KorAP: Find »[drukola/base=revoltă & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...116 117 118 ...476 >

11,877 matches

Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821

protobulgarii au fost asimilați definitiv în masa slavă, iar limba slavonă s-a impus ca limbă oficială în stat și în biserică. Ulterior, o parte a boierimii s-a revoltat împotriva noii credințe și a cerut întoarcerea la păgânism, însă revolta a fost înăbușită: 52 de boieri împreună cu familiile lor au fost executați, iar alții au fost închiși. Locuitorii de rând au fost creștinați în masă, apoi a fost organizată biserica bulgară-sinodul de la Constantinopol (869-870) a decis organizarea noii biserici creștine

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
că prăbușirea statului se datorește și situației interne. Relațiile feudale au influențat împărțirea societății bulgare în două categorii opuse: boierimea și țărănimea aservită. Înrăutățirea situației sociale a țărănimii și stăpânirea străină (bizantină) au dus la un climat de nemulțumire, de revoltă socială și haos, ceea ce a generat în Bulgaria o credință dualistă bogomilismul. Aceasta era o erezie socială și religioasă, după numele întemeietorului său legendar, "popa Bogomil" (Teofil). Erezia bogomilă era îndreptată împotriva bisericii oficiale și, în același timp, era o

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
autohtone, ce se vor intensifica și se vor transforma într-o veritabilă conviețuirela nord de Dunăre, ea avea să ducă la asimilarea slavilor de către romanici. Momentul ce a hotărât echilibrul etnic la Dunărea de Jos l-a reprezentat anul 602, revolta armatei romane de pe limesul danubian, când o mare parte a slavilor din Dacia au trecut fluviul și s-au revărsat în sudul Dunării până la hotarele Greciei. Urmările acestei mari migrații slave au fost de mare însemnătate pentru romanitatea carpato-balcanică: ramura

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
lângă Alba Iulia, după cum relatează Legenda Sf. Ștefan, iar 60 de familii de pecenegi au fost colonizate în Panonia. După moartea regelui Ștefan, în 1038, regatul arpadian a trecut printr-o criză acută datorită luptelor pentru succesiune la tron și revoltei anticreștine din anii 1046 și 1060-1063. De aceea, voievodatul Transilvaniei s-a separat de regat astfel că, în 1068, este amintit la Alba Iulia, ducele Gyula IV, care organizează o incursiune în Ungaria. Regele Solomon, împreună cu principii Geza și Ladislau

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
teritoriu propriu.30 Arhiepiscopia de Târnovo După întemeierea statului Asăneștilor, în 1185-1186, arhiepiscopia de Ohrida decade, în urma înființării noii Arhiepiscopii de Târnovo, capitala noului țarat vlaho-bulgar. În fruntea ei a fost numit pr. Vasile, cel care a dat binecuvântarea pentru revoltă, înălțat la treapta de arhiepiscop și hirotonit de episcopul grec de Vidin. Patriarhia de Constantinopol și Arhiepiscopia de Ohrida, amândouă aflate în mâinile grecilor, n-au recunoscut noua Biserică ortodoxă vlaho-bulgară, cu centrul la Târnovo. Noul arhiepiscop Vasile a organizat

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
al XIV-lea. Dealtfel, ocuparea de către Halici a regiunilor de câmpie din nordul Dunării era cu totul exclusă, deoarece aceste teritorii se aflau sub dominația politică a cumanilor și erau folosite ca locuri de atac împotriva Ungariei și Bizanțului.2 Revolta vlahilor și bulgarilor din 1185 și constituirea unui stat puternic între Dunăre și Haemus, sfârșitul dinastiei Comnenilor și instalarea Anghelilor au slăbit mult Bizanțul, umbra celui de altădată. Cumanii din câmpia munteană au cooperat cu vlahii din sudul Dunării, iar

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
nord.17 O scriere bizantină, Fragmente ale toparhului grec, ce datează din secolul al XI-lea, face referire la împrejurările de la Dunărea de Jos. Cadrul istoric al evenimentelor înfățișate de "toparh" este asemănător cu acela descris de cronicarii bizantini despre revolta din zonă. Astfel, autorul arată că populația aflată pe malul Dunării era tulburată mereu de năvălirile pecenegilor și conducătorii locali au apelat la "stăpânitorul de la nord", mai ales că "cei ce locuiau la sudul fluviului nu se deosebeau prin felul

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
nu se deosebeau prin felul lor de viață de obiceiurile de acolo". În momentul în care dregătorul bizantin, logofătul Nicephoros, vrea să lezeze această autonomie dunăreană, orașele refuză să se supună, preferând dominația pecenegilor care le respectau drepturile. Confruntată cu revolta de la Dunăre, stăpânirea bizantină a hotărât să trimită la fața locului pe vestarhul Nestor, om de încedere al împăratului, de neam ilir (albanez), cu titlul de "katepan de Dristra". Ajuns aici, în 1072-1074, acesta a constatat că locuitorii de la Dunăre

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
împăratului, și și-au ales un comandant propriu, pe nume Tatrys (Tatous, Tatu). Tatous se ridică împotriva Bizanțului ca reprezentant al populației locale nedreptățite din regiunea Dristra pentru a-și apăra interesele. Nestor, sub forța împrejurărilor, a trecut de partea revoltei de la Dunăre și a pornit împreună cu ei spre Constantinopol. În drum, ei au prădat și jefuit, împreună cu pecenegii, teritoriile Macedoniei și Traciei (cf. Attaliates, p. 205-206, 207-209). După câțiva ani, la urcarea pe tron a lui Nicephor III Botaniates, "sciții

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
a dat pământ în țara lui, din nordul Dunării. Avem de-a face cu o populație locală, autohtonă, dar amestecată, pe ambele maluri ale Dunării, dar care nu apelează la împăratul bizantin și comandanții săi militari. Aflată în stare de revoltă, aceasta nu mai recunoștea stăpânirea bizantină. Această situație corespunde informațiilor despre existența unor formațiuni politice autonome la Dunăre, piedică în calea expansiunii politice bizantine. Pe vremea lui Nichifor Bryennios, când pradă pecenegii și "neamul slavilor care refuză robia romanilor" năvălesc

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
Dunăre", unde sunt "cetățile de margine" și "țări" de-sine-stătătoare este în legătură cu o tulburarte mai vastă, în care "maniheii" (bogomilii) din Macedonia se revoltă și pradă până la Filipopol, ei încearcă să pătrundă până în "Paristrion", dar intervenția energică a împăratului Alexie curmă revolta. Formațiunea statală de la Dunăre, cu centrul la Dârstor, se întindea și pe malul stâng al fluviului, locuitorii ei întrețineau orașele de-aici, iar numele de Vlașca, dat unei părți a câmpiei muntene, este o confirmare. După 1091, Anna Comnena menționează

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
autonomiile vlahilor se amplifică: în secolul al XI-lea, apare cea dintâi episcopie românească în Thesalia, când este menționat "Ioan, preotul sfintei episcopii a vlahilor". Pentru a obține autonomie completă, vlahii din Larissa și celnicii din munți au declanșat o revoltă, în 1066-1068, potolită prin concesii din partea împăratului. "Țara vlahilor" era angrenată în comerțul mare al vremii, fiind străbătută de drumul imperial ce unea Atena și Larissa cu Vojusa de la Adriatică. Împăratul Alexie Comnenul, în 1087, se oprește în apropierea acestui

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
frunte cu Tatos, Sesthlav și Satza, stăpâni la Dârstor și Vicina, în Dobrogea. Dar ceea ce predomină aici este aspectul de colonii militare al acestor așezări și nu acela de "state" organizate de autohtoni". Acești conducători locali dobrogeni sunt menționați în timpul revoltei de la Dunăre împotriva Imperiului, din anii 1074-1088. În aceste împrejurări apar în istorie, pentru prima dată, românii din nord, dintre Dunăre și Haemus-împăratul Alexie Comnenul cerea, în 1091, generalului Nicephor Melissenos să adune, împotriva pecenegilor, o oaste nouă în care

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
sunt menționați și lângă Adriatica, în Zenta și la Pristina, în sudul Serbiei. Momentul prielnic s-a ivit după moartea împăratului Manuel Comnenul (1180), în urma luptelor pentru succesiunea la tronul Bizanțului, care a adus la putere dinastia Anghelilor. La această revoltă au particupat, deopotrivă, români și bulgari. În istoriografia modernă s-au purtat dezbateri despre etnia celor implicați în revoltă și a conducătorilor ei. Iorga afirmă că, la sfârșitul secolului al XII-lea, elementul românesc din Balcani se punea în mișcare

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
moartea împăratului Manuel Comnenul (1180), în urma luptelor pentru succesiunea la tronul Bizanțului, care a adus la putere dinastia Anghelilor. La această revoltă au particupat, deopotrivă, români și bulgari. În istoriografia modernă s-au purtat dezbateri despre etnia celor implicați în revoltă și a conducătorilor ei. Iorga afirmă că, la sfârșitul secolului al XII-lea, elementul românesc din Balcani se punea în mișcare prin răscoala fraților Asănești: Petru, cu tendințe imperiale, Kalopetru-Asan (nume pecenego-cuman) și Ioan, numit și Ioniță (Kaloian). Unii istorici

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
se punea în mișcare prin răscoala fraților Asănești: Petru, cu tendințe imperiale, Kalopetru-Asan (nume pecenego-cuman) și Ioan, numit și Ioniță (Kaloian). Unii istorici, bulgari mai ales, au încercat să minimalizeze rolul românilor, iar alții să nege chiar participarea acestora.la revoltă. Însă izvoarele vremii vorbesc fără echivoc despre rolul proeminent al românilor în revolta din 1185, la care s-au asociat și alte populații, precum cumanii. Pretextul revoltei l-a constituit o măsură vexatorie a împăratului Isaac II Anghelos, adoptată în

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
nume pecenego-cuman) și Ioan, numit și Ioniță (Kaloian). Unii istorici, bulgari mai ales, au încercat să minimalizeze rolul românilor, iar alții să nege chiar participarea acestora.la revoltă. Însă izvoarele vremii vorbesc fără echivoc despre rolul proeminent al românilor în revolta din 1185, la care s-au asociat și alte populații, precum cumanii. Pretextul revoltei l-a constituit o măsură vexatorie a împăratului Isaac II Anghelos, adoptată în 1185: el a impus taxe noi asupra bunurilor și mai ales a turmelor

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
încercat să minimalizeze rolul românilor, iar alții să nege chiar participarea acestora.la revoltă. Însă izvoarele vremii vorbesc fără echivoc despre rolul proeminent al românilor în revolta din 1185, la care s-au asociat și alte populații, precum cumanii. Pretextul revoltei l-a constituit o măsură vexatorie a împăratului Isaac II Anghelos, adoptată în 1185: el a impus taxe noi asupra bunurilor și mai ales a turmelor supușilor săi, ceea ce i-a determinat pe locuitorii din Munții Haemus, "care mai înainte

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
noi asupra bunurilor și mai ales a turmelor supușilor săi, ceea ce i-a determinat pe locuitorii din Munții Haemus, "care mai înainte se numeau misieni (locuitori ai Moesiei), iar acum își zic vlahi" să riposteze. Iorga remarca faptul că mișcarea (revolta) era îndreptată împotriva Imperiului abuziv, care încălca vechile drepturi locale, împietând asupra datinei lor (a vlahilor). În fruntea revoltei se aflau frații Petru și Asan, care aparțineau unei familii puternice și influente de români (vlahi) sud-dunăreni (cf. Nicetas Choniates, p.

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
care mai înainte se numeau misieni (locuitori ai Moesiei), iar acum își zic vlahi" să riposteze. Iorga remarca faptul că mișcarea (revolta) era îndreptată împotriva Imperiului abuziv, care încălca vechile drepturi locale, împietând asupra datinei lor (a vlahilor). În fruntea revoltei se aflau frații Petru și Asan, care aparțineau unei familii puternice și influente de români (vlahi) sud-dunăreni (cf. Nicetas Choniates, p. 482, în Fontes, p. 255). Înainte de izbucnirea revoltei, cei doi frați au încercat să-l vadă pe împărat, cu

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
vechile drepturi locale, împietând asupra datinei lor (a vlahilor). În fruntea revoltei se aflau frații Petru și Asan, care aparțineau unei familii puternice și influente de români (vlahi) sud-dunăreni (cf. Nicetas Choniates, p. 482, în Fontes, p. 255). Înainte de izbucnirea revoltei, cei doi frați au încercat să-l vadă pe împărat, cu care s-au întâlnit la Kypsela, dar cerințele lor n-au fost ascultate, iar împăratul Isaac și sfetnicii săi i-au umilit pe cei doi. În sensul acesta, Iorga

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
acesta, Iorga precizează că celnicii din munți s-au plâns la împărăție, iar unul din ei a fost pălmuit de un dregător bizantin, gest nesăbuit care a amplificat nemulțumirea. Întorși acasă, în munții lor, cei doi frați Asănești au declanșat revolta, la care au participat "cele două popoare", români și bulgari. Încă de la începutul revoltei, ei au trecut la sud de Haemus, "lățindu-se spre târgurile și așezările mai îndepărtate " (Choniates). La început, acțiunea lor era privită la Constantinopol ca o

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
din ei a fost pălmuit de un dregător bizantin, gest nesăbuit care a amplificat nemulțumirea. Întorși acasă, în munții lor, cei doi frați Asănești au declanșat revolta, la care au participat "cele două popoare", români și bulgari. Încă de la începutul revoltei, ei au trecut la sud de Haemus, "lățindu-se spre târgurile și așezările mai îndepărtate " (Choniates). La început, acțiunea lor era privită la Constantinopol ca o simplă tulburare (răzmeriță) și neluată în seamă, fiind considerată unul din acele "tumulturi" obișnuite

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
la sud de Haemus, "lățindu-se spre târgurile și așezările mai îndepărtate " (Choniates). La început, acțiunea lor era privită la Constantinopol ca o simplă tulburare (răzmeriță) și neluată în seamă, fiind considerată unul din acele "tumulturi" obișnuite.24 Petru, conducătorul revoltei, și-a pus coroană de aur pe cap și încălțăminte roșie în picioare, însemne ale puterii imperiale. Gestul lui Petru, consemnat de Choniates, marchează data, întemeierea puterii Asăneștilor, ca stat româno-bulgar, în toamna anului 1185. Apoi răsculații s-au îndreptat

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
a pornit "sevastocratorul" Vasile, unchiul împăratului (deși Choniates susține altceva), învestit cu comanda supremă a armatei bizantine, dar curând acesta a fost înlocuit cu Ioan Cantacuzino, rudă cu împăratul. Însă, în ciuda experienței militare, el nu s-a putut impune în fața revoltei și a fost înlocuit cu Alexios Vranas. Dar nici el n-a condus bine operațiile militare, ba mai mult, s-a revoltat împotriva bazileului (împăratului), complicând și mai mult situația statului bizantin. Împăratul Isaac a reușit să înăbușe revolta lui

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]