4,125 matches
-
femei-flori, al căror chip își face cu greu loc din tapiseria vegetală. Desenele acuarelate, servind drept antract panourilor decorative, relevă finețea compozițiilor, punând în evidență virtuozitatea liniei și capacitatea pictorului de a lucra pe suprafețe întinse. Desenul alunecă spre o "scriitură artistă", tendință cultivată de Art Nouveau, conferind picturii virtuozitatea scriiturii decorative, fapt care duce la asimilarea panourilor decorative ale lui Luchian cu rococo-ul. Luchian primește o comandă, urmând să execute câteva panouri decorative pentru Palatul Societății Funcționarilor Publici construit
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
tapiseria vegetală. Desenele acuarelate, servind drept antract panourilor decorative, relevă finețea compozițiilor, punând în evidență virtuozitatea liniei și capacitatea pictorului de a lucra pe suprafețe întinse. Desenul alunecă spre o "scriitură artistă", tendință cultivată de Art Nouveau, conferind picturii virtuozitatea scriiturii decorative, fapt care duce la asimilarea panourilor decorative ale lui Luchian cu rococo-ul. Luchian primește o comandă, urmând să execute câteva panouri decorative pentru Palatul Societății Funcționarilor Publici construit cu elemente decorative în stil Art Nouveau de către arhitectul Michăescu
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
fi putut găsi corespondent în limba română: Salomeea, Salomia. De efect este ultimul "e", litera fiind transcrisă cu caracterul grecesc corespunzător, "Є", sugestie a originii orientale a nimfetei. Caligrafierea numelui, ductul stilistic al literelor, amplifică forța de sugestie a unei scriituri senzuale, pe care linia corpului o preia. "Coloritul viu și simpatic analizează, cu o măiestrie rară, expresivitatea unei lucrări ponderoase (cum e Salomé (180)) în care eroina lui Wilde (sic) ne apare povestind, cu un singur gest (pe care l-
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
ce părere aveți? La nivelul secvențelor se pot nota diferite elemente, dar nu se poate face în niciun caz un decupaj, cu plan detaliu, plan general etc., pentru că nu se va putea respecta la filmare. Astfel, scenariul nu este o scriitură literară, ci una liberală, în care îți expui un proiect, de ce ai ales personajul respectiv, ce vrei să obții de la el, dacă acel personaj sau colectivitate sau eveniment pe care îl reconstitui dau o miză filmului, dacă filmul are o
Documentar şi adevăr. Filmul documentar în dialoguri by Lucian Ionică [Corola-publishinghouse/Science/1413_a_2655]
-
din filmul de ficțiune conține dialoguri construite, conține situații, chiar pornind din viață, redimensionate și reangrenate în structura aceea, pe când în filmul documentar, până la urmă nu poți să prevezi replica personajului, nu poți să anticipezi elementul de plan doi. Adevărata scriitură se produce la nivelul montajului, acolo se face o selecție și, practic, pui cap la cap un anumit tip de construcție, care este personală, bazată pe o viziune, pe o idee cinematografică. Alexandru Solomon, cu Europa Liberă, merge tot mai
Documentar şi adevăr. Filmul documentar în dialoguri by Lucian Ionică [Corola-publishinghouse/Science/1413_a_2655]
-
astăzi, mă refer la locurile în care trebuia să stipuleze valorile creștine, rădăcinile creștine ale Europei. O viziune de care ar trebui să se țină cont, cu atât mai mult cu cât este la mijloc un concept cheie al europenizării. Scriitura cu voce tare Revenind la prelecțiunea pe care ați ținut-o, "Ion Creangă dialecticile memoriei și amintirii", încă de la început ați pomenit despre nevoia de relecturare a operei lui Creangă. Mă interesează să știu dacă această "recitire" chiar o vedeți
[Corola-publishinghouse/Science/1469_a_2767]
-
foarte mulți exegeți. De la Călinescu, Vianu s-a tot vorbit despre farmecul povestirii. Interesant e că textualizarea de care vorbiți nu este una pentru sine, blocată în ea însăși. Îmi vine în minte spusa dumneavoastră cum că ar fi o "scriitură cu voce tare". Da, este și una și alta. Am vorbit în prelecțiune despre o plăcere a textului, o autodesfătare, cum ar spune Roland Barthes, dar este și o plăcere a rostirii cu voce tare. La acest capitol, există scriitori
[Corola-publishinghouse/Science/1469_a_2767]
-
Nu trebuie să-l limităm pe Creangă la autorii pentru copii, la marii povestitori ai lumii Andersen, Frații Grimm. De ce să nu spunem că, în ciuda anumitor diferențe, fluxul memoriei îl apropie pe Creangă și de Proust?" Considerați așadar că o scriitură precum cea a lui Creangă se adresează mai degrabă urechii decât ochiului. Da, așa cred, deși are și multă picturalitate. Descrierile sale sunt foarte vizuale. Gândiți-vă numai la descrierea Ozanei, a satului și așa mai departe. Am remarcat, oarecum
[Corola-publishinghouse/Science/1469_a_2767]
-
fi intuită, înțeleasă pornind de la clasele de liceu. Creangă e mult mai complex decât lasă a se înțelege "Pupăza din tei" sau mai știu eu ce fragment. Strategiile sale narative presupun multă, multă atenție. Noile metode naratologice trebuie aplicate asupra scriiturii sale. Plus că mai există un risc, după părerea mea. Oferindu-i-l pe Creangă copilului de clasă a cincia, a șasea, îl pui într-un soi de concurență bizară cu posturile de desene animate, cu jocurile pe calculator. Riști
[Corola-publishinghouse/Science/1469_a_2767]
-
legate, spre exemplu, de prezența icoanelor în școli. Nu doar libertatea religioasă a fost printre punctele-cheie ale discursului mediatic post-decembrist, ci însăși libertatea presei va fi un subiect viu discutat până ce mecanismul funcționării relației angajat-angajator va duce la direcționarea opțiunilor scriiturii mediatice, deci la anularea unei prese libere dorită de jurnaliștii primelor tiraje post-decembriste. O presă democratică, liberă nu trebuie să aștepte ordine, indicații de sus. O presă liberă trebuie să formeze oameni liberi, să chestioneze guvernul 73. Din perspectiva discursului
Discursul religios în mass-media. Cazul României postdecembriste by Liliana Naclad [Corola-publishinghouse/Science/1410_a_2652]
-
paraverbală este bruiată de tehnica în sine. Îmi argumentez spusele prin afirmația lui McLuhan care atribuia tehnicilor de comunicare un rol fundamental în prelungirea capacităților senzoriale ale indivizilor. Printre altele, considera că: Apariția unei tehnici noi, fie că a fost scriitura alfabetică, stampa, tipografia sau imaginea, provoacă în cultură raporturi noi de sens"22. Doar comuniunea este cea care validează relațiile interumane și face ca un discurs religios să fie roditor și revelator. Altfel spus, deși putem auzi cuvinte înălțătoare, deși
Discursul religios în mass-media. Cazul României postdecembriste by Liliana Naclad [Corola-publishinghouse/Science/1410_a_2652]
-
E: 145-146). Deși pare greu de crezut, eul creator păstrează o relativă libertate, de natură mai ales stilistica; Damrosch, Jr., consideră că, deși cazul lui Blake nu este unul de dicteu automat, este unul de inspirație autentică: "Aceasta nu este scriitura automată, fiindcă poetul este liber să-și aleagă tiparul metric [...], dar este elaborată în cursul unei inspirații directe" (1980, p. 303). În Annotations to An Apology for the Bible, Blake consideră că inspirația creează poeme de "imposibilități probabile". Dacă aruncăm
Demiurgul din Londra. Introducere în poetica lui William Blake by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1394_a_2636]
-
eul creator și public. Poetul și cititorul sunt consubstanțializați în opera de artă, care funcționează ca un mediator șui generis între două tipuri de decodare a lumii: cea executată de creator și cea executată de receptor. Unirea lor în substanță scriiturii reiterează, în opinia mea, finalul apoteotic al marelui poem Jerusalem, în care toate formele ontologice conceptibile sunt reunite în trupul lui Christos, care devine, simultan, reificarea viziunii divine și personificarea imaginației umane. Devenind una în substanță scriiturii, autorul își salvează
Demiurgul din Londra. Introducere în poetica lui William Blake by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1394_a_2636]
-
lor în substanță scriiturii reiterează, în opinia mea, finalul apoteotic al marelui poem Jerusalem, în care toate formele ontologice conceptibile sunt reunite în trupul lui Christos, care devine, simultan, reificarea viziunii divine și personificarea imaginației umane. Devenind una în substanță scriiturii, autorul își salvează etern cititorii și, simultan, se salvează etern și pe șine. Această îmi amintește de ideea lui Friedrich Schlegel privitoare la continuitatea de statut dintre scriitor și lector, de relația de contiguitate stabilită între un homo faber și
Demiurgul din Londra. Introducere în poetica lui William Blake by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1394_a_2636]
-
scheme exegetice cu instrumentele unei algebre a semnelor. Procesul pe care-l implică traducerea ideilor în metafore este unul esențialmente conștient, în pofida argumentelor blakeene de subordonare a voinței eului creator unei autorități transcendente. Susțin că există o evoluție constantă în scriitura lui Blake, de la profețiile timpurii, în care nivelul social este deja subminat, pe alocuri, de figuri mitologice aflate în faze incoative (precum este cazul unor personaje precum Orc sau Los), și până la eposurile de maturitate, în care cursul evenimentelor este
Demiurgul din Londra. Introducere în poetica lui William Blake by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1394_a_2636]
-
vocația nefericirii”, ca romancier el se situează cu certitudine printre moderni, tocmai prin felul în care a înțeles conceptul atât de des vehiculat în epocă - autenticitatea. Modernitatea poate fi sesizată deopotrivă, după cum reiese din analiza atentă a textelor, la nivelul scriiturii propriu-zise și al arhitecturii romanești sau în folosirea cu precădere a tehnicii analizei psihologice. Acest ultim aspect constituie una dintre caracteristicile esențiale ale modernității. Autorul însuși afirma într-un studiu că „autoanaliza este una dintre primele caracteristici ale modernilor”. Încercarea
Incursiuni în universul epic by Ana Maria Ghiban () [Corola-publishinghouse/Science/1223_a_1930]
-
în spatele lor, ezitând dacă să intervină sau nu în evoluția acestora, jucându-se mereu cu puterea de intuiție a lectorului. Celebrul capitol Treisprezece se vrea a fi un fel de apogeu în încercarea continuă a romancierului de a-și autenticiza scriitura. Având drept moto un fragment din Tennyson („Căci învăluite în beznă sunt căile Făcătorului, precum Isis ascunsă sub văl”), capitolul, poate nu întâmplător al treisprezecelea, stă sub semnul ludicului, al mișcării perpetue între aparență și esență. Acesta debutează cu răspunsul
Incursiuni în universul epic by Ana Maria Ghiban () [Corola-publishinghouse/Science/1223_a_1930]
-
prind ele viață” - p 112) nu este decât propria libertate asumată în mod creator. Pentru că, până la urmă, toți, și romancierul și noi, cititorii, nu dorim altceva decât „să creăm lumi la fel de reale, dar altfel, ca lumea care există”; unii prin scriitură, creație autentică, alții prin lectură, deci recreare din perspectivă proprie a unui univers nu mai puțin autentic. Odată prins în acest joc al „falselor mărturisiri”, cititorul riscă enorm în a cădea în trista ipostază a acelui „hypocrite lecteur” de care
Incursiuni în universul epic by Ana Maria Ghiban () [Corola-publishinghouse/Science/1223_a_1930]
-
și cele ale culturii înconjurătoare; orice text este o pînză nouă de citate revolute. (1977, p. 1015, s. n.). Citatul din Lanza del Vasto capătă sens. Peștele care înoată în străfundul fiecărui lucru se aseamănă unei bucăți de text din orice scriitură, și care apare îmbrăcată în alte cuvinte, în imagini noi, cînd creează un alt text. Autorul trebuie "să arunce" această mantie, această "pînză nouă". A treia funcție a epigrafului este cea a garanției indirecte adusă de autor pentru citatul invocat
Periferia textului by Philippe Lane () [Corola-publishinghouse/Science/1119_a_2627]
-
funcție a epigrafului este formulată de G. Genette: "Cel mai puternic efect oblic al epigrafului ține poate de simpla lui prezență, oricare ar fi aceasta: este epigraful-efect. Prezența sau absența epigrafului indică, cu mici abateri, epoca, genul sau tendința unei scriituri" (1987, p. 148). Clasicismul și realismul nu folosesc decît foarte puțin epigraful; în schimb, tradiția romantică se dovedește o mare adeptă a lui, o exagerare pe care o egalează doar anii '60 și '70, sub imboldul unei consacrări prestigioase. Așteptînd
Periferia textului by Philippe Lane () [Corola-publishinghouse/Science/1119_a_2627]
-
A scrie nu e așa ușor precum s-ar crede. Scrisul trebuie dus, asumat". Roberto Arlt (1900-1942) ocupă un loc aparte în literatura argentiniană; el a abordat diferite genuri literare din care reiese întotdeauna aceeași intenție de violare a regulilor scriiturii; dacă el pare că scrie grăbit, precipitat, este tocmai pentru că violența și presiunea demersului său literar exclud orice formă a desăvîrșirii. Prin acest epigraf, P. Djian se descrie, își definește stilul și scriitura. Citatul din Hunter S. Thompson (scriitor american
Periferia textului by Philippe Lane () [Corola-publishinghouse/Science/1119_a_2627]
-
întotdeauna aceeași intenție de violare a regulilor scriiturii; dacă el pare că scrie grăbit, precipitat, este tocmai pentru că violența și presiunea demersului său literar exclud orice formă a desăvîrșirii. Prin acest epigraf, P. Djian se descrie, își definește stilul și scriitura. Citatul din Hunter S. Thompson (scriitor american, autor a Las Vegas Parano, o escapadă sălbatică în inima visului american) trimite mai direct la textul romanului. El anunță chiar contradicția personajului din roman: a cunoscut brutala realitate a vieții, "simte" că
Periferia textului by Philippe Lane () [Corola-publishinghouse/Science/1119_a_2627]
-
realizat a verbului la perfect compus determină o funcție finalizatoare a procesului. În plus, această descriere "științifică" provine dintr-un imperfect* a cărui nuanță de aspect incoativ implică începutul procesului. Prin imperfect, perspectiva enunțătorului asupra procesului părăsește momentul prezent al scriiturii pentru a se situa într-o lume virtuală care va fi ulterior definită; perfectul compus indică, de fapt, o distanțare și prezintă rezultatul unui demers "științific". Din punct de vedere al timpurilor verbale folosite, [P5] și [P9] prezintă diferențe care
Periferia textului by Philippe Lane () [Corola-publishinghouse/Science/1119_a_2627]
-
neagră. 2. Un contract de lectură care afirmă o literatură de cercetare, corespunzătoare unui nivel de producție restrînsă. Coperta a patra operează o distanțiere de povestea din roman, narațiunea trecînd ușor în plan secund. Descrierea este modul de textualitate dominant. Scriitura este pusă în prim plan; morala dominantă este combătută de un nonconformism complice. Exemplul pe care l-am reținut este romanul lui H. James, Altarul morților. Precizăm totuși că cele două categorii, cele două tipuri de lectură nu sînt foarte
Periferia textului by Philippe Lane () [Corola-publishinghouse/Science/1119_a_2627]
-
rezumat al producției restrînse care actualizează un contract de lectură mai ambiguu ("secret") la nivelul tematicii povestirii, altfel decît rezumatul unei producții mai vaste. Ajungem la o delimitare precisă (exclusivistă) a publicului: un public interesat de "limbajul criptic", de secretul scriiturii, de savoarea și spaima introspecției. Să analizăm prezentarea autorului: (7) Henry James s-a născut la New York în 1843. A murit la Londra în 1916. A publicat la editura Stock: Le regard aux aguets, Un portrait de femme, Le tour
Periferia textului by Philippe Lane () [Corola-publishinghouse/Science/1119_a_2627]