3,966 matches
-
noastră, dar mai sunt și peste o sută unde pentru cuvintele astea ai fi fost pus imediat la zid. Șoferul răspunse: —Să-i ardă focul pe toți goyii 1. Toți sunt răi. Toți ne urăsc. Luminițe ciudate sclipeau pe asfaltul ud. Între clădirile Întunecate plutea o ceață joasă. Când lumina galbenă a semaforului căzu asupra norilor denși de ceață, le dădu un fel de strălucire palidă, fantomatică. Fima Își spuse: Asta trebuie să fie ceea ce era numit În scrierile mistice „o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
În ploaie de parcă porțile ar fi fost Încuiate pentru totdeauna treziră În Fima o spaimă vagă. De parcă propria sa viață se scurgea aici, sub ochii săi, În ceață și În ger. De parcă cineva agoniza În apropiere, În spatele unuia dintre gardurile ude de piatră. Șoferul spuse: —Ce noapte infectă. Și semaforul ăsta care nu mai vrea să-și schimbe culoarea. Fima Încercă să-l liniștească: —Care-i graba? Așteptăm un minut sau două. Nu te necăji. Eu plătesc. Nu avea decât zece
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
transmise deja. Peste zi se aștepta o Înseninare parțială. De-a lungul fâșiei de coastă exista probabilitatea unor averse locale. În timp ce În depresiunile nordice riscul Înghețului era Încă foarte mare. Șoferii erau atenționați asupra pericolului de a conduce pe șosele ude și erau rugați să micșoreze viteza și să evite pe cât posibil să frâneze brusc. Care-i problema lor, protestă Fima. De ce nu mă pot lăsa În pace? Drept ce mă iau? Un șofer? Un agricultor din depresiunile nordice? Un Înotător
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
Nu spune nimic. Mi-e bine cu tine și așa. Îi apăru În fața ochilor Închiși viziunea aproape palpabilă a câinelui căsăpit, contorsionat și pierzând ultimele picături de sânge cu un scâncet slab, la picioarele unui gard de piatră, Între tufișuri ude și gunoaie. Și ca prin somn șopti Între sânii ei cuvinte pe care ea nu le auzi: —Să ne Întoarcem Înapoi În Grecia, Yael. Acolo vom găsi iubire. Și compasiune. Când Își privi ceasul și văzu că era unsprezece și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
era profund preocupat de altceva, ca ieri, spre exemplu, când coborâse din greșeală la altă stație decât trebuia. Fima stătu două-trei minute pe strada cenușie, printre frunzele moarte și bucățelele de hârtie suflate de vânt, se concentră asupra foșnetului pinilor uzi din spatele gardurilor de piatră și privi În direcția autobuzului care se Îndepărta. Ce uitase de fapt În el? O carte? Umbrela? Un plic? Poate un pachețel? Ceva care-i aparținea Tamarei? Sau Annettei Tadmor? „Cocorii zboară și se rotesc“, i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
În spatele fațadelor clădirilor, În spatele jaluzelelor, ferestrelor și perdelelor. Un bărbat stă așezat În fotoliul său, În papuci, și citește o carte despre istoria barajelor. Pe brațul fotoliului se află un păhărel de coniac. Soția lui iese din baie, cu părul ud, rozalie, parfumată, Înfășurată Într-un halat din flanelă albastră. Un copilaș joacă liniștit pe covor domino. Focul dansează ca o floare delicată În spatele grilajului căminului. Încă puțin și vor cina În fața televizorului, urmărind un serial comic pentru toată familia. Apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
grămadă de pături, lângă lăzile de gunoi. Făcea greva foamei? Leșinase? Fusese ucisă? Vreo mamă Îndoliată din Betleem depusese acolo trupul fiicei sale, care fusese asasinată? Se sperie și se repezi la fetiță, care se dovedi a fi o grămadă udă de morcovi vârâtă Într-un sac. Fima mai zăbovi lângă el. Ideea de-a rămâne aici și de-a declara greva foamei i se păru deodată atât atrăgătoare, cât și potrivită situației. Ridică ochii și văzu o singură lumină galbenă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
-l convingă pe prim-ministru să se Înfășoare și el În palton și să i se alăture la o plimbare nocturnă și la o discuție de suflet Îndelungată pe străzile Întunecate, pustii, luminate ici și colo de câte un felinar ud, Învăluit În ceață și Întuneric? Ierusalimul e un oraș auster și ascetic pe timp de iarnă. Dar nimic nu e Încă pierdut, domnul meu. De o sută de ani continuă aici prologul pătat de sânge, iar acum putem deschide un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
de unde? Și cum? În clipa aceea i se păru că aude o voce calmă și inteligentă, o voce obișnuită, strigându-l pe nume: — Fima, unde ești? Se opri și răspunse imediat, cu devotament: — Da. Sunt aici. Ascult. Dar dintre gardurile ude de piatră nu se auzeau decât miorlăiturile pisicilor În călduri. Urmate, ca un burete care trece și șterge tot, de foșnetul vântului printre pini În Întunericul curților părăsite. Sitra de-itkasia: partea ascunsă. Continuă să meargă Încet, trecu prin fața clădirii Terra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
umede, sperma lui oarbă Își croia chiar În clipa asta drum, cu mișcări ridicole ale codiței, se zbătea dintr-o parte În alta În lichidul călduț, un fel de Fima-cap rotund și chel, probabil purtând și el o caschetă microscopică udă, fără ochi, fără minte, tânjind și căutând În adâncuri sursa tăinuită a căldurii, nimic mai mult decât un cap și o codiță și nevoia de-a Împinge și de-a se cuibări, de-a sparge coaja ovulului, semănând Întru totul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
ploaie se spărgeau lângă fruntea sa, pe geam. Spărtura dintre nori, de deasupra dealurilor Betleemului, prin care străluceau stelele, era și ea Întunecată acum. Încremeni brusc, auzind din depărtare un scâncet subțire. Ca al unui prunc abandonat Într-o pătură udă, pe o pantă a văii. Parcă primise sarcina să fugă chiar În clipa aceea să-și ajute mama să-și găsească copilul pierdut. Își spuse că precis era numai zgomotul unor jaluzele desfăcute. Sau unul din copiii vecinilor. Sau vreun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
ridică din umeri și spuse: Bravo, amice, amintindu-și că oricum n-avea la el nici o fisă. Mâine se va trezi devreme și le va povesti totul iubitelor sale. Sau se va trezi și va pleca de-aici. Foșnetul coroanelor ude, frigul cumplit, pustietatea străzilor, toate astea Îi făceau plăcere lui Fima. Continua să se plimbe În direcția pantei și a câmpurilor. Mama sa avusese un obicei ciudat - să sufle Întotdeauna În orice fel de mâncare, chiar dacă se răcise de mult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
întors, mă apăram de șfichiuirile ploii, mă hrăneam cu promisiuni, cu planurile și cu reconstituirea unei tabere de legionari, așa cum văzusem la Armin: imensa poartă de nord, cazărmile, barăcile taberei, via principalis, termele, templul - și apoi stam acolo în cizme, ud leoarcă și înghețat bocnă, cu un târnăcop în mână sub meri, priveam în mijlocul unei pajiști pământul proaspăt aruncat deasupra unei gropi, în adâncul căreia resturile zidului păreau benzi luminoase. În peretele gropii se putea vedea o urmă vopsită, o dungă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
arțar intrau în cameră era fratele meu. Privea obrazul palid, nebărbierit, cufundat în pernă, speriat să-l vadă pe tata zăcând acolo sub ochii lui, așa cum nu-l știa, cu părul în dezordine, cu ochii larg deschiși, cu colțul ăla ud de pânză sub bărbie. Tata îl chemase la el, după zile în șir de șușoteli și de liniște totală, în care dormitorul părinților fusese supraîncărcat cu închipuiri înfricoșătoare, făcând să crească în noi un sentiment dureros și apăsător. Din cauza asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
de grele îmi sunt cozile. Pensionara de alături scoase, ca din somn, un țipăt slab. Scârțâitul intens se opri apoi deodată. Putui să deslușesc zornăitul pașilor împintenați, îndepărtându-se pe coridor. Priveam de la fereastră șiroaiele de sânge, reflectate pe asfaltul ud de felinarul roșu pironit la poarta casei. - Sărut mâna și zi-mi „bonjur”, mi se adresă domnișoara, îndreptându-mi cu degete tremurătoare cravata în neorânduială. - Duminică dimineața să nu vii niciodată, că sunt la biserică, adăugă ea. Vorbea, încheindu-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
unui dric sărac, până ce neamurile își dau cu coatele, mirate de prezența mea în primele rânduri. Mă duc însă după dric cu fruntea în pământ și cu urechile ciulite. Până la cimitir aflu că moarta și-a dat sufletul cu bășica udului deșartă, și că, după ce s-a scăpat în așternut, a zis „Adio, scumpă mamă” și a murit. Printre alte mărunțișuri se mai spune că picioarele moartei s-au umflat la „ris”; că i s-au mai rotunjit cu foarfeca pantofii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
și mă văd și acum cum suflu într-un pahar cu apă, neizbutind să sorb din el, din pricina emoției. Rufele fac „fleașc” și de fiece dată, Paraschiva își balansează crupa, până când mâna mi se întinde singură să-i ridice fusta udă. Văd josul pantalonilor ei de pichet roșu legat cu un șiret de gheată pe deasupra genunchiului. Paraschiva oprește fleșcăitul, și așa mărunt cum sunt, ajung ca să-i îmbrățișez o pulpă și să posed într-o secundă cureaua de carne dintre pantalonul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
rari, ai fălcii nerase. Privea cu mâna streașină peste ochii vineți și mari ca de vițel, după cele vreo două sute de găini pe care soldații batalionului se grăbiră să le înșface. „Numai sonda cu care trebuie să-mi deșert bășica udului să nu mi-o luați, că mă supăr, - încolo, nu aveți decât să radeți moșia, că nouă mii de pogoane de pământ și de pădure, tot pe locul lor vor rămâne, până când se va limpezi de partea cui revine „turta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
un priveghi. După vizita la poștă, făcu o plimbare pe faleză. În această după-amiază rece de iarnă, erau puțini oameni. Marea era departe, foarte departe, la reflux, iar soarele, În cea mai mare parte ascuns de nori, apunea peste nisipul ud și neted, peste apa aproape invizibilă. Un ponton scheletic, neobișnuit de lung, se Întindea dinspre mal către orizont, ca și cum și-ar fi propus să facă un pod peste Marea Irlandei, dar și-ar fi pierdut energia. Părea absurd ca el, Henry
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
un mic robinet de alamă la cap și apa o să curgă toată ziua și toată noaptea, o să-ți curgă prin corpul ăsta alb și frumos până la picioarele albe și frumoase, până or să ți se Înverzească, și sărmanele tale zdrențe ude și pline de noroi or să atârne din tavan, pentru ca prietenii să te recunoască; pic, pic, pic! Dar nu vei mai avea prieteni...“ Imaginea cadavrului gol al bietei fete era o transpoziție remarcabilă a nudului ca beau idéal Într-un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
niciodată coșmaruri capabile să-mi tulbure somnul. Când eram copil, când nu purtam încă șapcă roșie de gimnaziast și nu colecționam poze din cutiile de țigări, de îndată ce vara promitea din nou să fie nesfârșită, mă apucam să construiesc, picurând nisip ud, pe una din plajele situate de-a lungul golfului Danzig, turnuri de înălțimi diferite, împrejmuite de ziduri ce alcătuiau o cetate locuită de personaje de natură fantastică. Întotdeauna, marea îmi surpa construcția astfel ridicată. Tot ceea ce se ridicase cu atâta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
turnuri de înălțimi diferite, împrejmuite de ziduri ce alcătuiau o cetate locuită de personaje de natură fantastică. Întotdeauna, marea îmi surpa construcția astfel ridicată. Tot ceea ce se ridicase cu atâta fală se năruia în sine fără un sunet. Iar nisipul ud mi se scurgea din nou printre degete. Cetatea de nisip se numește o poezie lungă pe care am scris-o pe la mijlocul anilor șaizeci, așadar într-o vreme în care tatăl în vârstă de patruzeci de ani al celor trei fii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
și, dacă aveai noroc, unele de mărimea unei alune. O dată am găsit o bucată cât o nucă, în care ceva ca un miriapod le supraviețuise hitiților, egiptenilor și grecilor, Imperiului Roman și mai știu eu cui. Dar cetăți din nisip ud n-am mai ridicat. Acasă, lucrurile își urmau cursul lor determinat de economia de război. La sfârșit de săptămână, disputa cu tata se menținea, pe durata permisiei mele, în limite rezonabile: e de presupus că îmi plăcea de mine pentru că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
pe, infanteristul pe ai cărui obraji se usca spuma de ras... Printre cadavre se târau supraviețuitori - sau stăteau încremeniți ca și mine. Unii urlau, deși nu erau răniți. Cineva scâncea ca un copil mic. Eu am rămas locului, în pantalonii uzi de pișat, și mă uitam la doi pași de mine, la trupul sfârtecat al unui băiat cu care tocmai trăncănisem despre nu mai știu ce. Măruntaiele. Fața lui rotundă, care părea să se fi micșorat în clipa morții... Dar ceea ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
fi încălzit aplaudându-i. Deși la temperaturi scăzute și cu deficit de calorii, viața mergea mai departe. Iar eu, abia fugit de la căldura din subteran, de la 950 m adâncime, înghețam acum la suprafață într-un tren neîncălzit, într-un autobuz ud și rece. Toți călătorii înghețau, dar mie mi se părea că eu sufăr cel mai tare din cauza gerului atotprezent, oricât de precaut ar fi fost băiatul de la cuple încălzindu-se dinainte, oricât de bogate în calorii ar fi fost cartelele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]