3,231 matches
-
de chinuri lăuntrice, s-ar fi sinucis chiar În clopotnița din turn, spânzurându-se. M-am dus la priveghi, la domnul Cantemir târziu, pe la orele două În noapte. Am urcat cu dificultate treptele până la etajul unu. Ușa era Întredeschisă. În mijlocul sufrageriei, Întrun sicriu așezat pe o masă acoperită de un covoraș cu motive florale, administratorul nostru era cufundat În tăcerea absolută, pe care doar morții o cunosc. Nu am găsit-o decât pe Lisaveta, femeia de serviciu acolo, gheboșită, Îngrijind de
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
jardiniera. Are fețe de iarnă și de vară pentru canapele, pe care le schimbă exact la momentul potrivit din an, iar de curând a aranjat toate fotografiile de familie În albume capitonate care se află pe măsuța pentru cafea din sufragerie, exalând arome suave de piele și mulțumire. Ultima dată când am Întrebat-o pe Janine cu ce se mai ocupă, mi-a răspuns: „Ei, știi tu, cu olăritul“. Nu, nu știu. Olăritul și eu nu cred că am făcut cunoștință
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2090_a_3415]
-
uscate, știu o femeie extraordinară care se pricepe să le falsifice. După prânzul de Crăciun cu familia Shattock, tot ce-mi doresc este să mă cuibăresc În fața televizorului, cu Leonardo DiCaprio În Titanic, dar În loc de asta ajung să umblu prin sufragerie după Ben care se agață de măsuțele nesigure din cameră, rozând cabluri de veioză și furând pungi Întregi de migdale argintii. Pun În balanță pericolul de a nu-l lăsa să ia migdalele, riscând să provoc astfel un scandal jenant
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2090_a_3415]
-
din cameră. Eu și Julie de-abia respiram, ascunse după canapea, rugându-ne ca mama să-l primească Înapoi și să putem avea și noi un Crăciun În familie, un Crăciun cum avea familia lui Richard. Duc niște nuci În sufrageria imensă În formă de L cu ferestre-uși care dau spre grădină. Donald, radios, mă ia de braț să mă prezinte unuia dintre partenerii lui de golf. Undeva la șaizeci de ani, bărbatul respectiv poartă o jachetă sport, o cămașă roșie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2090_a_3415]
-
ziua În care a adus acasă cearșafurile În care dormise cu noua lui iubită ca să le spele mama. A doua, noaptea În care m-a dus În brațe până jos, Încă adormită, ca să-i spun polițaiului care se afla În sufragerie că el, Joseph Reddy, fusese acasă la o dată pe care trebuia să jur că mi-o amintesc. Și am jurat. —Kathy a noastră are o memorie a detaliului excelentă, i-a spus tata polițistului. Nu-i așa, iubita? Hai, zâmbește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2090_a_3415]
-
intervine: —Oricum, nu e ceva fizic. A avut niște probleme cu niște bărbați care au venit la ea acasă. Spuneau că au venit după niște bani pe care li i-ar datora tata. Și de ce nu mi-ai spus? Din sufrageria surorii mele se aude melodia monotonă de generic a serialului Coronation Street. Și mie, și lui Julie ne plăcea serialul ăsta când eram mici: a fost o perioadă când ne certam Îngrozitor pentru afecțiunea lui Ray Langton, un mecanic cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2090_a_3415]
-
de la spital, au uitat să ne dea și un manual care să cuprindă sensul vieții. Mi-l amintesc pe Richard ducând-o de la mașină În casă, În scaunul ei micuț cu mâner uriaș, și așezând-o extrem de ezitant pe podeaua sufrageriei. (În faza aceea, Încă mai credeam că am putea s-o frângem, neștiind că mai degrabă se va Întâmpla invers.) Ne-am uitat la fiica noastră și apoi unul la celălalt și ne-am gândit: „Și acuma ce facem?“ Ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2090_a_3415]
-
Închis ușor ușa În spatele meu și am pus lanțul. Lumina lunii acoperea mobila din jur ca un strat de praf. În aer plutea un parfum vag, de aftershave dulceag, ca acelea pe care le prefera David Hennessy. Am intrat În sufragerie, ascultîndu-mi sunetul pașilor pe parchetul podelei. Carafe cu whisky stăteau pe bufetul din lemn de trandafir, preferatul mamei, pe care Frank Îl expediase În Spania. Am pipăit În beznă gîturile carafelor de cristal. Un dop nu era bine pus, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
o simplă nevastă, îi spusese Ghazal surâzând. Eu duc grija ta, a băiatului, a biroului de avocatură... Doar pe ea nu se numărase. Grija pentru ea părea ultima, nemărturisită. Într-o după-amiază, când taică-său îl găsise mâncând singur, în sufrageria gătită cu față de masă și șervețele, îl apostrofase cu amărăciune: — Băiete, numai tu știi ce ar trebui să aștepți de la o nevastă! Dar Omar nu știa, nu știuse, n-avusese timp să priceapă nici din casa lor, de când mamă-sa
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
După perfidia împăcată a acestui joc de cuvinte, vorbiră ca și cum s-ar fi despărțit cu o secundă înainte. Povestiră despre Armin ca și cum ar fi fost de față și despre Omar de parcă atunci i-ar fi așternut să mănânce în aceeași sufragerie. Dintr-odată, Ghazal întrerupse totul cu un glas hotărât: — Tată socrule, va trebui să mă ierți înainte sau după ce mă ajuți. Bătrânul suflă cu putere aerul și i-l auzi ca pe fornăitul unui animal obosit. Avea optzeci de ani
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
intrare dădea într-un hol central scurt și îngust, de-a lungul căruia se vedea un șir de uși așezate suficient de aproape una de alta ca să anunțe dimensiunea meschină a camerelor din spatele lor. Prima ușă pe stânga era a sufrageriei; acolo m-a condus Hazel. Față-n față cu sufrageria era o bucătărie minusculă, aproape chicinetă. Motivul pentru care arhitectul nu așezase holul pe o latură a apartamentului, astfel încât să nu despartă sufrageria de bucătărie, era un mister; puse laolaltă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
a lungul căruia se vedea un șir de uși așezate suficient de aproape una de alta ca să anunțe dimensiunea meschină a camerelor din spatele lor. Prima ușă pe stânga era a sufrageriei; acolo m-a condus Hazel. Față-n față cu sufrageria era o bucătărie minusculă, aproape chicinetă. Motivul pentru care arhitectul nu așezase holul pe o latură a apartamentului, astfel încât să nu despartă sufrageria de bucătărie, era un mister; puse laolaltă, cele două încăperi ar fi dat un spațiu de dimensiuni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
lor. Prima ușă pe stânga era a sufrageriei; acolo m-a condus Hazel. Față-n față cu sufrageria era o bucătărie minusculă, aproape chicinetă. Motivul pentru care arhitectul nu așezase holul pe o latură a apartamentului, astfel încât să nu despartă sufrageria de bucătărie, era un mister; puse laolaltă, cele două încăperi ar fi dat un spațiu de dimensiuni agreabile. Hazel nu mi-a oferit ceai sau altceva; s-a mulțumit să se așeze pe canapea cu mâinile în poală, privindu-mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
liberală și cea patriarhală, o sărăcie fatală și o bogăție fatalistă s-au Împletit În mod fantastic În acel ciudat prim deceniu al secolului nostru. De mai multe ori pe parcursul unei veri se putea Întâmpla ca, În mijlocul prânzului, În luminoasa sufragerie cu multe ferestre, Îmbrăcată În panel de stejar, de la primul etaj al conacului nostru de la Vira, majordomul Alexei să se aplece cu o figură nefericită, ca să-l informeze pe tata, cu glas scăzut (deosebit de scăzut când aveam companie) că un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
deosebit de scăzut când aveam companie) că un grup de țărani dorește să vorbească afară cu barin. Tata Își dădea repede la o parte șervetul de pe genunchi și o ruga pe mama să-l scuze. Una din ferestrele dinspre apus ale sufrageriei dădea spre o porțiune a aleii de lângă intrarea principală. Se vedeau vârfurile tufelor de caprifoi din fața verandei. Din direcția aceea ajungea la urechile noastre zumzetul glasurilor de țărani, invizibili pentru noi, dându-i politicoși binețe tatei, și el invizibil pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
pe loc, se auzea din nou acel zumzet și pe urmă, În semn de recunoștință, bunul barin era supus la chinul național de a fi legănat și azvârlit În sus, apoi prins bine de câteva perechi de brațe vânjoase. În sufragerie, fratelui meu și mie ni se spunea să ne vedem de mâncarea noastră. Mama, rămasă cu o delicatesă Între două degete, arunca o privire sub masă, să vadă dacă nervosul și posacul ei dachshund era acolo. „Un jour ils vont
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
de parcă ar fi fost Încăperile corespunzătoare dintr-un hotel. Tata n-avea nici el vreo Înclinație administrativă pentru a conduce gospodăria. Comanda totuși masa. Oftând ușor, deschidea un fel de album pe care i-l punea majordomul pe masa din sufragerie, după desert, și așternea pe hârtie, cu scrisul lui elegant și curgător, menu-ul pentru ziua următoare. Avea un obicei ciudat de a-și lăsa creionul sau stiloul să vibreze chiar deasupra hârtiei În timp ce se gândea la următorul șir de cuvinte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
la ora prânzului, traversând podul și gonind apoi spre casa noastră, pe lângă un gard viu din puieți de brad. Când aveam opt sau nouă ani, mă lua Întotdeauna pe genunchi după dejun și (În timp ce doi valeți tineri strângeau masa În sufrageria acum goală) mă mângâia, scoțând tot felul de sunete prin care-și exprima dragostea și eu mă rușinam pentru unchiul meu față de servitori și răsuflam ușurat când Îl chema tata pe verandă: „Basil, on vous attend“. Odată, când m-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
două lacrimi mari prelingându-se pe obrajii plini ai Mademoiselleei. „Nu mă băgați În seamă“, spunea ea În șoaptă și continua să mănânce până ce lacrimile neșterse o orbeau; atunci, cu un sughiț sfâșietor, se ridica și ieșea Împleticindu-se, din sufragerie. Treptat, adevărul ieșea la iveală. Să zicem, de pildă, că se discuta la masă despre vasul de război comandat de unchiul meu și ea percepea toată povestea ca pe o Înțepătură răutăcioasă la adresa scumpei ei Elveții, care nu avea flotă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
că-mi plăceau savarinele. Fără savarină, am gemut. Simpla rostire a numelui dolofanei prăjituri, cu moțul ei de frișcă, mi-a întors stomacul pe dos. Într-o străfulgerare de amintire am văzut cum, pe la miezul nopții, la petrecere, intrase în sufragerie ochelarista pirpirie cu tortul de frișcă. — Mai bine două votci, am icnit. Mi se-apleacă de la savarină. Mă străduiam să țin cât mai mult imaginea lăptoasă a ochelaristei, a pirpiriei, înaintând din chenarul ușii cu tortul de frișcă. Făcea câțiva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
de la savarină. Mă străduiam să țin cât mai mult imaginea lăptoasă a ochelaristei, a pirpiriei, înaintând din chenarul ușii cu tortul de frișcă. Făcea câțiva pași spre masă, apoi dispărea. Am închis ochii și am reluat secvența intrării ochelaristei în sufragerie. Iar și iar, cu ochii strânși, încordat, silind-o să mai facă un pas, încă un pas, să așeze tortul pe masă, Veturia să taie prima felie și, dintr-odată, totul să se lumineze în mine. Să revin din timpul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
revin din timpul acesta difuz, din cofetărie (auzi, nume de cofetărie, „Tineretului“, fostă „Progresul Roșu“!), de lângă Ana, din pâcla în care mă aflam, să trec și pe lângă cel care parcă rămăsese undeva în noapte și mă închipuia, să revin în sufrageria prietenilor mei, la masa petrecerii, să-mi întindă Veturia farfurioara cu felia de tort, să înfig lingurița în moliciunea albei prăjituri și, dintr-odată, halucinația timpului în care mă aflam să dispară, cu tot cu Ana, cu cofetăria, cu Bulevardul în pâclă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
sau doar la jurnalele de actualități care se dădeau înaintea filmelor de la cinematograf. Ne fascina antena aceea. Gândul că prin sârmele și stâlpul acela cu un cablu roșiatic, gros cât un cârnat, imagini venite de la mari depărtări se scurgeau în sufrageria profesorului ne înfierbânta imaginația. Poate chiar mai mult decât timbrele din colecțiile noastre. Veneam adeseori acolo, în preajma antenei lui Fraki, atrași de misterul care se săvârșea doar la câțiva pași de noi. Nu puteam vedea ce era înăuntru. Fraki ținea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
său de muncă. Cartea noastră de vizită cea mai autentică, nemăsluită, mai adevărată decât însuși chipul nostru văzut în oglindă. Pentru că românul percepe locul său de muncă nu ca pe un spațiu în prelungirea spațiilor sale existențiale - pat, dormitor, bucătărie, sufragerie, odaie de oaspeți, cămară sau beci și alte câteva asemenea. Locul de muncă este ceva străin, dușmănos, efemer. Nu-i un spațiu al libertății, ci unul al recluziunii forțate, al silniciilor din relația șefi-subordonați, al damnării de a munci pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
ca eu să gust din tortul ei, cum necunoscutul acela va da să cânte ceva dintr-o muzicuță, cum femeia aceea îl va repezi, cum bătrânul va îngâna ceva, ca o scuză sau ca o dojană, cum va trece în sufrageria în care petrecerea este în toi și, neluat de nimeni în seamă, se va cuibări în ungherul din spatele bibliotecii, între calorifer și măsuța cu o imensă vază de porțelan, chinezească. Nici cel care mă narează nu știe că el, de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]