9,257 matches
-
da să mănînci iarbă ca la boi; vei fi udat de roua cerului și șapte vremi vor trece peste tine, pînă vei cunoaște că Cel Prea Înalt stăpînește peste împărăția oamenilor și o dă cui vrea. 26. Porunca să lase trunchiul cu rădăcinile copacului, înseamnă că împărăția ta îți va rămînea ție îndată ce vei recunoaște stăpînirea Celui ce este în ceruri. 27. De aceea, împărate, placă-ți sfatul meu! Pune capăt păcatelor tale, și trăiește în neprihănire, rupe-o cu nelegiuirile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85076_a_85863]
-
a găsit și alte căi de a se pune bine cu cele sfinte. Știu ce vrea să spună sfinția ta. Dacă-i așa, atunci să deșertăm sacul... La 22 aprilie 1769 spune vodă: „Facem știre cu această carte... pentru un trunchi de tăiat carne ce va avea aicea în Iași cinstitul... chir Gavriil migtropolit...l-am iertat de camănă și de alte toate dările și angăriile... cu nimică supărat să nu fie”. Asta ar cam însemna că cinstitului mitropolit i s-
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI. In: Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/548_a_763]
-
se cățăra pe gardul cimitirului. Apoi ieși de la adăpostul salciei, aruncând mereu câte o privire către casa parohială, țopăi grăbită peste gardul de sârmă și peste poarta cimitirului și intră în așezământ. Ajunsă acolo, sfâșie un braț de iederă de pe trunchiul unui copac și, ținând-o în fața ei cu destulă neîndemânare, își croi drum pe furișatelea pe cărarea năpădită de buruieni ce ducea spre biserică. în cea mai mare parte a timpului înaintarea ei era mascată de copacii plasați între Eva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]
-
iar vederea ei, așezată pe treptele de la intrarea casei, strângând în brațe cei doi copii mici, era suficientă pentru a face să tresară inima unui bătrân morocănos. Tom și cu mine stăteam pe partea cealaltă a străzii, poziționați strategic după trunchiul unui roșcov înalt, și ce m-a mișcat cel mai mult la femeia iubită de nepotul meu a fost libertatea absolută a gesturilor, un abandon fără conștiință de sine care îi îngăduia să trăiască din plin clipa, un acum veșnic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
fac că-l cred și râd mânzește. Solul pepenăriei cu aspect de pârloagă e atât de greu, că te aplatizezi de cum sari pârleazul și începi să faci primii pași pe el. Băiatul lui Sevgin dezgroapă de-aici pepeni cât tot trunchiul lui, ba chiar mai mari, fiindcă atunci când îi ia în brațe, nu mai vede decât verdele întunecat al lubeniței și cerul de deasupra. Sunt pepeni ca-n Texas, domnu’ Tudor, ce n-ai mai văzut, se entuziasmează prostește Țârțâc (am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
mai deschide ca să intri din stradă în curte... Asupra monstrului vegetal îmi atrăsese și mie atenția, acum câteva zile, un copil al străzii, o puștoaică de cinșpe-șaișpe ani, care dimineața stătea ca într-un jilț imperial la prima ramificație a trunchiul arborelui, între două crăci mai groase decât trunchiurile copacilor din jur. Stătea și fuma, cu picioarele goale în adidași spânzurând spre apa verzuie. În timpul ăsta, contempla cu ochii micșorați panorama orașului în dimineața de primăvară ploioasă. De pe mal, un puști
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
Asupra monstrului vegetal îmi atrăsese și mie atenția, acum câteva zile, un copil al străzii, o puștoaică de cinșpe-șaișpe ani, care dimineața stătea ca într-un jilț imperial la prima ramificație a trunchiul arborelui, între două crăci mai groase decât trunchiurile copacilor din jur. Stătea și fuma, cu picioarele goale în adidași spânzurând spre apa verzuie. În timpul ăsta, contempla cu ochii micșorați panorama orașului în dimineața de primăvară ploioasă. De pe mal, un puști tot încerca s-o agațe cu bățul undiței
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
partea dreaptă, demonstrându-și talentul de a „călca apa”. Face un liang-xiang - rămâne într-o poză - și apoi deschide gura ca să cînte celebra arie. Chipul lui Mao pare solemn, dar pe dinăuntru vântul minții sale se întețește și bate în trunchiurile nervilor - glasul fetei e precum o săgeată puternică, țintind drept spre starea sa de spirit. Lumea lui se răstoarnă. Algele cresc în cer și norii încep să înoate în ocean. Aș merge cu tine pe Cele Nouă Pâraie, Cu vântul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
liniștită și s-a așternut o atmosferă propice taifasului. Ajungem la malul râului. Iubitul meu pășește tăcut, de parcă ar fi adâncit în gânduri. Eu și Lao Lin schimbăm cuvinte despre vreme, sănătate și război. Privind spre soare, care apune pe după trunchiurile copacilor, el îmi propune să ne așezăm la umbra unui copac. Lao Lin începe să mă felicite. Îmi spune că cererea noastră de căsătorie a fost aprobată. Nu schițez nici o reacție. Aștept să arunce bomba. Nu ești încântată? Zâmbind, își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
ani de trăit. Dar sunt dornic să mă lipsesc de acești zece ani, pentru a face dreptate acestei țări. * 5 octombrie 1976, dis-de-dimineață. Bate un vânt puternic, împrăștiind frunzele în aer. Peste noapte, verdele grădinii imperiale se transformă în galben. Trunchiurile dezgolite ale copacilor se înalță spre cer ca niște țepi. În Sala Portului Pescarilor, Doamna Mao Jiang Ching găzduiește o petrecere de adio. Lămpile din bronz în formă de torță luminează puternic sala. E trecut de miezul nopții. Doamna Mao
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
sute de ani, lângă izvoare. Un sat orbitor de alb, prin care Înaintează două siluete negre, solemne; un bărbat și o femeie În negru. Îi vede? Și-i amintește? Ce făceam atunci, unde eram? Eram aici? Dincolo? Lumina urcă peste trunchiurile albe, răsucite, petrificate - crescând dintr-un pământ roșu. Măslini bătrâni, pitici, cu trunchiul noduros, de cinci sute de ani: pădurea dantescă. Câmpul parcelat În romburi - ca pe vremea Grachilor. Și, profilându-se tot mai departe, silueta omului călare pe un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
două siluete negre, solemne; un bărbat și o femeie În negru. Îi vede? Și-i amintește? Ce făceam atunci, unde eram? Eram aici? Dincolo? Lumina urcă peste trunchiurile albe, răsucite, petrificate - crescând dintr-un pământ roșu. Măslini bătrâni, pitici, cu trunchiul noduros, de cinci sute de ani: pădurea dantescă. Câmpul parcelat În romburi - ca pe vremea Grachilor. Și, profilându-se tot mai departe, silueta omului călare pe un măgar, cu două imense coșuri de nuiele de o parte și de cealaltă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
știe ceva ce ea nu va Învăța niciodată. El știe să tacă. Prin geamul mașinii alunecă măslini firavi și frunzișul lor luminează albicios - la fel ca al salciei, părăsite acum câți ani? Și el, tot mai adormit, confundând Încă o dată trunchiurile măslinilor Împliniți cu ai prunilor copilăriei. Capitolul 7 Dosar „Savantul” MINISTERUL AFACERILOR INTERNE Direcția a III-a Numele și pronumele lucrăt. op. care cere verificarea Lt. Gherghina Vasile Telefon 2175 Cerere de Verificare la Cartotecă Rugăm dispuneți verificarea numitului Numele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
de sătulețele albe din secolul al XIV-lea, cu străzi Înguste, de piatră, cățărate deasupra livezilor de portocali și mandarini pitici. Fructele aurii, căzute În iarba proaspăt tunsă. Cactuși uriași, cu boboci de flori roșii, coroanele ciufulite ale măslinilor cu trunchiurile albe, răsucite, crescând din pământul roșu. Ochiul lui nesătul, bucurându-se de frumusețea de ilustrată, și vibrația Întristată, recunoscând ceva ce vine la fel de departe din viața lui ca și amintirile copilăriei din țara Îndepărtată. * —Cristian a debitat o poveste lungă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
Dosar era cuvântul magic, care tot revenea În discuția noastră. Gărdulețul de leandri roz, albi, roșii, tăind autostrada umbrită În aceleași două benzi oțelii care se răsucesc În spate, ondulându-se, ca șuvițele de șpan. Culmile Împădurite urcând spre cer, trunchiurile albe și contorsionate ale măslinilor bătrâni ieșind din pământul roșu, casele cu ziduri groase și ferestre minuscule, pentru ca Întunericul dinăuntru să păstreze răcoarea. Și umbra care coboară peste ele. — Mi s-a părut o adevărată nebunie ceea ce Îmi cereau, mie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
o fi utilizat, la rândul ei, ca să-și acorde un ascendent față de prietene. În schimb, Cristian nu povestea nimic despre familia soției! — Era conștient că a făcut o mezalianță! Lumina tunelului din care ies se lărgește treptat spre păduricea cu trunchiuri subțiri și drepte. Dealuri golașe, semănate cu smocuri de vegetație, lăsând tot mai jos albia secată a râurilor de altădată, care umpleau de mlaștini și țânțari văile, azi secate. Cristos s-a oprit la Eboli. Iar el trăiește aici de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
Cineva care dispărea, bolborosind ceva, probabil o scuză. Simt din tăcerea ta că nu mă crezi, dar... Chiar ți se pare posibil să greșească cineva permanent ușa? Gărdulețul de leandri care taie În două autostrada, culmile Împădurite urcând spre cer, trunchiurile contorsionate ale măslinilor vechi de sute de ani, pinii rotunzi, cactușii, palmierii, casele În culori pastelate, semănate În marginea șoselei, Împreună cu tractorul, camionul și mașina din curte. Tot acest decor familiar care face să i se pară și mai neverosimil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
distrugătorului de lume” pe inima, pe sufletul, pe viața lui. PAGINĂ NOUĂ 25 Pădurea de la Păuna era o pădure seculară. Un veritabil codru alcătuit din mai multe varietăți de stejari, fagi și frasini. Copaci foarte înalți și foarte bătrâni, cu trunchiuri noduroase, năpădite de liane de viță sălbatică sau de iederă, cu rădăcini puternice ascunse sub miile de lăstari, arbuști și fel de fel de tufișuri, deasupra cărora se ridicau voluptuoasele cupole ale coroanelor verzi. Trecând prin sita frunzelor, lumina soarelui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
în burta calului cu atâta violență, încât acesta se cabră, necheză, apoi țâșni într-un iureș de neoprit. Doar după ce intră în pădure se mai potoli. Pictorul alunecă de pe cal, își smulse panglica de pe ochi și își rezemă fruntea de trunchiul unui copac. Vărsă și câteva lacrimi. Destul de zgomotos, în tăcerea provocată de intrarea sa intempestivă printre viețuitoarele pădurii. Când se răsuci... Un alt moment de tăcere... De astă dată, însoțit de mirarea viețuitoarelor... Pictorul privea atent în jur... cu amândoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
trei stâlpi, altele pe patru, dar erau și pe șase, pe opt! - și numai din stejar bun, de Codru (doar Mana fusese o jariște În inima Codrului Orheiului). Puțini erau stâlpii dintr-o bucată, sfârșind acolo unde se isprăvea lungimea trunchiului -șase, șapte metri - cei mai mulți erau Înnădiți. Și totului-tot: stâlpii de susținere, grinzile de Întărire, scara cu rezemătoare - ce să mai spun de „foișor”, așa-i spuneau podiștei - cu balustrada, căpriorii acoperișului, nu găseai o palmă de lemn neînflorit din daltă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
nu se mai putea intra În pădure - ce-ar fi făcut Românul: ar fi așteptat să Înghețe pământul, să poată intra. Dar Rusu-i Rus: ce nu poate lua cu el, strică, distruge: a dat foc lemnelor - stive, steri, grămezi, trunchiuri; săptămâni Întregi au ars copacii noștri, gata-tăiați, din vară, oamenii erau duși cu de-a sila la lucru, plângeau și tăiau pădurea noastră, Înotând În noroi pân-la genunchi, plângând, ardeau ceea ce tocmai doborâseră, debitaseră, stivuiseră... Atunci, când cu tăierea și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
aveam eu furculița, când cu Duda; aș fi apărat-o vitejește și aș fi rămas cu ea, nejefuită, nestricată. Cad abricoasele din abricoși ca plunghii - dar galbene, cum numai aici, la Camincea pot fi. Galbene și pistruiate. Când Doamna apucă trunchiul dintr-o parte și mama din cealaltă și-ncep amândouă să scuture, galbenul curge, se mută, de sus, din rotund, jos, În iarbă, pe Întins. Sunt atât de deși plumbii galbeni În iarba verde, Încât nici tălpile mele desculțe și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
Și Moș Iacob avea, În sarai, pus la uscat, În rug, lemn de diferite esențe - salcie, plop, jugastru, paltin, ulm - pentru felurite lucruri și lucrări. Nu l-am văzut cioplind albii, Însă Îi știam sculele destinate aceste operații și cunoșteam trunchiul de salcie Început pe când eu Încă nu mă născusem, stând, rezemat de perete, așteptând să-i vină un rând. Mai Întâi Își Întindea la vedere (și la Îndemână) uneltele; o mulțime, toate de el făurite din fier moale; din fier
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
covrigu’! Sau „lustruitoru’ di teslă”... Un fel de lingură plată - fără găvan, tot din lemn, cu o parte mai rotundă, de care o țineai. Îi spunea „de teslă”, dar nu era chiar: după ce dădea trei-cinci lovituri de teslă Într-un trunchi, Moș Iacob se oprea, lăsa tesla, lua lustruitorul... - Ce faci, Moș Iacob?, Îl Întrebam - când Îl Întrebam. De ce te oprești, că n-ai terminat de cioplit? - He-he-he, băi’țălu moș’lui, omu cât trăiește-și tot Însușăște ș’ tot ne-nsușât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
-o pe Pinky în schimb, măcar de data asta, ca să se asigure că nu se petrecea nimic mai mult decât o banală călătorie în bazar... Din când în când îl zărea pitindu-se, întotdeauna puțin prea târziu, în spatele tufișurilor și trunchiurilor de copaci. Numai că de data aceasta nu era deranjată, deși observase plină de satisfacție că, în mod sigur, tatăl ei se înșelase; bărbații chiar o urmăreau. Când se plimba. Se urcă în autobuz și, când el făcu la fel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2297_a_3622]