6,900 matches
-
Costum ușor, de vară, deși interlocutorul său se credea în iarnă. Doctorul ținea în dreapta un scurt baston de cauciuc, tocul unei umbrele. Își ștergea, din când în când, cu o fină batistă albă, fața transpirată de arșița primăverii, dar și ochelarii, fruntea, barba. Am stat de vorbă cu studentul, când și-a revenit. Mi-a confirmat extraordinara devoțiune, bucuria pe care o reprezenta Mila. Amor să fi fost sau sex, cum se spune azi, nu mă interesează. O inițiere afectuoasă, asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
chipurile activiștilor, chipurile milițienilor. Primirea la Academie a renumitului scriitor, somptuoasa vilă anoului academician, academicianul vorbind la Congresul Partidului. Curtea fabricii. Apartamentul moșierului tocmai arestat, celebrul colecționar de tablouri. Istoria unei familii. Pianistul copil, tatăl, grav, lângă mama obeză, cu ochelari. Fetița și băiețelul la școală, plimbarea cu barca, înmormântarea fetiței, concertulfestiv. „Cinci mii de fotografii, domnule Vancea! O epopee!“, anunțase victorioasă Venera. Croitorul cu familia, cei doi frați ofițeri. Balerina cu maică-sa și cu pisicile. Ședința de partid a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
apucă ceașca, sorbi, o puse la loc. — Vezi că te așteaptă cineva, mormăi tenorul, din spatele ziarului pe care îl citea. — Arăți ca poetul romantic, atacă Tolea. Ca decembriștii, în preajma arestării, ca Bălcescu la Palermo... ca Pușkin înaintea duelului. Marga roti ochelarii și ochiul sănătos spre ușă. — O, surpriză! Tu, aici... m-ai prins într-un moment cam... ia loc, Tolea, ia loc. Comisii și comitete, ce să fac. Terminăm curând, nu mai avem decât puțin... Se ridică, aduse scaunul de la ușă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
întinse un dosar voluminos. — Mda, aici sunt analizele, electrocardiograma, radiografiile. Deci, pe lângă păsărelele din cap, ai ulcer, te dor rinichii, splina, da, da. Îmi pare rău, n-avem ce face, n-avem ce face. Bolnavul privea umil spre instanță, spre ochelarii negri ai bondocelului, spre halatul alb al toreadorului,spre iscoada fără halat. Se decise repede: străinul era persoana mai importantă. Vreun inspector, ceva, cineva, de control, ăștia cu puterea. Se ridică în picioare, avansă spre Tolea. Își desfăcu nasturii de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
poată, Florine? N-ai văzut, miroase a mort. Îi dăm gradul doi și îl trimitem la expertiza neurologică, de acord? De acord, veni fumul dinspre doctorul Florin. — Să intre Costache Viorica, scandă dintre dosare micuțul Marga. Liniște. Marga înălță capul, ochelarii se rotiră stânga dreapta. — A, uitasem, Ortansa nu-i aici... Dominic dădu să se ridice, să facă pe aprodul, dar Marga i-o luă înainte. N-avu însă timp să ajungă laușă, ușa se izbise de perete. În cameră năvălise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
când, cum, îngerașul Ortansa care o împinse ușurel, dar decis pe nebună spre ușă. Moment de tăcere. Calmul Florin mormăia, în mucul țigării: păi... — Intri în dialog cu asta, Florine? În jocul ăsteia, Florine? își ștergea Bombonel sudoarea frunții și ochelarii aburiți. O paranoică știută. O dată la două-trei săptămâni își face plimbarea prin oraș și ne vizitează și pe noi, să-și joace numărul. Te apuci să-i explici de dosare și secretariat?... Asistenta Ortansa Teodosiu ieșise, în ușă apăruse deja
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
peste burtă, dezgolind coloanele abundente ale picioarelor albe și umflate. Sandale, laba piciorului imensă. Piciorul, un corp în sine, independent. — Dumneata? — Pentru soț, Vlădescu Dragoș. Doctorul Marga caută dosarul Vlădescu Dragoș, îl găsește, se adâncește în lectură, ridică în sfârșit ochelarii din hârtii, scrutează zdrahonul din fața sa, reia lectura, zâmbește, livrează, până la urmă, concluzia celor citite. — Cam opuși. Vă aflați la poli opuși, înțeleg. Dumneata și soțul, vreau să zic... cam opuși. Soția Vlădescu pleacă, rușinată, privirea. Tace, strânge în pumnul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
mai e decât canapeaua, devenită scaun, instrumentul psihiatrului. — Ți-a plăcut carnavalul? — No comment. — Cum de ai venit aici, la spital? Înseamnă că e ceva urgent. S-a întâmplat ceva? Ce s-a mai întâmplat? — Păi... nimic. Doctorul își scoase ochelarii. Își trecu palma peste ochiul drept, sănătos, apoi peste ochiul stâng, cusut, apoi peste frunte. Își puse din nou ochelarii fumurii. Părea obosit. — Vrei poate o internare? Un certificat, o rețetă... — Fleoșc! Certificat, rețetă... spanac. Urmă o lungă pauză. Dominic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
spital? Înseamnă că e ceva urgent. S-a întâmplat ceva? Ce s-a mai întâmplat? — Păi... nimic. Doctorul își scoase ochelarii. Își trecu palma peste ochiul drept, sănătos, apoi peste ochiul stâng, cusut, apoi peste frunte. Își puse din nou ochelarii fumurii. Părea obosit. — Vrei poate o internare? Un certificat, o rețetă... — Fleoșc! Certificat, rețetă... spanac. Urmă o lungă pauză. Dominic își puse frumoasele sale mâini pe masă, lângă mâinile mici, durdulii, cuunghiile aranjate la salonul de manichiură, ale doctorului Marga
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
se abate. Tura-vura, ne-am abătut. Știi ’mneata... Am pierdut-o. — Care? Ce? Scrisoarea de la Claudiu? — Aș! O mie de ani pace! Pentru cinstea obrazului nostru, vorba aia, să ne abatem, așa că... pontul cu scrisoarea. Domnul doctor Marga își îndreptă ochelarii pe nas, se foi în scaun. — Ce pont? Scrisoarea? Unde-i scrisoarea? — Care scrisoare? — Cum care? Nu vorbeai de o scrisoare? — A, scrisoarea! Scrisoarea becherului... da, da, persoană însemnată. Arma cu efect întârziat... o am acasă, la păstrare. La loc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
aleea lungă care ducea spre poarta spitalului. Ora de repaus, medicii plecaseră, bolnavii se odihneau, aleea era pustie. Bufonul dădea din mâini și din chelie și zvârlea din copite, să-și facă discursul mai convingător. Doctorul micuț grăsuț își ștergea ochelarii, ținându-se cu greu de pașii nervoși ai hahalerei. Leul în mijloc: prezentul feroce, dominator. În dreapta, câinele slugarnic: rânjetul ipocrit al viitorului, care vrea să fie pe placul tuturor, benevolente, benedictinus. În stânga, lupul: trecutul devorat, devorator. Monstrul tricefal, domnule!, cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
Dar sunt pe moarte... Păi, cum... sunteți foarte, cum să spun... în foarte bună... condiție. Da, excelentă condiție. — Ei, sigur, excelentă. Excelentă, excelentă, așa zicea și doctorul ăla mic și grăsuț, cu un ochi de sticlă. Își ascunde gaura sub ochelari, dar are un ochi desticlă, degeaba se ascunde. Glumeț altfel... la doctori e important, să știi. Gluma, jumate de leac. Că leacurile, cine știe... Dar nu mai reușește nici glumețul ăla de doctor de nebuni. M-am molipsit, asta e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
perfidă, încetinită. Se rotește pe un picior, să se explice. — Domnul Gafton! Să mă felicite. E foarte atent, nu uită în nici un an să mă felicite. — Deci, îl cunoști pe Mauriciu! Asta nu bănuiam, mormăie doctorul, aplecat să-și șteargă ochelarii, dar grijuliu să nu i se vadă ochiul stâng, de sticlă. — Nu ne-am văzut de mult. Când l-au dat afară de la ziarul acela central, l-au trimis, săracul, la ziarul Asociației. Era turtit, mai avea puțin până la pensie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
de clipele de comedie bufă din viața de zi cu zi. Nu doar nenumăratele degete de la picioare strivite sau pocnituri la cap pe care a trebuit să le îndur în decursul anilor, nu doar frecvența cu care mi-au căzut ochelarii din buzunarul cămășii când mă aplecam să-mi leg șireturile la pantofi (urmată de umilința suplimentară a pasului înainte și a zdrobitului ochelarilor sub talpă), ci încurcăturile monumentale care m-au urmărit încă din primii ani de viață. Picnicul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
care a trebuit să le îndur în decursul anilor, nu doar frecvența cu care mi-au căzut ochelarii din buzunarul cămășii când mă aplecam să-mi leg șireturile la pantofi (urmată de umilința suplimentară a pasului înainte și a zdrobitului ochelarilor sub talpă), ci încurcăturile monumentale care m-au urmărit încă din primii ani de viață. Picnicul de Ziua Muncii din 1952, când am deschis gura să casc și am lăsat să intre o albină pe care, cuprins de panică și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
bărbat însurat va fi să își modeleze nevasta, scoțând din ea un simulacru de femeie care să poată - în lumina și împrejurările potrivite - să trezească în el licărirea dorinței. Unele îmbunătățiri erau ușor de făcut. Lentilele de contact au înlocuit ochelarii; garderoba s-a înnoit; brațele și picioarele i-au fost supuse unor dureroase tratamente depilatoare la intervale regulate. Dar existau și factori asupra cărora Harry nu avea control, eforturi pe care proaspăta lui mireasă va trebui să le facă singură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
O parte a pietrelor au alunecat și au căzut țopăind pe tăblia de plastic laminat a mesei; altele i-au aterizat în palmă și, în timp ce se ridica să plece, mi le-a aruncat în față. Dacă n-aș fi purtat ochelari, aș fi putut încasa una în ochi. — Data viitoare te omor! a zbierat el, scuturându-mi un deget în față, ca o marionetă țicnită. Las-o în pace, javră, altfel ești un om mort! De-acum, toată lumea din restaurant se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
mai are tatuajul pe umărul stâng („N-o văd niciodată dezbrăcată“). Singurul lucru pe care e dispusă să ni-l împărtășească este irelevant pentru cercetările noastre: prietena ei cea mai bună e o fetiță pe nume Audrey Fitzsimmons. Audrey poartă ochelari, ni se spune, dar e cea mai puternică din clasa a patra. Nu numai că le bate la skanderberg pe toate celelalte fete, dar e mai puternică și decât toți băieții. În cele din urmă, iritați, renunțăm, însă nu înainte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
n-am să susțin că mi-a plăcut vreodată. Era un tip ciudat, antipatic, cu un regim alimentar strict vegetarian și cu toată căldura și personalitatea unui stâlp de iluminat public cu becul ars. Costume de poliester șifonate (majoritatea maro), ochelari cu rame groase, o mătreață perpetuă și repulsia deconcertantă față de conversația banală, indiferent de subiect. Puteai să apari la serviciu cu brațul în eșarfă sau cu un ochi bandajat și Henry nu scotea un cuvânt. Se uita la tine puțin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
în timp ce blonda se îmbrăca. Așa că am fugit până pe Fifth Avenue, cu lacrimile curgându-mi pe obraji. De fapt nu, nu am fugit. Doar am mers foarte repede pentru că așa face toată lumea la New York. Și poate plângeam puțin, dar pentru că purtam ochelarii mei de soare Gucci falși, pe care îi cumpărasem de pe Canal Street cu doar zece dolari, arătam aproximativ normal. Bineînțeles că a fost vina mea. M-am lăsat folosită ca o cârpă. Eu am hotărât să iau zboruri transatlantice doar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2278_a_3603]
-
nepoliticoși! Mă așez la bar, pentru ca Adam să mă vadă fără probleme când intră. Mă întreb dacă o să-l recunosc imediat. O să-l mai recunoască altcineva? Până la urmă, nu vreau paparazzi pe urmele noastre, haha. Poate ar trebui să port ochelari de soare cu lentile mate! Îmi comand un pahar de vin. —Altceva? întreabă fata de la bar. —Ăă... nu, mersi. Nu are rost să comand pentru Adam, nu? Nu știu ce bea el. Mă întreb dacă e genul care bea Guinness. Greu de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2278_a_3603]
-
cu mucegai - miam! Adam se joacă cu aperitivul. Pun pariu că are grijă de silueta lui. Altfel cum ar putea să aibă corpul ăsta perfect și tonifiat? E grozav totuși. Atâția bărbați au pielea gri, nesănătoasă, început de chelie și ochelari de profesor. Poartă pulovere de lână, fără formă și au burți mari și moi. Trebuie să spun că e foarte dezamăgitor să mergi prin puburi în zilele noastre. Pleci dintr-un pub sperând că următorul îți va oferi ceva mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2278_a_3603]
-
casă, mă contrazice el. Doar o casă. Și nu e a mea. E a părinților mei. Parchează mașina și îl urmez pe scări până la imensa ușă georgiană. Înainte să-și găsească cheile, ușa se deschide. O femeie mică, suspicioasă, purtând ochelari cu lentile groase și pantofi maro, cu talpă plată se uită de jos în sus la mine. Bună, sunt Katie. Îi ofer cel mai reușit zâmbet de stewardesă și îi strâng mâna. Parcă aș strânge un pește mort. Nu îmi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2278_a_3603]
-
serviciu din hol. Duceți-vă ! Lăsați-le ! Noi rămânem toate trei holbându-ne ca niște copii proști la ușa limuzinei, care tocmai se deschide. O clipă mai târziu, din mașină coboară un bărbat blond, Îmbrăcat Într-un pardesiu bleumarin. Poartă ochelari negri, iar În mână are o servietă care pare foarte scumpă. Uau. Arată de mori. Graham Hillingdon și ceilalți sunt deja afară, aliniați pe trepte. Dau mâna cu tipul rând pe rând, apoi Îl conduc Înăuntru, unde Îi așteaptă Cyril
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
Graham Hillingdon ieșind de la administrativ, urmat de alte câteva persoane. Rahat ! Vine ! OK. Nu te stresa. Așteaptă să se umple și al doilea pahar, cât poți de liniștită și de relaxată... Și uite-l ! Cu părul blond, costumul scump și ochelarii negri. Dar, spre ușoara mea surpriză, face un pas Înapoi, dându-se Într-o parte. De fapt, nimeni nu se uită la el. Atenția tuturor e focalizată asupra celuilalt individ. Un tip În jeanși și helancă neagră, care tocmai iese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]