5,679 matches
-
Lică fiind un mare hoinar. Trase concluzia, totuși justă, că se făcuse mare schimbare în domiciliul tuturor cunoscuților lui. Era procesul nou de locațiune ce azvârlea epave, dizloca blocuri, premenea nisipul mărunt al chiriașilor, pornea melcii cu scoica lor în spinare, în aparență la voia unor valuri capricioase, în realitate după legi noi ale aluviunilor. în felul acesta toți intimii lui Lică, mahalagii din trupul orașului, fusese izgoniți spre periferie. Lică se simți stingherit în obiceiurile lui și neocupat. S-ar
Concert din muzică de Bach by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295607_a_296936]
-
nu mai știa ce vrea: "Numai să nu plîngă!" își zicea la urmă cu o silă mare pentru iacrămL Ar fi vrut mereu ca Rim să nu afle secretul: Pentru ea, ce se temea de păcatul pe care-1 purta în spinare, și pentru el, păcătosul, ca să nu-i vină greu. Credea că în felul ăsta totul s-ar putea încă îndrepta. Nenorocita Lina trebuia să-și dea ei singure toate argumentele conciliante pe care de obicei le aduc alții. Cu baba
Concert din muzică de Bach by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295607_a_296936]
-
1962, poetul martir “s-a izolat cu totul, până la moartea lui, transmițând prin fiul Ion Voiculescu dorința fermă de a nu fi vizitat de nimeni, nici de către prietenii cei mai apropiați”...”Doctorul, poet de seamă, avea dureri atroce în șira spinării, îi făcea injecții calmante cu mare greutate, fiul său, doctor, intra în comă și la 27 Aprilie 1963 s-a stins cu aceste cuvinte pe buze: Ionică, tu nu știi cât te-am iubit de mult...!” Își pierduse auzul, comunica
Amintiri ?ns?ngerate by CONSTANTIN N. STRACHINARU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83873_a_85198]
-
genial în ,,Nevoia de Agora”, când înțelepții și cărturarii sunt puși în lanțuri și uciși, iar poporul este înfometat. Lingușitori și lichele salută ambițiile paiaței, dar nevoia de Agora scoate mulțimea pe străzi cerând să fie alungată paiața cocoțată în spinarea unui neam întreg. Îndeamnă vântul - aici e ,,Vântul istoriei” - să-și sloboadă tăria și să arunce în țărână pocitania această scârnavă și beteagă la minte. În ,,Poem fără titlu” afirmă răspicat că nu avem destule lacrimi să plângem și nici
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII (ÎN LUPTĂ CU TIMPUL...). In: CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by Alexandru Mănăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/562_a_745]
-
Când s-a pornit furtuna, el visa. Dar ce visa? Parcă ajunsese în rai. Acolo,în fața tatălui ceresc, dădea socoteală despre ce vor face cu atâta amar de bani. Asta, visa,el. Ea,însă? Azvârlise, ditamai sac cu bani, pe spinare, și, pe-aici ți-e drumul, spre casa fetei celei mari, căreia, el, nu vroise să-i facă, nici atâtica parte, din averea ce le picase, ca din cer, numai datorită faptului, că, o parte din pământ, se întâmplase să
Blândeţea by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/672_a_1240]
-
boxa acuzaților: nu doar eu sunt hoțul; hoțul cel mare. Dacă e să fiu drept, eu sunt un soi de Hoțelea Mijlociu. Ca mine mai sunt foarte mulți. Și, deasupra mea, și mai mulți. Dar, voi,îndreptându-vă, nițel, șira spinării, ați căzut asupra mea, ca un vultur, asupra iepurelui, surprins în câmp deschis, fără pic de apărare, de pe undeva. Așa e, ori nu? Așa, a venit un icnit, din partea nu se știe cui, din preajmă. El l-a folosit. Vedeți
Blândeţea by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/672_a_1240]
-
și ireală își dură iluzia întreaga seară. Trăgând după dânsul boii, un țăran urca o coastă oablă. O clipă s-a profilat pe culme ; mutându-și greoi trupurile ciolănoase, tovarășii săi fluturau din coarne groase. Oprindu-se să zvârle peste spinări o sudalmă, omul coborî sub deal. Pe-acolo părea că a trecut Dănilă Prepeleac. Deodată viermele ce ne scosese din oraș se încovoie în valea îngustă. Înconjurat de păduri ruginite, din chelia unui pisc golaș îl pândea un foișor scheletic
Podu vechi by Marcel Tanasachi () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91578_a_92863]
-
mi-am folosit vacanțele de Paști și de vară pentru a-i ajuta pe părinți. Am semănat, am prășit, am secerat grâu, secară și ovăz, am cosit, am adus acasă fânul și otava, după ce s-au uscat, am cărat în spinare sacii de la treier, am cules cartofi, am tăiat lemne în pădure. Nu m-am eschivat de la nici un efort. Cum ajungeam acasă, lăsam cărțile și mă apucam de treabă. Nu cred că există muncă bărbătească, la țară, care să-mi fi
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
tău a poruncit să le trimită bere, dar a uitat să le dea și ceva bani. Julius rămase cu gura căscată Își aminti că Juan Lucas se plîngea că Îl costă o avere casa: „Arhitectul și inginerul se Îmbogățesc pe spinarea mea, spusese el odată: whisky-ul curge gîrlă, toată ziua stau la taclale și cînd vine ziua de plată te jupoaie nu altceva“. Juan Lucas stăpînea perfect jargonul creol și-l folosea adesea. „Bună ziua, doamnă“, spuse meșterul și Julius Întoarse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
să fii dat din nou În grija, unei guvernante? — Unchiule, dar ei nu vor decît... — De ce nu taci odată?! se amestecă Bobby. — Învață, tinere, că pentru asta există un arhitect, un inginer și o droaie de trîntori care trăiesc pe spinarea mea! Mi-e de ajuns și chiar prea mult și nu mai am nevoie să-mi spui și tu ce trebuie să fac! Acum termină repede mîncarea și la culcare imediat! Sau vrei să mă ocup personal de concedierea acestor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
oală ca o căldare și se uita la Arminda, fără să-i Înțeleagă pe ceilalți doi, mai ales pe copil. Julius rămăsese În picioare, lîngă ușă și simțea cum Îl trage curentul care pătrundea pe fereastră Înghețîndu-i cămașa pe șira spinării și făcîndu-l să strănute, dar nu Îndrăznea să Înainteze. Și apoi, pentru prima dată Într-o casă de oameni, În mijlocul sufrageriei, fiindcă nu exista salon de primire, o găină se uita la el chiorîș, dînd semne vădite de nervozitate, sub
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
cei patru. Nu știam că nepoțelul meu a ajuns la vîrsta chefurilor. Julius nu putu găsi nici un os În șalăul lui. În schimb, crapul lui Juan Lucas era plin de oase și a trebuit să dea la o parte șira spinării, silit să lucreze cu cuțitul mai scurt, special pentru pește, o operație pe care Juan Lucas o făcea ca nimeni altul pe lumea asta, cu un aer fericit. — Unchiule, spuse Julius, o dată te-ai supărat foc pe Nilda fiindcă ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
a Cydoniei, craniul ei alungit și colierul ei din măsele de om, sau viclenia lui Vordenbliss, „săpă torul de canale prin hipotalamus“, sau căutarea briceagului cu șapte lame de aur cu care Orolio scrie numele a șapte reptile pe șapte spinări de fecioară, sau atâtea și-atâtea mii de detalii care fac din această nesfâr șită carte - 1140 de pagini în ediția mea cea veche și pierdută - „Tripticul din Gand“ al genului fan tasy, cred că ar fi mai interesant să
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]
-
tractorist, că are... asta, cum îi zice... vid în cap și câte și mai câte... degeaba-i spunea bietul elev că a încercat, dar s-a-ncurcat undeva... Profesorul, furios, îl și lua la bătaie. Știți dumneavoastră ce are pe spinare? Vergi, una după alta. Ia, dezbracă-te, măi, să vadă și...” “Nu, nu-i nevoie, situația e clară. O vom discuta în consiliul de conducere al liceului și vom lua măsuri” “Așa să faceți. Că, dacă n-o să le luați
Filigran by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/363_a_1431]
-
câteva zile în urmă. S-a dus, pe urmă, în spatele bisericii, acolo unde știa că ține popa cazmalele, hârleții și târnăcoapele, după care s-a apucat de lucru. Când a ajuns la sicriu, a simțit cum îl furnică pe șira spinării. “Trebuie să fiu tare pân’ la capăt!”. Și a fost. A scos cadavrul din sicriu, a îngropat coșciugul gol la loc și l-a cărat pe Petru în spate, înapoi, pe Gorgan. Acolo, a reușit, cu chiu cu vai, să
Filigran by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/363_a_1431]
-
-și casele zdrobite. Păsările ciugulesc din carnea lui putrezită. Veverițele smulg hălci din el, le îngroapă pentru iarna care vine. Coioții îi lustruiesc oasele până ajung de un ivoriu strălucitor. Pe sub coastele lui uriașe, arcuite, trec mașini. De vertebrele șirei spinării lui atârnă semafoare. În curând, din oasele lui răsar crengi și frunze. Localnicii mișună prin el, fără să vadă altceva decât stradă, piatră, copaci. Părțile corpului se întorc la el, așa de lent că nu-și dă seama. Zace în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
mai mult de atât nu putea face. Chipul lui Mark asista placid la sforțările poveștilor. Mergea pur și simplu odată cu frazele, cu ritmul lor de marfar. Dar cea mai previzibilă ședință de lectură îi provocă lui Karin fiori pe șira spinării. Scena în care băiețelul de doisprezece ani e doborât cu o lovitură în țeastă, în timp ce se strecoară într-o casă părăsită, apoi e dus în pivință, legat și cu căluș la gură, o făcu să închidă cartea, incapabilă să citească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
e mult mai întremat decât înainte. Nici nu putea deschide ochii. De ce trebuie să fie chestia asta atât de înfricoșătoare? De ce nu pot să stau liniștită, pur și simplu, și să aștept să treacă? Degetele lui îi mângâiau nodurile șirei spinării, eliberând-o de energia statică. —Dozează-ți efortul, spuse el. O să aibă nevoie de tine multă vreme. Aș vrea să aibă într-adevăr nevoie de mine. Se uită la mine de parcă aș fi mai puțin decât o străină. Se uită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
stăpânului său. Ce să știu? Ce-ar trebui să fac eu cu chestia asta? Să mă duc să ajut pe altcineva să se întoarcă din morți? Cum să fac asta? Nici măcar nu știu unde sunt morții. Frigul își înfipse ghearele în șira spinării lui Karin. Lucruri tenebroase, jocuri la care făcuseră aluzie polițiștii. Cum adică, Mark? Ce vrei să spui? Își agită brațele în jurul capului, alungând răul ca pe un roi de albine. De unde să știu eu ce vreau să spun? — Ce fel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
fie văzută. Secretul este să te faci mică. Micșorează-ți sfera auzului înăuntrul sferei văzului. Extinde periferia; urmărește doar mișcarea. O puse să stea nemișcată cincisprezece minute, apoi patruzeci, apoi o oră, și să pândească doar, până când simți cum șira spinării e pe punctul de a se despica și de a azvârli afară o altă creatură din carcasa ei spartă. Dar nemișcarea era salutară, ca majoritatea durerilor. Concentrarea ei era la pământ. Simțea nevoia s-o ia mai încet, să-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
e emițătorul înainte ca emițătorul să știe cine e receptorul. Și telefonul lui Weber avea opțiunea de a afișa identitatea apelantului pe ecran. Dar întotdeauna evita să privească spre ecran. Cavanaugh părea bucuros. Știu de ce suni. Cuvintele furnicară pe șira spinării lui Weber. — Da? — Încă nu le-ai văzut? Ți le-am trimis ieri, în attachment. —Ce să văd? Sunt plecat. În Nebraska. N-am... —Dumnezeu să te aibă în pază. Cum e acolo, tot mai comunică prin semnale de fum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
că vorbeam. Îmi aduc perfect aminte că mai era o voce. Poate că am luat un autostopist, la un moment dat. Nu mai era nimeni lângă mașina ta. — Atunci oricine o fi fost, și-a luat patul de moarte la spinare și s-a cărat! — Dacă anchetatorii ar fi găsit vreo urmă, ar fi... —Iuda Cristoase! Vrei să știi ce-mi amintesc sau nu? Eu îți spun care-i chestia aici. Oameni care dispar și apar uite-așa! Pocni degetele, un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
când ea veni lângă el. Era ceva chiar acolo. Se întoarse în semicerc. Eu mergeam în partea asta, chiar peste dâmbul ăla. Se întoarse din nou spre est, dând din cap. Ceva pe drum. Chiar aici. Karin simți cum șira spinării îi ia foc. Da, șopti ea. Așa e. Altă mașină? Care patina pe linia de mijloc. Venea spre tine, pe banda ta. El clătină din cap. Nu. Nu aia. Un fel de coloană albă. — Da. Farurile... — Nu era o mașină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
nou cu ochiul liber, lumea reală, nefiltrată, le apărea acum cu susul în jos. Pârâiașe de săpun îi șiroiau peste pragul burții și în jos, pe picioarele lui noduroase. Îi aminteau de Jeffrey L., un bărbat care-și zdrobise șira spinării într-un accident de motocicletă. În cădere, Jeffrey fusese proiectat cu capul în jos pe un dig de pământ, cu picioarele în aer, moment în care șira spinării îi fusese secționată. Își pierduse mobilitatea întregului corp de la brâu în jos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
noduroase. Îi aminteau de Jeffrey L., un bărbat care-și zdrobise șira spinării într-un accident de motocicletă. În cădere, Jeffrey fusese proiectat cu capul în jos pe un dig de pământ, cu picioarele în aer, moment în care șira spinării îi fusese secționată. Își pierduse mobilitatea întregului corp de la brâu în jos și ar fi trebuit să-și piardă și orice senzație. Dar Jeffrey își mai simțea încă trupul răsturnat, cu picioarele suspendate pentru totdeauna deasupra capului. O altă pacientă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]