5,154 matches
-
zboară gând purtat de dor spre a pune capăt separării de fata pe care o iubește, ajungând într-un topos care scapă logicii clasice: Nu e nimic și totuși e", vers-cheie al poemului, în care Svetlana Paleologu-Matta descifra heideggeriana diferență ontologică. (Heidegger este unul dintre maeștrii lui Victor Teleucă). Poetul basarabean nu-și putea explica până la capăt cum de a scris această carte și cum de s-au construit singure fragmentele care nu mai sunt doar fragmente, bucăți ale totului dezmembrat
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
e atât de profund românească și, evident, basarabeană, încât poetul s-a văzut eliberat de povara militantismului publicistic la care e condamnat scriitorul basarabean de azi. El pare a ne arăta calea cum se iese din drama sfâșierii prin ambiguitatea ontologică a dorului, evitând sterilitatea simulacrelor din jocul textualist al postmoderniștilor care dă iluzia că ne putem detașa de destinul național prin internaționalizare. Performanța artistică a lui Victor Teleucă se asociază de la bun început cu o atitudine intuitiv transdisciplinară, atuul conștientizat
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
între lumi, iar nu în lumi. Aici, la margine de existență, ninge alb. Ninsoarea albă este metafora revelatorie (transmodernistă) a lui Victor Teleucă. Pentru asta, trebuie să amintesc că atitudinea transdisciplinară pleacă de la recunoașterea mai multor niveluri de realitate. Premisa ontologică a pus-o alt intelectual basarabean, Ștefan Lupașcu, recunoscut azi ca filosoful cel mai important al transmodernității. El a vorbit de existența a trei materii. Dar nivele de realitate pot fi nenumărate. Noi percepem foarte puține. Cunoașterea modernă le recunoaște
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
își va deschide un drum nou. Încercam, pe vremea aceea, și eu un drum nou în eminescologie, chiar cu ingerințe heideggeriene, dar cartea Svetlanei Paleologu-Matta va avea o soartă și mai contorsionată decât Eminescu Dialectica stilului (1984). Eminescu și abisul ontologic a fost, mai întâi, redactată în franceză, ca teză de docență, sub titlul Eminescu, axiologie poétique. Însă comisia de la Universitatea din Zürich nu-l cunoștea pe Heidegger, în jurul acestuia, altminteri, creându-se o atmosferă ostilă, fiind redus la "colaboraționismul" cu
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
a izolat de viața culturală. Apoi, la îndemnul lui C. Michael-Titus din Londra, a tradus cartea în românește, într-o formă de acuratețe sporită, fiind publicată la Editura lui Victor Frunză din Danemarca, în 1988. În țară, Eminescu și abisul ontologic a fost primită ca pe o revelație a eminescologiei. Patru femei s-au impus, în mod deosebit, în câmpul emiescologiei: Rosa del Conte (Italia), Zoe Dumitrescu-Bușulenga, Svetlana Paleologu-Matta și Ioana Em. Petrescu. Exemplarele pătrunse în România au fost răspândite în
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
profundă. Domnia sa are dreptate să se mire că românii, atât de bogați la ei acasă, prin Eminescu, își mânjesc comoara cu noroiul cel mai sordid, "urinând", adică, "pe temple". Marea revelație a autoarei a fost că geniul eminescian are consistența ontologică a unui spirit de dimensiunile lui Heidegger. Iar descoperirea a fost posibilă deoarece lecturile critice ale Svetlanei Paleologu-Matta s-au prelungit din postmodernitate în transmodernitate. Aici e cheia inaptitudinii contestatarilor lui Eminescu de a se apropia de profunzimile eminescianismului. Dimensiunea
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
prin excelență, în stare pură, rezultat a mii de ani de presiune telurică, cristalul aparține mai multor niveluri de Realitate (în sensul celor trei materii ale lui Ștefan Lupașcu), sugerând o puternică natură contradicțională. Înglobează, altfel spus, o subtilă "diferență ontologică". Svetlana Paleologu-Matta invocă definiția transdisciplinară a ființei umane a lui Nietzsche, cea în spiritul antitezelor eminesciene: "Omul cel mai mare dintre noi (...) este acela care prezintă în el, în modul cel mai viguros, caracterul contradictoriu al existenței". (Voința de putere
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
face cu posteclectismul mașinilor, cu consumismul și profitul, nici cu parateismul. Acesta din urmă e drumul care-L caută pe Dumnezeu fără a-L vedea, printr-o formă majoră de corupție mentală, care chiar ignoră existența lui Dumnezeu"412. Reflexele ontologice ale cristalului țin de umanismul zonelor de transparență din următorul mileniu, ca depășire a paradigmei moderniste și postmoderniste, ultima eșuând într-o eterogenitate desfrânată. Cristalul material acumulează o enormă cantitate de energie care nu dispare niciodată. Reflexele sale contradictorii îl
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
fulgul, și nu mai stârnesc teama nimănui"415. Așadar, în istorie, repetiția este și nu este, după cunoscuta definiție dată ființei de către Parmenide, sau cum ar spune Eminescu: Nu e nimic și totuși e, enunțuri paradoxale care trimit spre "diferența ontologică" a lui Heidegger, ca punct obscur al ontologiei fundamentale ce a pus capăt vechii metafizici. În istorie, ființa este efemerul, de vreme ce evenimentul se petrece o singură dată, iar efemerul nu poate fi condamnat. Originalitatea lui Kundera (aflat încă în paradigmă
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
doctrinarii postmoderniști ai teoriei simulacrelor (Derrida, Vattimo, Deleuze). Ei au preluat în atare sens imaginea muzeului de măști al lui Nietzsche. Și am văzut cum apare totul răsturnat decât la Eminescu: alte piese, aceleași măști. Pentru a rezolva paradoxul diferenței ontologice, Eminescu a introdus ideea de încercare. În clipa în care omul renunță să se mai încerce, el încremenește în "sclav" sau în "împărat", adică se oprește în repetiția oarbă. Numai omul de caracter nu renunță la încercare. E uluitor cum
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
transmodernism of Victor Teleucă / 245 XV. In the crystal's grove / 258 XVI. Why Kundera is not postmodernist / 266 DE ACELAȘI AUTOR: *Marele zid, roman, Editura Junimea, Iași, 1981; *Eminescu Dialectica stilului, Editura Cartea Românească, București, 1984, col. "Eseuri"; *Modelul ontologic eminescian, Editura Porto-Franco, Galați, 1992, col. "Studii eminesciene"; *Istoria Hușilor, Editura Porto-Franco, Galați, 1995, coordonator; *Plecat-am nouă din Vaslui, epigrame, Vaslui, 1996, în colaborare; *Provocarea valorilor, eseuri critice, Editura Porto-Franco, Galați, 1997; Dubla sacrificare a lui Eminescu, Editura Macarie
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
XXI va fi mistic, în "Viața Românească", nr. cit., p. 161. 97 M. Eminescu, în Timpul, V, nr. 199, 6/18 septembrie 1880, p. 1. 98 Idem, în Timpul, V, nr. 201, 10 septembrie 1880, pp. 1-2. 99 Vezi Theodor Codreanu, Modelul ontologic eminescian, Editura Porto-Franco, Galați, 1992. 100 M. Eminescu, Opere, XVI, Editura Academiei, București, 1989, p. 188. 101 Gianni Vattimo, op. cit., p. 185. 102 Annick de Souzenelle, op. cit., p. 120. 103 Gianni Vattimo, op. cit., p. 166. 104 Richard Rorty, Pragmatism și
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
44. 171 Ibidem, pp. 122-123. 172 M. Eminescu, Poezii, III, ediție critică de D. Murărașu, Editura Minerva, București, 1982, p. 220. 173 Mircea Eliade, Despre Eminescu și Hasdeu, Editura Junimea, Iași, 1987, pp. 12, 14. 174 Vezi Th. Codreanu, Modelul ontologic eminescian, 1992. 175 Mircea Eliade, op. cit., p. 15. 176 M. Eminescu, Fragmentarium, op. cit., p. 574. 177 M. Eminescu, în "Manuscriptum", nr. 3/1979, p. 27. 178 M. Eminescu, Fragmentarium, p. 241. 179 Ibidem, p. 87. 180 Martin Heidegger, Originea operei
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
op. cit., pp. 38-39. 401 Victor Teleucă, op. cit., p. 182. 402 Am întâlnit simbolul odiseic și la alt scriitor basarabean, puternic preocupat de destinul național, Tudor Palladi, în volumul cu grăitorul titlu Odiseea lacrimii (1995). 403 Svetlana Paleologu-Matta, Eminescu și abisul ontologic, Editura Nord, Aarhus, Danemarca, 1988 și București, 1994; Jurnal hermeneutic, Editura Clusium, Cluj-Napoaca, 1997. 404 Svetlana Matta, Existence poétique de Bacovia, Editions P. G. Keller, Winterthur, Zürich, 1958. 405 Svetlana Paleologu Matta, Calicantus: scene din viața lui Cristal, Editura Augusta
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
teologi păcătuiau prin ignorarea diferenței dintre esența divină și lucrările divine, dogmă fundamentală în teologia palamită. Dintre gânditorii occidentali moderni, înainte de Ștefan Lupașcu, Heidegger s-a apropiat cel mai mult de Ființă, introducând cel mai important concept al său diferența ontologică, oglindă palamită recuperată împotriva apofatismului teologic occidental. Neînțelegerea diferenței ontologice a împins teologia apuseană în impas, impas sesizat de geniul lui Heidegger și pe care teologia răsăriteană l-a evitat. Asta nu înseamnă că Heidegger a putut evita pe deplin
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
divine, dogmă fundamentală în teologia palamită. Dintre gânditorii occidentali moderni, înainte de Ștefan Lupașcu, Heidegger s-a apropiat cel mai mult de Ființă, introducând cel mai important concept al său diferența ontologică, oglindă palamită recuperată împotriva apofatismului teologic occidental. Neînțelegerea diferenței ontologice a împins teologia apuseană în impas, impas sesizat de geniul lui Heidegger și pe care teologia răsăriteană l-a evitat. Asta nu înseamnă că Heidegger a putut evita pe deplin consecințele nihilismului, ignorând, la rându-i Persoana Treimică a lui
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
XI-lea și al XII-lea s-au înregistrat schimb]ri în aceast] privinț] deoarece a început dezvoltarea metodei scolastice de cercetare. „P]rintele” scolasticii a fost Sfanțul Anselm, arhiepiscopul de Canterbury, cunoscut ca fiind cel care a introdus „dovadă ontologic]” a existenței lui Dumnezeu. În secolul al VI-lea, Boethius a afirmat c] anumite idei, chiar și unele principii morale sunt evidente intuitiv. El a preferat un stil mai riguros al gândirii decât cel obișnuit. În scrierile lui Anselm, acești
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
imaginea standard sugereaz] inexistentă unor astfel de fapte. O judecat] moral] nu poate avea un caracter exhaustiv - sau așa pare acum. În sfârșit, putem înțelege despre ce este vorba în acest eseu, deoarece realismul moral reprezint] doar perspectiva metafizic] (sau ontologic]) potrivit c]reia exist] fapte morale. Corespondentul realismului în psihologie se numește „cognitivism”, teorie potrivit c]reia judec]țile morale exprim] credințele noastre despre ceea ce reprezint] aceste fapte morale și putem ajunge s] descoperim natură acestor fapte prin participarea la
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
aceast] privinț]” (Moore, 1903, p. 6). Moore nu vrea s] spun] c] nu poate s] identifice care lucruri sunt bune. (De exemplu, el crede c] prietenia și contemplarea frumuseții sunt bune.) El insist] de fapt asupra unei chestiuni metafizice sau ontologice: caracterul bun al lucrurilor bune const] în faptul c] ele au proprietatea de a fi bune, o tr]s]tur] de bâz] a realit]ții care nu mai poate fi analizat] sau explicat] (vezi capitolul 36, „Intuiționsimul”). Naturaliștii nu sunt
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
atunci de ce ar trebui s] presupunem existența unui ț]ram al faptelor morale ireductibile pentru a explica de ce trebuie s] nu poate derivă din este? Greșeală se datoreaz] unei confuzii, deoarece exist] trei forme ale autonomiei eticii: logic], semantic] și ontologic]. Acestea sunt confundate adesea, dar numai cea din urm] este incompatibil] cu naturalismul. De autonomia logic] ne-am ocupat deja. Autonomia semantic] (deoarece are leg]tur] cu înțelesurile) este teza potrivit c]reia cuvintele morale nu au același înțeles că
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
am ocupat deja. Autonomia semantic] (deoarece are leg]tur] cu înțelesurile) este teza potrivit c]reia cuvintele morale nu au același înțeles că oricare altele și, mai mult, ele nu pot fi parafrazate într-o expresie naturalist] (sau imoral]). Autonomia ontologic] este teza potrivit c]reia pentru că judec]țile morale s] fie adev]rate ele trebuie s] r]spund] unui ț]ram al faptelor morale și propriet]ților sui-generis. (Am denumit-o autonomie ontologic] pentru c] are leg]tur] cu tipurile
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
într-o expresie naturalist] (sau imoral]). Autonomia ontologic] este teza potrivit c]reia pentru că judec]țile morale s] fie adev]rate ele trebuie s] r]spund] unui ț]ram al faptelor morale și propriet]ților sui-generis. (Am denumit-o autonomie ontologic] pentru c] are leg]tur] cu tipurile de lucruri care trebuie s] existe.) Autonomia ontologic] este deci opusul naturalismului care insist] asupra faptului c] nu e nevoie de ceva atat de ciudat precum propriet]țile propuse de Moore pentru a
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
țile morale s] fie adev]rate ele trebuie s] r]spund] unui ț]ram al faptelor morale și propriet]ților sui-generis. (Am denumit-o autonomie ontologic] pentru c] are leg]tur] cu tipurile de lucruri care trebuie s] existe.) Autonomia ontologic] este deci opusul naturalismului care insist] asupra faptului c] nu e nevoie de ceva atat de ciudat precum propriet]țile propuse de Moore pentru a susține adev]rurile moralei. Autonomia logic] este corect], dar ea nu reprezint] o amenințare la adresa
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
insist] asupra faptului c] nu e nevoie de ceva atat de ciudat precum propriet]țile propuse de Moore pentru a susține adev]rurile moralei. Autonomia logic] este corect], dar ea nu reprezint] o amenințare la adresa naturalismului dac] nu necesit] autonomie ontologic]. Exemplul paralel cu aricii dovedește c] nu e nevoie de aceast] autonomie. Autonomia logic] necesit] autonomie semantic]? Din nou, nu. Doar logică singur] nu ne permite s] tragem concluzii despre arici din premise care se ocup] de Erinaceus europeus. Discuția
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
despre o doctrin] care are leg]tur] cu definițiile, iar logică nu are competența de a decide asupra adev]rului sau falsit]ții definițiilor (vezi Pigden, 1989). Dar atunci este adev]rât] autonomia semantic]? Și dac] este, determin] ea autonomia ontologic] și deci falsitatea naturalismului? Aceasta ne duce înapoi la: iii. Eroarea naturalist] În celebra să oper] Principia Ethica, G.E. Moore susținea c] cei mai multi moraliști au fost naturaliști și c] toți naturaliștii sunt victima unei erori comune. Ei au confundat caracterul
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]