5,154 matches
-
ca prin minune, îi erau neatinse de vreme. Avea o tunică roșie ca vișina putredă și era încins cu un cordon de aur, cu catarame, reprezentând un castel medieval. Părul, barba și mustățile se conservaseră foarte bine. Voievodul ne-a uimit prin statura lui impozantă: avea aproape doi metri și era foarte spătos! ― Ia uitați-vă, mă, ăsta romîn! După ce vizitarăm lăcașul cu de-amănuntul și ascultarăm toate explicațiile ghidului, ieșirăm în curte, unde, la umbra unor arbori bătrâni și a
Cișmigiu Comp by Grigore Băjenaru [Corola-publishinghouse/Imaginative/295561_a_296890]
-
ultima lui discuție cu bătrânul călugăr din munții Kyushu. „Prețuiește Întâlnirile cu oamenii”, Își repetă În minte Ștefănel. - Îmi cer iertare, Îi spuse călugărului. M-am purtat obraznic. Gândurile Îmi erau În altă parte. Această Întâlnire mă bucură. Și mă uimește. Poate e o confuzie la mijloc. - Nu e nici o confuzie, răspunse călugărul, cu același zâmbet. - Atunci... știi cum mă numesc? - Dar tu știi cum te numești? Ștefănel nu-și arătă mirarea. Dar era limpede că acest călugăr Îmbrăcat Într-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
Midhat realiză că Marele Maestru nu avea nevoie de nici un ajutor. Că n-a avut nevoie nici o clipă de ajutor. Că simpla lui ieșire, fără nici o armă, a fost un semnal pentru cei care Îl pot Înțelege. Această descoperire Îl uimi mai mult chiar decât desfășurarea luptei, care nu era deloc o luptă, fiindcă nimeni nu reușise să-l atingă. Era un adevărat masacru. Un singur om atacase și ucisese peste treizeci sau, poate, patruzeci de adversari fără a fi rănit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
fusese adunat pentru ceea ce avea să urmeze. - Care e numele tău, solule? Întrebă domnitorul, cu aceeași curiozitate, ca și cum ar fi fost vorba de un musafir sosit dintr-o țară exotică, plin de daruri și mesaje de prietenie. - Iusuf, răspunse solul, uimit de Întrebarea care nu se Încadra În nici un protocol. - Iusuf... repetă Ștefan, gânditor. Spune-mi, Iusuf, cât de mare crezi că ar fi norocul tău dacă ai părăsi această sală fiind În viață? Solul Îngălbeni. Uciderea solilor era semnul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
reparat multe lucruri... și Încă ceva... ești un arcaș desăvârșit. Îți mulțumesc că mi-ai apărat fratele până la sosirea mea. Tu și Amir... Îți sunt dator cu o viață pentru asta... Pietro nu spuse nimic, dar se vedea că e uimit. Nimeni nu mai avea demult vești despre căpitanul Oană. Făcu un semn și Apărătorii săriră În șei. În clipa următoare văzduhul se umplu de sunetul lung al cornului de zimbru. Era unul din semnalele Apărătorilor. Un semnal care nu mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
În ochii lui Ștefan, visul Îndepărtat al unirii. De nerealizat În actuala conjunctură politică a Europei. Dar, poate, realizabil cândva. 17 septembrie. Trupele lui Vlad au măturat malul Dunării, eliminând toate cuiburile de rezistență ale turcilor. Ceea ce nu mă mai uimește deja. Acest voievod are o capacitate militară absolut extraordinară. Și un efect spectaculos asupra oștenilor. Uimitor este, Însă, altceva. Fregata căpitanului Morovan a intrat În Dunărea controlată de Țara Românească, iar cei doi frați Oană au debarcat În portul Giurgiu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
trandafir, cu ceainicul la fel, și zaharnița, cit și farfurioare multe pline cu prăjituri felurite. Cu mâini grase și urâte, Lina servea cu o îndemînare neasemuită. Ceaiul, zahărul, untul, prăjiturile, toate deodată îți veneau la gură fără știre. Meșteșugul ăsta uimea pe Mini și o mulțumea. Ca toate ființele prea slabe sau prea avântate avea nevoie de a fi ocrotită. Ceaiul bunei Lina era ocrotitor. - Aprindem? întrebă Lina. Mini se uită repede la ceasul de mână și se liniști. - Abia patru
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
aprobe, dar avu deslușit o senzație de povârnire, de mers în jos, drept răspuns întrebărei despre Mika-Le. Tăcu, sigură acum că fata italianului, împotriva aparențelor, pentru a-și găsi locul ei adevărat, s-a scoborât, nu s-a urcat. Se uimi atunci iarăși de acel aparat de prevedere, ele la care luase - printr-o senzație deslușită ca și materială - această cunoaștere de scoborâre. Ideea urcărei lui Mika-Le rămânea o noțiune stearpă, primită din afară . . . Rim! Sciasmaticul Rim! Când oare va reuși
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
au aprins întîiul foc din cremene . . . Vezi, Cetatea vie în jurul nostru cum ne îmbrățișează! Eu port în mine nevoia de a mă adăposti și sentimentul obscur că Ei au zidit Cetățile, cu mintea, cu voința, cu brațul. Forța care mă uimește! ... Și viața, toată viața asta imensă care vibrează în Cetate, căreia îi simt acum pulsul aci la grumazul mîi-nei, subt brățară, bătând la un loc cu al meu ... eu port pesemne în ființa mea conștiința timpului de când ei stăpânesc viața
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
Se chema altădată Manea Brutarii, zise Mini, și bătrânul meu îmi arăta o casă misterioasă, unde zicea el că a apucat de mult o prințesă frumoasă și nebună. Nebunia e veche pe lume. Acum Mini încetă de a se mai uimi de cele petrecute, fu nerăbdătoare să le împărtășească. Episodul devenea astfel prețios, era o sămânță care putea fructifica în gândul altuia. Tăceau chiar în mintea ei orișice gânduri. Le păstra, le învăluia cu grijă, ca pe un coș cu fructe
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
știut cumva. Oboseala și înnoratul punea pe vederea ei ceva noapte și cine știe ce reminiscență insinua în ființa ei o voluptate, altcândva resimțită. Fu o clipă. Se uită mirată la Nory, care îi ședea alături. - Stă spre șosea! zise. Apoi se uimi de proporțiile uriașe ale sensibilitatei Dacă cineva ar fi vroit să le transforme în dimensiuni precise, ar fi clădit pentru fiecare ființă domuri colosale. Unde încăpea oare, acolo, în acel nedefinit al simțirei, nu numai mulțimea senzațiilor prezente, dar încă
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
liminară lichidase romanul căsniciei ei. Cu care scop? O ajutaseră, e drept, și împrejurările. Destinul își avea partea lui de fatalitate. Acum vindecarea Lenorei părea lui Mini ceva tot atât de firesc, cât de imposibilă îi părea mai deunăzi. Aceea ce o uimea era câtă anevoință, câtă trudă, cât zbucium pune o ființă ca să se poată rupe din rădăcinile pe care le-a prins, ca să poată libera existența ei din țarcul unde și-a îngrădit-o, ca să treacă de la un strat de viață
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
tale, Natură, spre sfârșiturile tale!". O aptitudine așa de pronunțată pentru eternul omenesc! Se știuse adapta încă o dată noilor modele. "Bravo, Lenora!" cum zicea Nory. Așadar, soții Hallipa divorțau! Primi foarte lesne faptul împlinit! Era totuși o veste care putea uimi. Căsnicia lor părea indisolubilă. 124 Ipoteza acelei despărțiri simple, legale, nu ți-ar fi venit în minte, nici chiar acum în urmă, când Lenora, pentru crime imponderabile, repudiase pe bărbatul ei și îl dăruise altcuiva! Chinul lor părea etern, așa cum
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
răsturnat în valul magic. Realitatea era travestită ochilor de iluzie, și iluzia îți amăgea ochii. Un rai aiurit, în care cei doi care se zăreau acolo, o altă pereche, singurii locuitori ai pământului, ai Paradisului, umblau somnambuli, ținîndu-se de mână, uimiți de idealitatea locului și simțirilor lor, neștiind dacă amețeala lor aiurește în jur 130 131 grădinile, sau, în adevăr, raiul a primit pașii lor de creaturi înamorate. Mirați de sufletele lor dumnezeiești, pe când sufletele lor iui burate își descopereau cu
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
mei, se nasc certuri, și se stîrnește gîlceavă. 4. De aceea legea este fără putere, și dreptatea nu se vede, căci cel rău biruiește pe cel neprihănit, de aceea se fac judecăți nedrepte. 5. Aruncațivă ochii printre neamuri, și priviți, uimiți-vă, și îngroziți-vă! Căci în zilele voastre voi face o lucrare, pe care n-ați crede-o dacă v-ar povesti-o cineva! 6. Iată, voi ridica pe Haldei, popor turbat și iute, care străbate întinderi mari de țări
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85093_a_85880]
-
rezultatul orgoliului de a i se duce vestea de profesor ultraexigent, sau mai ascunde și alte interese, pecuniare, de exemplu? Cu mulți ani în urmă, pe când practicam dăscălia într-un oraș din Moldova, s-a petrecut un fapt care a uimit și scandalizat întreaga urbe. Doi profesori de matematică, buni prieteni, au pus la cale o afacere murdară. Fiecare să lase cât mai mulți elevi corigenți, dintre cei ce aveau părinți cu posibilități financiare de a-i prepara, și să-i
Acorduri pe strune de suflet by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/773_a_1527]
-
soțul ei și că după slujba de duminică aveau de gând să organizeze lecții de limba engleză. În câteva luni, MSIP începu să roiască de activitate și numărul tinerilor care se convertiră, crescu. Succesul îi ridică moralul, dar o și uimi în egală măsură. De ce pentru ea fusese atât de ușor de realizat? Cu această ocazie, i se revelă un alt Andrew, un Andrew rătăcit, dezorientat, cu o spoială de convingeri. Deveni mai prudentă, se depărtă tot mai mult de el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
său? Sau despre îmbrăcămintea lui, despre manierele sale sau despre zelul cu care-și învață lecțiile? Când îl privește, Macfarlane n-o face, de fapt, cu dragoste. Bobby este o provocare. Îl privește cu apreciere. De fapt, Macfarlane este foarte uimit de felul în care studiază elevul său cărțile lui științifice. Într-o zi, aruncând o privire pe un caiet al acestuia, descoperă pe lângă declinarea substantivelor, bătăliile din Războiul Civil, informații despre eschimoși, Palearticus sau Ugrain, amerindienii de nord, turci, Paroean
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
dimineața, răspunde Bobby, surprins că i se adresase. — Ce zi afurisită! exclamă ofițerul. Cum puteți ieși fără pălărie? E foarte periculos soarele ăsta. Aveți grijă. Bobby vrea să spună ceva, dar bărbatul a pornit-o deja pe drum, fluierând. Este uimit. Pe ce ton ciudat i se adresase! Ca de la bărbat la bărbat. Nici o distanță. Nici o rezervă. Pălărie? Abia atunci realizează. Omul l-a considerat englez. Doi englezi discutând despre vreme. După o oră, Bobby intră în Laidlaws și-și cumpără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
pe drumul dintre farfurie și gură. Bobby, care nu s-a gândit că ar putea să apară o astfel de întrebare, îi răspunse fără a se gândi: — De la Londra. — O, din ce zonă? — Din... din estul orașului. — East End? mă uimești. De unde? — De unde? — Da, de unde? Bobby a auzit de East End. Este opusul lui West End. Dar nu cunoaște nici o denumire din East End. — Brighton, spune el cu jumătate de gură. Răspunsul este greșit. Cele două femei, îl privesc intrigate. Am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
și într-un cadru chiar mai formal, atâta timp cât bătrânul zgârie-brânză Readymoney își ține promisiunea să-i finanțeze spectacolul muzical. Pe drumul spre toaletă, este surprinsă să vadă un bărbat foarte tânăr, care se înclină în fața ei, dar nu este prea uimită de salutul lui în sine, ci de teatralitate. De parcă ar râde de ea. Când iese, el se apleacă din nou. Incredibil! Firesc, ea îl ignoră complet. Este evident că felul ei de a-și afișa disprețul mai trebuie studiat încă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
îi urmăresc cum trec, Bobby încearcă să pară relaxat, ca la plimbare, iar Bridgeman duce deliberat un picior în fața celuilalt. Doi puști englezi îndrăzneți ieșiți la plimbare. Pentru femei adevărate îl poate duce doar la Goa House. Maria Francesca este uimită să-i vadă și-i aruncă nervoasă o privire piezișă lui Bobby, când Bridgeman urcă cu greutate pe scară și intră pe ușă. Nu sunt alți clienți, așa că toate femeile sunt în salon, beau ceai și ronțăie dulciuri cu nucă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
cel de la venire. Gertler este atât de beat, încât i se clatină capul înclinându-i-se peste volan. În fiecare clipă, evită câte un accdent - o căruță ce transportă lapte, un taxi care întoarce, abia îl evită. Jonathan este chiar uimit că reușesc să iasă din oraș. — Toți mă urăsc de moarte, zice Gertler, pe undeva prin Essex, unde sfârșesc intrând într-un copac. Jonathan are senzația că a leșinat câteva secunde sau un minut, dar când deschide ochii, Gertler vorbește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
lor confirmă că au fost aduși aici din Fotseland, ca să facă muncă obligatorie. Etnografii îi chestionează o vreme, deși aceștia abia le răspund la întrebările obișnuite despre numele lor și clanul căruia îi aparțin. Maistrul, un Yoruba de pe coastă, este uimit că există cineva care vrea să se ducă în ținutul Fotse. — Arătați-le puștile, îi sfătuiește. Au respect pentru ele. Profesorul îi spune să nu fie ridicol, Fotse sunt oameni pașnici și-l vor primi cu bucurie, pentru că este considerat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
lumina unui fulger, chipul de odinioară al bunicii mele. Mai mult, Ioana avea același mers ca al ei, iar mâinile subțiri cu degete lungi țineau cu aceeași grație paharul. Dar, dincolo de tainele vizibile ale descendenței, din prima seară ne-au uimit pe amândouă bucuria regăsirii, firescul cu care ne adresam una alteia, efervescența comunicării. Deși era foarte răgușită, având de mai demult o dificultate accentuată la una din coardele vocale, în ciuda tuturor restricțiilor impuse de ortofonistă, Ioana vorbea cu o fervoare
Ioana Celibidache : o mătuşă de poveste by Monica Pillat () [Corola-publishinghouse/Imaginative/585_a_978]