6,798 matches
-
erau. Credeam că sunt aproape de destinație, când, imediat după un făgaș șerpuitor de căruțe și călători siliți să ocolească un ulm mare, doborât de vânt în drum, m-am trezit dintr-odată într-un luminiș mare, față-n față cu ruinele unui sat. Curios din fire, m-am apropiat de acele rămășițe. Casa stăpânului se pare că rezistase cel mai bine maiului timpului. Acoperișul se surpase în interior, în timp ce o parte dintre coloane erau încă în picioare, având urme de tencuială
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
aveau acolo cuibul. În ziua aceea și-a arătat pasiunea care mi-a îngăduit mai apoi să trec mai ușor de bariera aversiunii lui față de scris. Cam la o sută de pași de casa părintească se ridica o movilă de ruine deosebit de înaltă, acoperită cu un strat des de muri, deasupra cărora fâlfâiau familii întregi de mierle. De jur împrejur era un gard viu de porumbari. Cu un băț a despicat coama unui tufiș plin de țepi. În spatele lui se vedea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
monede. - Sunt lucruri de valoare. De ce le lași aici? l-am întrebat. - Ca să le admir, mi-a răspuns. Era cel mai firesc răspuns pentru un longobard. L-am întrebat unde găsise micul tezaur și mi-a arătat câteva locuri printre ruine, unde săpase ca să-și alunge plictisul. - Ai de gând să le lași aici pentru totdeauna? Am vrut eu curios să aflu. - Nu, când o să mă-ntorc la Brescia, o să i le dăruiesc bunicului. Ne-am tot învârtit pe-acolo până când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
pe culmea căruia se mai văd și astăzi rămășițele unei fortărețe romane. Acolo ducea o viață de pustnic până în ziua de vineri, când cobora în oraș spre a se pune la dispoziția bolnavilor în casa mea. Sâmbăta însă urca la ruinele castelului și, împreună cu alți oameni care-i deveniseră credincioși, se ruga într-un mic templu părăsit cu hramul Sf. Mihail și pe care el îl numea Casa Mariei. Nu l-am însoțit niciodată acolo sus, și nici el nu m-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
cel puțin trei zile. Pe o tăbliță de lemn, fixată de grinda de care erau spânzurați, erau scrise cuvintele Mea culpa. Puțin mai departe se afla un sat distrus de flăcări. De departe, Cividale părea neatins, dar, pe măsură ce ne apropiam, ruinele deveneau tot mai fățișe. Eșafoade la tot pasul: cel puțin o sută de leșuri înfipte în țăruși ascuțiți ce le ieșeau prin maxilarul inferior, iar pe fiecare fusese pus înscrisul Mea culpa. Am oprit un țăran mai în vârstă, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
ce-și făcuseră cuiburile pe coloanele forului ruinat. Plecasem din Cividale în zori și, călătorind la pas, am străbătut un pustiu de gheață. Aproape fiind de Aquileia, m-am oprit să privesc panorama abandonului, și inima mea s-a mâhnit. Ruine antice la tot pasul, și copitele calului au crăsunat solitare pe lespezile din fața bazilicii. Am îngenuncheat la poarta însinguratei și n-am reușit să mă rog; am reușit doar să mă întreb care era țelul adevărat al călătoriei mele. Sufletul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
Mai mult decât atât, longobarzii obișnuiau să spună: dacă avem lemn și paie din belșug, de ce mai dăm banii pe țiglă și cărămizi? Sau: dacă e nevoie de piatră, ea poate fi adusă pe alese, gata tăiată și sculptată, de la ruinele romane, și-atunci de ce să mai plătim celor de la cariere? Și tot așa: e-atât de frumos să te uiți la ceea ce e dincolo de ușa casei, încât ce rost mai au picturile și mozaicurile de interior? Ei nu știau însă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
a acoperit San Pietro. Aceasta este doar una dintre marile sale lucrări. Adevărul este că Vaticanul era un loc urât și aproape pustiu. Singurele edificii care meritau să fie văzute erau mormântul familiei Probi, cel al împăratului Honorius și imensa ruină, ajunsă o groapă respingătoare, a circului. Pe cât de puțini erau pelerinii și cetățenii romani, pe-atât de mulți erau mutilații și oropsiții de toate națiile, așteptând să fie miluiți. Bazilica se înălța pe locul unde cândva fusese templul lui Apollo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
cu cât Rotari nu se arăta milos în astfel de cazuri. De aceea am hotărât să merg cu soldații la fața locului. Templul, din care Petru o alungase pe Venus, se afla pe o stâncă mare perpendiculară deasupra mării, alături de ruinele unui castel roman. Urcușul până acolo nu era deloc ușor. Porțile în vremea aceea erau căptușite cu plăcuțe de fier, și zăvoarele de pe dinăuntru rezistaseră până și la un berbece improvizat. Ferestre nu existau pe fațadă; se deschideau sus, doar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
Călugărul Colombano din Irlanda se stabilise la Bobbio prin anul 614, arătând pe-ade Teodolinda, care îl împroprietărea cu acel loc. Din auzite, poate, mi-l închipuisem a fi îmbelșugat și înfloritor; în realitate, era pustiu și părăginit, un morman de ruine cotropit de buruieni, printre care se afla biserica San Pietro. Colombano venise însoțit de o mână de călugări, vreo doisprezece, cred, dar nici vorbă de agricultori sau de meșteri în vreo meserie. Dar el era sfânt, și miracolul se afla
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
cine era. Trăia Întotdeauna ca și cum ar fi fost mereu sub reflectoare. Ei bine, zice că va lipsi cel mult o oră. Voi face o plimbare prin Împrejurimi. E o localitate romantică, Sorano. Ultima dată când am fost acolo era În ruină: o stradă Întreagă, cu totul abandonată, se prăvălise odată cu terenul de sub ea. El Însă, pentru iubitul lui, era gata să sacrifice totul. Chiar și pe elevii lui. Și știa deja că mâine după-masă nu avea să-i Însoțească la Galeriile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
promit că te aduc la timp acasă. La naiba, nu promite! explodă Valentina. Tu nu te ții niciodată de cuvânt. Ultima dată când o crezuse pierduse meciul. Fusese În sâmbăta Paștelui. Proful de italiană organizase o excursie culturală, facultativă, la ruinele de la Ostia antică. Din clasa a treia B trebuiau să fie cinci - printre care și chinezoaicele și marocana, pe care proful Încerca În toate felurile să le implice În activitățile școlare, căci avea un fix cu integrarea elevilor străini, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
care se fac pentru copii, rahaturi dintr-astea. Nici măcar nu voise să o asculte În barul unde cânta, căci Valentina ar fi vrut ca ea să nu meargă deloc și să stea acasă cu ei joia. În acea sâmbătă, printre ruinele de la Ostia antică, proful le explicase fiecare piatră În parte, și, la un moment dat, pe când Încă nici nu erau la jumătatea vizitei, mama spusese: acum, că ne-am cultivat destul, de ce nu am face o plimbare relaxantă la Castelfusano
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
o zi va semăna cu mine. Și-l voi Învăța să Înoate și să joace fotbal, să fie drept și să se apere. Kevin nu o știa, dar fusese conceput pentru a-i salva. Căci căsnicia lor era demult În ruine, și Încercaseră să-i redea viață cu el și prin el. Dar lucrurile nu merseseră așa. Kevin devenise altceva. Cu cerințele și exigențele lui, era altfel decât Îl visase, era un străin, nu o schimbase pe Emma, nu trecuse de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
pentru brunch-ul (ce dracu’ o mai fi și asta?) pe care Îl oferea cu atâta amabilitate candidatul. Când vocea Îi răgușea și i se stingea, transformându-se Într-un șuierat, când gâtul i se usca și un spasm de tuse ruina efectul ultimei replici, Elio Înghițea câte un pahar de apă și o lua de la capăt. Transpira, gesticula, clocotea, se bâlbâia, Își aranja părul răvășit, râdea. Zero se rușină de spectacolul pe care Îl făcea tatăl său. Înțelese că era În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
un ideal: să fiu altfel decât ei. Nu frecventam astfel de localuri, iar persoanele care mergeau În astfel de locuri Îmi repugnau. — De ce-mi spui toate astea? Întrebă Aris sâcâit. Privea semaforul roșu - umbra violetă a norilor care mângâiau ruinele palatelor imperiale de pe Palatino. Cine știe, poate că spera să o vadă În ea pe fata aceea care fusese de demult și care poate mai exista Încă, undeva În sufletul ei. În clipa aceea, dac-ar fi sărutat-o, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
pescăruși brăzdau cerul ca niște foi albe de hârtie. Sfârcurile de ciment ale colinelor - diforme excrescențe ale caselor. Roma crescută pe ea Însăși ca un organism viu - un animal În pielea lui, În oasele lui. Fiecare lucru era construit pe ruinele altuia, prezentul pe trecut, viitorul pe prezent, până când se amestecau Într-un conglomerat de nepătruns. Dar cea mai mare parte a Romei rămâne ascunsă În adâncurile ei subterane - și tot ceea ce se vede e doar un ultim episod al unei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
din Maine, și după granița Canadei, după miile de pistrui de pe pielea ei. Apoi trenul acceleră și Antonio rămase pe ultima fâșie de peron. Sute de șine treceau paralele peste câmpia Întinsă a gării - printre vagoane de marfă abandonate, semafoare, ruine, clădiri albe și turnuri despre care nimeni n-ar fi știut să spună la ce foloseau. Și În aceeași clipă În care trenul dispăru spre Porta Maggiore, fata dispăruse pentru el, nu mai avea posibilitatea de a alege, de a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
bulevardul Babuino: În niște sacoșe stânjenitoare din carton lucios, ducea acasă o cămașă și o haină nouă, precum și un incredibil costum de baie potrivit pentru terme. — Sunt profesorul Valentinei, Îi spuse, profesorul de italiană, vă mai amintiți? Boema, Ostia antică, ruinele. — Dacă vă pare că sunteți atât de ușor de uitat, râse Emma, regretând imediat, căci cusăturile de la gură o dureau, vă subestimați teribil. În clipa aceea lui Sasha Îi păru că era ceva nou și neplăcut În legătură cu chipul ei - dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
până În Mauritius sau Andamane atunci când ești stăpânul unui paradis ce se deschide În spatele casei tale. Maja aprobă Înclinând capul. Vila, o, Doamne, ideea de a se Închide Împreună cu Camilla În vila aceea luxoasă ce dădea spre Marea Tireniană, la umbra ruinelor etrusce din Cosa, timp de trei luni, o indispuse imediat. Lunile de sarcină, lunile vitaminelor, ale clorului și ale ecografiilor. Lunile diformității, ale incertitudinii, ale temerilor. Când fac guvernul? se informă o doamnă cu fața copilărească, căreia nimeni nu-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
străbătând galerii pline de funingine, negre, Întunecate, mirositoare, aproape sufocante - apoi ieși iar la suprafață. Se umplu. Alerga printre cartiere strălucitoare de marmură și zgârie-nori și apoi prin periferii din ce În ce mai Împrăștiate, apoi printre pini, oleandri și palmieri, trecând dincolo de enigmaticele ruine milenare, și În cele din urmă se opri. Căsuțe joase cu varul corodat de aerul mării și hoteluri neîngrijite cu draperii Învrâstate ce acopereau terasele ca niște pleoape se aliniau În fața mării. Era miros de alge, de scoici și de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
polonic mare, iar cele mai adânci cu un sistem de scripeți. Cum nu s-a găsit nici un labirint, s-a dedus că palatul însuși era labirintul descris de Homer în operele sale. După un periplu de circa două ore printre ruinele minoniene, frânți de oboseală, ne-am așezat pe-un bolovan la umbra unui cedru, urmărind păunii răspândiți printre arbori și după interesantele discuții pe teme istorice, cu blondina de Buzău, istoria fiind una din pasiunile mele, aceasta m-a lăsat
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
o „artă grotescă”, de prost gust. Poate nu înțeleg eu așa-zisa artă modernă, dar, zău, arătau ca nuca în perete, cu toată semnificația sugestivă, că „în perioada leprozeriei nu au existat oglinzi pe insulă”. Am vizitat Pompeiul, vechea Romă, ruinele Cartaginei, amfiteatrul din El Jem etc., dar nicăieri nu am întâlnit un astfel de terci aruncat în inima istoriei. Interiorul cetății mi-a creat senzația aceea de teamă, greață și disconfort. Zidurile, liniștea lor misterioasă, trecutul acestui edificiu fac din
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
pași grăbiți. Am petrecut momente de neuitat alături de familia mea și de câțiva prieteni. În vacanța aceasta am vizitat monumente istorice cu o valoare spirituală inestimabilă pentru mine, eu fiind o împătimită a istoriei noastre, a românilor. Poate pentru alții ruinele cetăților Sarmisegetuza și Ulpia Traiana sunt doar niște simple ziduri fără valoare dar pentru mine acestea reprezintă o amintire plăcută a strămoșilor noștri, strămoși care și-au apărat cu devotament plaiurile, astăzi românești. Tot în această vacanță am vizitat și
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
lor, dușmanii lor direcți. Femeile lucrătorilor vedeau cum surorile se țineau deoparte și făceau și ele la fel. Copiii acestor femei râdeau de ea și o tratau ca pe un câine. Ruti, singură, se închidea în sine. Devenise așa o ruină, încât nimeni nu se mai uita la ea. Când a venit disperată să-i ceară ajutorul Rahelei, părea mai degrabă stafie decât femeie. - Doamnă, te implor. Dă-mi ierburi ca să dau afară copilul pe care îl port, a șoptit ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]