3,686 matches
-
de "uneltire împotriva statului". Apoi, după eliberare, va fi supravegheat și anchetat în mai multe rânduri de către Securitate vreme de douăzeci și ceva de ani. Doar moartea sa, survenită din nefericire, cu câteva luni înainte de căderea comunismului, îl salvează de ororile acestui regim. Toate acestea fac ca adversitatea sa față de comunism să sporească necontenit, transformându-l pe parcursul anilor în unul dintre cei mai înverșunați adversari ai acestuia. În cartea sa, Jurnalul fericirii, interzisă publicării în perioada comunistă și confiscată în două
Literatură și convertire by Adrian Vasile SABĂU () [Corola-publishinghouse/Science/984_a_2492]
-
consternant, intelectualii noștri cei mai cunoscuți s-au cocoțat pe una sau alta din aceste fiare ale apocalipsului (n.r. lutheranismul, respectiv stalinismul) și, ocupați să peroreze în vânt, n-am auzit vaietele ce urcau din pământ. Occidentul a scăpat de ororile ideologiei, întrupate datorită străvechii lui culturi creștine care a constrâns ateismul să ia forma tolerabilă a laicității păzindu-l de spiritul de sistem..." (Întrebări despre Dumnezeu, André Frossard). Curajul Biografiile celor trei stau mărturie a felului curajos în care ei
Literatură și convertire by Adrian Vasile SABĂU () [Corola-publishinghouse/Science/984_a_2492]
-
sau Caucazul nu mai putea fi vorba de a numi aceste reflexe pe numele lor adevărat, ca și cum precăderea cronologică a vechilor State-Națiuni le spălase de la sine de orice bănuială de naționalism. Și cum buna-cuviință te obligă să condamni naționalismul cu oroare, oroarea ce se năștea chiar în pragul nostru furniza tocmai la timp obiectul comod al unei detestări de la distanță. Respingerea acestor "mici naționalisme" perturbatoare s-a petrecut așadar fără o pregătire prealabilă, ca și cînd faptul ar fi avut loc
Istoria națiunilor și naționalismului în Europa by GUY HERMET [Corola-publishinghouse/Science/968_a_2476]
-
Caucazul nu mai putea fi vorba de a numi aceste reflexe pe numele lor adevărat, ca și cum precăderea cronologică a vechilor State-Națiuni le spălase de la sine de orice bănuială de naționalism. Și cum buna-cuviință te obligă să condamni naționalismul cu oroare, oroarea ce se năștea chiar în pragul nostru furniza tocmai la timp obiectul comod al unei detestări de la distanță. Respingerea acestor "mici naționalisme" perturbatoare s-a petrecut așadar fără o pregătire prealabilă, ca și cînd faptul ar fi avut loc în
Istoria națiunilor și naționalismului în Europa by GUY HERMET [Corola-publishinghouse/Science/968_a_2476]
-
anticipative ale nazismului, ce nu va întîrzia să apară din paroxismul etnonaționalismului. Dar să nu ne grăbim cu anticipările. Programul lui Hitler reprezintă în realitate o deviere extremă de la direcția gîndirii lui Herder și a lui Fichte, la fel cum oroarea stalinistă este cu totul diferită de ideologia socialistă propriu-zisă. Dar, chiar de-naturîndu-le, aceste extremisme păstrează multe din accentele inițiale. Hitler a spus: "Respingînd principiile democratice parlamentare, noi susținem foarte ferm dreptul popoarelor de a-și determina propria lor viață." Iată
Istoria națiunilor și naționalismului în Europa by GUY HERMET [Corola-publishinghouse/Science/968_a_2476]
-
a intelectualilor angajați care, dezrădăcinați în sensul propriu al cuvîntului, au căpătat astfel impresia implicării practice ce le permitea să uite unele motivații ale ralierii lor: persecuția evreilor în Germania de către prieteni ai cruciadei generalului Franco și, în egală măsură oroarea pro-ceselor staliniste care începuseră la Moscova în ianuarie 1935 și se extindeau acum și în Spania. Eliberată de obligațiile sale prosovietice, internaționala antifascistă a atins în acest moment punctul critic. La rîndul său, cu toate că adepții au ezitat adesea între fascismul
Istoria națiunilor și naționalismului în Europa by GUY HERMET [Corola-publishinghouse/Science/968_a_2476]
-
de teroare, nostalgia după firesc. Așa încât, atunci când s-a putut, începând cu anii 1964-1965, scriitorii s-au reorientat rapid către modelele clasice ale literaturii române, iar vedetele realismului socialist au trecut, pentru totdeauna, într-un anonimat din care doar amintirea ororii pe care au creditat-o îi mai poate scoate. Atunci când, în 1990, Ioan Petru Culianu afirma că, în vremea comunismului, România a fost, din punct de vedere cultural, "o Siberie a spiritului", greșea categoric. Greșea, mai întâi, generalizând: publicarea unei
Cuvintele puterii. Literatură, intelectuali și ideologie în România comunistă () [Corola-publishinghouse/Science/84944_a_85729]
-
Georgescu, Gheorghe Pintilie, Alexandru Drăghici, Alexandru Nicolschi, Gheorghe Apostol, Ion Gheorghe Maurer, Petre Borilă, Leonte Răutu, Mihail Roller, Sorin și Ana Toma, Silviu Brucan, Alexandru Bârlădeanu. Ar mai fi fost de adăugat destule nume... Doi scriitori împodobesc acest tablou al ororii comuniste: Mihail Sadoveanu și G. Călinescu. Nu mai e nici un secret participarea lor, din diferite funcții sau de pe poziții adesea decorative la propaganda anilor '50. Dar a-i pune în rând cu satrapii veniți pe tancurile rusești, cu cei care
Cuvintele puterii. Literatură, intelectuali și ideologie în România comunistă () [Corola-publishinghouse/Science/84944_a_85729]
-
printre dușmanii consacrați ai doctrinei realismului socialist. Un alt adevăr care azi poate părea straniu este că regimul se temea de Călinescu! Reiau propoziția, simplificând-o: regimul comunist se temea de Călinescu! Îl suspectau că ar scrie un roman intitulat Ororile comunismului în România, pe care ar dori să îl publice în străinătate. Cele mai multe dintre "sursele" care roiau în jurul său sunt îndrumate să afle unde s-ar ascunde odiosul manuscris. Dacă l-ar fi descoperit, ar fi urmat, fără îndoială, un
Cuvintele puterii. Literatură, intelectuali și ideologie în România comunistă () [Corola-publishinghouse/Science/84944_a_85729]
-
pe măsură, sunt menite să evoce un modus vivendi desuet, dar nicidecum lipsit de farmec, care, sugerează autorul, este asumat de întreaga clasă burgheză în diferite grade de elevație. Iată câteva mostre din catehismul hedonist al lui Manicatide, care are oroare de muncă, păstrând într-un sertar o diplomă de inginer nefolositoare. "Sunt un om care a fugit de neplăceri toată viața, oricât l-ar fi costat asta. La înmormântarea mamei mele am fugit la bordel, cum citisem, mi se pare
Cuvintele puterii. Literatură, intelectuali și ideologie în România comunistă () [Corola-publishinghouse/Science/84944_a_85729]
-
jurnalul și corespondența. El satirizează doar "excesul de stil", "arta pentru artă" ca fenomene inadecvate contextului social și politic al momentului, blamabile din punct de vedere etic. Afirmațiile radicale, adesea nedrepte ale autorului, decurg dintr-o tranșantă atitudine antitotalitară, din oroarea fostului discipol al lui Blaga față de compromisuri. Există, neîndoielnic, o notă de frustrare în judecățile, uneori lipsite de nuanțe, apodictice, ale scriitorului marginalizat. Cu atât mai de admirat rămâne însă obstinația sa de a scrie pentru sertar, de a nu
Cuvintele puterii. Literatură, intelectuali și ideologie în România comunistă () [Corola-publishinghouse/Science/84944_a_85729]
-
se poate stabili oricând între spirite diferite", dar de pe poziții etice similare. Deși, prin educație și origine socială, era un intelectual "de stânga", Sîrbu a condamnat vehement orice opresiune, de dreapta sau de stânga. "Tradiționalist idealist", cum se autocaracteriza, avea oroare de excesele naționalist-protocroniste, patriotarde, care au aruncat în deriziune și grotesc ideea de națiune în "epoca de aur": "Nu mai am naționalitate (nu pot fi de același neam cu turnătorii din jur), cred că trec spre naționalitatea-Yalta: consider că suferința
Cuvintele puterii. Literatură, intelectuali și ideologie în România comunistă () [Corola-publishinghouse/Science/84944_a_85729]
-
în Plantațiile (1945) lui Constant Tonegaru, în Izobarele (1946) lui Mircea Popovici etc. (...) Viziunea ironic-sarcastică stă la originea declanșării mecanismului poetic; poeții din "generația pierdută" sunt cu toții crispați, într-un act de confruntare inevitabilă cu propriul lor destin, sigilat de ororile războiului și ale istoriei, care nu oprește din rostogolirea spre apocalipsă"235. Nu e de mirare că în momentul în care optzeciștii vor încerca să-și stabilească modele sau precursori îi vor menționa și pe acești poeți ai unei generații
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
ar putea sugera acest fapt, dimpotrivă, iar raportarea ironică la acest tip de sensibilitate este relevantă în acest sens: "Oh, nu - nu eram romantic, lacrimile mele erau de petrol lampant/ dintr-un rezervor ce-mi întreținea privirea care fără nici o oroare/ dădea conture perfecte și imense tuturor lucrurilor certe/ devenite fantomatice în acest moment cu semnificație intensă de plecare." (Noembrie patetic). Intervenția retorică își are rolul ei bine stabilit într-un asemenea demers demitizant, face parte dintr-o adevărată recuzită. Linda
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
mai urîtă și mai barbară?”6) într-un poem al unui autor simpatizat atunci dăm peste versul: „Orchestra încetase barbara rapsodie”7). O compoziție nouă, fără îndoială! Și exemplele ar putea continua. La Bacovia, „barbar” nu exprimă însă repulsia, dezgustul, oroarea, ci un soi de fascinație. „Barbar, cînta femeia - aceea” înseamnă că ea cînta aspru, straniu, dar (continuarea o arată) răscolitor, memorabil. Cîntăreața (în care unii au văzut simbolul poeziei)8) își răcnea durerea și, în același timp, o trezea pe
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
cu capul și ceafa negre, spinare cenușie și pîntece alb-cenușiu”5). La începuturile literaturii romîne moderne, corbii devin personaje de fabulă, avînd ca defecte îngîmfarea (la Asachi), prostia și lăcomia (la Grigore Alexandrescu). Cel dintîi care pomenește de ei cu oroare, asociindu-i cu frigul și cu întunericul, e Alecsandri 6). La tînărul Eminescu, corbii sînt niște simple pete de culoare, fără prea mari efecte sufletești, întrun tablou cu fond luminos: „Și corbii croncănesc și zboară-n fală/ în aer clar
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
monstru”)8), în oratoria populară și în convorbirile de cafenea. Bacovia era familiarizat cu toate aceste „surse”. „Hidos burghez... burghez tiran” Platitudinea ideologică în care trăim nu ne permite să realizăm ce insulte teribile erau acestea. „Hidos” exprimă, sec, dezgustul, oroarea. Pentru Bacovia și pentru alți zeci de autori contemporani, „burghezul” e respingător, insuportabil atît moral, cît și fizic. Rar la începutul literaturii romîne moderne (unul dintre cei la care apare e I. H. Rădulescu) 1), „hidos” dobîndește maxima forță repulsivă
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
fantezia lui Lecca fu apreciată și făcu zgomot. Cenaclul de la «Fialkowski», vestita cafenea-cofetărie, primi cu aplauze vestea și poetul Mircea Demetriade o sărbători în mii de paradoxuri, - iar poetul Alexandru Obedenaru o răspîndi la «Naționala», cealaltă cafenea a scriitorilor”.2) Ororile - au încercat și unii mai tineri s-o demonstreze - pot fi privite cu detașare, „estetic”. Așa a procedat, de pildă, Ion Vinea în „Visul spînzuratului”, poem datat 1915, în care ironia e, cu premeditare, mai pregnantă decît compasiunea: „Spînzuratul vînăt
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
atenienii, dar că au mult din firea beoțianilor”4)! Combătut cu vehemență în deceniile anterioare sau doar ridiculizat, pedantismul (în gramatică, în științe, în critică etc.) încetase de a mai fi o problemă culturală în epoca școlarității lui Bacovia, dar oroarea de pedantism (în conținut și în manieră) nu dispăruse, și nu va dispărea nici după aceea. Mai cu seamă la cei obligați să frecventeze ultima și cea mai întinsă rezervație a sa: învățămîntul. Autorul poemului „Liceu” nu e, în epocă
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
aceștia, nu putea să se uite pe sine. Dacă ar fi putut s-o facă, ar fi trebuit să uite nu numai de propria-i moarte, ci și că tot ceea ce vedea se „duce”, „cade”, „sfîrșește”. Ca și aceștia, avea oroare de „mediul cunoscut, uzat, deteriorat de obișnuință” (obișnuința care „lustruiește timpul”), însă n-a putut evada din el prin călătorii. Ca și Ionescu, îndeosebi, știa că „insolitul universului, banalitățile cotidiene sînt străbătute de ceva cumplit și fioros”. Ca și autorul
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
În cele din urmă subiectivitatea cititorului a fost exclusă de la participarea imaginativă. Imaginația a fost cu adevărat paralizată. O concluzie asemănătoare poate fi trasă cu privire la nașterea în acea perioadă a presei de senzație. Jurnalismul de senzație încearcă să producă scârbă, oroare, sau să sperie prin sublinierea diferențelor dintre subiectivități, și nu prin încercarea de a îngusta prăpastia dintre ele. Subliniind diferența, sau ceea ce ne face diferiți de Celălalt, jurnalismul senzațional reactivează problema epistemologică moștenită, a obiectivizării, a jurnalismului "factual". Dar o
O istorie a jurnalismului literar american by John C. Hartsock () [Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
recunoaștere a faptului că nu poate ști toate lucrurile ce țin de scriitura sa - pe care Frus o numește "narațiune obiectivă estetizată" - îi conferă esteticii sale o subiectivitate pe care nu o poate nega: Ar fi imposibil să afli ce orori au rămas întipărite în mințile copiilor ce au supraviețuit" (90). Hersey recunoaște limitările propriei sale subiectivități. Întrebarea principală nu este dacă Hersey obiectivizează experiența celor ce au supraviețuit bombardamentelor. Cu siguranță acest lucru este adevărat într-o oarecare măsură, la
O istorie a jurnalismului literar american by John C. Hartsock () [Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
geometrie a menajului în trei în diferite variante. Astfel, în românul La Curée, Renée este prinsă între Saccard și feciorul lui Maxime. În Notre coeur, Mariolle se zbate între contesă Guilleroy și fiica ei. În L'Assomoir, Zola își exprimă oroarea față de menajul în trei al lui Gervaise, Coupeau și Lantier. De regulă, se recurge la un compromis și lucrurile se aranjează, sfidând interdicțiile. Semnele timpului nou le găsim la baroana Sandorff, care își ia un amant pentru a putea juca
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/881_a_2389]
-
puțin cucerite de acest fenomen, ca și, în general, țările protestante. Decreștinarea a fost aici mai redusă decât în țările catolice. Pot fi date două interpretări. Țările catolice supuse laicizării cad cu ușurință în anticlericalism și antireligie pentru că Biserica are oroare de laicizare. Pe de altă parte, unele ideologii s-au dezvoltat în partide politice organizate după modelul Bisericii catolice. Aceasta a reușit în încercarea de a propune credincioșilor săi atât comunitatea restrânsă a parohiei satului și cartierului, cât și sentimentul
Biserica şi asistenţa socială din România by Ion Petrică [Corola-publishinghouse/Science/899_a_2407]
-
mult mai reduse decât adversarii săi de marcă. L-au salvat însă, cred, două lucruri decisive: o notorietate constant construită în ultimul an pe faptele diverse, emoționante sau eroice, de la Spitalul de Urgențe, preluate cu voluptate de presa avidă de orori și drame, precum și faptul că, pe de altă parte, a ajutat foarte multă lume absolut dezinteresat, așa cum puțini doctori o mai fac astăzi. Dar despre el, într-un episod viitor. Învinșii lui sunt mult mai interesanți. Dan Cârlan este, neîndoielnic
[Corola-publishinghouse/Science/84960_a_85745]