521,664 matches
-
104); „că freonu ăsta tot iese, iese, iese, din instalațiile frigorifice, din spray-uri, nu știu ce, îndepărtează stratul de ozon și pătrunde” (CORV 76-77); „o parte să fie de pragmatică a textului, dialogului, nu știu ce...” (Interacțiunea = Liliana Ionescu-Ruxăndoiu, Interacțiunea verbală în limba română actuală, 2002, p. 43). Adevărul e că în comunicarea curentă enumerările nu sînt niciodată prea lungi: vorbitorul e de obicei convins că interlocutorul înțelege ceea ce el vrea să spună, tendința fiind de a folosi echivalentele populare ale lui „etc.” chiar
„Nu știu ce” by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/13193_a_14518]
-
stol de păsări nu e decât un stol de creiere migratoare, femeile senatorilor sunt vlăguite pentru că de fiecare dată fac amor cu tot electoratul reprezentat parlamentar, o bătrânică ucide un comentator sportiv și în final se află că era... Limba română, în paginile de la Mica publicitate, un bărbat de la Comemorări se încurcă cu două tinere de la Matrimoniale, bătutul unui covor eliberează pașii celor care au călcat pe el, un om de afaceri miliardar și-a cumpărat o zi gonflabilă pentru a
Proză din nimic by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/13207_a_14532]
-
se identifice cu textele murdare ale celui pe care-și imaginează că-l țin în lesă? Impulsurile sinucigașe nu sunt caracteristice doar indivizilor, ci și popoarelor (vezi Germania lui Hitler). Exasperați de porcăriile puterii, e posibil ca pături întregi de români să încerce și varianta jocului cu focul. Ipoteza nu e chiar atât de aberantă. Ea pornește de la o dublă realitate: de la inconsecvența aiuritoare a lui Vadim (na, că mi-a scăpat numele!) și de la repulsia provocată de șantajul cu venirea
Bancul cu statuia by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/13205_a_14530]
-
mai mulți artiști importanți decît ar lăsa să se înțeleagă o privire grăbită sau una marcată de prejudecăți. După prețurile rezultate din ședințele de licitație de la Alis sau de la Monavisa, singurele instituții de acest fel care există în București, artiștii români ar putea fi numărați pe degetele celor două mîini. Or, acest lucru este complet fals, în istoria artei românești existînd sute de artiști remarcabili, cu opere perfect definite, care ar putea lesne figura în orice mare muzeu din lume. II
Despre piața de artă by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/13199_a_14524]
-
aparținînd, însă, unor artiști pe care nici negustorii improvizați, nici marele public nu îi cunosc din pricina carențelor de cultură și de informație, au fost ignorate cu totul. Despre cum se constituie o colecție de artă, despre circulația falsurilor, despre artiștii români cei mai vulnerabili la fals, dar și despre siguranța investițiilor prin cumpărarea unor lucrări adevărate sînt subiecte absolut obligatorii pentru o dezbatere publică și un semn indubitabil de maturitate socială. În afara unor astfel de discuții calificate, oricînd te poți aștepta
Despre piața de artă by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/13199_a_14524]
-
ale unor scriitori importanți, fie cînd se refereau la stricta noastră contemporaneitate și la peripețiile celor ce o traversează, mai ales dacă aceștia sînt politicieni, oameni de vază, scriitori. Trei par să fie secțiunile volumului: cronicile despre antologiile dedicate poeților români, dicționarelor și istoriilor literare, apoi cronicile la cărțile prietenilor (în general, congeneri) și evocările consacrate unora dintre personajele proeminente ale istoriei literare, pe care, grație vîrstei și mediului de formare le-a cunoscut. Judecînd după numărul antologiilor inventariate aici de
Atingeri cu floreta by Georgeta Drăghici () [Corola-journal/Journalistic/13209_a_14534]
-
prietenilor (în general, congeneri) și evocările consacrate unora dintre personajele proeminente ale istoriei literare, pe care, grație vîrstei și mediului de formare le-a cunoscut. Judecînd după numărul antologiilor inventariate aici de Barbu Cioculescu n-am putea crede că literatura română mai suferă, cum se zicea la început de ’90, de lipsa instrumentelor de lucru, cel puțin în privința poeziei, antologatorii și-au făcut datoria, ba mai mult, avem și dicționare și istorii literare. Evident, orice antologie e subiectivă, iar Barbu Cioculescu
Atingeri cu floreta by Georgeta Drăghici () [Corola-journal/Journalistic/13209_a_14534]
-
valorii cu dorința de cuprindere a perioadei antologate. De aici și nemulțumirile noastre față de asemenea întreprinderi. Dacă față de antologia lui C. Abăluță sau Negrici ori Mincu se manifestă indulgent și mucalit, față de „Dicționarul celor o sută cei mai mari scriitori români - în neființă trecuți” (coordonat de Mircea Ghițulescu și prefațat de E. Uricaru în 2003), la care a și colaborat de altfel, își exprimă mai vizibil nemulțumirile și își explică „obiecțiile”: „În chip fatal, o listă de doar o sută de
Atingeri cu floreta by Georgeta Drăghici () [Corola-journal/Journalistic/13209_a_14534]
-
critice, 2002) Mai mult decît simple reverii, evocările lui Barbu Cioculescu sînt documente de istorie literară, confesiuni melancolic-ironice ale unui eseist, rafinat, cu un condei subțire care ne arată, celor ce mai putem să fim atenți, un lexic al limbii române mult mai bogat și mai expresiv decît cel folosit în mod curent, o eleganță a malițiozității, un spirit polemic lipsit de agresivitate. Ne arată că fraza poate fi și armonioasă și acidă în același timp. Aflăm și că farmecul unei
Atingeri cu floreta by Georgeta Drăghici () [Corola-journal/Journalistic/13209_a_14534]
-
permită înțelegerea specificității fenomenului și cunoașterea unui tablou cît mai complet al scriitorilor și operelor reprezentative. Se știa vag că mulți scriitori (chiar dintre cei mari, lansați în perioada interbelică, sau dintre cei care vor ajunge nume importante ale literaturii române în anii de oarecare liberalizare literară de la mijlocul deceniului șapte) au plătit umilitoare tributuri de creație noilor conducători impuși de tancurile sovietice, dar nimeni nu mai era interesat să reviziteze la modul serios textele respective, să le repună în relație
Psalmii carnetului roșu by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/13208_a_14533]
-
New York totul e frumos/ Nu sînt copaci și nu sînt ciori/ Doar negri în spînzurători/ Din Oregon pînă-n New Jersey...”) dar niciodată fenomenul nu era analizat la modul serios, în toată complexitatea lui. Amplul studiu al profesorului Eugen Negrici, Literatura română sub comunism este fundamental pentru cunoașterea fenomenului literar românesc din a doua jumătate a secolului al XX-lea și, mai ales, pentru primii ani de după instalarea „puterii populare”. Practic, nu există nici un studiu critic demn de luat în considerare, referitor
Psalmii carnetului roșu by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/13208_a_14533]
-
literaturii proletcultiste, chiar dacă filele acesteia constituie probe esențiale la dosarul atît de necesarului și mereu invocatului „proces al comunismului”. De aceea, ne place sau nu ne place ceea ce citim, volumul lui Eugen Negrici dedicat poeziei românești din perioada 1948-1953 (Literatura română sub comunism. Poezia I) umple un gol important în istoria literaturii române. Eugen Negrici constată că poezia publicată în România între abdicarea Regelui Mihai și moartea lui Stalin a fost una eminamente agitatorică, subsumată teoriei politice a luptei de clasă
Psalmii carnetului roșu by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/13208_a_14533]
-
necesarului și mereu invocatului „proces al comunismului”. De aceea, ne place sau nu ne place ceea ce citim, volumul lui Eugen Negrici dedicat poeziei românești din perioada 1948-1953 (Literatura română sub comunism. Poezia I) umple un gol important în istoria literaturii române. Eugen Negrici constată că poezia publicată în România între abdicarea Regelui Mihai și moartea lui Stalin a fost una eminamente agitatorică, subsumată teoriei politice a luptei de clasă. Sursele „esteticii roșii” trebuie căutate, de aceea, nu în tratatele vreunui mai
Psalmii carnetului roșu by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/13208_a_14533]
-
de clasă. Sursele „esteticii roșii” trebuie căutate, de aceea, nu în tratatele vreunui mai puțin cunoscut critic de direcție, ci în operele de bază ale marxism leninismului. În plus, spune autorul, „obligatorie cu adevărat este recitirea atentă a cuvîntărilor liderilor români (și în primul rînd cele ale lui Gheorghe Gheorghiu-Dej) la congresele și plenarele anilor în discuție, întrucît ele reprezintă, de fiecare dată, excelente sinteze ale materialelor sovietice de ultim moment. Cel ce le redacta la acea dată (Leonte Răutu) avea
Psalmii carnetului roșu by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/13208_a_14533]
-
testimoniu din interior al fenomenului. Eugen Negrici este singurul critic literar al momentului care și-a asumat, de bunăvoie, obligația dezagreabilă de a parcurge cîteva mii de pagini de dejecții literare pentru a umple cele cîteva pagini albe ale literaturii române din secolul XX. Efortul său se cuvine salutat, chiar dacă ultima sa concluzie este și a noastră: „Totuși, la sfîrșitul acestui volum, îngrețoșat de amploarea degradării poeziei și uimit de întinderea infecției, pot spune că aș fi preferat să dedic fenomenului
Psalmii carnetului roșu by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/13208_a_14533]
-
chiar dacă ultima sa concluzie este și a noastră: „Totuși, la sfîrșitul acestui volum, îngrețoșat de amploarea degradării poeziei și uimit de întinderea infecției, pot spune că aș fi preferat să dedic fenomenului doar cîteva rînduri” (p. 159) Eugen Negrici, Literatura română sub comunism. Poezia I, Editura Fundației Pro, București, 2003, 160 pag.
Psalmii carnetului roșu by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/13208_a_14533]
-
ca adjunct al regretatului Nicolae Ionescu, directorul festivalurilor sibiene din sumbra „iepocă ceaușistă”; Harald Albrecht și Emanuel Wenger, din anturajul revistei austriece JazzLive, cu o deschidere specială spre fenomenul jazzistic din Est; Nicolas Simion - probabil cel mai bine cotat jazzman român din diaspora și, totodată, un abil consilier artistic. În fiecare dintre cele șapte seri, Christoph Huber a mulțumit public Ministerului Culturii de la București și ambasadorului României la Viena, domnului Traian Chebeleu, pentru contribuția lor la reușita complicatei acțiuni de export-import
Întâia „Săptămână a Jazz-ului românesc” peste fruntarii by Virgil Mihaiu () [Corola-journal/Journalistic/13198_a_14523]
-
propus să dezvoltăm proiectul la P&B. Ni s-a alăturat violonistul londonez Alexander Bălănescu, apreciat pentru disponibilitățile sale în domeniul interferențelor dintre arte (a colaborat, în acest sens, cu Peter Greenaway și Michael Nyman). Textele mele, rostite în germană, română, engleză și portugheză, și-au aflat astfel incitante complemente muzicale (inclusiv un Omagiu lui Brâncuși, pe o temă de Erik Satie). Judecând după aplauze și după bis-urile solicitate de numerosul public, s-ar zice că seara inaugurală - consemnată în
Întâia „Săptămână a Jazz-ului românesc” peste fruntarii by Virgil Mihaiu () [Corola-journal/Journalistic/13198_a_14523]
-
P&B doar din compoziții proprii. Demers susținut cu aplomb de talentații săi parteneri - Capriel Dedeian/ghitară, Petru Popa/pian, Artur Balogh/contrabas, Dinu Simon/baterie. Pe o linie mai puțin comunicativă s-a înscris colaborarea dintre vocalista de origine română Claudia Cervenca și austriecii Andreas Mayerhofer/pian și Gerald Selig/sax, clarinet. Un trio cameral, deliberat plasat sub tutela unor mari modele, precum Paul Bley, Jimmy Giuffre, Jeanne Lee sau Mal Waldron. În schimb, Ion Baciu (navetist între Iași și
Întâia „Săptămână a Jazz-ului românesc” peste fruntarii by Virgil Mihaiu () [Corola-journal/Journalistic/13198_a_14523]
-
l-am și cunoscut. S-a implicat foarte mult în deceniul al șaptelea din secolul trecut la realizarea unor proiecte pe care i le-am sugerat în perioada aceea, respectiv de a introduce în planurile editoriale o seamă de creatori români, în traducerea lui Zbigniew Szuperski, printre care Lucian Blaga, Nichita Stănescu, Geo Bogza, Ana Blandiana, D. R. Popescu și alții, proiect realizat în întregime. Pentru Institutul Editorial Polonez din Varșovia, Ireneusz Kania a tradus și publicat în 1979 Vânătoarea regală
Ireneusz Kania: “Cultura română - pasiunea mea” by Nicolae Mareș () [Corola-journal/Journalistic/13200_a_14525]
-
lui Zbigniew Szuperski, printre care Lucian Blaga, Nichita Stănescu, Geo Bogza, Ana Blandiana, D. R. Popescu și alții, proiect realizat în întregime. Pentru Institutul Editorial Polonez din Varșovia, Ireneusz Kania a tradus și publicat în 1979 Vânătoarea regală a romancierului român Dumitru Radu Popescu, în vogă pe atunci, intrat pe nedrept într-un con de umbră în ultimul timp. În acei ani, Ireneusz Kania a contribuit, totodată, la realizarea Antologiei de poezie românească, publicată un deceniu mai târziu de Danuta Bienkowska
Ireneusz Kania: “Cultura română - pasiunea mea” by Nicolae Mareș () [Corola-journal/Journalistic/13200_a_14525]
-
la dialogul de mai jos privind apropierea și raporturile sale cu viața culturală și spirituală românească. Nicolae Mareș - Cum a început „aventura” cu țara noastră și românitatea ei? Ireneusz Kania - Am să plec de la următoarea remarcă: prietenia mea cu literatura română este, într-un anumit grad, un element de seamă în viața mea, nu și unic, din complexul emoțional și intelectual mai larg pe care aș putea să-l denumesc „farmecul României”, și ale cărui rădăcini mi-ar fi astăzi foarte
Ireneusz Kania: “Cultura română - pasiunea mea” by Nicolae Mareș () [Corola-journal/Journalistic/13200_a_14525]
-
bine românește și imediat m-am simțit aici ca la mine acasă. Din păcate, și din aceeași cauză ca și în Polonia de atunci, despre anumite lucruri și despre anumiți oameni nu se putea vorbi sincer și deschis cu colegii români. Ba, nu se putea vorbi deloc. Printre temele așa-zise „tabu” figurau Mircea Eliade și Emil Cioran. Despre cei doi însă mi-a pomenit un coleg mai în vârstă dintr-o universitate vest-germană. Ambii eram prezenți la Cursurile de vară
Ireneusz Kania: “Cultura română - pasiunea mea” by Nicolae Mareș () [Corola-journal/Journalistic/13200_a_14525]
-
nepieritoare - ca, de exemplu, concepția autorealizării omului ca o călătorie între Scilla și Charibda necesității (înțelese în termeni karmici), care se leagă la Eliade cu experiența propriei sale vieți ca de o serie de încercări inițiatice. Se știe că scriitorul român folosește toate aceste motive adeseori în operele sale literare, reîntorcându-se la ele în cele două volume de Amintiri, ca și în Jurnal. N. M. - Și așa ați trecut la traducere... I.K. - Da, am tradus ambele opere cu o profundă
Ireneusz Kania: “Cultura română - pasiunea mea” by Nicolae Mareș () [Corola-journal/Journalistic/13200_a_14525]
-
lui Mircea Eliade, interes care m-a stimulat să traduc până în prezent peste o duzină din operele sale științifice și literare. M. N. - Aceasta în privința lui Eliade, dar cum v-ați apropiat de Cioran? I.K.- Cioran este al doilea mare român care a intrat în viața mea ceva mai târziu, prin anii ’80. Adaug că în 1991 am primit de la doamna Delia Verdeș Pe culmile disperării, cam pe-atunci retipărită în românește, după 57 de ani, de către Editura Humanitas, și pe
Ireneusz Kania: “Cultura română - pasiunea mea” by Nicolae Mareș () [Corola-journal/Journalistic/13200_a_14525]