3,087 matches
-
-a-ndepărtat de el. TÎmpitu’ dracului! a mormăit apoi. Acu’ nu mai sînt mulți prăduitori de drojdieri. Doar Poponaru’, Copoiu’ și bagabondu’ ăsta. Toți Îl invidiază pe Poponaru’ pentru cît scoate. Dacă un fazan se trezește, se face că-i pipăie piciorul, ca un poponar, cum ar veni. Bagabonții ăia de pe 103 Îi zic „Poponaru’ dracu’!” fiindcă ei n-au bulan. Nu e mai poponar ca mine. Roy făcu o pauză, gînditor. De fapt, chiar mai puțin. Am mers pînă la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2031_a_3356]
-
Îmi revenea În forță. „Am nevoie de niște codeină”, m-am gîndit. Mi-am căutat prin haine. Nimic - nici o țigară, nici un centavo. M-am dus În sufragerie și am băgat mîna În canapea, În porțiunea dintre spătar și tăblie. Am pipăit: un pieptene, o bucată de cretă, un creion rupt, o monedă de zece centavos, una de cinci. Am simțit o durere pătrunzătoare și mi-am tras mîna. SÎngeram dintr-o tăietură adîncă de la deget. O lamă, evident. Am rupt o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2031_a_3356]
-
Cinșpe pesos un plic și-ți trebuie trei să te rezolvi. Încep imediat să bea și nu rezistă mai mult de doi-trei ani. - Hai cu doza aia, am zis. - Da. O clipă. Acul e-nfundat. Ike a-nceput să-și pipăie reverul, căutînd un fir cu care să curețe acul. Vorbea fără oprire: - Mi-aduc aminte o dată, pe la Mary Island... Eram pe vas și Colonelu’ s-a-mbătat și a căzut În apă și era să se-nece cu alea două pistolas ale
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2031_a_3356]
-
étais française je serais fière d’appartenir à cette noble nation“. Băuse din apele Lethei înainte de a ajunge la infern. Generalul Coandă auzise din gura lui Mackensen că frontul occidental mergea foarte rău, adică foarte bine. Ferdinand Nasone al Bulgariei pipăia singura lui salvare, adică abdicarea în favoarea fiului său Boris, de care mareșalul zicea mult bine pentru a-l opune principelui Carol și aventurii ce avusese. Ferdinand, Nasone, cum îl porecliseră în Occident, era fiul Clementinei d’Orléans, femeie de o
Din viaţa familiei Ion C. Brătianu: 1914–1919: cu o anexă de însemnări: 1870–1941 by Sabina Cantacuzino () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1379_a_2882]
-
apartamentele mele de burlac, se încinsese un joc năstrușnic, la care galbenii treceau cu grămada dintr-un buzunar într-altul cât ai scăpăra din degete. Iar eu, nepăsător ca de obicei, mă amestecam în vorbele și șăgile 75 lor, îmi pipăiam din când în când cele două fâșicuri cu galbeni din buzunar, dar nu luam parte la joc. Fă-ne cinstea gazdei, îmi zise Cananău cu aer ademenitor, că doar ești cusut cu galbenii prinși de pe echipajul babacăi 76. Pune pe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
totuși în picioare; iar astăzi aceste ruine privesc de sus un popor liber și independent și văd deosebirea ce este între trecut și prezent. Și așa noi câteșipatru tovarăși stam cu inima smerită și nu puteam crede ochilor noștri; vedeam, pipăiam, răscoleam pietrele căzute în vrafuri la pământ și ne ziceam: oare nu-i un vis? Închipuirea noastră se speria când ne gândeam că aceste pietre sunt depozitarele atâtor taine ale trecutului, că atâta amar de lume s-a prăbușit sub
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
șovăielnici, ținând în mână un baston. Ați crezut desigur că se sprijină pe el, ați crezut că mâinile lui slabe și articulațiile lui deteriorate de artroză pot prelua mult din greutatea corpului lor, dar adevărul este altul. Cu ajutorul bastonului el „pipăie” drumul, stabilește un punct de reper pentru a-și asigura echilibrul. La fel și nevăzătorii care testează mereu drumul cu bastonul lor alb, o fac pentru a-și păstra echilibrul prin stabilirea unor puncte fixe de reper, de legătură, în
De vorbă cu Badea Gheorghe by Constantin Brin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/826_a_1788]
-
elevate, la care la miezul nopții se distribuiau mesenilor plicuri albe pentru introducerea discretă a darului. Aici au intervenit „băieții inteligenți” care introduceau în plic șervețelul de la masă, îl închideau prin lipire și îl înmânau discret și neiscălit, nașului care pipăia voluminosul plic și mulțumea cordial aducătorului. Dar cel mai sălbatic exemplu de speculare a tradiției sub imperiul teribilei amenințări „ce-o să zică lumea”, rămân pomenile și parastasele, repetate la cele mai diverse intervale de timp. Conform tradiției creștine, parastasele și
De vorbă cu Badea Gheorghe by Constantin Brin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/826_a_1788]
-
tu ești primul care te miri de ce produci. Nu te simți responsabil pentru ce îți iese din mâini. Să simți o frază bună e aproape o senzație fizică. Trebuie să vezi cuvintele cum se zvârcolesc în chingile frazei. Să le pipăi. Cam așa ceva. Nu-mi pot asuma condiția de prozator pentru că, în primul rând, pentru ceilalți asta nu prea înseamnă mare lucru. De-aia Ei nu știu cum să se poarte cu tine. Cu un scriitor nu te porți așa cum o faci cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
strâns și iscodea cu privirea în juru-i. Logic, am dedus că în palma lui e „sponsorizarea“. Și mi-a strecurat în palmă un sul de bancnote. Cu fereală, nu cumva să vadă colegii mei. Să nu se simtă discriminați. Am pipăit folmotocul pe drumul dintre mâna părintelui și buzunarul pantalonilor. Și mi-am zis că m-am scos. Era un teanc de bancnote serios. Am mulțumit, așa cum face un chelner care ia un bacșiș gras, și, cum am ieșit din curtea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
față de nenorociții care se învârt pe acolo, prin centru. Mai mergeau la mormântul lui Ceaușescu, puneau flori. Odată îmi povestiseră cum l-au văzut acolo pe Andruța și li s-a părut că a înviat Tovarășu’. Au sperat. L-au pipăit, s-au holbat la el, dar minunea nu se petrecuse. Citiseră prin reviste dubioase gen Dracula sau Fenomene paranormale că Împușcatu n-a murit, că e bine-mersi, joacă table cu Elvis pe vreo plajă în Caraibe, se prăjește acolo și-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
ei, era acea manie a lui de a schimba Încălțămintea din picioare la fiecare ceas, aținându-ne brusc calea și punând piciorul pe un scaun ca să-i admirăm bocancii sau cizmele: — Ha! Ce ziceți?... Bizon?... Pune mâna, dom’le, și pipăie! Ce stai?... Bizon de Lyon! Era capabil să te Împuște dacă nu puneai mâna pe căpută și nu dădeai din cap admirativ. — Bizon de Lyon, domnule colonel! [...] Comandamentul nostru de etape nu și-a aflat rostul decât abia mai târziu
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
se prăpădea și pe care i-l puse dinainte Iacob Îmbrăcat În hai nele lui Esau și având mâinile și gâtul acoperit cu o piele de capră. și astfel Isac, mâncând vânatul fript, mirosind hainele lui Esau de pe Iacob și pipăind pielea de capră de pe mâinile acestuia, ce le credea că sunt ale lui Esau, care era păros la trup „ca un cojoc“, fu Înșelat și dădu binecuvântarea lui Iacob, făcân du-l căpetenie a tribului... Dar urmările acelui blid cu
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
care nu are nimic de ascuns și nici de ce să se rușineze: pulpele ei netede și pre lungi, coapsele ei Înguste, sânii impertinenți ca două cupe și cu sfârcurile tari ca aluna, rotunjimile ei pietroase oricum le-ai privi și pipăi de aproape; și, ce mai Încoace, Încolo, aceleași abandonuri ale ei totale, vehemente și intemperate, ca acum exact treizeci de ani. Cât privește pe redactorii noștri universitari, aceștia se pri cepeau să adauge la modestia lor de savanți pe aceea
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
În răstimp ca soție a actorului Y și ca artistă, colegă cu soția mea În trupa actorului Petre Liciu, În faimosul turneu de teatru național prin Bucovina austriacă din 1910. Ne vedeam mereu, ca deunăzi, când, aproape oarbă, o găsii pipăind soneria ușii mele. E văduvă acum Olga noastră de două ori: după bărbatul luat la maturitate și după amantul iubit din tinerețe, pe care-i confundă În aceeași amintire, tandră și nestrămutată, purtân du-i mereu cu dânsa În geanta
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
fel și acum: își pune repede pantalonii, o haină, paltonul și fuge acasă la doctor. Practic, îl ia din pijama. Omul, de modă veche, cu simțul datoriei, nu comentează, vine îndată. Se uită la mine cu atenție, mă consultă, mă pipăie, mă cercetează și pe urmă îi trage într-un colț pe părinții mei și le vorbește murmurat, atent să nu aud eu. Dar nu știu cum se face că eu aud totul, perfect, parc-aș fi omul acela din Arad: Nu e
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
vreau să visez lumea de jos, oprește, te rog, asta. Ce fel de făptură sau de mașinărie sunt eu, dacă mereu și mereu descriu o realitate în care nu trăiesc, pe care nu o văd, nu o aud, nu o pipăi, ci doar o visez?! Lazarus, vreau să oprești o dată pentru totdeauna felul acesta al meu de a exista, să-l oprești! Îngerul cu cărticica pecetluită nu dă semne că ar lua în seamă cererea mea imperioasă. Tace și mă privește
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
și altitudinea la care ajunseserăm ne cam Încolțiseră. Eram incredibil de epuizați. Am hotărît să ne Întindem pur și simplu păturile pe jos și să dormim pînă În zori. Luna nu se vedea, iar noaptea era foarte Întunecată, așa că am pipăit cu degetele cum să Întindem păturile și ne-am Învelit cît de bine am putut. După cinci minute, Alberto mi-a spus că Înghețase bocnă; i-am răspuns că bietul meu corp era Încă și mai rece. Dar fiindcă nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
mai privească în față pe celălalt, pielea obrajilor se încleșta ireal, lucind ca și cum ar fi fost ceruită sau înghețată. Visarea punea stăpânire pe toți, îi frământa întrebarea bine știută: trebuie să fug - dar cum o fac? Aproape că le puteai pipăi gândul, era atât de limpede ce le trecea prin minte, că pentru un timp țăcănitul roților de tren părea că repetă la nesfârșit mereu aceleași cuvinte: „Vreau să plec de-aici, vreau să plec de-aici“. Metalul își rostea cântecelul
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
am plimbat degetele peste Cheie. Voiam să verific dacă sub lacul ei era cu adevărat numai din lemn. Îmi simțeam zvâcnind tâmplele, pulsul și inima până în vârful degetelor de la picioare. În cameră liniștea zvâcnea și ea, iar Cheia era la pipăit precum pielea unor cățeluși cărora inima le bate în burtă când îi iei în mână și-i ridici din cuibul lor. Verificarea întreprinsă mi-a confirmat temerile: Cheia trăia. Când m-am dus la oraș să urmez gimnaziul, iar camera
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
a îndreptat privirea spre geam. Beznă. Întuneric total. Nicio rază de lumină, nici un licăr din exterior. A coborât încetișor de lângă cei doi copii pe care i-a învelit bine cu pătura și, înaintând pe bâjbâite, a ajuns la plită. A pipăit la locul știut și a dat de lumânare și de chibrituri. A aprins mai întâi lumânarea, apoi lampa nr. 8, pe care a luat-o din cui, și s-a apropiat de ferestre. Mai întâi n-a înțeles fenomenul, temându
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
iar așteptarea ne dădea fiori lugubri, transformându-ne în cadavre vii. Mama era în alertă de gradul zero. Stând pe taburet în fața lumânării aprinse, ne chema în fața ei și se uita cu atenție la noi, examinându-ne bucățică cu bucățică, pipăindu-ne să vadă, să se convingă dacă toate părțile componente sunt la locul lor, dacă suntem teferi și sănătoși. Trecuserăm deja la varianta B a meniului zilnic: boabe de porumb fierte în ceaun. Cel mai mult o îngrijora pe mama
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
doamnă ceva mai înaltă, și-a dat drumul ca din pod, iar la contactul dureros cu patul a mai clipit rapid și nervos de vreo câteva ori din coada ochiului stâng. Ei, drăcia dracului! S-a ridicat tulburată și înspăimântată pipăindu-și cu palma dreaptă și cu degetele rășchirate partea posterioară pentru a se convinge dacă toate cele cinci vertebre atrofiate ale zonei coccisului sunt la locul lor și dacă prețioasa noadă este în afara oricărui pericol. După un sumar dar atent
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
îl simțeam torturându-mi cele două orificii situate deasupra cavității bucale. Nu puteam rezista. M-am hotărât să acționez cu prudență și maximum de atenție. Eu ocupam locul din partea dreaptă a băncii. Ușor-ușor, am întins mâna stângă cu palma desfăcută, pipăind cu buricele degetelor interiorul pupitrului. Stop. Un prim obstacol. Obiectul era învelit în hârtie. Nu m-am descurajat; am continuat să pipăi. Am găsit un colț descoperit. După alte câteva momente, care mi s-au părut nesfârșite, am reușit să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
maximum de atenție. Eu ocupam locul din partea dreaptă a băncii. Ușor-ușor, am întins mâna stângă cu palma desfăcută, pipăind cu buricele degetelor interiorul pupitrului. Stop. Un prim obstacol. Obiectul era învelit în hârtie. Nu m-am descurajat; am continuat să pipăi. Am găsit un colț descoperit. După alte câteva momente, care mi s-au părut nesfârșite, am reușit să desprind cu cele două degete, opozabilul și indexul, o fărâmă din prețiosul material cald și lipicios. Doamne, am reușit! Urma retragerea mâinii
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]