3,370 matches
-
postelniceasa își dorea liniște și verdeață, că nu mai putea să lupte. Acasă, era acasă. Stătea senină cu gândurile duse la locurile sfinte. „...Și o așază pe ea, Doamne, în loc de lumină, în loc de verdeață, de unde a fugit toată durerea, întristarea și suspinul...” S-a săvârșit în a doua zi a lunii martie, anul 1678, primind împărtășania din urmă din mâinile mitropolitului Theodosie, după ce cu limbă de moarte a spus că nu schimbă o vorbă din testamentul ei. Aceasta fiind voia ei cea
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
întâmplare cu iataganele goale, desprinzând brațe și capete de trupuri, scăldând nevinovăția într-un măcel, sângele curgând pârâu pe trepte.” Maiota s-a oprit, s-a întors cu spatele spre elevi, pășind spre pupitrul său. Ștefan își aducea aminte de suspinele sacadate ce se auzeau subliniind tăcerea. Pe catastiful din fața lui, cerneala slovelor se îngălase de udătura lacrimilor. Plângea în rând cu ceilalți spudei, plângea din toate băierile inimii, chiar dacă era cocon domnesc și nu se cădea. Oare de atunci n-
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
o cruce și o carte în mână a început să citească o dezlegare, ca la spovedanie, „pentru toate păcatele roabei lui Dumnezeu Ancuța, cele spuse și nespuse”, se auzea răspicat glasul sfinției sale, acoperit din când în când la început de suspinele fetiței, iar de la o vreme de o mulțime de suspine, pentru că toți plângeam - de noi copiii nu mai era nicio îndoială, aveam lacrimi cât mărgăritarele. La dezlegare, sfinția sa ne spuse numele la toți pe rând, începând cu roaba lui Dumnezeu
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
citească o dezlegare, ca la spovedanie, „pentru toate păcatele roabei lui Dumnezeu Ancuța, cele spuse și nespuse”, se auzea răspicat glasul sfinției sale, acoperit din când în când la început de suspinele fetiței, iar de la o vreme de o mulțime de suspine, pentru că toți plângeam - de noi copiii nu mai era nicio îndoială, aveam lacrimi cât mărgăritarele. La dezlegare, sfinția sa ne spuse numele la toți pe rând, începând cu roaba lui Dumnezeu Ancuța și terminând cu Io Constantin Voievod, unsul Domnului, iar
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
Dumnezeu Stanca, pentru ca să se învrednicească și ea și noi toți (când va fi voia lui Dumnezeu) să ne veselim împreună întru împărăția cerului unde este viață fără de moarte și mărirea nedescoperită și bucurie stătătoare și veșnică. Amin.” Se mai auzeau suspine timide din când în când. Afară se răzbunase și ieșise soarele. Prin ferestrele înalte și înguste pătrundea lumina puternică tăind felii, felii norii de tămâie. O, Doamne, câte înalte fețe bisericești strânsese Țara Românească pentru a o duce pe ultimul
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
adversă. În timpul vrăjilor nocturne, cu făgăduieli seducătoare, o amețea pe fată. Atras de presimțiri nefaste, în valea Hecatei mergeam prin misterioasele ierburi înalte. Roată-înprejur doar păduri întunecate, cutreierate de bacante. Suflarea caldă a dorinței, își adia parfumul în eter. Misterioase suspine stranii, cu râsetul ușor o urmăreau pedante, pe Euridice cea cu buclele aurii fluturânde și ochii de narcise. Când am întâlnit-o într-o zi, plutea în beție trează, spre gură de infern. Atunci în ochii ei am văzut cerul
Infern in paradis by Gabriel Cristian () [Corola-publishinghouse/Science/1178_a_2136]
-
acum șase ani, era încreștinată prin taina botezului și i se puse numele de Marta. Pădurea deasă de brazi și stejari seculari era la doi pași, de casa impunătoare a păstorului. Copila era atrasă de vaietul pădurii răcoroase, care prin suspinul ei o chema mereu: -Martaaa, Vinooo. Într-o zi își făcu curaj și ieși pe poarta gospodăriei păstorului, afundânduse în pădurea nesfârșită atrasă de mirajul feeric al acestui tărâm. Cu cât se afunda mai mult în pădure, era atrasă mai
Infern in paradis by Gabriel Cristian () [Corola-publishinghouse/Science/1178_a_2136]
-
de voinic, fu nevoie de toată forța ofițerilor Controlului pentru a-l duce. Altul începu să plângă în tăcere. Carroll se apropie de el și îl dojeni: \ DAN, E RUȘINOS PENTRU REPUTAȚIA TA. NU MĂ POT ABȚINE, VENI RĂSPUNSUL PRINTRE SUSPINE. CEILALȚI ÎL SCOASERĂ ȘI PE EL AFARĂ. UN AL TREILEA CEDĂ LA RÂNDUL LUI. SUB OCHII CONSTERNAȚI AI CAMARAZILOR, DEVENI IMOBIL, CU CORPUL RIGID CA O STATUIE, CU TOȚI MUȘCHII CRISPAȚI, CU OCHII MĂRIȚI. UN DOCTOR ÎI FĂCU ÎN GRABĂ
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85099_a_85886]
-
cap puternice, nauzee [grețuri], amețeli, adinamie, dureri în regiunea inimii și dureri intercostale, vomă și diaree, prin care organismul se deshidratează, fără urme de bilă - sete acută - flatulență, crampe intestinale, amorțirea membrelor, contracție spastică, amețeli, tulburări cardiace -, după care urmează suspine adânci [!], răcirea membrelor și apariția învinețirii". Odată detectate aceste simptome, urmează să se aplice următorul tratament: bolnavul "imediat să se așeze în pat și să bea cât se poate de des ceaiuri de mentă, de mușețel, de flori de soc
Biciul holerei pe pământ românesc by Gheorghe Brătescu și Paul Cernovodeanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295567_a_296896]
-
lupte unul cu altul. Nu era loc pentru amândoi. Urletul lor era cumplit și tot norodul s-a pregătit de înmormântare, îngenunchind să-l cinstească pe Cel Drept. și a venit pe pământ zi de rugăciune și întuneric, întristare și suspin. Mare durere și tulburare. Nu mai era cald. Totul era răcorit și sufla vântul de scotea apa din inima pământului. Atunci, abia atunci, poporul s-a tulburat, s-au temut de răul lor. S-au primenit și au început a
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
un zâmbet. Ar fi vrut să întindă mâinile să o strângă la piept, dar nu o ascultau. Fata ei o striga, era pe mâinile altora, iar ea nu o putea ajuta. Inima ei se sfărma bucată cu bucată la fiecare suspin al noii făpturi. Nu putea să o ajute și își lăsă lacrimile să îi spele neputința. De ce nu i-o aduc să o simtă? De ce nu poate deschide ochii, de ce fata ei încă plânge? Trebuia să facă ceva, să o
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
aista, îi aista pe fața pământului. Violeta izbucni violent în plâns. Numai eu am știut de durerea ei, de chinurile ei, și-o rămas un copchil și io-ti o rămas pe drumuri, o rămas. Da... Continua să plângă cu suspine, iar femeile din jur îi țineau isonul. Da’ ce frumoasă era, subțire și gospodină, ah, și-o râs de ochii ei verzi și de obrazul ei ca laptele de curat.... - Doamnă, interveni din nou bărbatul tânăr, cum credeți că s-
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
să te iert. Timpul nu-l pot întoarce și nici destinul; nici iertarea mea nu este în deșert. Ultima dorință de primăvară A trecut și luna aprilie cu atâtea speranțe în care s-au amestecat prea multe vise. Au înflorit suspinele în luna mai odată cu salcâmii, curând, o să mă ascund în lacrimile florilor de tei. În urmă vor rămâne: un pas de-al tău ceascunde zborul neîmplinit în doi și-un murmur de mireasă nenuntit, în ciocul unui corb ce-l
Reflecţii by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91646_a_93227]
-
să mor... Și nu vreau să mor! Trebuie să trăiesc! Căzu pe pat, cu obrajii în palme, biruit de lacrimi. Căpitanul era înduioșat și simțea că, dacă ar deschide gura, l-ar năpădi plânsul și pe el. In văgăuna întunecoasă suspinele lui Apostol îngroșau aerul, iar lumina sfârâitoare de pe masă tremura pe pereți niște umbre neliniștite... Într-un târziu, după ce sughițurile locotenentului se mulcomiră, Klapka zise: ― Ei, te-ai mai răcorit?... Atunci putem vorbi ca doi bărbați, ba chiar ca doi
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
perspectivele păcii... Și Bologa, dobîndindu-și stăpânirea de sine, îi răspunse prompt, cu amănunte tehnice, chiar cu oarecare emfază, care-i ședea rău. Marta, așezîndu-se în fotoliu, se liniști curând și se amestecă în convorbirea lor, mai cu glume, mai cu suspine fără rost... Nici nu mai tăcură deloc, de frică să nu se reîntoarcă atmosfera de gheață de adineaori. Iar în clipa când totuși se ivi o pauză, Marta sări din jilț, cu vioiciunea silită de la început, gata de plecare. Toți
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
temerile. Vreau să te scap!... Auzi?... Trebuie să scapi! Bologa se cutremură și se uită la Klapka necrezător, cu o mirare ca și când l-ar fi văzut întîia oară în viață. ― Bine... bine... firește, șopti dânsul cu o voce ca un suspin prelungit. ― Nenorocitule... zise iar căpitanul, clătinând din cap; adăugă apoi îndată, mai apăsat: Curaj! Curaj, Bologa! Se depărtă brusc spre postul de comandă fără a mai întoarce capul... Căruța se urni curând și merse deocamdată la pas, căci drumul avea
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
interior. Yon era deacum însăși ființa mea, inima nu mă înșela, devenise adevărata mea identitate, centrul unic al existenței mele, lumea satului meu, omul din mine. Îmi este foarte greu acum să redau sunetele bucuriei revederii satului pe tonul consacrat suspinelor...Satul, singura mea mậndrie, însăși ființa mea, adevărata mea identitate, centrul vital al existenței mele era pustiu fără Yon. Umblam singură pe meleagurile cerești, stelele mă însoțeau pe cărările acelea albastre și taina ochilor scậnteietori se aprindea tăcută în inima
Yon by Luminita Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91711_a_92875]
-
ceva vreme! Noroc! Gore dă cupa pe gât, În vreme ce Întreaga asistență ovaționează. Unul strigă când ne-o fi mai rău ca acu’ să ne fie, iar un bețiv cu state vechi de serviciu pune capul pe masă și plânge cu suspine. Murmură aproape neauzit că ar mai bea un păhărel, fiindcă m-am emoționat, Însă nu-i mai face nimeni cinste deoarece este În faza critică În care orice picătură de alcool poate duce la dezastre medicale. Așa că adoarme tresărind la
De-ale chefliilor (proză umoristică) by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/781_a_1580]
-
a valului cânt, La gemătul dulce din vânt. Natura de jur, împrejur, Pe sus e o boltă de-azur, Pe jos e un verde covor Țesut cu mii tinere flori. Văd apa ce tremură lin Cum vântul o-ncruntă-n suspin, Simt zefiri cu-aripi de fiori Muiate în miros de flori, Văd lebede, barcă de vânt, {EminescuOpIV 4} {EminescuOpIV 5} Prin unde din aripe dând, Văd fluturi albaștri, ușori, Roind și bând miere din flori. De ce nu am aripi să
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
e viață și pară Și sufletu-ți blândă magie Ce-nvie. Să cânte Ce secoli tăcu înainte Și-a munților creștete-nalte Să salte. {EminescuOpIV 32} Și din amestecul de vise dalbe, Dintre dănțîndele ființe albe, Iese cum cântecul dintre suspine Regina albelor nopții regine. Păru-i ca aurul fața-ncadrează, Cunună-n undele-i se furișează. Pe-o liră gingașă și argintie Mînuța-i coardele le-ncurcă vie Și cum din zilele poetici, june, A idealului iese minune, Astfel prin notele
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
Seminți de lauri zice: că Ștefan v-au depus. Din turnul mănăstirei cu fruntea-ncărunțită De patru secoli cântă un glas armonios Și-a lui vibrare dulce de-aramă curățită Prin flăcări întreite, e imn religios. E-a clopotului Buga, suspin și lamentare Ce-a munților ecouri de freamăt le-au împlut. Ah! cântă la mormântul ce astăzi e-n serbare Că glasu-ți pentru lume și cer este făcut. Te leagănă pe vânturi, și-a ta melancolie Misterioasă limbă în inimă
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
sufletul stă de beție Plutesc ființele... e vijelie... Până ce aria dispare, trece... O rază timidă în ziua rece. Apoi perechile stând risipite S-adun în grupele-orînduite Și din amestecul de vise dalbe Din trecătoarele ființe albe, Iese ca aria dintre suspine Regina albelor nopții regine Sau cum din zilele poetic june A idealului iese minune. Păru-i ca aurul fața-ncadrează, Cunună-n undele-i se furișează, Se-ndoaie talia-i în albă haină Parcă-i o timidă a nopții taină
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
drum verde și îngust... Înserează și apune greul soare-n văi de mite. Cu un roș fir de jeratic culmi de munte sunt tivite, Lunga lor fulgerătură în senin a-ncremenit. Marea aerului caldă, stelele ce-ntîrzii-line, Limba râurilor blândă, ale codrilor suspine, Glasul lumei, glasul mărei se-mpreună-n infinit. Codrii aiurează negri sub a stelelor povară. Râuri calde ca și sara apa-n arcuri o coboară, Prăvălind-o purpurie peste scările de stânci; În albastru-adînc, în marea cerului cea liniștită, Răpăd
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
Nisipișul strălucește, râuri scapără-n pădure - În oraș, lumini ca stele presărate-n mii de muri. {EminescuOpIV 120} Și-n poiana ce ridică nalții trunchi cu frunze rare, Raza lunei alb pătează umbra verde din cărare, Filomela împle codrii cu suspine de-amoroși. Joe preschimbat în tânăr, cu immobili ochi sub gene, Pândea umbra mlădioasă unei fete pământene - Ei se văd, ca să se mire, cum de sunt așa frumoși. A fi râu e-o fericire, căci în nopțile-argintie Câte grații tăinuite
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
de ființe cu ziua întreruptă Susțin prin a lor moarte, hrănesc prin putrezire, Acea frumoasă haină ce-acopere pe fire. În van creați la vorbe și le-asvîrliți în vînt: Plodirea este rolul femeei pe pământ. Priviți acele râsuri, zâmbiri, visări, suspine, Dorința de plodire o samănă în tine. Ce vă certați cu noaptea și buiguiți cu luna? De-ți face-o, de nu-ți face-o... tot una e, tot una. De nu-ți fi voi în lume din nou să
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]