5,205 matches
-
trenul care ne întorcea mai târziu acasă, amândoi, lângă fereastră, ne întreceam să prindem din fugă frunzele copacilor apropiați, cu exclamații, bucurii și regrete copilărești și, ca din întîmplare, ne atingeam mâinile. De pe banca din față, profesorul S. deschidea vag pleoapele lăsate greoi, și ne zâmbea amuzat de vreun vis scurt sau de aventura ce se înnoda, în fața lui, tot mai puternic la fiecare stâlp de telegraf. Am continuat la București conversațiile lungi și neînsemnate fără să ne fi făcut vreo
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
eu a trebuit s-o liniștesc și a trebuit să-i explic ce simțeam. La urmă face și ea: "Cum ai dreptate!" și le privește cu simpatie. Joi. Hamiri îmi aruncă un potop de vorbe. Are ochi frumoși și scânteiați. Pleoapele îi clipesc cu repeziciune și inegal, ai crede aripile unei păsări care ar vrea să-și ție echilibrul pe un băț prea subțire. Apoi se opresc și rămân nemișcate pentru câtăva vreme. După prânz. La poarta cimitirului creștin, un mormânt
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
avut șaizeci? Sau peste? Dar, mai mult decât orice, îl impresionau ochii ei, de culoarea cerului, vioi și atenți, cu pupilele ce păreau să strălucească, scormonind de-a dreptul în mintea celui cu care stătea de vorbă. Cercetând-o pe sub pleoape, nu putea să nu se întrebe dacă acei ochi se închiseseră vreodată de plăcere. Ei da, sigur că da! Și totuși... Era ciudat cum încă de la început nu arătase niciun fel de teamă la vederea războinicilor cu o înfățișare nicidecum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
lui Balamber: — La apusul soarelui vom fi la piscul de care mi-ai vorbit. îl poți vedea și de aici - e acolo, vezi? întinse degetul înspre o stâncă abruptă ce se ivea deasupra pădurii, în vecinătatea lacului. Hunul privi printre pleoape, cu mâna streașină la ochi, după care încuviință cu o strâmbătură de satisfacție, fără să spună nimic. Audbert dădu din cap, înghițindu-și nemulțumirea și spunându-și că era fără nici un folos să aștepte de la acele bestii un cuvânt de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
de trezire i-l dăduseră ghionții lui Balamber, în dimineața aceea, însă, hunul, care făcea întotdeauna ultimul tur de pază, îl văzu ridicându-se în capul oaselor la primul cântat al privighetorii. înjurând printre dinți, Audbert aruncă învelitoarea, își frecă pleoapele îngreunate și, în fine, își roti privirea piezișă de jur împrejur, oprind-o asupra bărbatului care era izvorul tuturor spaimelor sale. Așezat cu picioarele încrucișate, cu blana de oaie pe umeri și cu sulița culcată pe coapse, Balamber îl fixă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
luptat foarte bine, dar nu aveau șanse împotriva noastră. E mare păcat că nu i-au ascultat pe cei care îi sfătuiau să nu se amestece în războiul ăsta. Acum o să-i distrugem. Dacă nu vine armata lui Flavius Etius. Pleoapele lungi ale hunului se strânseră într-o expresie de maximă atenție: — Și când o să vină? — Nu știu. Și, dacă aș ști, cu siguranță nu ți-aș spune. Balamber își coborî pentru o clipă colțurile gurii, dar nu se enervă fiindcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
-o în brațe, Sebastianus îi simți spatele nervos și puternic, care se înfiora sub atingerea mâinilor sale. îi mângâie cu blândețe creștetul, în vreme ce dorința sa se aprindea iarăși. Ea își înălță capul, își aținti privirea în ochii lui și, cu pleoapele lăsate, îi căută buzele. în clipa aceea, tot ce era în jurul lor dispăru, iar forța care îi împingea unul către celălalt îi aduse la o întâlnire tandră, la un dulce moment de deplină înțelegere, de intimitate absolută. Era plăcut să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
vină. Să-l lăsăm să se ducă înapoi cu prezicerile lui triste cu tot și să-l uităm. Ajută-mă să petrec orele ce urmează cu seninătate. La urma urmei, azi sărbătorim ziua mea de naștere, nu? O zbatere de pleoape, umbra fugară a unui surâs pe chipul întunecat al prietenei, un semn de ușurare - imediat reținut - al capului său blond îi dădură de înțeles Hippolitei că deschisese o ușă în zidul resentimentelor ei. Aranjându-i o șuviță de păr din fața urechii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
Emerentianus, chipeșul prieten al lui Cilonus. O însoțise tânărul ei frate Lucio, un tip grăsuliu, vlăstar efeminat al aristocrației locale; abandonat acum de Flavia, care îi stătuse aproape în timpul banchetului, studia muzicanții cu o privire plictisită, peste care cădeau fatal pleoapele îngreunate de prea mult vin. Conversația sa insipidă contribuise, cu siguranță, la a o face pe tânăra patriciană să abandoneze tricliniul, sub motiv că voia să respire puțin aer proaspăt în grădină, din pricina unei dureri insuportabile ce îi cuprinsese capul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
descompus, pe marginea pavajului. — Flavia?... Tu cauți ea? o întrebă cu un accent aspru și gutural. Hippolita simți că i se oprește inima în piept. Nu, nu putea fi așa! Nu era adevărat! Acel chip cu gura larg deschisă, cu pleoapele strâmbe, închise pe jumătate, ce lăsau să se întrevadă albul ochilor dați peste cap, nu putea fi cel al Flaviei... Acum, însă, barbarul înainta spre ea, cu totul nepăsător față la sângele ce-l mâzgălise peste tot și i se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
ar putea să sosească în trei zile ori poate chiar poimâine. Nedumerit, Sebastianus constată că importantul său interlocutor nu părea deloc mulțumit de informațiile acelea capitale. Dimpotrivă, întunecându-se la față, Anianus îi eliberă mâna și îl fixă, strângându-și pleoapele: — Poimâine, spui, șopti grav, după care scutură din cap. Ar fi trebuit să fie aici deja acum două zile. Poimâine s-ar putea să fie prea târziu. — Prin urmare, situația e chiar atât de gravă? în loc să-i răspundă, Anianus îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
Prima impresie pe care și-o făcu Sebastianus când îl văzu venind către el nu fu una pozitivă. Cu neplăcere, îi întâlni ochii puțin ieșiți în afară, de un albastru de gheață, distanți și atenți totodată: în vreme ce-l fixau printre pleoapele închise pe jumătate, păreau să-l scormonească pe dinăuntru, fără să-i dea, în același timp, și lui posibilitatea să facă la fel. Când Rutilius îl prezentă pe Sebastianus, precizând calitatea sa de om de încredere al lui Magister militum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
Vitalius căzu în iarbă și puterile îl părăsiră cu totul. Trupul său, până puțin mai înainte încordat în ultima luptă, se relaxă și rămase zăcând nemișcat. în ochii lui Maliban, Sebastianus citi inutilitatea oricărui alt efort. în timp ce cobora cu mâna pleoapele tânărului soldat peste ochii stinși de acum, în el se ceva se rupse: strânse la piept trupul neînsuflețit și izbucni în plâns, sughițând și scuturând din cap, de parcă ar fi vrut să refuze acel sfârșit tragic. în tăcere, Maliban se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
Aquitania ca să se convingă că frații săi, aflând de moartea tatălui, nu-i vor juca vreo festă, trecând peste dreptul lui de succesor ori cerând să împartă cu el puterea. Etius se întoarse spre el, îl fixă câteva momente, strângând pleoapele, și încuviință cu gravitate, gânditor; probabil împărtășea părerea lui Chilperic, totuși nu spuse nimic. își mută în schimb, privirea la Sebastianus, care în momentul acela îl văzu extenuat, îmbătrânit parcă, dintr-odată, cu cel puțin zece ani. Neliniștit, ofițerul gândi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
o tragă la mal în siguranță, însă deja pe jumătate înecată. O întinse în iarbă, iar războinicii hiung-nu o înconjurară. Când, după o vreme, reuși să dea afară apa, Go-Bindan tuși și deschise din nou ochii; îl fixă îndelung, iar pleoapele i se zbătură. Apoi, cu toată seriozitatea, îi spuse doar atât: — Trebuie să-l omori pe catârul acela, Shudian-gun! Un cor de râsete încheie episodul, dar Balamber rămase adânc impresionat. Imediat ce se reluă marșul, se închise în sine și începu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
făcuse frig, o slăbiciune tot mai mare îl cuprindea; era istovit. Se simți scuturat de brațele copilei: — Femeia aia rea s-a dus. Vorbește-mi, Shudian-gun! Oh, te rog, nu muri! Nu trebuie să mori! Răspunde-mi! El, clipind din pleoape, îi zâmbi: Nu, Go-Bindan, n-o să mor. Dacă tu nu vrei, n-o să mor. Dar nu mă scutura așa. îmi faci rău. Din nou, în tropot de cai în galop, apoi vocile unor războinici hiung-nu. Pași în iarbă, de astă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
ÎNĂLȚAREA DOMNULUI Era - Înălțarea Domnului, soarele nu asfințise, Peste tot era tăcere, pruncul pe lume venise Și pierdută de putere mama cu brațele - întinse Pruncu-și alăpta zâmbind și cu drag la piept îl strânse. Somnoros precum era, cu amorțitele lui pleoape El scâncea cu glas firav și ea îl privea de- aproape, În extaz de bucurie, lumea ca pe-un cerc o vede Iar la umbra unei gene, lacrima pe-obraz se pierde. Era în amurgul serii, zi de mare sărbătoare
Regăsirea by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91647_a_107362]
-
urbei și prin șatrele țiganilor sau pe ulițele pline de cafenele, prăvălii și bisericuțe ale cartierului oriental, dezvăluindu-i acea dimensiune fascinantă a unui oraș irevocabil înțepenit și, parcă de groaza unei catastrofe indefinite, părăsit de locuitori, refugiați cu toții în spatele pleoapelor închise, într-un ținut vecin cu neființa. într-una din serile de decembrie, în preajma Crăciunului, după o zi de somn, Carol se sculă și începu să se îmbrace, pregătindu-se să iasă. Filip dormea încă, cu ochii deschiși. Carol îl
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
trezi la timp și că el va putea ieși singur în noapte, cu siguranță ultima lui noapte. Vroia doar să surprindă pentru a câta oară? trezirea lui Filip, care se producea fără vreun sunet sau gest, fără deschiderea sau mișcarea pleoapelor, ci doar printr-o fascinantă și aproape imperceptibilă schimbare a calității privirii lui. După ce se îmbrăcară, deschiseră ușa și ieșiră în stradă, într-un oraș peste care ninsese prima zăpadă, împodobindu-l ca pe o mireasă. Dumnezeule! Ce minunăție! rosti
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
sânge, în timp ce un servitor bătrân smulgea cu grijă de pe carnea grafului câte o lipitoare sătulă, pentru a o cufunda apoi într-un mic vas de aramă, plin cu apă și alge. Un rictus imperceptibil făcea să vibreze un mușchi de sub pleoapa grafului, trădându-i voluptuoasa durere și vinovata plăcere. Un frison molipsitor de agitație lacomă străbătu plantele din jur, ale căror glande tainice secretară lichide catifelate și aburi străvezii cu miasme grele, de beci plin cu prune putrede. Simțind primejdia, Bătrânul
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
-l recunoască cineva. îl lăsă pe graf înconjurat de abur gălbiu, petrecându-și zilele domol și mulțumit, dar zadarnic, ca o albină înecată în propria-i miere. Capitolul IV CÂND PĂRĂSI CASTELUL, îNTUNERICUL ardea și praful încins îi intra pe sub pleoape. Pământul, ca un ciudat mozaic crăpat de atâta uscăciune, părea o lighioană rănită și însetată ce-și linge sângele închegat. Pe marginea uliței, ciulini uscați, mari cât pumnul, îi agățau hainele. Ieși la drumul mare. Strident, clopotele făcură să vibreze
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
nu mai deosebeai lupul de câine, se ascundea și freca obiectele cu moloz și păcură să le ia rugina și apărea a doua zi cu ele în piept, lucind în soare. Avea un chip radios, rânjind știrb la drumeți, cu pleoapele mereu căzute peste globii ochilor, lăsând o fantă îngustă prin care se strecura cu greu zeama urduroasă a uităturii. Împotriva frigului, își purta tot timpul anului labele picioarelor înfășate, până sub genunchi, în ziare strâns legate cu fâșii de gutapercă
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
ca să-i scoată demonul din trup. Se pripășise în satul acesta și cea mai mare bucurie a lui era să răscolească prin dărâmături, maidane sau în groapa de gunoi de la marginea satului după diverse sfori, șireturi și panglici, ținându-și pleoapele ridicate cu două degete, ca să vadă mai bine. Le colecta cu mare râvnă și le sorta cu pricepere, după anumite criterii, în trei cutii de carton, pe care le căra mereu cu el într-o desagă mare petrecută peste umăr
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
exagerat, stilul vârstei când candoarea, pierdută mai târziu, se traduce prin emfază. Buchetul de trandafiri aruncat din balcon la miezul nopții. Întâlnirea în semiîntunericul scărilor dintre etaje. (Stătea cu fața întoarsă, cu o mână sprijinită de perete; avea mâinile reci, pleoapele reci, buzele reci, părul rece, talia subțire, care-i vibra de bătăile inimii.) Întâlnirile la geamul din grădină, sub copacul vechi, care ascundea stelele. Aceleași planuri de viitor, aceleași întrebări de zece, de o sută de ori, și același răspuns
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
Mă despăgubeam însă cu libertatea întreagă de a-i privi fără știrea ei, oarecum în absența ei, brațele goale până aproape de cot, de un alb luminos, geometric rotunde, crescând în amploare de la încheietura mâinii în sus; ochii lungi, cu încarnatul pleoapelor mat, ca la copii, și genele stufoase umbrindu-i albastrul privirilor; bărbia îngustă, fină, de rasă evoluată, care-i dă o gingășie emoționantă; linia corpului frântă, ascunsă pe alocurea, ca să reapară în toată puritatea ei. În sfârșit, confecțiunea rochiei-jucărie ajungând
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]