4,129 matches
-
i s-a urât până acum de el“, încheie generăleasa, adăugând că, datorită „bătrânei“, prințul a început să fie primit de două-trei familii din lumea bună. „E bine că nu șade toată ziua în casă și nu se rușinează ca prostul.“ Fetele, cărora li se transmiseseră aceste vești, făcură imediat observația că mama le ascunde multe lucruri din scrisoare. Poate că aflaseră ceva prin intermediul Varvarei Ardalionovna, care putea să fie la curent cu tot ce știa Ptițân despre prinț și despre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
drept; și i-a despăgubit numai pentru că s-a dovedit că unii dintre aceștia rămăseseră într-adevăr în pagubă. Generăleasa spuse și ea că tot cam așa ceva îi scrie și ei Belokonskaia și că „e o prostie, o mare prostie; prostul nu poate fi vindecat“, adăugă ea cu un ton categoric, dar pe fața ei se citea cât de mult se bucura de faptele acestui „prost“. Ca o concluzie la toate acestea, generalul observă că soția lui manifestă față de prinț un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
acum șase săptămâni pe când năștea, din vrerea lui Dumnezeu... da... îi ține loc de mamă, deși nu-i e decât soră, deși nu-i e mai mult decât soră... nu mai mult... — Iar tu, domnul meu, nu ești decât un prost, scuză-mă. Ajunge, cred că pricepi și singur că ajunge, o trânti subit Lizaveta Prokofievna, nespus de înfuriată. — E purul adevăr, spuse Lebedev, făcându-i plecăciunea cea mai respectuoasă și mai profundă. — Domnule Lebedev, e adevărat ce se spune despre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
și am râs, dar acum îmi place „cavalerul sărman“ și, ceea ce e mai important, îi stimez faptele de vitejie. Așa încheie Aglaia și, privind-o, era greu să-ți dai seama dacă vorbește serios sau în derâdere. — Aș, e un prost și prostești îi sunt faptele de vitejie! conchise generăleasa. Iar tu, scumpo, ne-ai turnat gogoși, un discurs întreg; cred că nici nu-ți șade bine să faci așa ceva. În orice caz, nu-i permis. Despre ce versuri e vorba
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
trebuie pusă clar și ferm, pentru că se vede că nu e înțeleasă. Aici s-au amestecat clenciuri juridice și, pe baza acestor clenciuri, suntem amenințați că ni se va face vânt pe scări! Dar, prințe, chiar ne credeți atât de proști încât să nu înțelegem că problema noastră nu e câtuși de puțin juridică și că, dacă ar fi s-o luăm juridic, n-am avea dreptul, după lege, să vă pretindem nici măcar o rublă? Însă noi ne dăm seama că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
spuse Burdovski. — Antip! Acceptă! îi șopti boxerul, vorbind repede și deslușit, aplecându-se din spate peste spătarul scaunului lui Ippolit. Acceptă și pe urmă mai vedem noi! — Stați puțin, domnule Mâșkin! strigă strident Ippolit. Pricepeți odată că nu suntem niște proști, niște proști triviali, cum ne cred probabil toți oaspeții dumneavoastră și aceste doamne, care râd spre noi cu atâta ironie și indignare, mai ales acest domn din înalta societate (arătă spre Evgheni Pavlovici), pe care, desigur, nu am onoarea să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
Antip! Acceptă! îi șopti boxerul, vorbind repede și deslușit, aplecându-se din spate peste spătarul scaunului lui Ippolit. Acceptă și pe urmă mai vedem noi! — Stați puțin, domnule Mâșkin! strigă strident Ippolit. Pricepeți odată că nu suntem niște proști, niște proști triviali, cum ne cred probabil toți oaspeții dumneavoastră și aceste doamne, care râd spre noi cu atâta ironie și indignare, mai ales acest domn din înalta societate (arătă spre Evgheni Pavlovici), pe care, desigur, nu am onoarea să-l cunosc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
da, aici e doar o sută de ruble, nu două sute cincizeci, dar oare nu e totuna... N-nu, nu e totuna..., izbuti să strecoare Gavrila Ardalionovici, afișând un aer de nedumerire naivă. — Nu mă întrerupeți; nu suntem chiar atât de proști cum ne credeți, domnule avocat, exclamă cu ciudă nepotul lui Lebedev. Firește, o sută de ruble nu-s două sute cincizeci, însă e totuna, pentru că important e principiul; aici inițiativa e importantă și dacă lipsesc o sută cincizeci de ruble - asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
auzit! Păi tu tocmai pe asta te bazezi, spuse ea, răsucindu-se iar spre Doktorenko, acum e ca și cum ai avea banii în buzunar, de-aia o faci pe fanfaronul, ca să ne arunci praf în ochi... Nu, drăguțule, caută-ți alți proști, că eu văd prin tine... văd tot jocul vostru! — Lizaveta Prokofievna! exclamă prințul. — Să plecăm de-aici, Lizaveta Prokofievna, s-a făcut târziu, îl luăm și pe prinț cu noi, spuse prințul Ș. cât putu de calm și zâmbind. Domnișoarele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
aș convinge pe toți, pe toți; și o dată în viață m-am nimerit într-un loc... cu dumneavoastră - dacă nu cu oamenii! - și ce a ieșit din asta? Nimic! A ieșit că mă disprețuiți! Deci, sunt inutil, deci sunt un prost, deci e timpul! Și n-am fost în stare să las nici o amintire! Nici un sunet, nici o urmă, nici o faptă, n-am propagat nici o idee!... Nu râdeți de prostul de mine! Uitați-mă! Uitați-mă toți... uitați-mă, vă rog, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
Nimic! A ieșit că mă disprețuiți! Deci, sunt inutil, deci sunt un prost, deci e timpul! Și n-am fost în stare să las nici o amintire! Nici un sunet, nici o urmă, nici o faptă, n-am propagat nici o idee!... Nu râdeți de prostul de mine! Uitați-mă! Uitați-mă toți... uitați-mă, vă rog, nu fiți atât de cruzi! Să știți, dacă n-ar fi dat peste mine această tuberculoză, mi-aș fi făcut singur seama... Părea că mai avea multe de spus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
de toate pe Evgheni Pavlovici. Toată ziua de alaltăieri și ieri dimineața l-am crezut vinovat. Acum, firește, nu pot să nu fiu de acord cu ei: este limpede că aceea și-a bătut joc de el, ca de un prost, nu știu de ce, pentru ce, cu ce scop (chiar și asta dă de gândit și-i reprobabil!) -, dar Aglaia n-o să-i fie soție lui Evgheni Pavlovici, asta ți-o spun precis! Chiar dacă-i om bun, rămâne cum vreau eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
întotdeauna această convingere, în timp ce de-abia unul dintr-o sută a văzut mereu și vede altfel lucrurile. Aproape întotdeauna, la începutul carierei lor (și adesea chiar la sfârșitul acesteia), inventatorii și geniile n-au fost considerați de către societate decât niște proști, iar aceasta este observația cea mai de rutină, prea bine cunoscută tuturor. Dacă, de pildă, în decurs de zece ani toți și-au cărat banii la casele de amanet și au dus acolo miliarde cu dobândă de patru la sută
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
știu eu, sau poate... de toate, de toate e vinovat Ivan Feodorovici! Lui i-a jucat festa creatura asta, în amintirea relațiilor de altădată, ca să-l scoată de prost ca și atunci, când își râdea de el ca de un prost, îl ducea de nas iar el îi dăruia perle... Dar până la urmă toți suntem implicați, fiicele dumitale sunt totuși compromise, Ivan Feodorovici, fetele, domnișoarele din cea mai înaltă societate, bune de măritiș, ele au fost aici, aici au stat, au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
visat că ei toți își vor desface brațele și mă vor primi la pieptul lor și mă vor ruga să-i iert de ceva pentru ca și eu să-i rog, la rândul meu; într-un cuvânt, am terminat ca un prost sadea. Și iată, chiar în orele acelea a răbufnit în mine «ultima convingere». Mă mir acum cum de-am putut trăi șase luni fără această «convingere»! Știam precis că am tuberculoză, și încă incurabilă; nu-mi făceam iluzii și vedeam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
-i cumpăr, iar astă-iarnă un copil mi s-a congelat; fiică-mea cea mai mare a ajuns țiitoareea cuiva...» - veșnic se smiorcăie, veșnic se plânge! Ah, nici un pic, nici un pic de milă n-am avut și nu am pentru acești proști, asta o spun cu mândrie! De ce nu a ajuns un Rotschild? Cine-i de vină că nu are milioanele lui Rotschild, că nu are un munte de coroane și napoleoni, un munte întreg, un munte la fel de mare precum cel care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
am întrebat ce fel de fericire ai vrut să cauți la Aglaia. Crezi că... fericirea am căutat-o la Aglaia? — Ah, te rog, nu te apuca de filosofie! Sigur că-i așa. Sigur și ajungă-ne, pentru că am rămas de proști. Recunosc că niciodată n-am putut lua în serios treaba asta; numai „pentru orice eventualitate“ m-am apucat de ea, contând pe caracterul ei ridicol, mai ales ca să te distrez pe tine; erau nouăzeci la sută șanse ca să dau greș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
mă împinge până la ultima limită a răbdării. Altfel spun tot... De ce te-ai dus aseară la Epancini? Și mai zici că ești bătrân, ai părul alb, te crezi cap de familie! Bine-ți mai șade! — Taci, Ganka! strigă Kolea. Taci, prostule! Dar eu, eu cu ce l-am jignit? insista Ippolit, parcă având în continuare același ton de zeflemea. De ce zice că-s o elice? Doar ați auzit, nu? Singur s-a legat de mine; a venit și a adus vorba
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
și cunoașterea de sine? Să ne transformăm în viermi, în viermi ce n-au nevoie să-și mai caute cadavre... Prostia este o suferință nedureroasă a inteligenței. Ea aparține naturii și n-are astfel istorie. Nici măcar în patologie nu intră proștii, fiindcă au de partea lor eternitatea. Icoana cea mai veridică a lumii s-ar putea alcătui din "licăririle" unui idiot - dacă el ar putea învinge senzația de putrezire a sângelui și și-ar da seama uneori de fluxul infinitezimal al
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
nu l-ar mai opri, în avântul de murire? Este atât nedefinibil în acest cuvînt: zădărnicie - parcă mi l-ar fi șoptit Buddha într-un cabaret. O sinucidere face mai mult decât o ne-sinucidere. Sânt unii oameni atât de proști, că de le-ar apărea vreo idee la suprafața creierului ea s-ar sinucide din groaza de singurătate. Precum neurastenia este implicația organică a gustului pentru frumusețe, așa amețelile traduc înclinarea noastră spre absolut. Nu mai sânt obiecte care să
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
cred că, după ce au respins lumea, mai pot face ceva. Pe refuzul total al formelor de viață, ei vor să construiască viața. Cum de n-au observat anarhiștii că au împotriva lor pe toți oamenii mediocri, adevărații regi ai Pămîntului? Proștii au organizat bine viața și au făcut din ea o cetate interzisă spiritului. Un Stirner sau un Bakunin au împotriva lor toată această viață mediocră și eternă, de care ne dezleagă cunoașterea și ne îndepărtează tristețea. O revoltă persistentă, dar
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
lucru este adevărat pentru trecutul umanității, pentru un stadiu înapoiat, atunci acestei vulgarități optimiste îi vom răspunde că orice progrese ar face omenirea, ea nu va putea ajunge niciodată așa de departe încît tipul comun al muncitorului de fiecare zi, proștii eterni, să se ridice la un nivel mai înalt decât al unui intelectual mediocru. Cum este mai mult decât sigur că lucrurile stau așa, nu pot să-mi fac iluzii nepermise. Optimismul antropologic nu șade bine nici unui fel de gînditor
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
un criminal”. Nu Îmi fac iluzii. Trăim În România. Cu excepția câtorva prieteni, nimeni nu mi-a spus vreo vorba bună. Oamenii mă privesc pe strada că pe o curiozitate: ,,Uite, ăluia i-a omorât Securitatea copilul”. Probabil, mă consideră un prost, un iresponsabil care a avut curajul să se Împotrivească unui sistem discreționar imposibil de atins. L-am Întâlnit, prin '90, pe Andronic, unul dintre securiștii care ma interogau periodic. Mi-a râs În nas. A Îngăimat câteva cuvinte prin care
Mălin: vestitorul revoluției by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1671_a_3104]
-
din nou capul în pământ cu tristețe. — Ce scoici și pești de calitate, plescăie apreciativ Augustus. Și nicăieri uleiul nu este mai de soi... Își ia seama și tace. Atunci, îl aude pe Ianuarius șoptind în tretăiat: — S-a îndrăgostit, prostul! Vestea este atât de bizară încât principelui îi trebuie câteva se cunde să înțeleagă. Când în sfârșit pricepe, își plesnește zgomo tos palmele și hohotește: — Și-a găsit o sirenă, deci? Nu așteaptă vreo încuviințare. — Nu-i de mirare, doar
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
Sunt nevoiți să intre la împărat după un libert. Dar ce libert! Unul care lucrează direct cu împăratul și care-i poate influența deciziile și relațiile cu supușii. O astfel de preemi nență șochează profund mândria romană. Mai ales a proștilor care se grozăvesc cu strămoșii lor. Nu le trece prin minte că dintotdeauna înalții funcționari ai statului și-au desfășurat acti vitățile oficiale din intimitatea propriei locuințe. Republica nu le-a pus niciodată la dispoziție decât un personal cu totul
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]