3,258 matches
-
opintit din toate mădularele și cu o singură lovitură de corn am sfărâmat barele de fier ale coliviei și lanțurile ce mă țineau legat de ea. Și mă îndreptam ca o suliță vie către cortul unde dormea prințul să-l străpung cu cornul meu, doar că fata, intuind la timp intențiile mele, mi-a înlănțuit plină de dragoste gâtul cu mâinile ei grațioase și mi-a șoptit: Suferința mea va fi și mai mare dacă el nu va mai fi sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
Cu mare precizie, îl nimerise în centrul palmei. Ca la un semn, toate lumânările și lampioanele electrice se sting fără vreo aparentă intervenție; doar vagi dâre de lumină se strecoară printre cadrajele ce partiționează vitraliile. Acest spațiu obscur este deodată străpuns de două arcuri crestate de lumină, ce se închid în formă de aripi și izbucnesc din umerii unui tânăr enoriaș. Apoi se destind în două săgeți strălucitoare ce penetrează pe rând trupurile tensionate ale celor cinci bandiți, deghizați în monahi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
întreb dacă voi mai auzi vreodată... Afară e înnorat, fără lună. Tot mai mult întuneric, apăsător ca vidul, își face loc prin fereastra deschisă; deodată, un fulger străbate camera, se izbește de oglindă, apoi se întoarce ca un bumerang și străpunge capul gnomului, el se revelează a fi doar un balon scofâlcit ce a pierdut prea mult neon în luptă cu gravitația. Totuși și aceasta poate constitui un semn, îmi spun ducându-mi mâinile la urechi. Unde este tunetul? mă întreb
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
Își mișcase capul, lăsându-și privirea să alunece peste chipurile bărbaților aflați la masă. Cel din urmă Îl fixă pe Dante, care, dimpotrivă, se Încăpățâna să Încerce a privi În gol, străduindu-se să ignore forța acelor ochi care Îi străpungeau. Dar fără patimă, ca și când dânsul ar fi fost o piesă de mobilier din Încăpere. Și totuși privirea femeii nu se urnea. Cu Încetineală, se Întoarse spre ea. Pomeții ridicați sub pleoapele alungite de machiaj Îi confereau o expresie indescifrabilă, pierdută
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
marginea veșmintelor lungi și negre, cu vârful puțin înălțat, cu călcâiul lovind ușor pământul, iar când piața s-a golit, m-au târât la casa idolului. Ghemuit pe vine, ca acum la adăpostul stâncii, și focul cerului deasupra capului meu străpunge grosimea pietrei, am stat zile în șir în întunericul casei idolului, nu cu mult mai înaltă decât celelalte, împrejmuită cu ziduri de sare, dar fără nici o fereastră, cufundată într-o beznă sticloasă. Zile în șir, și îmi dădeau doar o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
crescut în grotă. În fiecare an, azi sărbătoare. Spargi, spargi cu ciocan bucăți din piatră, care purtat noroc. Tu spargi, spargi, ea crește, crește. Minune! Ajunseră la grotă. Peste capetele celor ce așteptau, puteau zări intrarea scundă. Înăuntru, în întunericul străpuns de flacăra lumânărilor, o siluetă ghemuită izbea cu un ciocan. Omul, un gaucho deșirat cu mustăți lungi, se ridică și ieși, ținând în palma deschisă, în așa fel încât să poată fi văzută, o bucățică de stâncă jilavă, pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
orice podoabă. În fund, pe un mic altar, acoperit cu ramuri de palmier și încărcat cu lumânări ce nu izbuteau să împrăștie pe de-a-ntregul întunericul încăperii, se zărea o superbă cromolitografie înfățișând un Sfânt Gheorghe nespus de chipeș care străpungea cu lancea un balaur mustăcios. Sub altar, un fel de firidă împodobită cu hârtie creponată adăpostea, între o lumânare și o strachină cu apă, o mică statuie de argilă, vopsită în roșu, înfățișând un zeu cu coarne, ce flutura în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
vedea o mare iubire! Suflet Rătăcitor Ești suflet rătăcitor pe poteci de rouă, Ce scrii plângând pe margini de cărări când plouă, Pe unde rătăcești ca un zănatic visător în căutarea gândului, vis triumfător. Rătăcești singur în păienjenișul de gânduri Străpunse de suliți din focul sacru al iubirii, Ce zboară spre cerul albastru al nemuririi. Te legeni în sfera iubirii desăvârșite, înotând prin zăpezi topite-n inimi vrăjite. în odiseea iubirii, strivești sub tălpi lanuri de vise Ce ard inimi înlănțuite
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
ăștia noi care o să ne dea și mai mult de furcă. Păcat că prostia nu doare, acum e prea tîrziu ca să se mai poată schimba ceva, ne-am pricopsit cu ei, și asta e, îl privește încercînd parcă să-l străpungă cu privirea. Nici cu Roja nu știu ce să mă fac, cum să-i explic că lucrurile nu mai pot fi schimbate, că ăștia de acum nu sînt altceva decît fostele slugi ale celor dinainte. Nu vă faceți sînge rău, dom’ Colonel
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
se hotărî în sfîrșit să se apropie de șifonierul aflat pe peretele din fața sa, îi deschise atent una din uși și începu să caute printre umerașe. — Ia uitați-vă, le atrage atenția Părințelul, holbîndu-și ochii în direcția intrării, încercînd să străpungă cu privirea perdelele de fum care l împiedică să vadă clar. — E prea frumos ca să fie adevărat, rămîne Curistul cu gura căscată, privind și el la cele trei siluete care se apropie pășind cadențat în direcția lor, apropiindu-se din
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
cinci pași înainte, cinci pași înapoi apăsat de culpă, stai locului odată, îi spune Gulie, pregătită scula? se aude și vocea lui Dendé, desfă-l cît poți de tare, se repede cu furculița știrbită spre limba Curistului, o înțeapă, o străpunge dintr-o parte în alta și i-o scoate afară printre dinți răsuflînd în sfîrșit ușurat. Asta da lucrătură, Potaie, ca pînă la urmă nimeni să nu iasă prea șifonat la capătul epopeii, cum a simțit că urma să intri
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
sigilarea să fie perfectă și să nu prezinte nici o încrețitură de care să profite. În cazul ăsta era nevoit să înceapă să rîcîie cu mare grijă la unul din colțuri pînă cînd lama își făcea loc puțin cîte puțin și străpungea lipitura. — Nu e nici o scofală, spuse Poștășică, despăturind colile de caiet studențesc, parcurgîndu-le pe diagonală de sus în jos, pasîndu-le rapid la celălalt capăt al mesei. — De ce nu te uiți la ele mai pe îndelete? îl întrebă Angelina surprinsă. — Le-
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
seama că nu mai putea să piardă nici o clipă. Lăsă cheia în contact, motorul pornit și trase frîna de mînă înainte să-și deschidă portiera și să părăsească automobilul. Se apropie prudent de baricadă, cu pași mărunți, încercînd să o străpungă cu privirea. Cînd ajunse la un pas de caroseria IMS-ului se convinse în sfîrșit că totul era părăsit și că putea să cerceteze locul de aproape de la un capăt la celălalt, pe toată lățimea șoselei. Spera să găsească cel
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
de direcții. Corpul dispăruse, dar încă mai rămânea o intenție. O amintire, îndepărtată și tremurătoare - o undă ciudată de individualism care încă plutea în spațiu. Unda s-a împrăștiat. Dincolo de stele, de planete și dimensiuni, dincolo de orice caleidoscop al realității, străpungând straturi infinite. S-a dus. Era numai Neant. Cei care doresc să se înscrie în „programul spațial” taoist pentru a deveni „astronauți cosmici” vor fi nevoiți să-și găsească un maestru experimentat pentru meditație, care să-i îndrume toată viața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2250_a_3575]
-
să recunoască, oricât de greu, că sentimentele sale față de Iolanda nu aveau limpezimea legăturilor de circumstanță cu care se obișnuise. I se adeverea faptul ca doar senzațiile nu-i erau de ajuns pentru a judeca o relație. Dar cum să străpungă tăcerea ei ostilă? Și ce să afle? Cum să-i smulgă rochia asta Îmbrăcată parcă pe ascuns pentru o sărbătoare ea Însăși clandestină? Când, Într-un târziu, ajunse la concluzia nefiresc de simplă că lucrul cel mai Înțelept era să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
trebuit să se cațere În măr. A reușit după mai multe Încercări și doar după ce s-a descălțat. În timp ce-și lega șireturile bocancilor, a văzut În zăpadă picăturile de sânge. Își zise că erau În legătură cu durerea care Îi străpunse la un moment dat glezna. Ridică manșeta pantalonului și descoperi conturul neregulat al unei pete roșii, stălucitoare. A intrat În casă ascunzându-și chipul În crengile Înflorite ale vâscului. L-au Înfipt Într-un morman de portocale și l-au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
uscate de castan și arțar, sub privirile curioase ale unei mulțimi pestrițe, ea Însăși vegheată de la Înălțimea unui lampadar ruginit de un pitic din tablă colorată cu privirea zbanghie, având În loc de tradiționala barbă albă, un vălătuc din vată de zahăr străpuns de o limbă lubrică. Când s-a trezit, doamna Koblicska Îi tampona fruntea năpădită de transpirație cu o bucată moale de tifon, zâmbindu-i Încurajator. Schiță și el un zâmbet obosit, apoi Își răsuci ușor capul Într-o parte, lăsând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
lui. Maddy și tata habar n-au avut că știu, dar știam. Numai mama nu și-a dat seama niciodată. L-ai ucis? Nu i-am răspuns. — Ai de gând să-i faci rău familiei mele? Mândria din „mele“ mă străpunse ca un cuțit. — Încă nu știu ce o să fac. Nu te condamn că vrei să le faci rău. Tata și Maddy sunt niște oameni îngrozitori. Eu însămi am riscat foarte mult încercând să-i rănesc. — Te referi la faptul că ai expediat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
iar alaiul fiilor îi urma pe fiecare îndeaproape. Priveam înfricoșată din vârful dealului cum cei doi bărbați se apropiau unul de altul. Într-o clipă, tata s-a aruncat la picioarele fratelui său. Am crezut un moment că a căzut străpuns de o săgeată nevăzută sau de o suliță aruncată de undeva. Dar apoi s-a ridicat în genunchi, a făcut o plecăciune adâncă și apoi și-a dus fruntea la pământ iar și iar, de șapte ori. Așa își saluta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
de argint. - Și? - Preotul m-a învățat să scriu, să citesc și să cunosc stelele. - Și după aceea? - După aceea nimic deosebit: am fost luat rob, împreună cu stăpânul meu, de atlanți. Stăpânul a smuls sabia unui soldat și s-a străpuns cu ea și eu am nimerit întîmplător printre robii de pe Piscul Sfânt. Mai târziu, Marele Preot m-a luat la el. Asta-i tot. - În Ta Kemet ți-a plăcut? Sclavul zâmbi. - Crezi că robului îi place robia? Iahuben îl
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
gândi la felul de a se purta al acestui rob ciudat. - Atunci de ce... (glasul începu să-i tremure ceva mai tare)... de ce... (și soldatul se încordă, rostind repede) n-ai făcut și tu ca fostul tău stăpân care s-a străpuns cu sabia? - Ce aș fi cîștigat? răspunse liniștit sclavul. - Cum?... Ai fi fost liber. Auta oftă. - Moartea nu e nimic. În viață se petrec totuși multe lucruri pe care aș vrea să le cunosc. Iahuben nu prea înțelegea bine ce
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
la preot. Ce urmărește oare, chemîndu-l? Răspunse scurt: - M-am uitat, stăpâne. - Așadar n-ai părăsit-o... - Chiar de nu s-ar mai vedea, gândul meu nu știu dacă o mai poate părăsi. - Dar se vede! Auta tăcu. Preotul îl străpungea cu privirea căutând să-l răscolească pe dinăuntru. Sclavul nu se lăsă răscolit: ochii lui erau reci, nemișcați. - Te-am chemat și ca să-ți spun o veste. Pe când ne aflam în Ta Kemet, sus, la întîiul prag al acestui râu
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
față în față, de la vest la est, se sfârșea în dreptul țărmului continentului vecin, care de aici încolo se rotunjea apropiindu-se de Atlantida. Aici erau cu totul șapte munți mari și alți câțiva mult mai mici. Piscul cel mai înalt străpungea totdeauna norii, oricât de sus ar fi plutit acei nori, însă mulți nori îi făcea chiar el. Nimeni nu avea îndrăzneala să se urce până în pisc: de jos se vedeau valuri subțiri de fum ieșind din el neîncetat, adesea și
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
că se poate și altfel... Cârmaciul mai coborî puțin luntrea, lăsînd-o tot nemișcată în aer. Câmpul se vedea plin de leșuri și sânge. Străinii nu mai priviră prin ocheane. Numai Auta se uita. Zări deodată un om repezindu-se înainte, străpungând cu sulița un soldat atlant și lovind pe altul cu barda. În jurul lui se adună, ca o verigă, o ceată de robi ca să-l apere. Omul era tot Iahuben. Câteva clipe mai târziu, Iahuben ridică fața în sus, trupul lui
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
încet. Nimeni nu cuteză să întrebe de ce. Mai trecu astfel o noapte, o zi, și încă o noapte. Numai când fu chemat și întrebat unde se afla cârmaciul îngenunche în fața Marelui Preot și spuse: - Slăvite stăpâne strălucitor, pune slujitorii să străpungă cu sulița inima nevrednică a robului rău care nu poate răspunde întrebării tale: nu știu unde mă aflu. De o zi și o noapte trebuia să fi trecut printre Stâlpii lui Melkart, dar am trecut pe mare deschisă și totuși stelele îmi
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]