5,246 matches
-
ale lui. Fata Își dăduse, desigur, seama că lui Ectoraș i se scurgeau ochii după ea, dar era atât de prost, că nu obținea nici măcar cât cei care o Înghesuiau prin cotloane. O interesa acel băiat tocmai pentru că se arăta timid și chiar fricos, se bâlbâia și se Înroșea când vorbea cu el, iar când izbutea să-și stăpânească glasul, vorbea numai prostii și anapoda, era În stare să plece și să nu se mai Întoarcă de frica de a nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
știa nimic despre cele ce se întâmplau și continua să se joace încântat, bătând tamburina și dansând. Cu toate că era ostatic, avea tăria de caracter a tatălui său și avea antrenamenul robust al samurailor. Nu era sub nici o formă un copil timid. Ce-a spus Hanemon? întrebă Shojumaru, lăsând toba jos. Când văzu chipul paznicului, copilul păru să-și dea seama că se întâmplase ceva și deveni îngrijorat. Nu e nici un motiv de spaimă, răspunse unul dintre păzitori. Dar trebuie să ne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
Dacă, pe lângă aceste pericole, se mai adăuga și amenințarea unei discordii între clanurile Shibata și Tokugawa... Nu puteau decât să se roage ca așa ceva să nu se adeverească. Dar iuțeala schimbărilor întrece întotdeauna temerile imaginare ale unor oameni atât de timizi. Cam pe când mesagerii ajunseră înapoi la Kitanosho, promisiunile făcute în luna trecută fură încălcate și, chiar înainte de sfârșitul anului, Hideyoshi se puse în mișcare contra zonei de miazănoapte din Omi. În același timp, din motive necunoscute, Ieyasu se retrase, pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
său. Deși avea doar 15 ani stârnea strârnea sentimente profunde și dorințe arzătoare. Era de o profunzime rar întâlnită la o față așa de tânără. Era ca un ghem plin de contradicții: plină de viață și de îndrăzneală, dar și timidă și sensibilă. Deși atât de tânără, impunea, oriunde se afla. Era foarte sensibilă, vulnerabilă și uneori impulsivă, vulcanică, dar niciodată nedreaptă. Lupta pentru frumos, cinste și adevăr. Și, de aceea, nu-și trecea cu vederea nici o slăbiciune. Avea o personalitate
Ramuri, muguri si mugurasi de creatie olteniteana Antologie de poezie și proză oltenițeană by Nicolae Mavrodin si Silviu Cristache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91640_a_93396]
-
nu-și dezlipește ochii de pe mine. După o vreme, văd că se desprinde din umbra turnului clopotniță și, cu pași mărunți, pornește către mine...Pe măsură ce se apropie, bag de seama că ochii și fața i se luminează într-un zâmbet timid. Când ajunge la doi pași, îi aud glasul: Sărut mâna, conașule! Iaca m-am aciuat și eu oleacă la umbra porții sfintei mănăstiri și...te așteptam să vii, boierule. Știam că ai să treci pe aici. Abia acest glas cântat
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI Vol. II by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/547_a_741]
-
bine să știe...“, mi s-a răspuns. „Crezi tu c-o să aibă în viață nevoie de germană?“ „Dac-o să vrea să plece, o să aibă nevoie.“ „Aaaaaaaa...“ „Auzi, da’, acum doi-trei ani, i-ai fi pus meditații la germană?“, am plusat timid, cu presentimentul că o să primesc un răspuns tragic. Răspunsul a fost, exact ăla de care-mi fusese teamă: „Nu“. Tragic, nu? Oare ce se va alege de această nație atât de obijduită într-un viitor oarecare? Trebuie ca încet, încet
Apocalipsa după nea Grigore by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/325_a_572]
-
în care se scufundă lumea aceasta debusolată. Totuși cu conștiința, că vorba sa, nu poate mișca nici o frunză de la locul ei, românul vorbește în continuare, considerând că vorba e doar vorbă-n vânt, nu-l costă nici un ban. Eu totuși, timid, din colțul meu unde m-am retras strategic, tocmai pentru a nu mă contamina de boala analistului politic, boală ce bântuie nemilos, îndrăznesc să spun că ne costă, dacă aceasta o facem la modul gratuit fără alt folos, decât o
Apocalipsa după nea Grigore by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/325_a_572]
-
o bandă magnetică, cum spunea de generații întregi: -Cine nu a înțeles e rugat să ridice mâna. Eu privesc speriată în jur. Toți au înțeles. Și gândesc:„e clar, trebuie să-i spun, sunt singura care nu a înțeles”. Ridic timid mâna sus... Profesoara e năucită de-a dreptul. Nui venea să creadă că am îndrăznit. Nimeni nu mai îndrăznise asta până atunci. Întrebarea ei era de complezență. Și așa eram dintre cei de la filologie „care fugeau de matematică”. Colegii mă
Dacă aş putea străbate timpul by Dorina Neculce () [Corola-publishinghouse/Imaginative/775_a_1498]
-
mai cutremurător, contopinduse într-un nemaiauzit ecou, făcând ca Universul să crape în milioane de celule dispersate de un „bum” amețitor. Hăurile se căscau ca gurile știrbe, adânci și amenințătoare iar peste tot ținutul crepuscular se întrezărea, ca o geană timid deschisă din somnul omenirii, o rază sângerie trezită dintr-o nedeslușită sete de evadare. Celulele nășteau vieți și fiecare viață încerca o formă care să i se potrivească... Milioane de piei încercau să umple trupuri dezgolite dezagreabil... Niciuna parcă nu
Dacă aş putea străbate timpul by Dorina Neculce () [Corola-publishinghouse/Imaginative/775_a_1498]
-
din mână. Nu cred că mai avea rost sa mint. ― Eram doar... ― Băgăcioasă și enervantă, știu. Așa Încruntată și nervoasă cum era, Maria arăta aproape Înfricoșător. ― Îmi pare rău. Dar ai fi putut să-mi povestești și mie, am adăugat timidă. Ea tăcu pentru o clipă. ― Ce să-ți povestesc, Alisia? Întrebă dur. Am râs ușor. ― Nu e evident? Maria Își dădu ochii peste cap și plecă spre camera noastră. ― Stai, vreau să știu. Sunase ca o rugăminte patetică, dar simțeam
Ștefana Paraschiv by Dansul regăsirii () [Corola-publishinghouse/Imaginative/784_a_1490]
-
am implorat-o eu. Te rog, te rog, te rog! ― Încetează, Alisia! Încă se afla pe scări În aceeași poziție, astfel Încât nu-i puteam vedea decât părul negru superb și ridicol de lung revărsându-ise pe spate. ― Te rog? am repetat timid. Am auzit un oftat ușor În timp ce s-a Întors să-mi arunce o privire rapidă. ― Hai În cameră! O să-ți fac un rezumat, deși nu meriți. Ne-am tolănit amândouă pe patul Mariei, În timp ce eu tremuram de nerăbdare. Ea, În
Ștefana Paraschiv by Dansul regăsirii () [Corola-publishinghouse/Imaginative/784_a_1490]
-
zăpadă. Aveam acolo, printre altele, fișa de Înscriere la bibliotecă, cu toate datele personale. El mi-a Înmânat-o rapid cerându-și scuze că dăduse peste mine și eu i-am spus că nu era nicio problemă. El părea destul de timid, așa că conversația nu a mai continuat. În schimb, mi-a zâmbit Într-un mod copleșitor. Ești bine? Abia când Maria s-a Întrerupt mi-am dat seama că uitasem să respir. Am tușit ușor ca să-mi revin, În timp ce ea râdea
Ștefana Paraschiv by Dansul regăsirii () [Corola-publishinghouse/Imaginative/784_a_1490]
-
trebui să fie o glumă! Mâna lui mi s-a Împleticit În păr, În timp ce mi-a spus cu o voce dulce: ― Orice pentru iubita mea! Cred că În acel moment l-am iubit și eu În tăcere. M-am cuibărit timidă la pieptul lui, fără nicio altă dorință. ― Mulțumesc, i-am spus. Pentru tot. Prin tot, Înțelegeam mai mult decât și-ar fi putut imagina el. Îi mulțumeam nu numai pentru bal, pentru flori sau orice altceva de genul ăsta. Îi
Ștefana Paraschiv by Dansul regăsirii () [Corola-publishinghouse/Imaginative/784_a_1490]
-
deși aveam note perfecte. ― Ne-a fost dor de tine, zise Bianca, prinzându-mă de braț pe culoarul aglomerat. Bianca devenise oarecum cea mai bună prietenă a mea de când aflasem de povestea cu Victor și Eliza. Era o tipă destul de timidă, dar drăguță și de Încredere. Eram colege de clasă, dar până acum câteva săptămâni abia dacă comunicasem vreun pic. ― Bună, Bianca. Și mie mi-a fost dor. Bianca zâmbi larg la afirmația mea. Arăta ciudat În ziua aceea. Își pusese
Ștefana Paraschiv by Dansul regăsirii () [Corola-publishinghouse/Imaginative/784_a_1490]
-
Îi spuse Eliza Gothicei. N-o Întreba! ― Oh, ai Încredere În mine! Eliza Îmi aruncă o privire scurtă. Am observat că se Înroșise. ― Ce să mă Întrebe? Gothica Îmi zâmbi dulce. ― Eu sunt Maia, spuse ea. Eliza e mult prea timidă, așa că voi face eu treaba ei. Am vrea să ne spui ceva, dacă nu te deranjează. Eliza părea foarte jenată de vorbele noii sale prietene. Eu una chiar nu Înțelegeam unde voia să ajungă. ― Ce-i? m-am adresat Gothicii
Ștefana Paraschiv by Dansul regăsirii () [Corola-publishinghouse/Imaginative/784_a_1490]
-
Înțeles. Zâmbind, Damian Își lăsă țigara să cadă pe trotuar și o stinse cu vârful adidasului. ― Nu o terminaseși, am zis eu. ― Nu contează, spuse el uitându-se fix la mine. Am găsit ceva mai bun de făcut. Am zâmbit timid. ― Mersi pentru micul compliment. ― Vrei să bem ceva? Zâmbetul Îmi pieri. Voiam atât de mult să spun da! ― Vreau, dar chiar nu pot azi. Am promis să ajung acasă Înainte să se Întunece. Îmi pare rău, am adăugat. ― Nu-ți
Ștefana Paraschiv by Dansul regăsirii () [Corola-publishinghouse/Imaginative/784_a_1490]
-
Apreciez oferta, dar mă descurc, i-am zis eu. Bianca mă bătu ușor pe umăr. ― Ne vedem mai târziu atunci. Victor ajunsese În fața mea. Avea aceeași ochi mari și Întunecați, același zâmbet care Înnebunea fetele, aceeași cârlionți blonzi. Îmi zâmbi timid. ― Ce faci? ― Bine mersi! am răspuns Înțepată. Nu aveam niciun chef să continui conversația, așa că m-am uitat În altă parte, sperând să Înțeleagă aluzia. ― Am...am auzit că te vezi cu cineva, Începu el. Un anume Damian? ― Bianca ți-
Ștefana Paraschiv by Dansul regăsirii () [Corola-publishinghouse/Imaginative/784_a_1490]
-
dar să fie de partea lui”. E bine: „Să te laude alții și nu gura ta, un străin și nu buzele tale”. łine minte: „Tinere, feciorule; caută-ți un tovarăș de viață din fetele credincioase cu multă frică de Dumnezeu, timidă, rușinoasă, harnică, modestă și blândă, ea va fi pentru tine cea mai mare bogăție și îți va lungi viața, ea se dă în dar celor ce se tem de Dumnezeu”. Să știi că: „Mai bine să nu făgăduiești, decât să
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI. In: Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/548_a_763]
-
plin până la refuz cu hainele lui Chaquie. Așa că, în speranța că voi întâlni ceva celebrități în grupul lui Josephine, mi-am refăcut machiajul și m-am forțat să cobor la parter. Dădusem o adevărată luptă ca să părăsesc camera. Mă simțeam timidă, timorată și îmi închipuiam că toți ceilalți „clienți“ vorbeau despre mine. Când am ajuns în sala de mese îîmbrățișând zidurile și sugându-mi un deget, într-un gest copilăresc și total neatrăgător. O femeie cu dimensiunile mele nu dă bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
fusese scrisă pe ceva care părea a fi o pagină ruptă dintr-un caiet de copil. John Joe a citit totul rar și cu voce scăzută. N-a fost prea interesant. Apoi a spus „Asta a fost totul“, a zâmbit timid și s-a întors la studiul pantofilor mari și negri pe care-i avea în picioare. A urmat un nou moment de tăcere. în sfârșit, Mike a spus: —Ăăăă, n-ai dat prea multe detalii. John Joe a aruncat o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
o drogată, a răspuns Helen. Am tresărit cu toții. —Ei, ne-a amenințat ea, chestia asta se poate aranja. Poți să iei un baton, am zis eu în timp ce Helen îmi înapoia pachetul, cu un aer solemn. —Trei? Le-am arătat locul timidă, dar și cu un soi de mândrie. Mi se făcea rușine numai când ziceau chestii de genul „Locul ăsta ar trebui văruit. E aproape la fel de rău ca la noi acasă“. Am salvat-o pe mama de la o alunecare pe poneiul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
nebunie să fiu chemată să sar, dar pe mine nu mă chema nimeni niciodată. Niciodată. întotdeauna le chemau pe fetele mai mari. Sau pe cele mai mici. Am alergat spre coardă și, pentru câteva secunde, am sărit alături de Chris, zâmbind timid de bucurie că fusesem chemată. Apoi, cizmele din piele de reptilă ale lui Chris s-au prins în coardă, eu m-am împiedicat și amândoi am căzut lați în mijlocul camerei. Au urmat câteva clipe delicioase în care am zăcut întinsă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
că mi-ar plăcea să n-o mai văd luând droguri. Mi-a spus că le lua numai pentru că în prezența mea o apuca timiditatea. Iar eu am crezut-o. Ba chiar mi s-a părut ceva drăguț.“ —Chiar eram timidă, am șuierat eu. Josephine mi-a aruncat o privire, după care a continuat: —„Dar o dată, după ce rămăsese la mine peste noapte, când m-am trezit de dimineață, Rachel duhnea a alcool. Ceea ce era ciudat, fiindcă în noaptea dinainte nu băuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
era diferită. —Bine, am răspuns cu o voce tremurătoare, având impresia că inima o să-mi explodeze de emoție. —Trebuie să trăiești zi după zi, a spus el cu un zâmbet ironic. Deci, am zis eu cu un zâmbet enorm, dar timid întipărit pe chip. Am reușit. Am trecut pe la Cloisters și am supraviețuit ca să ne spunem povestea. Senzația generală era că amândoi trecuserăm printr-o încercare groaznică, iar experiența asta ne unise. Eram precum supraviețuitorii dintr-un avion care fusese deturnat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
am simțit prea în largul meu văzând că Brigit arăta așa de bine. Avea șuvițe și o tunsoare newyorkeză foarte șic. —Tot nu iei...? m-a întrebat ea. Au trecut deja peste opt luni, am răspuns eu cu o mândrie timidă. —Dumnezeule! Brigit părea impresionată și, în egală măsură, șocată. —Cum e la New York? am întrebat eu îndurerată. Ce voiam, de fapt, să spun era „Ce face Luke?“ și, apoi, „Cum de s-a ajuns la dezastrul ăsta?“ —Bine, mi-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]