălucind la raza stelii lui Lial, Astfel ca un negru cuib de alunițe Care Încunună sînul virginal. Muntele Olimpul cu a lui cunună De ninsori eterne se zărește-n fund; Albele-i cosițe strălucesc la lună, Se răsfrîng pe sînul golfului profund. Însă cadrul dulce, care ne răpește Peste Propontide, se schimbă-n Bosfor: Arta cu natura acolo s-unește Să formeze cadrul cel mai
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Îmbrăcat În lumini de intensități diferite. Universul În totalitate este valorizat acum prin capacitatea lui de a produce strălucire. Luna luminează ca un far tainic tabloul măreț, fantastic. Soarele este, Într-o oră a zilei, „rotund și palid”, apoi, cînd ninsoarea Încetează, „doritul soare” apare și „strălucește și desmiardă oceanul de ninsoare”. Plopii pierduți În clăbuci albi de fum se topesc În zare, În timp ce fulgii „zbor, plutesc În aer ca un roi de fluturi albi” etc. Feericul acesta cînd grandios, cînd
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
acum prin capacitatea lui de a produce strălucire. Luna luminează ca un far tainic tabloul măreț, fantastic. Soarele este, Într-o oră a zilei, „rotund și palid”, apoi, cînd ninsoarea Încetează, „doritul soare” apare și „strălucește și desmiardă oceanul de ninsoare”. Plopii pierduți În clăbuci albi de fum se topesc În zare, În timp ce fulgii „zbor, plutesc În aer ca un roi de fluturi albi” etc. Feericul acesta cînd grandios, cînd miniatural tinde să capteze o undă cosmică. În poetul Înspăimîntat de
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
prea mult. Nici Alecsandri nu cunoaște, de pildă, valoarea metaforei În poezie. Puținele metafore („a nopții regină”, „fiori de gheață”, „al nopții negru sin”, „cuibul graiului”, „Îngerul iubirei”, „genii de spaimă”, „plaiul dulcei tinereți”, „sinul nopței”, „plaiul nemurirei”, „ocean de ninsoare”..., „raiul nălucirii” etc.) sînt din seria metaforelor numite de tropologi În praesentia sau din categoria metaforelor tocite, stereotipe*. Imposibil de determinat o predilecție pentru un spațiu semantic. Imaginile sînt florale, astrale, ornitologice, explicite mai totdeauna, vaporoase, convenționale. Epitetul este apreciativ
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
din pat și portocala. Se uscase puțin, coaja i se subțiase și se întărise, dar strălucea în penumbră, ca un ghem de lumină. Melania se așeză pe podea, rezemată de marginea patului, luă portocala în poală și plânse. Era prima ninsoare. Poate tocmai de aceea subțire, silindu-se să ajungă până la pământ. Crengile negre luceau, învelite încă în pojghița nopții. Melania ațâțase focul în sobă, plita răspândea o căldură înecăcioasă. Golea dădu perdelele la o parte și se așeză. — Mi-e
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
ei. Își păstraseră doar blocurile de desen și creioanele. Era atât de frig, încât o clipă se temură ca el să nu plutească prin aburii respirațiilor. Dar nu apăru, Magul nu poate fi decât atâta vreme cât își respectă semnele. Era prima ninsoare din anul acela. O zăpadă mare, pufoasă, pe care aici, în parc, n-avea s-o tulbure nimeni zile în șir. La fel dincolo de gard, unde era cimitirul vechi al Bisericii Armenești. Zăpada venise deodată și prea devreme, credeau ei
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
atâta lumină, încât flăcăruia căpețelului de lumânare prisosea. Cu mâinile îmbrobonite de ceară, fetița suflă în lumânare. Era semnul că povestea luase sfârșit. Cerul se tulburase deasupra orașului. Mirosea a zăpadă, deși abia era început de octombrie. Vântul aducea mirosul ninsorilor de la răsărit. Crengile desfrunzite ale castanilor luceau de bruma care nu mai apuca să se topească. Dintre șinele de cale ferată se ridicaseră stoluri de ciori care, nemaigăsind boabe căzute, se roteau flămânde deasupra orașului. Tili avea de ales între
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
nu înfloriseră. Jos însă, pe drumul Bucureștilor, Ioanide fusese plăcut impresionat, ca estet (fără considerație pentru latura economică), de multitudinea fluturilor. Pe zeci de kilometri de-a lungul liniei ferate, marginile câmpului erau acoperite cu o floare albă mișcătoare, o ninsoare parcă ridicîndu-se în sus într-un viscol suitor. Chiar și de-a lungul apei, roiuri izolate de fluturi persistau a se ridica spre deal, și mulți căzuseră în apă. - Mânia lui Dumnezeu! observă vizitiul; anul ăsta n-o săavem poame
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
albi. Cei care intrau în casă picau parcă de la altă latitudine. - Dacă, Doamne ferește, zise unul, moare pe vremea asta, o să fie o problemă grea înmormîntarea lui. - Și eu sunt îndatorat să vorbesc, ca oficialitate, din partea ministerului! - Norocul este că asemenea ninsori nu țin mult. Babe! Gaittany venea zilnic cu mașina, arunca un ochi spre patul unde zăcea Conțescu, apoi, înclinîndu-se în fata doamnei Conțescu, îi săruta mâna și se retrăgea zicând invariabil: - Să sperăm că mâine va fi bine. Însă, ajuns
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
figura celuilalt și, tot așa, memoria cuplului rămâne intactă în istoria nescrisă a lumii. Gestul fondator este cel care transpune de fiecare dată schema universală a iubirii într-o particularitate extremă și conferă astfel fiecărei iubiri unicitatea ei absolută. Prima ninsoare căzută în anul acela. Zăpada, după ce fusese viscolită până târziu, către miezul nopții, încremenise acum în straturi mari și pufoase. Bucuria lor, ținîndu-se de mână pe strada pustie și mergând în urma puiului de caniș, alb tot, care încerca să sară
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
acea foaie Dramele Baraganului, scriere originală (foarte originală! ) contimporană. Prima parte: convertirea banditului, cârcima de la cărare. Iată textul începutului: Era timpul înfiorător. Sara unei din cele din urmă zile ale lui fevruarie anul 1848 adusese cu sine un viscol spăimântător. Ninsoarea grozavă ce începuse de cu ziua, nu mai putea cădea. Ea era oprită de un viscol furtunos; și supunîndu-se astfel unui element mai puternic decât dânsa ea alerga rătăcindă prin aerul rece și aspru. Din astă cauză, se putea vedea
Opere 09 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295587_a_296916]
-
nu mai putea cădea. Ea era oprită de un viscol furtunos; și supunîndu-se astfel unui element mai puternic decât dânsa ea alerga rătăcindă prin aerul rece și aspru. Din astă cauză, se putea vedea locuri de imense întinderi neatinse de ninsoare. În alte părți însă, adecă în acelea unde vântul era mai puțin forte, ninsoarea cădea la pământ în mase colosale și ajutată de viscol ea se compacta, formând astfel niște munți înalți și teribili, încît orice trecere pe acolo devenea
Opere 09 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295587_a_296916]
-
unui element mai puternic decât dânsa ea alerga rătăcindă prin aerul rece și aspru. Din astă cauză, se putea vedea locuri de imense întinderi neatinse de ninsoare. În alte părți însă, adecă în acelea unde vântul era mai puțin forte, ninsoarea cădea la pământ în mase colosale și ajutată de viscol ea se compacta, formând astfel niște munți înalți și teribili, încît orice trecere pe acolo devenea imposibilă... Ea găsise un loc mai bun de stabilit în întinsa câmpie a Bărăganului
Opere 09 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295587_a_296916]
-
luna decembrie, când Crivățul bate nemilos cu viteze ce ating 100 km/h sau chiar mai mult, cum a fost în anul 1954, când a suflat cu 125 km/h. Acest vânt aduce iarna ger și precipitații sub formă de ninsoare, iar vara bate ca un vânt uscat care sporește evaporația și transpirația plantelor. Din sud-vest ne bucurăm de vântul numit „Austrul”, care aduce, de regulă, timp frumos, dar secetos. Alte două vânturi care se mai resimt în zona noastră sunt
Monografia Comunei Oncești Bacău by Octavian I. Iftimie () [Corola-publishinghouse/Science/1775_a_92288]
-
Moldova, astfel încât inamicul a ocupat Bucureștiul în luna decembrie. După o perioadă de refacere cu sprijin francez, în vara anului 1917, armata română declanșează contraofensiva. În țărâna răscolită de obuze, în umezeala tranșeelor, printre trunchiurile de copaci, în lapoviță și ninsoare, în scrâșnetul tăios al gerurilor și în toate lipsurile materiale, în contrast cu înzestrarea armatei dușmane, ostașii români au dat dovadă de un eroism legendar. Lupte crâncene s-au dat la Oituz, Mărășești și Mărăști. Multe episoade eroice, cum ar
Monografia Comunei Oncești Bacău by Octavian I. Iftimie () [Corola-publishinghouse/Science/1775_a_92288]
-
cu suflet, ca de obicei, de G.G. Ursu, prof. univ., mare animator și păstrător al valorilor culturale ale orașului, intitulate „Rondelul amintirii" foarte apreciate de localnici dar și în literatură: „Au înflorit salcâmii la Bârlad, Orașul e-o legendă de ninsoare, Voi tineri, prindeți clipa să nu zboare , Cât florile pe caldarâm nu cad. Am fost și eu ca voi, nutrind răsad Să pot rodi în vremea călătoare, Au înflorit salcâmii la Bârlad Orașul e-o legendă de ninsoare. Ci astăzi
Mari personalităţi ale culturii române într-o istorie a presei bârlădene 1870 – 2008 by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1655_a_3098]
-
legendă de ninsoare, Voi tineri, prindeți clipa să nu zboare , Cât florile pe caldarâm nu cad. Am fost și eu ca voi, nutrind răsad Să pot rodi în vremea călătoare, Au înflorit salcâmii la Bârlad Orașul e-o legendă de ninsoare. Ci astăzi, în amurg, ce desfătare Să mă cufund, cum flăcările-mi scad, În amintiri, ca-ntr-un dulce vad, Suava ei tortură mă doboare... Au înflorit salcâmii la Bârlad...” Președintele comitetului municipal pentru cultură și educație socialistă, dr. Paul
Mari personalităţi ale culturii române într-o istorie a presei bârlădene 1870 – 2008 by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1655_a_3098]
-
colaboratorului de la Avânturi Culturale - și nu numai - spune într‐ un articol: „ G.G. Ursu și atmosfera din Bârlad după primul război mondial”: ...” Oamenii (din Bârlad‐n.a.) erau buni, firește, cuminți, harnici și prietenoși. Aici a trăit poetul, aici a cunoscut iernile, ninsorile, zăpezile, școlărițele cu șorțul negru‐albastru, cu gulerașe albe...” George Constandache către G.G. Ursu despre G. Tutoveanu: „... el n‐a fost scriitorul turnului de fildeș. Cine l‐a văzut astfel, l‐ a văzut greșit. Care casă era mai deschisă pentru
Mari personalităţi ale culturii române într-o istorie a presei bârlădene 1870 – 2008 by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1655_a_3098]
-
hârtie numai ce‐i al nostru. Că zicea Emil Gârleanu în numărul 3 al revistei: „... Căci, d e ce, spre pildă, am 324 cânta florile portocalului, căruia nu i‐am văzut decât fructul, când zarzării ne îmbată primăvara cu parfumul ninsorii lor de flori? De ce am căuta să simțim murmurul Gangelui, când ne șoptește atât de tainic și de aproape izvorul a scuns în umbrișul sălciilor pletoase și curge atât de măreț Dunăr ea de vale? Sau de ce am căuta să
Mari personalităţi ale culturii române într-o istorie a presei bârlădene 1870 – 2008 by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1655_a_3098]
-
Și vântul mișcă arborii-n grădină. Dar prin fereastra ta eu stau privind Cum tu te uiți cu ochii în lumină. Ai obosit, cu mâna ta cea fină În val de aur părul despletind. L-ai aruncat pe umeri de ninsoare, Desfaci visând pieptarul de la sân, Încet te-ardici și sufli-n lumânare... Deasupră-mi stele tremură prin ramuri, În întuneric ochii mei rămân, Ș-alături luna bate trist în geamuri. Închei aceste note, datorate lui Eminescu, despre care n-am îndrăznit
Intelectualul ca diversiune. Fragmente tragicomice de inadecvare la realitate by Vasile Gârneț () [Corola-publishinghouse/Science/2015_a_3340]
-
însăși ideologia și programul revistei, că iată exact ceea ce zicea Emil Gârleanu în numărul 3 al revistei: „... căci de ce, spre pildă, am cânta florile portocalului, căruia nu i -am văzut decât fructul, când zarzării ne îmbată primăvara cu par fumul ninsorii lor de flori? De ce am căuta să simțim murmurul Gangelui, când ne șoptește atât de tainic și de aproape izvorul ascuns în umbrișul sălciilor pletoase și curge atât de măreț Dunărea la vale? Sau de ce am căuta să zugrăvim rău
Carte ..., vol. I by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/492_a_1296]
-
umbră, nu vine niciodată singur și scotocește peste tot după acele cu gămălie. Tautologia "un luptil e un luptil" implică ideea inutilității definirii unei asemenea ființe din moment ce este atât de bine cunoscut. El își face apariția într-un ținut straniu: ninsoarea cade cu zgomot, consumul apei este interzis, acele cu gămălie nu pot fi aruncate pe fereastră, pentru că se întorc, și pot fi prinse numai cu vată pentru a le reașeza în cutie. Luptilul are trăsăturile informatorului (fraza lui muzicală conține
Monica Lovinescu, O Voce A Exilului Românesc by MIHAELA NICOLETA BURLACU [Corola-publishinghouse/Science/1012_a_2520]
-
o șfichiuitură de aer de origine polară îl pișcă pe obraz, în timp ce pe frunte îi căzu și câțiva stropi din aceeași proveniență. Observând că picăturile răzlețe se îndeseau văzând cu ochii, privi mai cu atenție în jur. Se stârnise o ninsoare în toată regula. "Curios fenomen", își zise dialogând cu propria-i persoană. "S-a schimbat anotimpul văzând cu ochii. Am intrat în magazin toamna și am ieșit iarna". Într-adevăr, ieșit în stradă, cu cămașa umedă din cauza căldurii din interior
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
arhicunoscută, a căpitanului Bostan Gheorghe, comandantul direct al plutonului. Bază caporalul Bidaru, "Domnișoarele de la pension" Adunaaa rea! Era porecla dată radiotelegrafiștilor, deoarece cele mai multe ore de instrucție le efectuau în sala radio și nu sub cerul liber pe vânt, ploaie sau ninsoare.. Caporal Bidaru, alegi doi voluntari! Ploscaru Dumitru și Șomoy Ferdinand! Marmitele în spate, armamentul din dotare la mașină, luați legătura cu bucătăria, 32 de porții. Executarea! Pentru a ajunge la destinație, trebuiau să meargă de-a lungul firului telefonic. Distanța
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]