3,827 matches
-
Am mai mers circa 200 de metri și băiatul cel mai mare ne-a zis: - Vedeți pâlcul acela de sălcii bătrâne pe dreapta. Acolo vă duc, este un loc unde vin pescarii deobicei. Și dacă o să vă uitați bine la sălcii și coroanelor lor, o să bănuiți ce rol vor avea pe timpul șederii dumneavoastră aici. Ei, să văd, ghiciți? - Da, cred că știu eu, am zis. Fumul de la focul nostru se împrăștie în toate părțile și nu dă voie țânțarilor să ne
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
de pescuit. - Stați, știu că sunteți nerăbdători, dar mai avem ceva treabă până acolo. - Ce am de făcut? întrebă Tarzan. - Dacă tot ai întrebat, ia toporișca și du-te după lemne. Trebuie să fie pe aici și ceva buturugi, cu sălciile astea bătrâne de când lumea. Adă și ceva vreascuri uscate, că eu m-apuc să ațâț focul. Au adus amândoi lemne, cât să ne trebuiască pentru o săptămână. Am trântit un foc zdravăn, cam la 5 metri în spatele nostru. Sălciile care
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
cu sălciile astea bătrâne de când lumea. Adă și ceva vreascuri uscate, că eu m-apuc să ațâț focul. Au adus amândoi lemne, cât să ne trebuiască pentru o săptămână. Am trântit un foc zdravăn, cam la 5 metri în spatele nostru. Sălciile care ne înconjurau erau dispuse astfel, încât fumul făcea o pătură deasupra noastră, în stânga, dreapta, în spate și în față, așa că în privința țânțarilor eram liniștiți. Ne-am dezbrăcat la slip și trebăluiam. Băieții se apucaseră deja de pescuit. După ce s-
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
se simțea în aer ca niște suspine de țâțâni de ușă neunse; ciripitul unor păsărele a căror nume îmi era necunoscut și care își răspundeau una alteia cam așa: „bei o bere, bei o bere?” la care, din coroana unei sălcii mai îndepărtate venea răspunsul: „ba un vin, ba un vin”, cel puțin, eu așa auzeam și așa aș traduce acel ciripit vesel. După două ore de desfătare, cu juvelnicul doldora de știuci, mă întorceam în tabără, unde cei doi verișori
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
crescute. Am cotit mereu, când stânga, când dreapta. N-am mai întâlnit păsări specifice deltei. Doar o egretă s-a înălțat din coroana unui arbore mai înalt, a planat puțin și s-a așezat vizavi, pe o cracă a unei sălcii. Dar nagâții și pelicanii nu se lăsau văzuți. Păsărelele, care anul trecut ciripeau vesele, acum tăceau, ascunse în frunzișul copacilor de pe margini. Am înaintat până la canalul cu nuferi. De acum eram aproape de Șontea, dar locurile mi se păreau străine, de
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
să fie pe acolo pe undeva. Am făcut la stânga și am intrat pe Șontea. Ne-am uitat în speranța că vom zări locul nostru drag de anul trecut, dar nu era nimic, peste tot numai apă și... apă. Bănuiam doar sălciile de la locul de pescuit, căci din ele nu se vedeau decât vârful coroanelor, biete sălcii bătrâne, care ne-au ocrotit atât de bine împotriva țânțarilor! Colac peste pupăză, a început să sufle vântul, un vânt persistent, cam rece, cu picături
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
am uitat în speranța că vom zări locul nostru drag de anul trecut, dar nu era nimic, peste tot numai apă și... apă. Bănuiam doar sălciile de la locul de pescuit, căci din ele nu se vedeau decât vârful coroanelor, biete sălcii bătrâne, care ne-au ocrotit atât de bine împotriva țânțarilor! Colac peste pupăză, a început să sufle vântul, un vânt persistent, cam rece, cu picături de apă. Ce-o să ne facem? Nici nu concepeam să ne întoarcem acasă! - Dacă vreți
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
le dau și lor și le-am dat câte două linguri de icre la fiecare. Au plecat mulțumiți, cu jurământ că la anul vom pleca din nou pe Șontea, poate cu mai mult noroc, pe locul nostru de vis, dintre sălciile acelea bătrâne și atât de ocrotitoare. E frumoasă, dom-le! E frumoasă, într-un mare, poate prea mare absurd adevăr, cu toate nuanțele sale de subiectivism. Pentru a o zugrăvi, unui pictor i-ar fi trebuit niște culori de o
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
părăsi țara, numai așa, de-al dracului, pentru a-i arăta frumoasei originale ce-i poate mintea. Un dramaturg, dacă ar vedea-o și i s-ar părea că e greu abordabilă, ar bate coclaurile cu luciu de apă și sălcii plângătoare, ar pândi cum vânează șalăul și știuca dimineața și în amurg, ar aduna fișe pe toate speciile de faună și floră, ar studia surâsuri, râsuri și hohote de râs, de la cristalin până la mugetul înfuriat al mării, ar face o
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
frumoasă, dom-le!" Înainte de a muri, ne-am întâlnit undeva, într-un loc unde tăcerea nu este sfâșiată decât de strigătul unui cocoș în ziuă sau în noapte, speriat de vulpe, unde și apele tac, iar vântul fâșâie alene printre sălcii, unde se zbate peștele răpitor în căutarea pradei, unde zgomotele cotidiene sunt excluse și unde dacă dilați puțin nările, parcă-parcă îți vine o miroznă de fân abia cosit și de ciuperci care așteaptă să fie culese și părpălite pe cărbunii
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
sfârșit, fără a scoate un cuvânt, poate pentru a nu rupe vraja ce mai plutea în aer, m-am ridicat și am scormonit în jarul care de abia-și mai trăgea sufletul și am mai pus vreo două lemne de salcie, umede, pentru fum, căci țânțarii începură iarăși să-și facă de cap. M-am așezat și ne bănuiam alături. Tăceam amândoi. Apoi am întins mâna și am pipăit după o sticlă cu vin. Am pus-o la gură și am
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
stufărișului? Dar ia uite ce frumos sare știuca aceea, o fi flămândă, ce zici? Vezi roiul de țânțari care zumzăie deasupra noastră și face eforturi disperate să străbată prin fumul care ne înconjoară ca să se înfrupte din sângele nostru? Dar sălciile astea bătrâne de sute de ani, câte n-or fi văzut la viața lor! Vezi tu, Sandule, asta-i Delta! "E frumoasă, dom-le!". S-a uitat lung la mine, apoi mi-a spus, puțin dezamăgit: - Și tu numești asta
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
distrus de război. Am traversat canalul subțire care, ca un șanț de fortificații, despărțea Detroitul de Grosse Pointe. Și apoi, Înainte să avem timp să observăm schimbările, am ajuns la casa de pe Bulevardul Middlesex. Mai Întâi am observat copacii. Două sălcii plângătoare imense, ca niște mamuți blănoși, de fiecare parte a proprietății. Lujerii lor atârnau deasupra aleii de la intrare ca periile de la o spălătorie de mașini. Deasupra era cerul de toamnă. Întrezărindu-se prin frunzele sălciilor, le transforma Într-un verde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
Întâi am observat copacii. Două sălcii plângătoare imense, ca niște mamuți blănoși, de fiecare parte a proprietății. Lujerii lor atârnau deasupra aleii de la intrare ca periile de la o spălătorie de mașini. Deasupra era cerul de toamnă. Întrezărindu-se prin frunzele sălciilor, le transforma Într-un verde fosforescent. Era de parcă În mijlocul umbrei dese a cvartalului fusese aprins un far; și această impresie a fost Întărită ulterior de casa În fața căreia ne opriserăm acum. Middlesex! A trăit oare vreodată cineva Într-o casă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
erau geamuri. Hudson Clark (al cărui nume Milton avea să-l pomenească mulți ani de-acum Încolo, deși nimeni nu-l recunoștea vreodată) proiectase Middlesex În ideea de a se armoniza cu mediul Înconjurător. În acest caz, cu cele două sălcii plângătoare și dudul care creștea În fața casei. Uitând unde se afla (Într-o suburbie conservatoare) și ce era de cealaltă parte a acelor copaci (nume ca Turnbull și Pickett), Clark a urmat principiile lui Frank Lloyd Wright, abolind verticala victoriană
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
piardă demnitatea. Când simțea chemarea naturii, ne anunța prin interfon și o ajutam să se dea jos din pat și să se ducă la baie. Cea mai simplă cale de a o spune: anii treceau. În afara geamurilor anotimpurile se schimbau, sălciile plângătoare Își lepădau milioanele de frunze, zăpada cădea pe acoperișul plat și unghiul luminii solare se micșora, iar Desdemona rămânea În pat. Tot acolo era și când se topea zăpada și sălciile Înmugureau din nou. Era acolo când soarele, Înălțându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
spune: anii treceau. În afara geamurilor anotimpurile se schimbau, sălciile plângătoare Își lepădau milioanele de frunze, zăpada cădea pe acoperișul plat și unghiul luminii solare se micșora, iar Desdemona rămânea În pat. Tot acolo era și când se topea zăpada și sălciile Înmugureau din nou. Era acolo când soarele, Înălțându-se, Își trimitea o rază drept prin luminator, ca o scară spre rai pe care ea era mai mult decât dornică să urce. Ce s-a Întâmplat În timp ce Desdemona era În pat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
parte de pe față. Ce puteam să-i spun? Că exact ăsta era scopul pentru care aveam părul lung? Ca să mi-l țin pe față? Poate că nu arătam ca Dorothy Hamill. Poate că Începeam chiar să semăn destul de tare cu sălciile noastre plângătoare. Dar părul meu avea și virtuți. Acoperea dinții Înveliți cu sârmă. Acoperea nasul de satir. Ascundea coșurile și cel mai important lucru - mă ascundea pe mine. Să Îmi tund părul? Niciodată! Încă Îl mai lăsam să crească. Visul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
pentru ca spiritul lui Milton să nu se Întoarcă În casă. Treaba asta o făcea Întotdeauna un bărbat și acum mă calificam pentru ea. În costumul meu negru, cu mocasinii murdari, stăteam În ușă, care era deschisă În calea vântului iernii. Sălciile plângătoare erau dezgolite, dar totuși masive; Își ridicau brațele contorsionate ca niște bocitoare. Cubul galben pastelat al casei noastre moderne se profila clar pe albul zăpezii. Middlesex avea acum aproape șaptezeci de ani. Deși o prăpădisem cu mobila noastră colonială
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
înțeleg cum, a fost convins să participe și tata. Iar tata i-a terminat, le-a luat mințile și i-a lăsat să viseze frumos. Le-a promis mesteceni, salcâmi, stejari și arțari roșii, brazi argintii, platani, pini cenușii, nuci, sălcii crețe, tufe de liliac și iasomie, rododendroni, ienuperi și tuia, de fapt șiruri întregi de tuia, gazon și flori, bulbi și răsaduri, butași de trandafiri și iederă. Afară era călduț și praf, noroiul se transformase în bătătură, se învârteau întruna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
Ironia acidă lasă loc bănuielii că poetul nici nu-și propune să lupte împotriva acestei stări de spleen, ci dimpotrivă, o cultivă meticulos. Dedublarea are loc, uneori, în scopul unei autocompătimiri, pe cât de caustică, pe atât de nesinceră: Și la salcie cu fermecători, Salcie cu Pajura, stă cineva și mai că e mort ai jura, stă în trândăvie, nenorocitul. (...) și doarme, doarme nenorocitul..." (Salcie cu Pajura) Starea (postura) orizontală se traduce, deci, în planul trăirii poetice prin starea de lene, de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
loc bănuielii că poetul nici nu-și propune să lupte împotriva acestei stări de spleen, ci dimpotrivă, o cultivă meticulos. Dedublarea are loc, uneori, în scopul unei autocompătimiri, pe cât de caustică, pe atât de nesinceră: Și la salcie cu fermecători, Salcie cu Pajura, stă cineva și mai că e mort ai jura, stă în trândăvie, nenorocitul. (...) și doarme, doarme nenorocitul..." (Salcie cu Pajura) Starea (postura) orizontală se traduce, deci, în planul trăirii poetice prin starea de lene, de spleen. Plictiseala, spune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
Dedublarea are loc, uneori, în scopul unei autocompătimiri, pe cât de caustică, pe atât de nesinceră: Și la salcie cu fermecători, Salcie cu Pajura, stă cineva și mai că e mort ai jura, stă în trândăvie, nenorocitul. (...) și doarme, doarme nenorocitul..." (Salcie cu Pajura) Starea (postura) orizontală se traduce, deci, în planul trăirii poetice prin starea de lene, de spleen. Plictiseala, spune Jankélévitch, este unitatea ironiei, o amețeală care se autodizolvă; eternitatea unei după-amiezi comic-serioase, fericirea fără voluptate, profunzimea superficială, mereu înfometată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
rătăcirile labirintice, versanții Împăduriți, băltoacele ce reflectă lumina, răsturnările tragice și obstacolele comice. Singurul gen de literatură pe care nu-l suport este literatura despre șobolani și șoareci. Îl disprețuiesc pe bătrînul Ratty, cel atît de cumsecade, din VÎntul prin sălcii. Fac ceva pe nasul lui Mickey Mouse și al lui Stuart Little. Afabili, strecurîndu-se grațios prin viață, drăgălași, Îmi rămîn În gît ca niște oase de pește. Iar acum, la final, nu reușesc deloc să mă conving că mulți oameni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
se năzărea că a coborât de pe soclul ei, Statuia Victoriei de la Samotrache. Neam de gruzin de la poalele Caucazului, corcită cu sânge moldovenesc, era de o armonie și o frumusețe sălbatică. Era frumoasă ca o zeiță. Era frumoasă... frumoasă, ca o salcie înflorită primăvara. I-a surâs, s-a aplecat și acoperind cerul cu surâsul ei, l-a sărutat. El a închis ochii, dar vedea mai departe acel surâs care trecea de el și îl lumina ca o făclie. O netezi pe
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]