3,613 matches
-
este, pentru o clipă, în mintea obosită a lui Prospero, o paradigmă a înseși irealității lumii. Vorbind cu Ferdinand, tocmai după feeria mitologică: „Te-nseninează acum, / Serbarea noastră s-a sfârșit. Actorii, / Ți-am spus, au fost, toți, duhuri, și-n văzduh / S-au destrămat cu toții. Și întocmai / Ca funigeii viziunii, turnuri / Cu turlele în nori, palate mândre, / Solemne temple, chiar întreg pământul / Cu tot ce-a moștenit, se vor topi / Ca și alaiul umbrelor acestea / Și-n urma lor nu vor
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãþii by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2881]
-
aceea, poate atras de vraja ei, de lumea ei de duhuri slobode și jucăușe (ostrovului i se dusese poate, prin zvonuri ale lumilor prin lumi, o anumită faimă), ori ajunsese acolo doar printr o-ntâmplare a marilor lui zboruri prin văzduhuri, peste pământuri și mări. Nu are nici o importanță că numele lui e atestat în Vechiul Testament, cu sensul de „leu al lui Dumnezeu“. La Shakespeare, asocierea cu aerul este limpede, așa cum atestă și textele magice; iar -el, nume al Domnului, apare
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãþii by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2881]
-
sensul de „leu al lui Dumnezeu“. La Shakespeare, asocierea cu aerul este limpede, așa cum atestă și textele magice; iar -el, nume al Domnului, apare, printre multe altele, și în numele arhanghelilor. E așadar, înainte de toate, un spirit al aerului și al văzduhului. Și vine de acolo de unde există prin esența lui, dintr-un spațiu fără țărmuriri și fără opreliști, acela al libertății în sine, până la constituentele sale de capriciu și de joc, și de răsfăț în sine și de sine. Imanentă naturii
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãþii by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2881]
-
ntorci apoi, copile, -ntr-ale tale (to the elements) -/ Ești liber - mergi cu bine!“ Sunt, acestea din urmă, aproape ultimele vorbe ale piesei. Ziua acțiunii ei și a deznodământului este totodată ziua întoarcerii lui Ariel în lumea lui de spații și văzduhuri fără țărm. Să nu se creadă însă că relația dintre Prospero și Ariel se mărginește la atât. Spiritul nu se arată doar cârtitor și nărăvaș, ci și foarte ascultător. E drept că se știa supus unei puteri constrângătoare și că
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãþii by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2881]
-
Este ceea ce Ariel îndeplinește cu un brio extraordinar, de care, cum s-a văzut, era atât de mândru. La prima vedere, s-ar putea crede că spiritul a pus în slujba lui toate elementele: apele mării, vânturile, norii cu întreg văzduhul, cu vuietele, fulgerele și trăsnetele lui, însuși focul ca pârjol de flăcări. În realitate, totul fusese o înscenare foarte bine calculată și executată, iar pirotehnia o asigurase însuși polimetamorficul duh. A rămas atât de încântat și exaltat de ce făcuse, încât
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãþii by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2881]
-
de deplasare aeriană care folosesc curenții (ascensionali, descensionali) de aer: balonul și planorul. Deltaplanul și parapanta apar mai tîrziu. Secolul XX este secolul mașinilor care nu mai folosesc propulsia umană, ci propulsia mecanică pentru deplasare la suprafață (automobilul) sau prin văzduh (dirijabilul și avionul). În secolele XIX și XX se perfecționează mijloacele de deplasare terestră sau maritimă care folosesc puterea aburului, a curentului electric sau sînt acționate moto-electric: trenurile de suprafață (cu aburi, electrice sau Diesel-electrice, precum și tramvaiele)***, ca și de
Istoria civilizației britanice by ADRIAN NICOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/1104_a_2612]
-
Despre făptuire, contemplație și preoție, în Filocalia, volumul 4, edițiaa II-a, Harisma, București, 1994, p. 290. footnote>, îl leapădă „fără în-tristare, îndreptându-se cu pace spre îngerul luminos și vesel carevine din înălțime și, străbătând fără piedică împreună cu acela văzduhul, nevătămat câtuși de puțin de duhurile răutății, ci suindu-secu bucurie și cu îndrăzneală și graiuri de mulțumire, până va ajungesă se poată închina Făcătorul și de acolo să primească hotărârea de-ase rândui cu cei asemeni și de aceeași măsură în
CREDINŢA ŞI MĂRTURISIREA EI by Petre SEMEN ,Liviu PETCU () [Corola-publishinghouse/Science/128_a_428]
-
între ei, care și cum să-l prindă,după dezlipirea de trup, și să îl arunce în chinurile iadului. Atât demare va fi răutatea lor, încât vor căuta să descopere, atât în stările din pragul morții, cât și prin vămile văzduhului, păcatele vechi aleomului, chiar dacă s-a mărturisit și s-a căit pentru ele. Credința și convingerea spiritualității ortodoxe este că, dacăpână în clipa morții sufletul a avut de înfruntat, pe lângă durerea șisuferința tovarășului său - trupul, în baza unității de ființă
CREDINŢA ŞI MĂRTURISIREA EI by Petre SEMEN ,Liviu PETCU () [Corola-publishinghouse/Science/128_a_428]
-
fost modele de viață, ale sfinților ocrotitori ai familiei, căsniciei, bisericii, provinciei și neamului său. De-a stânga sa stă legiune de demoni, fiecare din ei specializatîntr-un păcat sau o patimă, amenințând și speriind sufletul că îl vorprinde în vămile văzduhului. Viața sufletului, inaugurată de actul morții fizice Lumea pe care o inaugurează moartea este una la fel de reală,poate mult mai reală decât ne imaginăm noi și, poate, chiar și decâtcea pe care trăim în trup, pentru că este una spirituală, or
CREDINŢA ŞI MĂRTURISIREA EI by Petre SEMEN ,Liviu PETCU () [Corola-publishinghouse/Science/128_a_428]
-
lasă în urmă. O teologumenă din veacurile primare ale Bisericii învață că, dupăpogorârea în mormânt a trupului și pecetluirea gropii în numeleDomnului Iisus Hristos cu semnul Sfintei Cruci, sufletul încearcăîntre ziua a treia și a noua, să treacă prin vămile văzduhului. Fie-care dintre acestea are ca vameș un diavol care va încerca să acuze sufletul pentru păcatul respectiv, de câte ori l-a săvârșit, în care circumstanțe, însă toată această răutate va fi spulberată dacă sufletulse va fi mărturisit și se va fi
CREDINŢA ŞI MĂRTURISIREA EI by Petre SEMEN ,Liviu PETCU () [Corola-publishinghouse/Science/128_a_428]
-
mare este.La vederea chinurilor iadului, sufletele se vor cutremura, mân-gâindu-se însă cu speranța că, după judecata particulară, vor aveaparte de bucuria și odihna raiului. Potrivit teologiei dogmatice ortodoxe, atât acest itinerariu al sufletului, cât și trecerea lui prin vămile văzduhului fac parte din judecata particulară, în care se cercetează și se decide soarta sufletuluipână la Judecată universală<footnote Seraphim Rose, Sufletul după moarte. Experiențele „post mortem” contempo rane, în lumina învățăturii ortodoxe cu privire la viața de apoi, traducere din limbaengleză de
CREDINŢA ŞI MĂRTURISIREA EI by Petre SEMEN ,Liviu PETCU () [Corola-publishinghouse/Science/128_a_428]
-
Aceeași remarcă se poate face și cu privire la criteriul fonetic (adică cel referitor la forma cuvântului), fiindcă el funcționează numai într-un număr redus de cazuri. Astfel, păstrarea sunetului h la finala unui cuvânt de origine slavă, ca în duh sau văzduh, este dovada că avem a face cu un termen slavon, deoarece în cuvintele transmise pe cale populară h final a devenit f: năduf, praf, vârf, puf, zăduf. Tot datorită unor modificări ale formei cuvintelor știm că (a) săvârși și sobor sunt
101 cuvinte moştenite, împrumutate şi create by Marius Sala () [Corola-publishinghouse/Science/1361_a_2705]
-
cea mai nestimată, ciripiturile ei argintii și călduroase, aprinse, fierbinți. Când luna măreață și plină, fără cea mai mică știrbitură, fără nici cea mai mică urmă de dinte a vârcolacului, se ridică strălucitoare deasupra vârfurilor pomilor mirositori, de departe, tot văzduhul fără margini închipuite al lui Dumnezeu, albastru și străveziu de parcă-i cleștarul mai curat ca apa limpede, și valea întreagă adâncită într-o tăcere vrăjită și prispa pe care ședeau mama Ilinca cu copila ei Smărăndița se umplură de o
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
se potoli, ploaia a stat și a ieșit soarele; și, sus pe deal s-a înseninat un colț de cer. În fața ochilor, ca un miracol, curcubeul lucea deasupra norilor, care încet-încet se ștergeau... Acolo, cântecul ciocârliei care se înălța în văzduh curat, îi dezmierda auzul într-un chip îmbucurător; toată viața aceea proaspătă, care plutea în jur, o simțea pană în adâncul inimii, mângâindu-i parcă, toate fibrele trupului. Privea și plângea cu singurul său ochi, adânc și cenușiu, plângea și
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
bătrânului, moșierul în blană de lup, rămase o clipă descumpănit; și, amintindu-și de strămoșul nostru, al dacilor, zeul-lup, răspunse fără șovăire... -Zalmoxis, măi Fanachi... Zalmoxis!.. din moși-strămoși! Exclamă boierul dintr-o răsuflare. Cuvântul Zalmoxis se revărsă peste ei, umplând văzduhul, ca și cum cerul, pădurea... totul l-ar fi rostit ca pe o sentință, atât era de grav și de sonor, trist și puternic totodată... Amândoi simțindu-se pătrunși de puterea lui. Deodată, ochii i se umplură de lacrimi, și murmură ca
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
zile și două nopți, neostenită, o îndeamnă pe tânăra femeie..., „haidi, fata mami‟, ...înc‟ olecuță, înc‟ olecuță“. Într-un răgaz dintre îndemnuri, privea prin ochiul de geam, la urgia de afară, care parcă din nou se întețea. Viscolul zgâlțîia acoperișul... văzduhul gemea în depărtare. În răstimpuri, pe pale de vânt, se auzeau urlete de lupi flămânzi, înmulțite de ecoul văilor... Era înfricoșător, lugubru, ăuitul lor. O rafală năvali peste ceardac și zgudui ușa de la tindă, din țâțâni, trântind-o de perete
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
cu o voință nebănuită, lupta pentru viață. Un junghi îi împunse ascuțit pântecele, făcând să i se clătine mintea de durere. Se zvârcolea în chinuri, ca o râmă strivită la un capăt. Afară, crivățul urla ca o fiară, în frământările văzduhului, ca la început de lume... Din înălțimi, din băierile rupte ale cerului, se revărsa potopul. Chinurile bietei femei nu mai sfârșeau. Gemea, gâfâia din răsputeri, într-un lac de sudoare. Lângă opaiț, lumânarea de la Sf. Înviere, arde necontenit, tremurând la
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
lumină străbat de afară, timid, prin ochiul de geam. Opaițul arde cu flacăra dreaptă și liniștită. Anton își netezea tânara nevastă, pe creștet, cu palmele lui mari, neînvățate cu dezmierdări, plângând încet. Afară, pe lizieră, urletele lupilor, învălmășite cu frământările văzduhului, nu mai conteneau. Când Anton se uită spre fereastră, capul lupului era tot acolo. Se ridică, și, în camașă și cu capul gol, se repezi cu pușca, afară, în ceardac. Lupul, mare aproape cât un vițel, sări peste ceardac fără
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
adânc, la sfârșitul slujbei Sf. Liturghii a Bobotezei. Schimnicii se închinau și se împărtășeau cu Sf. Cuminecătură. Bătrâna moașă, ca o umbră se strecură, cu o lumânare aprinsă, și i-o puse în mâinile încrucișate pe piept. ...Din senin, în văzduh se descătușă o vijelie... o dezlănțuire de stihii, cum nu s-a mai văzut. Anton închise ochii strâns... strâns până la durere, scrâșnind din măsele să crape, înnăbușindu-și cu pumnii în piept un geamăt. Când deschise ochii, moarta avea pleoapele coborâte
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
Toma, tătâne-tu! Bătrânul Toma stătea în ceardac, rezemat de dereg șî aștepta.. Anton își mai aruncă o dată privirea pe „Ordinul de chemare“, și, parcă, abia acum îi pătrunse înțelesul... Ograda, casa, pământul... pădurea... se porniră să se legene, iar văzduhul limpede ca lacrima, deodată se mohorî. Bătrânul poștaș se îndepărta cu căluțul lui în trap spre pădure, pe drumul Șuletei... Când Anton se dezmetici, îi răspunse murmurând... - Mergi sănătos, moș Bălăuță!.. dar poștașul era departe. - Ci scrie, măi, Antoani în
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
în Dumnezeu, până în noaptea aceea blândă și caldă de iulie, cum rar s-au văzut până atunci, când a sunat mobilizarea. Clopotele de la Schitul din deal, și de la bisericile din satele apropiate, începură să se audă, ca o tânguire, umplând văzduhul de o chemare tristă... A urmat o noapte senină... dar, ce noapte!... se vesteau între ele, trezindu-se ca din coșmar, ca o înțelegere pentru o primejdie mare. Stelele sclipeau pe cerul nemărginit, ca tot atâtea făclii, ca la o
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
din coșmar, ca o înțelegere pentru o primejdie mare. Stelele sclipeau pe cerul nemărginit, ca tot atâtea făclii, ca la o înmormântare infinită... și, neînțeleasă... La primul cântat al cocoșilor, clopotarii au revenit cu dangăt jalnic de chemare. Era mobilizarea... Văzduhul era un vaiet și o năucire de clopote... de clopote de mort, de clopote de groază. De când mintea omului era minte se știa că numai o amenințare rea, ridica așa lume în picioare, făcând-o să se sbată cu clopote
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
noapte, pe cer, care cu un țipăt ascuțit trecu pe deasupra ca un fulger negru. Și greierul de sub tufa de liliac tăcu pentru o clipă. Apoi, pădurarul continuă. ...Ecoul îndemnului său, „după mine, copiii mei“ a mai fluturat o vreme în văzduh și s-a stins în vale. Buza de jos începu să-i tremure a plâns, mai trase o țigară, sucită cu foiță subțire, pe limbă și buză. Tot atunci, la primul asalt, a fost doborât și dom‟ maior Șonțu, comandantul
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
lanț, nu mai știam dacă trăiesc, dorm ori visez... dar, nu aveam de ales și m-am hotărât... ...Când am pornit într-acolo, era într-o după amiază caldă de toamnă, pe la mijlocul lui septembrie, cântecul ciocârliilor care se înălța în văzduh îmi dezmierda auzul într-un chip fermecător; toată viața aceea proaspătă care plutea în jurul meu, o simțeam până în adâncul inimii mele mângâindu-mi parcă toate fibrele trupului meu. Soarele asfinți curând și înserarea căzu tristă și în grabă, parcă era
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
aer... domnea totuși o tăcere adâncă și apăsătoare, care începu să mă strângă din toate părțile... Fumegarea amurgului s-a împânzit într-aceeași liniște neclintită de nici o adiere. După aceea s-a înnoptat și s-au aprins stelele într-un văzduh fără nouri. Până la răsăritul lunii mai era preț de un ceas. Înaintea mea se înălța, ca un munte întunecat și amenințător, dealul Movila Roșie. Am închis ochii pentru o clipă... Când i-am deschis, în fața mea se îndesea un întuneric
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]