5,157 matches
-
își pierde mințile și ar fi bine să te grăbești. Nu pot să respir. Cel mai groaznic coșmar al meu a venit să pună stăpânire pe mine. Sunt prinsă într-o poveste clasică din Orașul Interzis. Decorul se numește Grădina Uitată. Personajele sunt concubinele imperiale fără membre. Ele mă vizitează în vise și nu vor să mă părăsească dimineața. Nu văd nici un prilej să dau înapoi ceasul lui Mao. Mă duc să culeg mere pe Dealul Cărbunelui, îi zice Jiang Ching
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
și scrie cu sânge: Tovarășa Jiang Ching - președinte, sau creierii mei să picteze Marele Zid Chinezesc. E un moment măreț din viața mea. 5 octombrie, în Sala Portului Pescarilor. Marea înflăcărare demonstrată de mari actori. Magia unei scene. Realitatea e uitată. Printre lacrimile-mi fierbinți, îl zăresc pe Chun-qiao și discipolul său intrând în sală. Ei pun capăt petrecerii cu un mesaj urgent - dușmanii mei și-au început acțiunea. În ciuda panicii lui Chun-qiao, zăbovesc pentru a-mi lua la revedere personal
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
face asta. Cu toate acestea, e mult prea târziu pentru ca ei să le mai recupereze pe cele care au fost deja expediate cu vaporul. Coșuri întregi de păpuși, cu semnătura ei. În afara Chinei, prin lume. Oare unde vor ancora? În uitata cutie pentru jucării a vreunui copil? Sau într-o vitrină? A sosit vremea ca scena să se golească. Țineți minte, veți da întotdeauna de mine în cărțile despre China. Să nu fiți mirați că-mi veți vedea numele întinat. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
de piele din cuier, geantă cu colocviul național de tehnologie a informației, cheia în ușè, din exterior, primul contact cu aerul destul de rece de afarè, constatând în grabè cè frunzele îngèlbenite se mai țin încè în copaci, poartă de fier, uitatul în susul strèzii și, doamne-dumnezeule, ce înfiorètoare poate fi o dimineațè în care ai rèmas în urmè cu propria ta viațè, nici nu îndrèznesc sè mè gândesc ce s-ar întâmpla dacè cei de la radio ar schimba complet programul de dimineațè
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2309_a_3634]
-
desprindè de pe sufletul meu, dezgolindu-l și, desprinzându-se de mine, se prèbușesc într-un vuiet asurzitor, Oare de ce cuvintele lui Ilarie, deși nu au o legèturè directè cu mine însumi, m-au tulburat în asemenea mèsurè? Dintr-un compartiment uitat și izolat al sufletului meu, covorul colorat al copilèriei mele îmi rèsare, din nou, cu claritate în minte?! Ce s-a întamplat oare cu adevèrat acolo? Ilarie mânuind mouse-ul, fècând sè aparè pe ecran The Core Message of Medjugorje, eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2309_a_3634]
-
știai, imperios și ferm, apoi, a doua oarè, încèrcat de o tristețe melancolicè, stârnește în sufletul meu o tulburare adâncè, Cu mine vorbește bețivul! Lui Matei i se adreseazè cuvintele lui incomprehensibile! Mie a venit el sè-mi aminteascè de cuvintele uitate ale nebunei din tren, Știai! Bagè-l dincolo! dè plictisit din mânè plutonierul major, cei doi subalterni executându-se prompți, îl apucè de braț pe turbulent că sè-l scoatè afarè, cetèțeanul, temperându-se, a devenit subit extrem de docil, incepand sè mormèie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2309_a_3634]
-
vie a tradițiilor. Se simțea parte din urzeala acelui covor, purtat prin pustiuri, prin lanuri cu maci scuturați, prin munți golași, adăpostit, la apusul soarelui, în cortul de o noapte al păstorilor, ascultând susurul poveștilor despre piramidele îngropate, de mult uitate ale Armeniei. Dante Negro stătea de ceva vreme rezemat de ușa atelierului cu brațele încrucișate, interesat dintr-odată de aspectul prințului. Schimbat în bine, chiar în foarte bine. Costumul tradițional armean îi dădea un plus de suplețe și de fermitate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
acceptă Dante Negro și zâmbi într-un fel care atrase atenția interlocutorului. Mai văzuse cândva acel zâmbet, dar pe buzele unei femei. Pictorul plecă și prințul nu încercă să-l rețină. Scrisoarea rămăsese pe măsuță. O uitase sau o făcuse uitată? Într-o clipă, Manuc prefiră toate chipurile Marioritzei. Sub beteala porții de la casa domniței Ecaterina, stând acolo, sub ninsoare, pe jumătate ireală, dar atât de vie... Buzele ei brusc întredeschise și mirarea din privirea fixată asupra despicăturii, după ce pantalonul lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
de tristețe surprinsă la serata lui Nicolae când rămăseseră amândoi în dreptul unei ferestre, sub privirile soției sale... Imaginea întrezărită prin aburii băii, în casa pictorului, imagine care îl aruncase în trecut, în miezul unei vechi pasiuni, reamintindu-i senzații aproape uitate... Râsul acelei femei... Același râs, recunoscut imediat în restaurantul hanului... Marioritza lua masa împreună cu Nicolae și Stimo. Se ridicase de la masa lui, se îndreptase spre separeul lor, străbătuse acel spațiu ca un tunel cu două capete: el și ea. Nimeni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
În stânga; drept În față, a lui Simion Cristea și, În dreapta, pe sfert acoperită de cornul școlii, gospodăria lui Moș Andrei. Simion Cristea aleargă de colo-colo, prin ogradă, mai Împiedecându-se de un copil (are, are!), mai poticnindu-se În vreo unealtă uitată - și tot Împunge cerul cu o butelcă de vin. Răcnește ca la crâșmă (n-avem așa ceva În Mana, dar dacă am avea, așa ar; am auzit eu): - Da viniț’ s’ cinstim, măi!! Mai repede, mai repede - să cinstim venirea. A
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
interesată de lucruri mult mai arzătoare - de pildă, când Dumnezeu o să termin facultatea ceea, ca să am, În sfârșit, o diplomă, deci o situație - dă-o-ncolo, de treabă: la peste treizeci și cinci de ani - și fără situație... - Lasă-mi vârsta - mea, uitată - acum vorbim despre... - Șșșșt!, mă Întrerupe mama, cu degetul la gură. Să n-audă careva... - mă roagă cu toți ochii: numai ochii i-au rămas neatinși. - Cine să ne audă? Vecina ta, prințesa... Fanariotidis? - Șșșșt! N-o cheamă așa, o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
-a-nțeles? Cum să nu se Înțeleagă dacă explică Învățătoarea și (Încă) directoarea școlii? Între o ieșire din și o intrare În - curte, casă, școală - tata Îi aduce mamei aminte: - Să nu uiți să iei... - și spune lucrul de ne-uitat. - Cum să uit? Chiar așa: cum să uite, mama? Păi mama e mama mea, domnule. Mama poate să lase un lucru - să ne aștepte - dar să uite să-l ia? Nu se află. Mama are ținere de minte (domnule). Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
ajungeau până la Sampath, a cărui minte înnebunită nu ar fi reușit să le înțeleagă semnificația nici măcar dacă i-ar fi fost spuse direct. Cât de mult ura să fie întrerupt când intenționa să facă ceva atât de interesant ca demult uitatul conținut al cutiei sale de tinichea. „Alcool“, „Maimuța de la Cinema“, „arme“, „interzicerea“, „să sperie“, „să nu se mai întoarcă niciodată“, „siguranța onorabilei dumneavoastră persoane“... Picături de salivă zburau din guri contorsionate în expresii urâte. Cu cât făceau mai multă zarvă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2297_a_3622]
-
vorbea la fel, numai că, din toate celelalte puncte de vedere, de la accident, devenise un cu totul alt om. Promisiunile pe care i le făcuse în spital fuseseră adevărate, spre deosebire de multe altele, care fuseseră rostite în momente de restriște, dar uitate rapid. Înainte de accident, lui Nick nici nu i-ar fi trecut prin minte ca el să fie cel care, sâmbăta, să se scoale mai devreme și să pregătească micul dejun, iar ea să fie cea care să mai lenevească în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
ce-și dorise, de atât de mult timp, devenise, în sfârșit, realitate. Caitlin nu dispăruse din viața lui Nick, făcuse doar un pas înapoi, devenind o persoană din trecut. O persoană iubită, o persoană care nu avea să fie niciodată uitată, dar o persoană care nu avea să se mai întoarcă la ei și care nu mai avea o influență atât de copleșitoare asupra existenței lor cotidiene. Eu am s-o iubesc mereu și întotdeauna o să-mi doresc să-i mențin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
militarii francezi și se duseseră, de asemenea, zilele de jafuri, lupte și moarte când alergau ca vântul pe întinderile de pământ, mândri de porecla lor de „bandiți ai deșertului“ și „stăpâni“ ai nisipurilor Saharei din sudul Atlasului până la malurile Ciadului. Uitate fuseseră și războaiele fratricide și incursiunile despre care bătrânii păstrau amintiri atât de plăcute și îndepărtate, și aceia erau anii amurgului rasei imohag, fiindcă unii dintre cei mai viteji războinici ai săi conduceau camioane pentru câte un patron „francez“, făceau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
redutabilă mașină de război, care nu se aseamănă prin nimic cu tot ce cunoscuse omenirea până atunci: ordinul Asasinilor. XVII Alamut. O fortăreață pe o stâncă, la o mie opt sute de metri altitudine, un peisaj cu munți golași, cu lacuri uitate, cu povârnișuri abrupte, cu defileuri strâmte. Cea mai numeroasă armată n-ar putea să ajungă acolo decât om cu om. Cele mai puternice catapulte n-ar putea să-i atingă zidurile. Între munți domnește Șah Rud, poreclit „râul nebun”, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
din epocă nu se Înșeală asupra acestui aspect. Vorbind de trupele imperiale, ele spun, de acum Înainte, „armatele lui Terken Hatun”. Vorbind despre Isfahan, ele precizează că aceasta este capitala lui Hatun. În privința numelui sultanului-copil, el avea să fie aproape uitat, nu va fi amintit decât ca „fiu al Chinezoaicei”. Împotriva sultanei se ridică, totuși, ofițerii din Nizamiya. Pe lista lor de condamnați, Terken Hatun se află pe cea de-a doua poziție, imediat după Malik Șah. Fiului celui mai mare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
la nevoie, decât o inconștiență vinovată, o lipsă de tact, un dram de prost-gust. Adevărata sa greșeală, din moment ce-i slujea țarului drept cal troian, a fost aceea de a nu fi Înțeles că, pentru o vreme, trebuia să se facă uitat. Mulțimi furioase s-au strâns În jurul imaginii răspândite, au urmat câteva incidente, bazarul și-a Închis porțile. S-a cerut mai Întâi plecarea lui Naus, apoi a Întregului guvern. Au fost Împărțite manifeste care cereau să fie instituit un parlament
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
episodic, avusesem, mai presus de orice, un prieten, un compatriot eroic, n-aveam intenția să mă Înfășor În amintirea lui spre a obține respect și privilegii. Ca să fac o mărturisire completă, simțeam nevoia acută să mă ascund, să mă fac uitat, să nu mai frecventez politicienii, membrii diverselor cluburi și diplomații. Singura persoană pe care o vedeam În fiecare zi și cu o plăcere care nu se dezmințea niciodată era Șirin. O convinsesem să se instaleze Într-una din numeroasele ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
ce ar putea fi. Ce anume te doare, întreb eu, iar el șoptește, totul, totul mă doare, chiar și când respir mă doare, iar mâna îmi alunecă pe fața lui, trăsăturile i se conturează delicat în întuneric, cu frumusețea lor uitată, iar mângâierea monotonă mă calmează și aproape că mă adoarme, ochii mi se închid lasciv, de plăcere, de multă vreme nu ne-am mai petrecut diminețile întinși în pat, poate vom rămâne așa toată ziua, îl voi ascunde aici ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
cu situația, vor ședea cu o resemnare amară la căpătâiul celor dragi, în diverse departamente ale spitalului, amintindu-și numai din când în când de uimirea lor pentru scurte momente, ca de niște fragmente încețoșate, dintr-o copilărie de mult uitată, fără sens, aproape, fără a mai ține minte motivul pentru care le-ar fi fost atât de dragi. În timp ce mă aflu departe de el, departe de picioarele lui paralizate, departe de ochii lui închiși, care m-au tot văzut de când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
hotărârea judecătorească, însă nici un tribunal nu i-a dat curs și nici copilul înapoi, și atunci a încercat să se sinucidă, însă nici asta nu-i reușise, iar acum, iat-o aici, după o nouă tentativă, torturându-mă, blestemele sale uitate prind din nou viață. Iar plângi, mă scrutează Udi cu un ochi plin de ostilitate, dar mie nu îmi pasă, ți-o amintești pe Gheula, cea căreia i-am luat copilul cu forța, tocmai au adus-o la camera de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
nu mai aștept nimic, doar frica îmi mai pune în mișcare sângele din când în când, ce se va întâmpla dacă mă concediază, ce se va întâmpla cu Noga, dacă pățește ceva? Încet-încet, aproape fără să îmi dau seama, speranțele uitate că până la urmă se va face bine încep să se transforme în fantezii despre moartea lui, mă trezesc dimineața devreme și rămân în fața ușii sale închise, îmi imaginez trupul său înfometat, împietrit asemenea unui animal împăiat, strălucind în luminile raiului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
i-ar fi luat locul și bătrâna aceasta osoasă, cu fața lată, gălbejită, nu știe absolut nimic despre femeia aceea tânără care mi-a distrus viața, iar acum ar fi un păcat să o mai deranjez cu zvonuri de mult uitate. Trec din nou prin fața dormitorului lor, încerc să trag cu ochiul printre obloanele trase, dau la o parte perdeaua cu flori de hibiscus leșinate de căldură, simt nevoia să trag de obloanele din lemn până când își vor deschide gurile pârjolite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]