4,088 matches
-
așa cum era și cum nu-mi fusese teamă cu el să-i arăt: Și mie mi-e dor de tine și apoi îi mai scriu unul: Beți fără mine? Ce beți? E bun? Mai încolo îl sun, gata, te-ai potolit? mâine ai repetiții și nu trebuie să lipsești iar, mă fut! nu sunt sclav, m-am băgat în pat oricum, vin și eu sâmbătă la Brăila, de ce? vin la premiera ta, n-are rost să vii, o să fie o tâmpenie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1988_a_3313]
-
până foarte târziu, până la 1 noaptea, când a apărut Filosoful într-o stare anume pentru marea explicație și marele final. Vezi, Pinochio, îi spuneam la mare, după ce o trimisesem pe Prințesa Miau acasă, era depresivă, nici Xanaxul n-a mai potolit-o, stătea și plângea lipită de colțul peretelui cu toată pătura în jurul ei, cu unica pătură confiscată, noi eram de vină și ne pedepsea să dormim îmbrățișați și îmbrăcați ca să nu murim de frig. Îl țineam pe scăunel, așa cum îmi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1988_a_3313]
-
perna pe față, se tot plânge ea, apoi o dă în râs, ia mergeți voi înainte, îi spun Prințesei Miau, care la mare a exagerat cu nisipul în ochi și cu votcă și cu bătaie pe pătură, să dea naiba, potoliți-vă, se bat peste mine în pat, nu dormi tu la mijloc, mă întreabă Pinochio, ok, dar tot n-am noroc de pătură și e Pinochio aproape, e bine, noaptea, ca și cum nu știe nimeni, ne ținem în brațe, hai să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1988_a_3313]
-
de neiertat. Iar când Heracles, pradă acestei furii ucigașe, își va omorî propriii copii crezând că sunt copiii lui Euristeu, privirile lui crâncene, fioroase, vor semăna cu cele ale unei Gorgone. În timp ce Heracles doarme, căci zeița Atena intervenise și îi potolise furia cufundându-l în somn, Amfitrion - cel ce îl veghează- evocă eriniile, care se și porniseră în căutarea lui. Când se trezește, Heracles nu-și mai dorește decât să se reîntoarcă în Infern, însă, de data asta, mort de-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
căzută în mâinile proscrișilor, este salvată de Proteus, care însă așteaptă și el să-și primească răsplata cuvenită, ceea ce o face pe Silvia să-și regrete amarnic eliberarea: Cădeam mai bine-n gheara unui leu Cu trupul meu să-și potolească foamea Decât să fiu salvată de Proteus 2. Și, astfel, totul se petrece ca și cum pașnicele păduri din comediile shakespeariene ar păstra încă amintirea pădurii sălbatice, decor al crimei și al violului, o pădure precum aceea din Titus Andronicus, bunăoară, văzută
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
a viteazului destinat să rămână în amintirea tuturor, o amintire pașnică, senină, netulburată de prezența fantomelor se strecoară, iată, neliniștitoarea ambivalență a sângelui vărsat cu prilejul funeraliilor. Sânge adus ca ofrandă sufletelor strămoșilor acestor eroi dispăruți și menit să le potolească suferința și să-i îmbuneze, astfel încât cei vii să nu fie terorizați de neașteptatele și înfricoșătoarele lor apariții. Acest sânge sacrificial este însă acela al fiului Tamorei, jertfit, spune Titus, „pentru ca moartea lui să dea satisfacție umbrelor tânguitoare ale celor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
printre oameni. Forța magică pe care Prospero o capătă îmbrăcând mantia este aceea de a invoca spiritele, de a manevra aparițiile, de a opera metamorfoze, dar și aceea de a acționa asupra elementelor naturii, de a stârni ori de a potoli o furtună. De altfel, furtuna joacă un rol esențial în deschiderea către invizibil, căci totul se petrece ca și cum ea ar marca, prin jocul aparentelor morți și al abisurilor larg căscate, clipa când orice manifestare spectrală devine cu putință. Furtunii i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
șapte corzi cumpărată la Pisa, dintr-o prăvălie cu vechituri. Transfigurate, cumva îmblânzite de rotunjimile bolților, sunetele desferecau în el un vârtej de stări, întrebări și imagini surprinzătoare. Se rezema de ziduri, se răstignea pe crucea lor rece, ca să-și potolească arderile din acel puternic, devastator și imperios nu știu ce interior. ― Cine sunt eu? Ce sunt eu? De ce a existat un singur Metastasio? De ce a apărut pe lume un singur Novalis, un singur Goethe, un unic Shakespeare? Cine a hotărât asta? Îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
-o! Fu luată de subsuori, săltată și trecută pe deasupra focurilor. Ea doar strânse picioarele, dar se întrecu în țipete și râsete. De fapt asta își dorea, realiză și clucereasa, văzându-i exuberanța stârnită ca din senin. Când focurile se mai potoliră, se treziră tropotind pământul. Se prinseră pe după umeri, închizând cercul acelei bătute fără lăutari. Ritmul se păstra de la sine, fără eforturi. Îl aveau în sânge. Clucereasa își lăsă capul pe spate și privi cu nesaț cerul. Tocmai începea să capete
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
mă primiți în acest moment de meditație vesperală. Aceste întinderi de ape, această gondolă și acest canotier atât de pitoresc îmi reamintesc de orașul azuriilor, la città di Venezia venetus. Câinele anatolian mârâi, dar mâna stăpânului așezată pe creștet îl potoli imediat. D’Autrey se ridică în picioare. În costumația lui bizară arăta, mai mult ca oricând, ca un balon plutind în derivă peste apele ieșite din matca Dâmboviței. Se dovedi, însă, mai puțin „plutitor” când încercă să sară din barcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
oară. Ah, nu!... Ciudă, furie, o spontană poftă de distrugere. Dante Negro își înfipse pintenii în burta calului cu atâta violență, încât acesta se cabră, necheză, apoi țâșni într-un iureș de neoprit. Doar după ce intră în pădure se mai potoli. Pictorul alunecă de pe cal, își smulse panglica de pe ochi și își rezemă fruntea de trunchiul unui copac. Vărsă și câteva lacrimi. Destul de zgomotos, în tăcerea provocată de intrarea sa intempestivă printre viețuitoarele pădurii. Când se răsuci... Un alt moment de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
de la brâu. Prin ferestrele deschise, se auzeau doar țipetele lăstunilor reveniți la cuiburile de sub streșinile casei. ― Aș putea s-o fac și în acest moment. O altă pauză. ― Dar nu poți. Vorbeau tot în șoaptă. O spovedanie reciprocă. Lăstunii se potoliseră. În liniștea camerei, râsul pictorului sună ca mușcătura dintr-un măr mare, suculent. Cel puțin asta fu impresia prințului privind dinții albi și puternici ai celuilalt. Și iar îl încercă bizara senzație că se afla în prezența unei femei. Ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
o turnase la poliție. * Doamnei Reilly nu-i venea să creadă că i se întâmplă ei așa ceva. Nu se mai auzea televizorul. Nu mai auzea reproșuri. Baia nu era ocupată. Până și gândacii de bucătărie păreau să se mai fi potolit. Se așeză la masa din bucătărie să bea un păhărel cu Muscat și suflă spre un pui de gândac care începuse să traverseze masa. Corpul mic zbură de pe masă și dispăru, iar doamna Reilly îi spuse: „Pe curând, dragă“. Își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
la proba contrarie. — Și eu tot așa cred, Claude, spuse doamna Reilly. Chiar ieri îi spuneam lu’ Ignatius: „Ignatius, eu cred că omu-i nevinovat pân’ la proba contrarie“. — Irene! Traversară St. Claude Avenue într-un moment când traficul era mai potolit și-și continuară drumul pe cealaltă parte a bulevardului, sub luminile de neon. Pe când treceau pe lângă un salon pentru funeralii, Santa se opri să vorbească cu unul dintre cei veniți la mort, care stătea afară pe trotuar. — Spune-mi, domnule
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
cea a domnului Robichaux și să iasă pușcă din sală, când Santa strigă: — Ian privește, Irene, pun pariu cu tine că Debbie o să aib-un copilaș! Un ce? făcu doamna Reilly, rătăcită și izbucni într-un plâns isteric care nu se potoli decât atunci când domnul Robichaux, speriat, îi luă capul cu păr castaniu și i-l puse, cu grijă, pe umărul său. Dragă cititorule, Natura a creat uneori câte un nebun; dar filfizonii sunt întotdeauna creația omului. Addison În timp ce pe străzile pavate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
nicăieri, Ignatius. — N-ai decât să vii afară după mine în cămașa aceea zdrențuită de noapte și să mă prinzi, răspunse sfidător Ignatius, scoțând limba lui roșie și mare spre ea. — Întoarce-te-năuntru chiar acu’, Ignatius. Hei, voi doi, potoliți-vă! strigă domnișoara Annie, dindărătul jaluzelelor. Nervii mei s-au dus dracului. — Uită-te la Ignatius, îi strigă doamna Reilly. Nu-i așa că-i groaznic? Ignatius, de pe trotuarul de cărămidă, flutura din mână spre mama lui, în timp ce în cercel se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
trei sonerii din bronz și la cartonașele albe de deasupra fiecăreia: Billy Truehard Raoul Frayle — 3A Frida Club Betty Bumper Liz Steele — 2A Dorian Greene —1A Își propti degetul în soneria de jos și așteptă. Frenezia de dincolo de obloane se potoli, dar foarte puțin. O ușă se deschise dincolo de alee și Dorian Greene veni spre poartă. — O, Doamne! exclamă el când văzu cine era afară pe trotuar. Unde naiba ai fost până acum? Mi-e teamă că startul începe să ne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
fetelor, țipă Dorian la Frieda și Betty care se luptau și ale căror maiouri începuseră să se umezească de transpirație. Se înjurau și gâfâiau, trăgând de scaun în jurul camerei, trântindu-se una pe alta de pereți și de chiuvetă. — Gata, potoliți-vă! țipă Liz la prietenele ei. Oamenii aceștia or să creadă că sunteți niște necioplite. Luă și ea un scaun și se băgă între cele două combatante. Apoi izbi cu scaunul ei în cel pentru care se luptau Frieda și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
grăbit cerând să fie date afară. Mișcările politice sunt nevoite să accepte bani din orice sursă. Fetele astea au neîndoielnic un farmec întunecat de blugii și cizmele pe care le poartă. Privi peste masa clocotitoare de invitați. Trebuie să-i potolim pe oamenii aceștia. Să-i aducem la ordine. Ne așteaptă o chestiune crucială. Falsul cowboy gâdila cu biciul un oaspete elegant. Sportivul țintuia la podea un altul, ce părea în culmea fericirii. Peste tot se auzeau țipete, gemete, chiote. La
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
un sfert și Logan se luptase cu nenorocitele alea de declarații aproape toată ziua. Era timpul să meargă acasă. Afară În hol, clădirea era cufundată În tăcere. Majoritatea personalului administrativ Își terminase treaba și se dusese acasă, iar vânzoleala se potolise. Logan se opri la sala de ședințe să vadă dacă se mai Întâmplase ceva cât timp el cercetase declarațiile. Erau câțiva agenți În sală: doi dintre ei răspundeau la telefoane, iar ceilalți doi completau rapoartele pentru ultimul schimb. Nu fu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
cu Vauxhall-ul cel ruginit prin zăpadă și gheață, detectivul-inspector Insch are două mașini În Middlefield. Vreau să se ducă acum la adresa asta! Până să ajungă Logan acolo, cele două mașini erau deja răsucite pe stradă În fața numărului 25. Vântul se potolea, iar fulgii grași picau din cerul portoclaiu murdar. Aerul avea gust de piper. Logan se năpusti asupra frânelor, iar mașina patină pe asfaltul acoperit cu zăpadă și se opri numai după ce ajunsese la marginea carosabilului. Se Împletici afară din mașină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
vreme, că ața s-o cam dus de pe ghem”... “Până diseară, mă pregătesc de drum și mâine în zori am să iau calea spre mănăstirea din codru” - îi răspund eu în gând. Cu glas tare, o îndemn: --Până ți-i potoli setea cu ulcica asta de vin, eu oi aduce ceva de mâncare. Îi fi obosită și flămândă, după ce ai bătut atâta cale. --Matale, conașule, nu ești ca ceilalți, care, dacă-s sătui, nu cred pe cei flămânzi. --Păi lumea îi
Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/550_a_727]
-
Israel. 25. De aceea Se și aprinde Domnul de mînie împotriva poporului Său, Își întinde mîna împotriva lui, și-l lovește de se zguduie munții, și trupurile moarte stau ca noroiul în mijlocul ulițelor. Cu toate acestea, mînia Lui nu se potolește, și mîna Lui este încă întinsă. 26. El ridică un steag popoarelor îndepărtate, și le fluieră de la un capăt al pămîntului și iată-le, vin repede și ușor. 27. Nici unul nu este obosit, nici unul nu șovăie de oboseală, nici unul nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85106_a_85893]
-
aceea, Domnul va ridica împotriva lor pe vrăjmașii lui Rețin, îi va stîrni pe vrăjmașii lor: 12. pe Sirieni de la răsărit, pe Filisteni de la apus; și vor mînca pe Israel cu gura plină; cu toate acestea, mînia Lui nu se potolește, și mîna Lui este tot întinsă. 13. Căci nici poporul nu se întoarce la Cel ce-l lovește, și nu caută pe Domnul oștirilor. 14. De aceea, Domnul va smulge din Israel capul și coada, ramura de finic și trestia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85106_a_85893]
-
Domnul n-ar putea să se bucure de tinerii lor, nici să aibă milă de orfanii și văduvele lor, căci toți sunt niște nelegiuiți și niște răi, și toate gurile lor spun mișelii. Cu toate acestea, mînia Lui nu se potolește, și mîna Lui este tot întinsă. 18. Căci răutatea arde ca un foc care mănîncă mărăcini și spini, aprinde desișul pădurii, din care se înalță stîlpi de fum. 19. De mînia Domnului oștirilor, țara parcă ar fi aprinsă, și poporul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85106_a_85893]