3,177 matches
-
abia aștept să vă cunosc! — OK? zic, după ce aproape c-am rupt foaia de cât de apăsat am scris. Satisfăcut? — Relaxați-vă! spune tipul cu comisionul și pleacă, ridicând brațele demonstrativ. Închid ușa cu piciorul și intru împleticindu-mă în sufragerie, exact la timp ca să-l aud pe Michael spunând: — Am auzit de planurile de nuntă. Sunt extrem de spectaculoase! Cu cine vorbești? îl întreb din buze. Cu mama ta, îmi răspunde el la fel, zâmbind. Aproape îmi scapă cutia din brațe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
Mă fixează nedumerită. N-are nici un rost. Apartamentul lui Elinor e luminat de razele soarelui de dimineață și tăcerea este absolută. La început cred că probabil se înșală și Luke nu e aici - dar, în clipa în care intrăm în sufragerie, îl zăresc. Stă în picioare lângă fereastra panoramică și privește afară, extrem de încruntat. — Luke, ce-i cu tine? zic prudentă, iar el se întoarce spre mine șocat. — Becky. Ce cauți aici? M-am... întâlnit cu mama ta la Tiffany. Unde
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
Ar trebui să-mi trăiesc triumful la cote maxime. Să mă simt răzbunată. Dar... nu mă simt deloc așa. Ceva nu e în regulă. În cele din urmă, pe la trei dimineața, mă dau ușor jos din pat, mă duc în sufragerie și o sun pe Suze. — Bună, Bex! spune surprinsă. Cât e la tine? În fundal aud zgomotul metalic făcut de emisiunile matinale britanice și micile scâncete ale lui Ernie. Dumnezeule, îmi pare foarte rău că ți-am vorbit așa ieri
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
în circumstanțe îngrozitoare) și sînt acum fantomele locului. Copilul Laurei a dispărut și Laura crede că ei l-au răpit. în speranța că o vor conduce la el, îi cheamă din nou la joacă. Se postează într-un colț al sufrageriei, cu fața la perete, și, ca pe vremuri, începe să numere, întorcîndu-se, de fiecare dată cînd ajunge la trei, ca să vadă dacă nu se apropie cineva. Secvența e filmată din mînă, aparent fără tăieturi și fără obișnuitele trucuri de film cu fantome
Bunul, Răul și Urîtul în cinema by Andrei Gorzo () [Corola-publishinghouse/Memoirs/818_a_1758]
-
fiind și rodul muncii minunaților profesori ai școlii cu renume, în care am avut norocul să învăț. Cu o dispoziție sufletească de nedescris, revin la școală în același costum național moldovenesc, cu steagul tricolor în mână la ora când, în sufrageria mare a școlii aproape 250 elevi luau masa de seară... La apariția mea și a profesorului însoțitor, se produce o rumoare teribilă - ovații, ovații la adresa mea! Câțiva din colegii de clasă se reped spre mine, mă ridică pe brațe și
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by ALEXANDRU MÂNĂSTIREANU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/560_a_1263]
-
de la ei. Văd peste tot oameni și locuri dragi mie. De toți și de toate mă despărțeam... Urmăresc în gândurile mele soția, fetița și întreaga familie de la Buzău. Soția se refugiase acolo. Pe toți îi vedeam la masa mare din sufrageria spațioasă de la Buzău și mă despart și de ei, dragii mei! Pe vremuri citisem unele romane în care eroul condamnat la moarte retrăiește ca într-un film viața parcursă până în momentul crucial. Asemeni acelor eroi de roman se prefigura și
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by ALEXANDRU MÂNĂSTIREANU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/560_a_1263]
-
și mulți pomi și avea și prispă! Ne-a întâmpinat proprietarul radios care nici n-a vrut să audă de cazarea noastră la hotel. Aveam deja camerele pregătite, am făcut un duș și ne-am întâlnit cu amfitrionul în marea sufragerie. I-am înmânat cadourile o "Istorie a literaturii române" de George Călinescu, un album cu Muzeul Național de Artă și altul cu Muzeul Satului, cărți și discuri. După cina cu minuni din Bahia, ne-am retras pentru odihnă, a doua
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
s-a aruncat cu dinamit). Deosebirea este Ins) c), atunci când o bomb) explodeaz) Într-un restaurant din West End, dreptul fundamental la existent) al Angliei nu este pus În discuție. Totuși, aici iei cina cu oameni fermec)tori, Într-o sufragerie că oricare alta. Știi c) gazdă ta și-a pierdut un fiu; c) sora să și-a pierdut copiii În r)zboiul din 1973; c) pe aceast) strad) din Ierusalim, cu r)coarea ei pl)cut), cu flori care se
Până la Ierusalim și înapoi by Saul Bellow () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2110_a_3435]
-
Deschidem geamurile. Iat)-ne acas) - trecem prin suburbii. Cine știe câte case din c)r)mid) exist) În Chicago - un num)r astronomic. Probabil c) sunt f)cute dup) același tipar: atâta ciment, atâtea c)r)mizi, o camer) de zi, o sufragerie, dou) dormitoare, buc)ț)rie, verand), o curte În spate și un garaj. La subsol, o camer) de lucru sau de joac). Podeaua camerelor, acoperit) complet cu covoare, draperiile și jaluzelele, congelatorul, televizorul, mașina de sp)lat rufe, șemineul f
Până la Ierusalim și înapoi by Saul Bellow () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2110_a_3435]
-
un funcționar politicos. Apare dup) aceea domnul Kissinger, un b)rbat cu o fâț) mare și cu o chic) remarcabil), cu bucle mici și bogate, un foarte tipic str)în american, vorbind engleză de la Harvard și Washington. M) conduce În sufrageria să privat), unde ni se servesc sup), o mâncare cu carne de vițel și un desert prea mare ca s) poat) fi mâncat. Domnul Kissinger gust) budinca și o d) repede deoparte. M) informeaz) c) nu-mi poate permite s
Până la Ierusalim și înapoi by Saul Bellow () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2110_a_3435]
-
liberală și cea patriarhală, o sărăcie fatală și o bogăție fatalistă s-au Împletit În mod fantastic În acel ciudat prim deceniu al secolului nostru. De mai multe ori pe parcursul unei veri se putea Întâmpla ca, În mijlocul prânzului, În luminoasa sufragerie cu multe ferestre, Îmbrăcată În panel de stejar, de la primul etaj al conacului nostru de la Vira, majordomul Alexei să se aplece cu o figură nefericită, ca să-l informeze pe tata, cu glas scăzut (deosebit de scăzut când aveam companie) că un
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
deosebit de scăzut când aveam companie) că un grup de țărani dorește să vorbească afară cu barin. Tata Își dădea repede la o parte șervetul de pe genunchi și o ruga pe mama să-l scuze. Una din ferestrele dinspre apus ale sufrageriei dădea spre o porțiune a aleii de lângă intrarea principală. Se vedeau vârfurile tufelor de caprifoi din fața verandei. Din direcția aceea ajungea la urechile noastre zumzetul glasurilor de țărani, invizibili pentru noi, dându-i politicoși binețe tatei, și el invizibil pentru
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
pe loc, se auzea din nou acel zumzet și pe urmă, În semn de recunoștință, bunul barin era supus la chinul național de a fi legănat și azvârlit În sus, apoi prins bine de câteva perechi de brațe vânjoase. În sufragerie, fratelui meu și mie ni se spunea să ne vedem de mâncarea noastră. Mama, rămasă cu o delicatesă Între două degete, arunca o privire sub masă, să vadă dacă nervosul și posacul ei dachshund era acolo. „Un jour ils vont
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
de parcă ar fi fost Încăperile corespunzătoare dintr-un hotel. Tata n-avea nici el vreo Înclinație administrativă pentru a conduce gospodăria. Comanda totuși masa. Oftând ușor, deschidea un fel de album pe care i-l punea majordomul pe masa din sufragerie, după desert, și așternea pe hârtie, cu scrisul lui elegant și curgător, menu-ul pentru ziua următoare. Avea un obicei ciudat de a-și lăsa creionul sau stiloul să vibreze chiar deasupra hârtiei În timp ce se gândea la următorul șir de cuvinte
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
la ora prânzului, traversând podul și gonind apoi spre casa noastră, pe lângă un gard viu din puieți de brad. Când aveam opt sau nouă ani, mă lua Întotdeauna pe genunchi după dejun și (În timp ce doi valeți tineri strângeau masa În sufrageria acum goală) mă mângâia, scoțând tot felul de sunete prin care-și exprima dragostea și eu mă rușinam pentru unchiul meu față de servitori și răsuflam ușurat când Îl chema tata pe verandă: „Basil, on vous attend“. Odată, când m-am
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
două lacrimi mari prelingându-se pe obrajii plini ai Mademoiselleei. „Nu mă băgați În seamă“, spunea ea În șoaptă și continua să mănânce până ce lacrimile neșterse o orbeau; atunci, cu un sughiț sfâșietor, se ridica și ieșea Împleticindu-se, din sufragerie. Treptat, adevărul ieșea la iveală. Să zicem, de pildă, că se discuta la masă despre vasul de război comandat de unchiul meu și ea percepea toată povestea ca pe o Înțepătură răutăcioasă la adresa scumpei ei Elveții, care nu avea flotă
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
sever devine aproape suportabil. Filmul e bun, suntem împreună. Mama ocupă „fotoliul”, de fapt un vechi scaun de plajă garnisit cu covorașe și pernițe. Noi, ceilalți trei, formând un sfert de cerc, stăm pe scaune la masa mare, ovală de sufragerie (sufrageria propriu-zisă ne lipsește însă), cumpărată de la niște vecini evrei emigranți și pe care, când ne-am mutat „la bloc”, am vândut-o la rândul nostru. Vigilent, observ la un moment dat că mama, profitând de întuneric și de comoditatea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
devine aproape suportabil. Filmul e bun, suntem împreună. Mama ocupă „fotoliul”, de fapt un vechi scaun de plajă garnisit cu covorașe și pernițe. Noi, ceilalți trei, formând un sfert de cerc, stăm pe scaune la masa mare, ovală de sufragerie (sufrageria propriu-zisă ne lipsește însă), cumpărată de la niște vecini evrei emigranți și pe care, când ne-am mutat „la bloc”, am vândut-o la rândul nostru. Vigilent, observ la un moment dat că mama, profitând de întuneric și de comoditatea relativă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
întotdeauna, o întrebase pe doctoriță de ce naționalitate este. Fără să se supere, d-na D. i-a răspuns că e pe jumătate așa, și pe jumătate așa (nici o jumătate nefiind românească)... Iar luni dimineața, când l-am văzut în ușa sufrageriei îmbrăcat (urma să-l ducem să facă o radiografie), părea, neînchipuit de slab cum ajunsese, cu fața alungită, galbenă, un cadavru. Ce se întâmplase în acest scurt interval în corpul lui? Ce catastrofă avusese loc? Era evident că se produsese
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
un fel de Stalingrad biologic, că forțele vieții pierduseră bătălia decisivă. Cu nouă zile înainte de a muri, cumnatul meu era deja mort. Mort nu l-am văzut pe T. decât așa, în picioare, în dreptul ușii prin care se intra în sufrageria apartamentului lor. Când a murit de-adevăratelea eu eram deja în spital. * Ne întorceam cu mașina de la Spitalul de Urgență unde T., care stătea în față, lângă prietenul său aflat la volan, ce se oferise să ne ajute „cu transportul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
iunie 1989. * În 1989 m-am apucat să recitesc toată opera beletristică a lui Dostoievski, în vederea unei lucrări despre spațiul în proza scriitorului rus, lucrare pe care îmi propusesem s-o scriu pentru editura „Dacia” din Cluj. Rămâneam singur în sufragerie și citeam până pe la ora două noaptea. Din când în când îmi ridicam ochii din carte și inspectam, cu o îngrijorare temperată, ungherele camerei, benzile de linoleum din preajma pereților. Nimic! Nu apărea nici unul! Și totuși, logic ar fi fost să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
Și totuși, logic ar fi fost să apară, din moment ce... Cu câtva timp în urmă, vecinul de sus, de la trei, ne informase că în bloc sunt șoareci și mă asigurase că el însuși, cu mâna lui, prinsese vreo nouă, în chiar sufrageria lor, așezată exact deasupra capului meu. Citeam ce citeam și fulgeram colțurile încăperii, din ce în ce mai îndrăzneț, căci încrederea în spusele vecinului începuse cam de multișor să se clatine... Lectură cu pândă de șoareci! Am terminat de citit toată proza lui Dostoievski
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
zile la ei acasă, în Floreasca, dar parcă nu în sicriu și sigur într-o altă casă, străină și mai mare. În mijlocul unei încăperi spațioase masa era așezată pe o direcție perpendiculară aceleia în care este așezată dintotdeauna masa în sufragerie, unde a fost depusă răposata. În vis, mătușa nu arăta deloc bine, partea de jos a feței se lăsase și se umflase cumva (aducându-mi aminte - tot în vis - de secvențele cu cadavrul stătut al lui Ceaușescu!). Ca și cum mi-ar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
și o viață luxoasă, a fost de la început obiect de comentariu necomplezent. Scriindu-i soției sale de la San-Remo, cu ocazia de care am vorbit mai sus, Mateiu îi spune că intrând la „Miramare”, unde trăsese Titulescu cu suita lui, în sufrageria hotelului a dat de grupul Doamnei Titulescu, în plină conversație : „Când am intrat, fără să mă anunț, în sala de mâncare, Doamna Nadia Roșca era en train să vorbească despre mine, adică despre noi, înțelegi. La apariția mea neașteptată s-
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
de regia de camuflaj a propriilor nelămuriri, micile abilități de ocazie. (...) indulgențele tale (la care uneori normele de conveniență curentă te obligă). Te vei sătura să fii tratat de «cunoscător», să te întrebe mătușile ce crezi despre natura moartă din sufragerie, iar vecinii cu cât s ar putea vinde un dulap de epocă (...) Știi bine că nimeni nu deține criterii infailibile de judecată, că valorile se confirmă sau se infirmă fără intervenția ta, dacă nu chiar în pofida ei. Că din sutele
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]