KorAP: Find »[drukola/base=rob & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...116 117 118 ...173 >

4,307 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927

o noapte m-a scos din sac și mi-a dat drumul în mare. Am înotat până la țărm, și de la țărm am urcat muntele dinspre răsărit, trei zile. Auta îl privi cu ochi de frate mai mare, mândru de tânărul rob și tulburat. Apoi îi spuse să-l aștepte și se duse îndărăt în palat. Marele Preot ședea în jilț. Îl sfredeli de-acolo cu privirea și, când Auta deschise gura să vorbească, îl opri cu un gest: - Auta, știu că

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
stăpâne... - Cum îl cheamă? - Mpunzi, stăpâne... - abia putu rosti Auta. Bătrânul lovi globul de argint. Veni un slujitor, îngenunchind. Auta stătea mut, în picioare. Bătrânul își măsură sclavul cu privirea o clipă, apoi îi porunci slujitorului intrat: - Este afară un rob tânăr, negru. Îl cheamă Mpunzi. A venit acum. Cred că s-a rătăcit și nu știe al cui e. Înscrie-l cu robii noștri și folosește-l la muncă. Abia după ce ieși slujitorul, Marele Preot își întoarse iar privirea spre

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
picioare. Bătrânul își măsură sclavul cu privirea o clipă, apoi îi porunci slujitorului intrat: - Este afară un rob tânăr, negru. Îl cheamă Mpunzi. A venit acum. Cred că s-a rătăcit și nu știe al cui e. Înscrie-l cu robii noștri și folosește-l la muncă. Abia după ce ieși slujitorul, Marele Preot își întoarse iar privirea spre robul său. Acesta se aruncă la pământ și-i îmbrățișă gleznele, lăsîndu-și fața înlăcrimată pe sandalele bătrânului. Marele Preot se aplecă și, punîndu-i

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
tânăr, negru. Îl cheamă Mpunzi. A venit acum. Cred că s-a rătăcit și nu știe al cui e. Înscrie-l cu robii noștri și folosește-l la muncă. Abia după ce ieși slujitorul, Marele Preot își întoarse iar privirea spre robul său. Acesta se aruncă la pământ și-i îmbrățișă gleznele, lăsîndu-și fața înlăcrimată pe sandalele bătrânului. Marele Preot se aplecă și, punîndu-i mâna pe creștet, îi spuse zîmbind: - Vreau să aud ce gânduri ți-a iscat citirea cărții despre timpurile

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
făcut și nimeni nu-l mâna cu atâta grabă. Dormise numai pe apucate, și nu voia odihnă nici acum, deși era istovit. Își simțea tot trupul arzând de neliniște. În spatele lui mergeau călări soldații, blestemând întruna și drumul, și pe rob, și ținta necunoscută. De n-ar fi fost porunca regelui, l-ar fi părăsit. În față, se legăna pe alt asin un țăran din partea locului, luat călăuză. Era spre amurg. Auta își repeta în minte scrisoarea regelui, pe care o

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
de pe o stâncă atârnată deasupra valurilor, legîndu-și aripile strâns de brațe, a sărit în văzduh. Dar n-a plutit nici măcar câteva clipe, cu toată bătaia din aripi. Din pricina lor putea să se și înece, de n-ar fi sărit doi robi să-l tragă din valuri, minunîndu-se de atâta nesăbuință. Iar pe stânca de pe care sărise liniștit, crezîndu-se singur, îl văzu pe Marele Preot care-l aștepta râzând. "Au mai încercat și alții!" i-a spus bătrânul atunci, vorbindu-i de

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
din viață tot ce se putea gusta. Auta avea treizeci, însă mai mult a bănuit decât a gustat... Începu să râdă. Tefnaht a fost atunci atât de liniștit și chiar șăgalnic numai pentru că nu putea ști, din mărturisirea neîntreagă a robului, nici n-avea cum să afle că aceea pe care a ales-o Auta nu numai că nu e neagră și nu e sclavă, dar că e Nefert, care e atât de frumoasă, are optsprezece ani și e fiica lui

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
ei..." Auta își veni în fire. Căzu în genunchi și își lipi fruntea de pământ. Ridicând ochii spre ființa străină de alături, care-l privea acum cu multă luare aminte și parcă și cu mirare, spuse deslușit: - Eu sunt Auta, robul Marelui Preot din Atlantida. Ființa nu părea că auzise. Stătea nemișcată și doar privea. Auta i s-a închinat ca unui zeu. Credința lui că zeii nu sunt decât născociri ale oamenilor înspăimîntați de ceea ce nu pot înțelege și a

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
porni și el străduindu-se să-l urmeze cu umbletul său anevoios. Sclavul își dădu seama și încetini pașii, privind mirat trupul firav îmbrăcat cu haine argintii care se mișca încet ca și cum ar fi avut la picioare lanțuri grele de rob. Când ajunseră lângă turn, străinul rosti ceva în limba lui stranie, ușa se deschise într-o clipă și din pragul ei țâșni în jos o scăriță. Sclavul se uită în jur, dar afară nu era nimeni. Peretele și ușa erau

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
aflați că este și casa, sunt și zeii. Sunt cinci. Au venit din cer! - De unde din cer? întrebă un soldat, cu îngrijorare. - Voi n-ați văzut steaua aceea lunguiață care s-a zărit mai de mult spre miazăzi?... - Lasă minciunile, robule! bombăni căpetenia. Nu te întreabă nimeni de ce n-ai venit îndată înapoi. N-ai nevoie să minți. Dacă erau zei acolo, nu te mai întorceai viu. Cine a mai văzut zei și a rămas viu, afară de preoți?! Ori crezi că

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
să minți. Dacă erau zei acolo, nu te mai întorceai viu. Cine a mai văzut zei și a rămas viu, afară de preoți?! Ori crezi că zeii n-au altceva de făcut decât să stea la taifas cu o stârpitură de rob! Să spui altora minciunile astea, cu mine nu-ți merge! Auta răbdă cuvintele căpeteniei. Ar fi vrut să-i întoarcă spatele, totuși îi spuse: - Și dacă am să-ți arăt un semn, tot n-ai să mă crezi? Căpetenia nu

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
clătinară pe rând ca lanul aplecat de valul vântului și căzură la pământ neîndrăznind să privească nici cerul, nici temeliile zidurilor în clipa aceasta rară. ... Spre dimineață, Marele Preot se urcă însoțit de Tefnaht pe o mare corabie cu soldați, robi, hrană, corturi și asini. Marea lăuntrică a Atlantidei fu străbătută când cu ajutorul vântului, când cu al sutelor de lopeți. Acum, când se apropiaseră mult de țărmul țintei lor, bătrânul era frământat de gânduri și neliniște mai tare ca oricând. Iarăși

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
face asta în Atlantida, în Ta Kemet sau oriunde în lumea pe care o cunoști? Tefnaht luă cu grijă foaia albă și uimitor de subțire, o pipăi, o mirosi chiar, o aduse în dreptul luminii, apoi dădu din umeri. - Slăvite, scrisul robului tău îl recunosc. Dar nu pot ști nici cu ce a scris, nici pe ce... Întâia oară de când sunt, cred că încep să fiu îngrijorat... - Nu îngrijorat să fii: n-ai de ce... Numai dornic de a afla! îi spuse Marele

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
cu privirea: - Cum, tu ai și început să crezi că au coborât zeii?... Temple putem face oricând, ai răbdare să vedem ce e. De pe țărm până în lanul de grâu unde se petrecuse minunea, drumul lor se scurse destul de încet, deși robii purtători ai scaunelor celor doi preoți se schimbau la fiecare jumătate de ceas, ceilalți mergând toți pe asini, ca să fie odihniți. De câteva ori Marele Preot blestemă în sinea sa încetineala mersului și se gândi înduioșat la aripile de vultur

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
ca să am aer ca afară. La ei în turn aerul este ca și în steaua lor. Nici Marele Preot, nici Tefnaht nu putură rosti o vorbă. Oricât de bine știuseră să se stăpânească oricând, acuma stătură cu gurile căscate ca robii cei mai de rând. De n-ar fi văzut turnul straniu în fața lor, ar fi crezut că sclavul aiurează. - Ce facem? întrebă Tefnaht, când își veni în fire. Bătrânul stătu un răstimp pe gânduri, oprindu-se din mers. Apoi porni

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
putem afla nimic. - Și dacă cumva... - începu Tefnaht. - Vom vedea! îi spuse bătrânul în șoaptă, întinzîndu-i în ascuns un pumnal ascuțit. - Să le spun că veniți? întrebă Auta. Marele Preot dădu din cap și porniră iarăși spre turn. Soldații și robii rămaseră să întindă corturile în lanul de grâu. Când cei trei ajunseră în fața locului unde se deschisese puțin înainte ușa luminată, Auta se opri și spuse ceva ca un fel de cântec (așa li se păru celor doi preoți), căruia

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
se povestea prin țară, coborî încet și rămase lângă turn. Marele Preot, stăpînindu-se cu greu să nu tremure, însoțit de Tefnaht căruia îi clănțăneau dinții și urmat de liniștitul Auta, păși spre ușa deschisă, în vreme ce toți ceilalți rămași în urmă, robi, slujitori și soldați, căzură în genunchi cu frunțile la pământ. Cei doi preoți îndurară cu teamă abia stăpânită ceremonialul îmbrăcării globurilor sticloase și înșurubarea săgeților în creștet, apoi intrară în încăperea cea mare a turnului. Trei jilțuri goale, albastre îi

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
pricep rânduiala robiei din pricină că el încă nu știa de ajuns limba lor, își dădu seama pe urmă că adevărul era altul, fără să știe anume care. Și acum întîia oară de când îndura cu umilință robia, îi fu rușine că e rob. Bătrânul îi făcu semn să se așeze, și Auta se așeză. Apoi, văzîndu-l în jilț, lângă sine, îl măsură câteva clipe cu o privire ciudată care poate părea așa și din pricina culorii viorii a globului, și îi porunci cu glas

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
spui: acestor străini să nu le mărturisești că în Atlantida sunt socotiți zei. De altminteri, chiar dacă le-ai spune tuturora că nu sunt zei, nimeni nu te va crede. Te vor socoti nebun, iar eu nu am nevoie de un rob nebun, ci de un fiu sufletesc înțelept. Iar străinii îmi dau seama că tot nu știu ce este un zeu! - Dar soldații, robii, slujitorii care au venit cu noi? zise Auta. - Ei știu că străinii sunt zei. Și ca nu cumva să

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
nu sunt zei, nimeni nu te va crede. Te vor socoti nebun, iar eu nu am nevoie de un rob nebun, ci de un fiu sufletesc înțelept. Iar străinii îmi dau seama că tot nu știu ce este un zeu! - Dar soldații, robii, slujitorii care au venit cu noi? zise Auta. - Ei știu că străinii sunt zei. Și ca nu cumva să se gândească la ceea ce nu s-au gândit niciodată, îi vom trimite cu o corabie în ostrovul pustiu de la apus, după

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
Tefnaht. Ca să nu ghicim ce gândesc despre noi? - Nu, stăpâne, răspunse Auta. Soarele nostru e prea tare pentru ei. Acolo, în planeta lor, soarele acesta luminează mai slab. Ce doi preoți se așezară în jilțurile lor care fură ridicate de robi pe umeri. - Auta nu vine cu noi? întrebă Tefnaht. - Nu! zise bătrânul. Să mai stea, să mai afle. Auta se lăsă cu sfială în genunchi și-și lăsă capul în țărână. Cu coada ochiului privi spre turn, și fu bucuros

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
argintiu. Râdea. CAPITOLUL XVIII Auta se obișnuise cu oaspeții cerești și se obișnuiseră cu dânsul și ei. Alături de ei, se simțea din ce în ce mai bine. Cei doi preoți plecaseră de mult. Aproape că-i și uitase. Începea să nu se mai simtă rob. Aici, în turnul argintiu, afla multe taine și, chiar dacă nu le înțelegea pe toate, căpătase încredere în blânzii și înțelepții străini. Totuși, unele lucruri i se păreau așa de încurcate, încît în cele din urmă nici nu se mai căznea

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
și-i arătă cum să se folosească de el. Cu mâna tremurătoare, Auta apropie de ochi cele două țevi și, cu buzele întredeschise de tulburare și plăcere, începu să se uite jos. Vedea deslușit până și frunzele copacilor, dar pe robii fugiți nu-i zărea nicăieri. - Nu-i găsești? întrebă cârmaciul. - Nu. Poate că s-au ascuns în vreo peșteră, ori au murit! răspunse Auta trist. - Să încercăm altfel, fu de părere al treilea străin, și-i spuse bătrânului un cuvânt

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
unii pene în păr, aceștia își împodobesc capetele cu astfel de ulcioare de sticlă viorie... Mai-Baka îl privi cu neîncredere. Zise: - Atunci trebuie să fie zei! Auta își mușcă buza: - Unde ai mai auzit să se plimbe zeii cu un rob negru ca mine! - Tu ești robul lor? întrebă Mai-Baka. - Nu, arcașule, tot al Marelui Preot. El m-a trimis cu acești străini să învăț limba lor și să le arăt cum trăiesc oamenii din Atlantida. - Sunt negustori de robi? întrebă

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
împodobesc capetele cu astfel de ulcioare de sticlă viorie... Mai-Baka îl privi cu neîncredere. Zise: - Atunci trebuie să fie zei! Auta își mușcă buza: - Unde ai mai auzit să se plimbe zeii cu un rob negru ca mine! - Tu ești robul lor? întrebă Mai-Baka. - Nu, arcașule, tot al Marelui Preot. El m-a trimis cu acești străini să învăț limba lor și să le arăt cum trăiesc oamenii din Atlantida. - Sunt negustori de robi? întrebă arcașul îngrijorat. Auta își strânse dinții

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]