3,383 matches
-
-ntrebai, dar nu pe soldat: De unde vine, ce studii are, ce cutare?" Te legi acolo de-un banc: "Ce-i taică-tu, băi?" "E agricultor". Dă-l la Infanterie!" "Ce-i taică-tu?" "Manager". Dă-l la Cercetare!" "Ce-i taică-tu?" "Medic stomatolog". "Dă-l la Transmisiuni!" "Și ce face acolo?" Cică: "Pune dinți la greblă". Deci, erau repartițiile astea, le mai făceau și aleatoriu, și-atunci n-aveam ce spune. Dar, din cauza sărăciei și a nevoilor, dom'le, soldatul
Așa ne-am petrecut Revoluția by Sorin Bocancea, Mircea Mureșan () [Corola-publishinghouse/Science/84932_a_85717]
-
Șef de Stat major, una dintre sarcini a fost să predau arhiva CI-ului. Mai mult de jumătate am distrus-o fiindcă erau tot felul de tâmpenii. Ofițer de contrainformații acolo era unul Cristea, un băiat bun, mă cunoșteam cu taică-său demult. Eram atunci mai rodat un pic, m-am dus și i-am zis: "Băi, Cristea, din ce n-ați distrus voi toți sau eu, ți-au mai scăpat ceva hârtii?" "Ce vă interesează?" "Uite, măi, merg la Târgoviște
Așa ne-am petrecut Revoluția by Sorin Bocancea, Mircea Mureșan () [Corola-publishinghouse/Science/84932_a_85717]
-
grup care coboară închide ușa microbuzului, cu zgomot, sub privirile împăcate ale șoferului rămas să moțăie în cabină, la căldură, spunând cu o voce înaltă, în care mi s-a părut că este și o urmă de ironie : „Înainte, cu taica, părințele !”. Grupul urcă încet și ordonat șirul de trepte turnate în beton ce duc spre Catedrală. După ce îl „depun” pe fiul meu la căldură, mă întorc rapid la Catedrală, tocmai la timp pentru a asista la „ieșirea moaștelor”, după cum o
Nevoia de miracol: fenomenul pelerinajelor în România contemporană by Mirel Bănică () [Corola-publishinghouse/Memoirs/606_a_1365]
-
un spital, așa-zis spital... Am avut noroc cu maică-mea, Dumnezeu s-o ierte, că mi-a adus gheață din Nistru și mi-a pus gheață la cap și așa am scăpat probabil de boala asta, de tifos exantematic. Taică-meu a fost repartizat la muncă la prefectura Moghilev. Tăia lemne pentru prefectură și pentru cantină. Și m-a luat și pe mine, ca să nu mă ia În altă parte. Și m-am dus cu el, la tăiat lemne. Am
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
discutați cu părinții dumneavoastră, ce vă ziceau, cum vă Încurajau? Ne Încurajau, părinții ne Încurajau și ne dădeau mâncarea de la gura lor - În special fratelui meu și mie. Ne păzeau, ne ocroteau pur și simplu. Am avut părinți foarte buni. Taică-meu era fumător. Și din cauza asta nici eu, nici frate-meu nu suntem fumători. Pentru că de multe ori el Își dădea pâinea pe o țigară, de multe ori, și noi am fost cam supărați pe el. Fuma câte două pachete
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
prea tânăr... Nu știu, n-am mai recunoscut nimic. Toată perioada de până la Întoarcere ați stat la Moghilev? Da, la Moghilev am stat, toată perioada. Când ne-au repartizat am fost la prefectură și i-a plăcut mult prefectului de taică-meu și de mine și nu ne-a mai lăsat să ne ducem În altă parte. Ne-a reținut În Moghilev. Și cam ce teme de discuție aveați? Ce vorbeam? Cum o să scăpăm, dacă o să scăpăm... Când aveam o mămăligă
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
era În convoi și se ruga de mine să nu-l las. A doua noapte eu am fugit și n-am mai stat când Înmormântau. Și fiindcă eram socotit copil Încă, m-au lăsat și m-am dus de acolo. Taică-meu săpa groapa... era cu cei care săpau groapa. Asta a fost cea mai... Visez... În acea perioadă erați destul de tânăr - vă amintiți ce visați? Acum Îl visez pe omul ăla cum se roagă de mine să nu-l las
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
bradul e lemn moale o să-i dea cu bradu-n cap. Că pe brad dormeam. Și era tare. În fiecare zi, câteva cunoștințe mureau, câteva cunoștințe erau duse la Bug... Marele meu noroc a fost că prefectului i-a plăcut de taică-meu și m-a dus și pe mine. Da, m-au prins Într-o sală, m-au prins să mă ducă... Acum Îmi amintesc - și am coborât de la etajul trei al unei clădiri din Moghilev, pe scocul de la etajul trei
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
amator de pâine - și carne schimba pe pâine. Mama lui a murit la gazare, la Auschwitz. Tatăl lui s-a Întors. Nimeni nu știa că Îi este tată, pentru că nu era voie. Mi-a povestit că a fost despărțit de taică-său trei zile, când Îi duceau din Auschwitz: tatăl lui era În alt vagon și, când au sosit, nu țin minte cum se numea acel lagăr mare... Am fost și eu, adică am fost În excursie, să mă uit, În
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
am intrat În vara lui ’43. În ’43 Într-adevăr Începea să adie un vânt de libertate. Dar au Început să trimită bărbații peste Nipru, la nemți, ceea ce era Într-adevăr foarte grav. Și i-a venit timpul și lui taică-meu, cu toate că el avea de acum aproape 50 de ani. Îi vâna - și asta Împreună cu un fel de poliție evreiască. A fost aproape vânat: s-a ascuns În pod și din pod l-au luat - podul casei. Tatăl meu a
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
-vă: bunica, bunicul... Bunicul meu a plecat În 1891 la New York și a muncit trei ani ca să-și poată cumpăra apoi o casă În Câmpulung. A muncit din greu la New York. A venit Înapoi și atunci s-a născut și taică-meu și celelalte fete. Ăsta-i tata, ăsta-i fratele tatălui meu cu soția, asta este mătușa care a fost omorâtă În Transnistria În 1944, fiica ei, care a fost omorâtă În 1942 cu fetița ei, și tatăl ei care
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
români. Dar cei care stăteau să prade erau localnici. Și noi În afară de rucsacuri am avut valize cu fel de fel, pe care a trebuit să le lăsăm acolo. Țin minte, chiar asta țin bine minte, așa, copil fiind, că lui taică-meu Îi era la un moment dat așa de sete, că s-a rugat de un localnic să-i dea un pahar de apă și-i dă o pereche de pantofi absolut noi. Și așa a și fost. Acesta ar
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
și am tras la Revier (Revier e un fel de spital), iar acolo stăteam patru Într-un pat. Și era un prieten de-al meu cu mine În pat. Tatăl său era medic. Copilul era În stare foarte proastă și taică-său sta acolo, la căpătâiul lui. La un moment dat copilul a murit. Primul gest al tatălui a fost să ia pâinea din mâna feciorului său și să Înceapă să o mănânce. Asta ca să vă dați seama ce am devenit
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
doctorul și băiatul, să vedeți cum s-a transformat omul. Și erau intelectuali, nu țărănoi... Și noi eram cu școală, majoritatea, copii sub 14 ani erau foarte puțini... Domnul Grun e o minune că a scăpat - a avut noroc cu taică-său, că a spus că e mai mare. Ne-au spus nouă ăștia, oamenii care erau acolo, din Sonder Kommando: „Să spuneți că sunteți sănătoși”. Ei știau ce se Întâmplă. Știau că după fiecare trei luni vor muri, căci fiecare
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
au fost duși În lagăre doar 10% au rezistat. - Ziceați că oamenii care se rugau, care așteptau ceva ajutor de la Dumnezeu au murit. Religia a jucat vreun rol În lagăr? - Eu nu pot să spun, pentru că nu am fost religios. Taică-meu a fost social-democrat și m-a crescut Într-un spirit mai liberal. Respectam tradițiile, sărbătorile, mergeam la sinagogă, dar eu, ca tânăr, nu mă rugam. Noi, tinerii, copiii, ne jucam În curte sau asistam la rugăciunea celor mai În
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
sfârșit, cu greu m-a recunoscut, m-a invitat În casă să-mi dea de mâncare, dar nu Îndrăzneam să Întreb dacă știe ceva despre familia mea. „Ce știi despre tata?” - că știam că tata s-a ascuns la Budapesta. „Taică-tău e acasă, Încă din septembrie anul trecut s-a dus la Oradea” - atunci deja intraseră trupele românești În Ardealul de Nord. „Dar despre mama ce știi?” - „Mama de două săptămâni s-a dus acasă”... Am Început să plâng. Și
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
decât din trei În trei zile, de două ori pe săptămână. Și a trebuit să stau la Arad două zile. Dacă mergeam spre Debrețin ajungeam acasă mai repede. Între timp, cineva m-a văzut la Budapesta, i-a spus lui taică-meu și tata a trimis o mașină după mine - nu m-au mai găsit. Și când am ajuns acasă, tata lucra În alimentația publică, era șeful complexului de restaurant și hotel „Transilvania” la Oradea. Am ajuns acolo, desigur ne-am
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
cotețe mari de găini din beton armat. Erau În curte pe dreapta. Ei bine, aceste cotețe de găini au fost transformate În celule și acolo am fost Închis eu cu tata... Tu Îl știi pe Edgar Krauss, prietenul meu, cu taică-său, cu maică-sa și cu el, de unde s-a tras toată treaba asta, apropo de Încercările de fugă din Ungaria... Apartamentul nostru de la etajul Întâi, pe Horia 48, a fost ocupat de niște ofițeri nemți, iar unul dintre ei
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
explicat. Nu se poate explica. Era o senzație curioasă. Eram atât de siguri că murim... Eu nu știu cum era, dar dacă nu ne eliberam, dacă mai stăteam, să zicem, o săptămână, eu cu tata sigur muream. DAVIDOVICI: Dacă nu erai cu taică-tău nu te Întorceai... ADLER: Categoric nu mă Întorceam... Și au venit trupele care-i strângeau pe ăia de la marginea drumului, adică pe noi, și a rămas mâncarea acolo. Așa era cât pe ce să murim, după ce, un an de
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
lagăr de muncă nu era ăla... - Ați coborât, s-a făcut selecția... Toate lucrurile au rămas În vagoane. DAVIDOVICI: Sigur, că or să vină mai târziu după noi... - Așa vi s-a zis? DAVIDOVICI: Da. - Știați nemțește? DAVIDOVICI: Da, de la taică-meu. - Spuneați că s-a făcut această selecție. Bătrânii au fost primii selectați? DAVIDOVICI: Cum coborai, „Los, los, los!”... Dintr-o privire făcea doctorul selecția... Nici nu puteai să-ți dai seama: „Los, los, los!”. Noi la dreapta, separat băieții
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
la Cluj. Părinții tatălui meu sunt de lângă Reghinul săsesc, din Chiherul de Jos. Părinții mamei mele se trag de undeva de lângă Oradea. Mama s-a născut Într-o comună care pe atunci se numea Romped... Acum nu știu cum se mai cheamă. Taică-meu a stat În comună, la școala primară, cum era pe vremea aia, după care a plecat să facă ucenicie la Linz, În Austria - pe atunci era Austro-Ungaria -, de unde a mers pe front, În timpul primului război mondial. Apoi s-a
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
fost rechiziționate pentru scopuri de război. Și atunci noi practic trăiam Într-un cartier destul de central - dar Înainte locuiam Într-un cartier lângă gară, unde erau mai mulți d-ăștia cu camioane și care nu erau meseriași de talia lui taică-meu. Service-uri, pe vremea aia, nu erau. La Cluj erau trei service-uri... sau două - „Leonida” și mai era Încă unul. Și vreo doi cârpaci. Atunci tata mai repara o mașină, mai aranja una, alta și-i mai ieșea
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
prima zi? - Înfiorător a fost când te-au dezbrăcat În pielea goală și ți-au dat haine de deținut. Ăsta a fost un prim pumn. Al doilea - când ai văzut că nu poți să-ți mai vezi familia; decât pe taică-tău, dacă, Întâmplător, a rămas cu tine. Dacă era mai bătrân și era trimis la stânga, rămâneai singur. Baza apelului era numărarea. Și abia seara am ajuns În baracă. - Ați stat În curte? - Da. O curte ca asta arăta În felul
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
Civili, domnule, civili-civili... Noi mergeam, ăia veneau. Sau invers. Când veneam noi, mergeau ăilalți. Se vorbeau toate limbile lumii. Erau toate culorile lumii: negri, albi, tot felul de prizonieri. Prizonieri de război, oameni luați cu forța la muncă. Îmi spunea taică-meu: „Mă, dacă scăpăm de aici și te faci scriitor să nu uiți să descrii drumurile dus-Întors, drum asemănător cu Turnul Babel. Se vorbesc toate limbile, În amestec extraordinar”. Și ajungeam la locul respectiv. Dar numai o parte din lagăr
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
Încărcat vagoneții, alții la descărcat vagoneții. - Spuneați că, prin intermediul minerilor francezi, primeați ajutor sau informații. - Francezii erau foarte Încântați, că ăia care veneau În lagăre nu prea știau franțuzește. - Încântați? - La noi aproape toți vorbeau franțuzește. Îmi aduc aminte de taică-meu, Dumnezeu să-l ierte, care Învățase meserie inițial de la un miner cioban: „Bă, ce culți sunt francezii ăștia. Și ciobanul vorbește bine franțuzește” (râde). La noi cam toată lumea știa puțin franțuzește. Oamenii au făcut școală... În școlile ungurești și
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]