3,228 matches
-
reușit să-i motivez, să-i fac să fie optim motivați pentru jocul ăsta. Acesta a fost principalul motiv pentru care s-a ajuns aici. Rep.: Aveți vreun reproș explicit de făcut cuiva ? C.P.: Niciodată n-am să fac vreun reproș explicit nimănui, fiindcă jucătorii au dat tot ce-au putut pe teren. Dacă am ceva să reproșez, am să-mi reproșez mie, nu jucătorilor. Și chiar dacă o fac, o fac în vestiar și nu prin declarații. Rep.: Au fost probleme
ANUL SPORTIV BĂCĂUAN 2010 by Costin Alexandrescu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/283_a_1236]
-
s-a ajuns aici, eu sper să aibă răbdare și să vedem ce se întâmplă și în Cupa Challenge, să nu fie prea mare presiunea și să nu pățim rușinea rușinilor din cauza atmosferei tensionate.” Întrebat dacă i s-au adus reproșuri, Gabriel Armanu a adăugat: “Ei caută antrenori în fiecare săptămână, dar nu-i nicio problemă. Sunt foarte supărat, nu atât de rezultat, cât de atitudinea marelui conducător Apostol.” Eliodor Voica: “Cred că și pentru arbitri a fost un meci-surpriză” La
ANUL SPORTIV BĂCĂUAN 2010 by Costin Alexandrescu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/283_a_1236]
-
peisajul care i se deschidea în fața ochilor, drept pentru care avea să-i scrie prietenului său A. Suvorin: Conștiința acestei superiorități a oamenilor, însă, . De aceea, în fiecare din schițele lui Cehov . în povestirile lui Cehov se aude din ce în ce mai des reproșul trist dar adevărat cu privire la nepriceperea oamenilor de a trăi și, din ce în ce mai frumos, se răsfrânge în ele compasiunea pe care o simte față de oameni. Suferința și compătimirea lui pentru oameni îi umanizează pe toți cei de care se atinge. . în ciuda tuturor
Aspecte etice în opera scriitorului rus A. P. Cehov. In: Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea - de la teorie la practică 1 by Daniela Lupiş () [Corola-publishinghouse/Memoirs/427_a_1383]
-
Occident ar fi fost desemnați drept ,,infractori" și ,,victime". După toate probabilitățile, ,,victimele" erau în cele din urmă și infractori, dar chiar dacă nu erau, răspunsul lor ar fi fost mai curând o ridicare resemnată din umeri sau un torent de reproșuri în sfera privată, decât o plângere oficială. Motivul era parțial faptul că rareori se găsea cineva cu adevărat de încredere căruia să i te plângi, în ciuda tuturor campaniilor influențate de Beijing menite să submineze cultul supunerii și să încurajeze raportarea
Corupţia politică : înăuntrul şi în afara statului-naţiune by Robert Harris [Corola-publishinghouse/Science/932_a_2440]
-
cu succes de Ludovic XIV și cu mai puțin succes de urmașii acestuia. Teoria dreptului divin a constituit o justificare intelectuală puternică a corupției de la Curte: ca reprezentant pe pământ al Domnului, Regele se situa deasupra legii umane și dincolo de reproșul politic, având în depozit fiduciar întreaga proprietate din cadrul regatului său. Așadar, deși teoria în sine nu pare să fi fost convingătoare, nici chiar pentru majoritatea curtenilor, după Restaurație, teoriile asupra monarhiei ce au derivat de aici ofereau posibile justificări pentru ca
Corupţia politică : înăuntrul şi în afara statului-naţiune by Robert Harris [Corola-publishinghouse/Science/932_a_2440]
-
de la un sistem bancar convențional la unul prin centre monetare (sub care acționează ca brokeri, împrumutând bani pe care ele la rândul lor i-au împrumutat de pe piețele internaționale) au agravat problema. Așadar, constrângând națiunile debitoare, FMI a devenit vulnerabil reproșului că era un canal finanțat în mod public pentru protejarea intereselor băncilor private, ajutându-le prin aceasta să facă noi împrumuturi imprudente pe care le cereau înapoi imediat ca plăți ale dobânzii pentru împrumuturile anterioare. Un critic radical, George a
Corupţia politică : înăuntrul şi în afara statului-naţiune by Robert Harris [Corola-publishinghouse/Science/932_a_2440]
-
pleacă la piață, hai, fetelor, ca și cum ar asedia o cetate, ca și cum s-ar duce la război. Dar nu merg decât până la colț, să ia o legătură de mărar. Și asta e toată viața lor. Iar după ce pleacă, te privesc cu reproș. Adică ele au treabă, domnule, sunt niște ființe formidabil de ocupate. Sau încearcă să se autosugestioneze că e așa. Ori uite mă gândeam io la ceva. Sunt obsedat de o vreme de cuvântul „tiptilică“. Un adverb e cuvântul despre care
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
cu jucătorii de fotbal, golgeterii. Liste întocmite profesionist, cu ținută grafică. Optimi, sferturi, semifinale. Și făceam scenarii în paralel cu meciurile de fotbal cu nasturi. Conferințe de presă și tot restul. Ce discută jucătorii după un gol, cum vibrează tribunele, reproșuri după o ratare monumentală, dialoguri care încercau să pară cât mai verosimile. Cum freamătă tribunele. Așa zicea Țopescu, pe care n-am înțeles niciodată de ce unii îl consideră un mare comentator, când el nu e decât un tip rigid și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
nevinovate. Vă dați seama, pe lângă mine, Jack Spintecătorul era un diletant împuțit. Totul se întâmpla într-o zi splendidă, știu că mă repet, dar chiar așa era. Pe cuvânt. Și io mă uitam lung la babă. Iar ea privea cu reproș la mine, ca și cum îmi făcea o concesie că nu mă dădea imediat pe mâna poliției. Mâncam din înghețată pașnic, aplicat și, la întrebarea mea dacă am față de Râmaru sau de Pablo Escobar, baba a început să bâjbâie. S-a încheiat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
asta mi se părea incredibil. Nu știu cum să vă spun, chiar dacă nu aud foarte bine, io sunt un tip destul de muzical. Problema-i așa. Io fluier, oameni buni. Pur și simplu. Tot timpul. Bineînțeles că asta-mi atrage o sumedenie de reproșuri, unii spun că fluier deprimant a pagubă, alții, pe considerente medicale, îmi atrag atenția că aș putea să mă aleg cu ceea ce popular se cheamă roșu-n gât. Le pasă de soarta mea și asta mă bucură. Dar să mai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
pletit până peste coapse? Sânii, albi și zbuciumați, feriți pe cât se poate? Pulpele strânse și ghemuite În jurul ranei reve latoare? Numai sânge, lacrimi, zdrențe pe podele... Diminețile ce urmară unei asemenea isprăvi fură numai râs și Îmbrățișări, fără urmă de reproșuri. Orașul Însuși ne zâmbea, cu târgul lui de lume adunată de prin sate În piața de sub turnul cu orologiul bătrân bătând cea surile și Învârtind hora sfinților sculptați și zugrăviți cât statul de om. Ne zâmbeau copiii, Întinzându-ne străchini
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
decât prăpăditul ăla?! Așa încât Fanache a răspuns fără să ezite: -M-am gândit la familia profesorului Vodă. Pe Gârmoci puțin îl interesa cine este al treizecișiunulea, pe el îl interesa să completeze lista, să nu aibă toarășii de la regiune motive de reproș, să nu-l facă de râs pe toarășul Cameniță, care provenea din cadrele raionului nostru și urmărea cu atenție toate semnalele care soseau din raionul Serenite. -Sunt elemente dușmănoase? a simulat tovarășul Gârmoci o vagă curiozitate. -Dușmănoase! a strigat cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
forțată sau, cum le plăcea celor de la Sindicat s-o numească, din noua comună Steagul Roșu, i-a aprobat tatei să-și ia ochelari (acum, că purta un nume pe placul lui Gicu Petre, acesta nu mai avea motive de reproș și nici șeful de sindicat nu-și mai putea îngădui să se așeze de-a curmezișul...). Drept care i s-a eliberat următoarea adeverință: Comitetul Sindical G.A.S. Steagul Roșu Comitetul de Secție Sindic. Secția 8 Punctul de Lucru 57 Nr.
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
Au băgat-o în anchetă pe fată și ea n-a rezistat: a pomenit de Stelian, studentul de la Timișoara. Cu el cercul se cam închidea, Fanache se putea declara mulțumit. Totuși, preventiv, ca să nu mai găsească tov prim motiv de reproș, oacheșul șef al Securității din Serenite l-a trecut pe lista de bandiți și pe fratele meu Vlad. Vlad dăduse în vară examen de admitere la Litere, la București. La literatura rusă, asta era baza, îi căzuse proza sovietică, Fadeev
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
am șters-o. Iar în urma-mi încă se auzea glasul său revoltat, un glas de om înșelat în ce avea mai bun, în credință. Depărtându-mă cu imputările sale în urechi, m-am întrebat cât adevăr și câtă confuzie conțineau reproșurile necunoscutului. Și dacă omul avea totuși dreptate? Dacă trăisem treizeci de ani fiind altul? Se întâmplă atât de des. Câți oameni pot jura pe Biblie că au fost tot timpul ei și numai ei? În cel puțin un moment, din
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
nu se luau măsuri, toată grădinița se umplea de râie. „Și dumneavoastră vorbiți cu glas tare de față cu toți despre faptul că aveți râie în familie?“ s-a mirat secretara. În mirarea ei era și o doză mare de reproș, ca și cum râia se lua și prin telefon. „Măi, Lenuțo - i-a zis Popescu nevesti-sii -, ori eu sunt nebun, ori e ceva în neregulă cu țara asta. E vorba despre apă și săpun, nu despre SIDA.“ „Păi, vezi - a făcut soția
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
matale?! Fă-mi o sesizare pentru paraziți și luăm toată grădinița la spălat.“ „Dar bine, omule, e râie, așa a scris și doctorul în fișa de tratament.“ Inspectorul, care avea în mână fișa fetițelor, a dat din cap cu mult reproș: „Ești inginer și nu știi să citești. Uite ce spune aici: paraziți. Să văd eu că scrie o dată râie și-l mut pe doctor automat din țară, la șobolani și la gândaci“. Ajuns acasă, la bloc, Popescu a lipit pe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
pix? Nu plec niciodată de-acasă fără un pix și carnetul în care-mi notez subiecte de articole și povestiri. Cândva, ezitam să scot carnetul în public. Aveam senzația că toată lumea se holbează la mine, iar unii mă privesc cu reproș: „Ia te uită la ăsta, vrea să-l știe toți că e nu știu cine!“ Acum, mă opresc în mijlocul trotuarului și îmi notez ideea că țigăncile care se pișă de-a-n picioarelea, când le vine, o fac cu atâta firesc, că nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
s-a uitat la el, apoi a schimbat cu mine o privire vinovată. Brusc, toată lumea a tăcut. O tulburare imperceptibilă ne-a cuprins pe toți, căci privirea umilă, deși poznașă a cîinelui părea să aibă În ea o umbră de reproș. Se găsea acolo, printre noi, cățelul ucis care ne privea prin ochii alui cîine.“ Era Comeback, care se Întorsese, confirmîndu-și numele, amintindu-ne și de ce spunea Ezequiel Martínez Estrada, un alt mare argentinian, despre jurnalul de campanie al lui José
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
voi avea de a recupera orele pierdute în clipa în care voi dispune de tot timpul meu. Deocamdată, am reușit să aflu că Giglio a plecat din oraș duminică pentru vreo zece zile. Seara a venit Aranjuez să-mi facă reproșuri pentru puțina grijă pe care o avem cu privire la securitatea lui. și a făcut-o într-un chip atât de meschin, atât de străin de orice simțământ de noblețe, încât m-am întrebat cum de am putut oare lua în serios
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
a treia, cea mai grea poate: Coroana. și trebuie să suportăm, în mijlocul singurătății noastre atât de dureroase, amabilitatea echivocă a curtenilor, surâsurile iro nice ale ambasadorilor străini și aerele nerușinate ale curtezanelor și favoritelor! Iar la toate acestea se adaugă reproșurile și neînțelegerea Voastră, Domnule, care ne sunteți cel mai drag pe lume, unicul nostru refugiu și speranța noastră. O, Seniore, nu ne refuzați, rogu-Vă, prietenia și sprijinul Vostru! În tot acest timp din urmă, dulcele Don Ramiro (Mircea Marosin
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
zile de nesfârșite întârzieri, de necontenită goană și nervozitate, mai cu seamă pentru cei ca de-alde mine, care au colocatari cu o poftă de mâncare sănătoasă și cu o rezervă serioasă de pretenții iraționale, iar pe deasupra - o groază de reproșuri, împunsături și aluzii răutăcioase. Tăticul tău se chinuie la gândul că îi acord mai puțină atenție lui decât lui Ion și că stau cu acesta din urmă mai mult de vorbă decât cu dânsul, dar cum, Doamne, să stau de
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
că avea o blestemată de fată ca mine. Deși din alte motive, mama a fost împinsă într-o singurătate la fel cu a mea din copilărie. și a venit la mine la oraș, plângând și încercând să nu-mi facă reproșuri, dar făcându-mi-le totuși atunci când a spus: „Da’ mai lasă odată satul în pace, despre altceva nu poți scrie? Eu trebuie să trăiesc acolo, tu nu“. Iar autoritățile de stat m-au târât în oraș la anchetă și i-
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
De nenumărate ori, mai târziu, când revedeam copacul acesta, în capul meu se pornea fuga buimacă și-mi repetam în minte mereu aceeași propoziție: au folosit aceeași scară, găinile și cu el. Însă doctorul cel cu penicilina nu-și făcea reproșuri. A avut nerușinarea să pună la îndoială sinuciderea, insistând să fie făcută autopsia. L-a despuiat pe mortul gata îmbrăcat de gravitatea ce i-o dădea costumul cel bun, s-a erijat în mare specialist și i-a făcut mortului
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
Lenjeria era spălată manual, apoi întinsă la uscat, după care ultima operațiune era călcatul albiturilor. Toată munca se făcea cu simț de răspundere, corect, pentru a nu-i da posibilitatea severului administrator să aibă nici cel mai mic motiv de reproș privind calitatea muncilor efectuate. Se făcuse ora cinci postmeridian. Ambele truditoare încetau lucrul. O vor lua "da capo" mâine la ora șapte dimineața. Puteau merge liniștite la bucătărie de unde-și primeau rația zilnică de mâncare așa cum stabiliseră cu directorul spitalului
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]