10,213 matches
-
strigoilor, morți care s-au întors ca să stea de vorbă cu cei vii. În acest loc, statuia, piatra sculptată, semnalează spațiul fantomei. Analizele lui Michel Serres deschid o serie impresionantă de perspective asupra relațiilor sculpturii cu moartea, asupra legăturilor dintre spectre și pietre, dintre statuie și apariția fantomei. Ca meditație asupra imobilității și a morții, statuarul trimite el însuși la primele obiecte, la acele prime „statui”, dure precum obiectele, care sunt cadavrul și apoi mumia; același statuar implică însă și animarea
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
să înfrunte dificultățile reprezentării lor - acesta este teatrul despre care va fi vorba în cele ce urmează. Nu credem însă că pentru a-l explora e nevoie de o inventariere completă a fantomelor care îl populează. Fantoma ca personaj dramatic, spectrul ce figurează în distribuție nu sunt decât punctul de plecare al unei analize ce depășește simpla lor prezență, orientându-se cu precădere spre mizele majore ale reprezentării lor. Antropologia ne permite să măsurăm întreaga valoare a intuiției lui Craig, una
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
aceleiași nopți, ai acelorași tenebre care nu sunt altceva decât tărâmul morților. Apariția în vis a lui Polidoros face ca în sufletul Hecubei să încolțească spaima, chiar dacă ea nu-i deslușește încă pe deplin înțelesul. În aceeași tragedie, un alt spectru își anunță prezența printr-o apariție efectivă, de această dată însă rămasă în afara scenei: e vorba despre umbra răzbunătoare a lui Ahile, zărită deasupra gorganului înălțat pe mormântul său, deasupra colossos-ului său, pentru a cere moartea Polixenei. Apariție evocată de
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
răpună se văd, astfel, exilați în spațiile alterității, unde domnește teroarea; așa se întâmplă cu Io din Prometeu înlănțuit a lui Eschil, iubită odinioară de Zeus și silită acum să rătăcească flămândă prin ținuturi sălbatice, populate de tot soiul de spectre, de arătări, de fantome, urmărită de eidolon-ul lui Argos, boarul cu o sută de ochi, metamorfozat într-un tăun care o înțeapă neîncetat, întruchipare a țepușei divine. Chiar și Prometeu, atunci când își povestește viața, nu uită să evoce acea regiune
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
se întoarce, traversând în sens invers granița dintre lumea celor morți și lumea celor vii, ci și, mai ales, unei experiențe a nopții, a întunericului, pe care el a trăit-o nemijlocit. O noapte încărcată de vise premonitorii, bântuite de spectre ce rostesc adevăruri înfricoșătoare, o noapte plină de toate capcanele născocite de zei, de toate momelile și amăgirile în care aceștia l-au atras. Alături de cele trei mari figuri tragice, victime ale acestor curse divine - Aiax, Heracles, Agave -, și spre deosebire de
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
luntraș” prin mijlocirea căruia se realizează trecerea din lumea morților în lumea celor vii. Numai văzul și auzul omului retras departe de semenii lui, dar dorind să revină printre ei, să fie „de-al lor” fac cu putință întâlnirea cu spectrul. Waki, ființă marginală, este întotdeauna, mai mult sau mai puțin, acel „sihastru fără un acoperiș deasupra capului și fără un locaș statornic”, care ar putea spune, precum waki din Nonomiya: „Mă număr printre cei ce fug de lume și umblă
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
semn că fantoma fiului este prezentă în tatăl care continuă să trăiască; ea este cea care se apropie de tobă în lumina razelor lunii. E aceeași fantomă care va apărea efectiv în cea de-a doua parte a piesei, e „spectrul lui Tenko”, întors de pe lumea cealaltă, unde se zbătea în groaznice chinuri. Iar waki e uluit de această apariție a unei creaturi bizare „pe suprafața apei deja învăluită de negurile nopții”. Spectrul pare cât se poate de real; el va
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
cea de-a doua parte a piesei, e „spectrul lui Tenko”, întors de pe lumea cealaltă, unde se zbătea în groaznice chinuri. Iar waki e uluit de această apariție a unei creaturi bizare „pe suprafața apei deja învăluită de negurile nopții”. Spectrul pare cât se poate de real; el va bate în tobă și o va face să răsune. Scena tobei care răsună sub loviturile date de mâna spectrului a fost comparată cu scenele miraculoase ale apariției unor zeități, cu coborârea printre
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
apariție a unei creaturi bizare „pe suprafața apei deja învăluită de negurile nopții”. Spectrul pare cât se poate de real; el va bate în tobă și o va face să răsune. Scena tobei care răsună sub loviturile date de mâna spectrului a fost comparată cu scenele miraculoase ale apariției unor zeități, cu coborârea printre oameni a unor Bodhisattva 1. Are loc „miracolul” ivirii unei făpturi nevăzute, devenită aici prezentă și activă. Și totuși, la sfârșitul piesei, după un lung dans nocturn
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
care și-a pierdut învelișul trecător” pentru a se risipi în vânt. Ca și cum corpul actorului și textul și-ar fi împărțit rolurile pentru a exprima ambivalența vizibil/invizibil, materialitate/imaterialitate. Într-adevăr, războinicul „în armură strălucitoare” nu e altul decât „spectrul lui Atsumori intrat în casă”. Spectrul căruia Emma, stăpân peste regatul morților, îi îngăduise, la porunca zeului din Kamo, să evadeze pentru câteva clipe. Fiul se va apropia atunci de fantoma tatălui, îl va prinde de mânecă și va vărsa
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
pentru a se risipi în vânt. Ca și cum corpul actorului și textul și-ar fi împărțit rolurile pentru a exprima ambivalența vizibil/invizibil, materialitate/imaterialitate. Într-adevăr, războinicul „în armură strălucitoare” nu e altul decât „spectrul lui Atsumori intrat în casă”. Spectrul căruia Emma, stăpân peste regatul morților, îi îngăduise, la porunca zeului din Kamo, să evadeze pentru câteva clipe. Fiul se va apropia atunci de fantoma tatălui, îl va prinde de mânecă și va vărsa pe ea șiroaie de lacrimi, lacrimile
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
esențializează, ca să spunem așa, câteva dintre tensiunile sau ambivalențele întregului teatru no? Tensiunea între materialitatea corpului dansator, costumat și mascat, și un text care îl conduce spre imaterialitatea unei voci și a unei melodii. Ambivalența invizibilității și a vizibilității acestui spectru care: La rîndul său se apropie ș...ț și în pâlpâirile făcliilor, nevăzut de nimeni, prinde a cânta din lăuta jertfită zeului. Ciudată arătare această fantomă văzută/nevăzută, care vine să adaste din nou printre oameni ca să participe la jocurile
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
-se în același timp de orice privire! În Kiyotsune se spune că pentru un înțelept nu există nici vis, nici realitate. Însăși lumea reală nu este decât o iluzie, dar ale cui sunt aceste cuvinte? Ale unei fantome. Sunt cuvintele spectrului lui Kiyotsune, din a doua parte a piesei. În același timp însă, forța viselor rămâne aceeași, intactă: Ațipisem o clipă mi-am văzut dragostea de-atunci mă încred în ceea ce alții vise numesc. Iubita lui Kiyotsune reafirmă astfel puterea visului
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
parte a piesei. În același timp însă, forța viselor rămâne aceeași, intactă: Ațipisem o clipă mi-am văzut dragostea de-atunci mă încred în ceea ce alții vise numesc. Iubita lui Kiyotsune reafirmă astfel puterea visului ca putere de întâmpinare a spectrului. În clipa întâlnirii cu fantoma, uluirea că o vede apărând la căpătâiul ei se împletește cu o întrebare al cărei răspuns rămâne de ordinul indeterminabilului: dar el viața și-a luat-o atunci de nu e vis cum aș putea
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
morți, aceștia continuând să-și amintească. Dacă postura evocatoare se dovedește eficace, e pentru că locul marcat cu o stelă, un templu sau un simplu pin este un veritabil loc al amintirii atât pentru unii, cât și pentru ceilalți. În no, spectrul însuși e bântuit de fantomele trecutului. Fantoma oamenilor vii printre care au trăit îi obsedează pe cei morți în aceeași măsură în care fantoma morților nu îi lasă în pace pe cei vii. Fără îndoială că o piesă precum Matsukaze
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
dintre posibilele metafore ale teatrului no însuși? Când Matsukaze atinge veșmintele lui Yukihira, straiele de vânătoare și cușma înaltă de curtean „se ridică în față-mi/înaltă umbra lui”. Iar într-una dintre cele mai frumoase scene ale acestei piese, spectrul lui Matsukaze îmbrățișează trupul absent/prezent al lui Yukihira strângându-i la piept haina de mătase, acea mantie cu care puterea amintirii îl învăluie din nou pe bărbatul iubit. Moment aproape la fel de emoționant ca acela în care, îmbrăcându-se cu
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
dușman. Întrebare ce trădează încă de pe acum teama de o alteritate ivită din întuneric, alteritate binevoitoare sau primejdioasă. Întrebare ce nu-și va căpăta deplinul înțeles decât atunci când va fi reluată mai întâi de Horațio: „What are you?” și adresată spectrului, acelui Lucru (the Thing) care revine pentru a doua oară și căruia nu i s-ar putea găsi decât cu greu un nume, și mai apoi de Hamlet, care i se adresează, la rândul lui, acelei forme nedefinite ce înaintează
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
oară și căruia nu i s-ar putea găsi decât cu greu un nume, și mai apoi de Hamlet, care i se adresează, la rândul lui, acelei forme nedefinite ce înaintează aidoma unei făpturi misterioase, „in such a questionable shape”. Spectrul, iată marea necunoscută. Căci toate celelalte întrebări din Hamlet se vor articula în jurul acestei forme aproape imposibil de numit, acestui cineva sau ceva (who, what, the Thing) care își anunță prezența, subiect sau obiect, cine poate ști, până-ntr-atât
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
este și întrebarea pusă de Macbeth vrăjitoarelor din câmpia pustie, unde acestea îi apar, precum fantomele, ca niște forme ciudate și pline de mister. Nu se poate să nu remarcăm cu acest prilej exactitatea intuiției lui Craig, potrivit căreia prezența spectrului ne oferă nu numai cheia întregului univers dramatic al lui Shakespeare, ci și cheia teatrului ca artă1. „Cumplita grozăvie a nopții” - aceste cuvinte din Macbeth ar putea cristaliza, fără îndoială, esența marilor tragedii shakespeariene. O „grozăvie a nopții” însemnând crimă
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
cristaliza, fără îndoială, esența marilor tragedii shakespeariene. O „grozăvie a nopții” însemnând crimă, sânge și moarte, dar și întâlnire cu fantomele, o noapte din care se pot ivi pe neașteptate toate întruchipările acestor alterități înfricoșătoare a căror expresie radicală e spectrul. Nopțile shakespeariene sunt apăsate de spaimă, nopți de groază în care se poate întâmpla orice, nălucire sau miracol. Oare nu seamănă lumea din Hamlet cu „acea lume cufundată în beznă, în care domnește un amestec nedeslușit de tăcere și vacarm
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
și unde Gorgo marchează pragul dintre „pe de o parte, lumina, vorba rostită clar și răspicat, amintirea nealterată, forma limpede conturată și, pe de altă parte, întunericul, uitarea, confuzia, cărora nimic nu le poate da grai”1? Firește, pentru Hamlet, spectrul până atunci tăcut prinde glas, iar vorbele fantomei ce-și povestește moartea par a deschide calea unei rememorări („Remember me...”) sprijinite pe adevărul revelațiilor despre trecut. Totuși discursul lui rămâne obscur, încâlcit, uneori indescifrabil. Căci, după cum recunoaște el însuși, nu
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
tragica-i experiență - a suferinței și a morții - ar fi de neîndurat pentru sufletul omenesc. Și apoi, ce sunt toate acele păcate de neiertat pe care le-ar fi făptuit și pe care evită să le numească? Astfel, întâlnirea cu spectrul are nu numai forța revelării unui adevăr, dezvăluit la ceas de noapte de către fantoma atotștiutoare, ci și nebulozitatea, incoerența și confuzia unui discurs ambiguu, trăsătură datorită căreia se armonizează deplin cu acea „tristețe a nopții” a melancolicului Hamlet. În reprezentările
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
lui, să întâlnească fantomele, cu dubla lor semnificație: capcană diabolică și revelație a unui secret rezervat doar unor aleși 1. Noaptea în care pătrundem la începutul lui Hamlet, noaptea de după cele douăsprezece bătăi ale ornicului, disponibilă pentru posibile apariții ale spectrelor, pentru „înfricoșătoarea arătare”, este, de altfel, o noapte în care se aud mărșăluind armate în pas războinic, o noapte traversată de obscure și neliniștitoare presimțiri. E una dintre acele nopți când mormintele se deschid și când pe cer apar semne
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
atragă atenția asupra faptului că aceste două nopți sunt contemporane în opera lui. Că noaptea din Hamlet este, într-un fel, sora geamănă a nopții oribile („the dreadful night”) din Iuliu Cezar, că e aceeași „noapte impură”2 prielnică apariției spectrelor și dezlănțuirii unei cruzimi sălbatice. Gărzile din Iuliu Cezar, a căror mărturie e relatată de Calpurnia, au și ele, ca și santinelele din Hamlet, „înspăimântătoare vedenii” („most horrible sights”): În stradă o leoaică a fătat, Morminte s-au căscat, scuipându
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
Nelegiuiri, Ieșiți din tainițe și cereți milă Acestor soli cumpliți ai judecății!1 Noapte amintind-o întru totul pe cea de la începutul lui Hamlet, când fantomele pot să-ți apară dinainte la tot pasul, chiar dacă aici nu se ivește nici un spectru. Una dintre acele nopți ce te lasă pradă delirului și nebuniei și în care, așa cum spune Bufonul, „se prăpădesc și înțelepții, și smintiții”. Noapte a tuturor primejdiilor, a tuturor temerilor, căci se află sub stăpânirea unor puteri de altundeva. Și
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]