KorAP: Find »[drukola/base=verde & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...116 117 118 ...1727 >

43,157 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364

și șampon și alte lucruri pe care s-ar putea să le placă fetițelor să le aibă. Acasă nu avea decât săpun carbolic, iar ea merita ceva mai bun de-atâta. Domnul J.L.B. Matekoni își scoase din garaj vechea camionetă verde, care în spate avea destul loc pentru scaunul cu rotile. Când ajunse acasă, îi găsi pe copii stând pe verandă. Băiatul găsise un băț de care, dintr-un motiv sau altul, legase o sfoară, iar fetița croșeta un capac pentru

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312

fără o urmă de regret. Pe urmă, cu brațele larg deschise, ca o stăncuță în care-ai vârât câțiva electrozi să-i testezi reflexele condiționate, vine în centrul cămăruței și-al atenției. - Iată-mă, răsărind printre voi, cavaleri ai pocalului verde, prinți neștiuți la masa de umbre, sunt a voastră până se stinge dorința din carne, până sună ceasul din urmă, cade răceala și glasul cel stins nu mai știe să spună, târfa dansează pe spumă... și scutură dintr-un șal

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
durează floarea, trebuie să fii acolo, s-o pândești, s-o auzi cum mișcă... Știi că floarea tremură și cântă când se deschide? Ai gustat vreodată din rădăcina arborelui-om? E acră, acră-amăruie ca agurida... Eu am găsit leacul... umbrela verde-a seflerei, aphelandra zebrată, trompete roșii de maurandia, degete de anthurium...” A fost și-un cimitir, îmi spunea Ioan, dar într-o noapte au intrat cu buldozerele peste morminte, au curățat locul și au turnat în câteva zile fundațiile. Era

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
io și ministerul să dea... ceva, dacă nu înzecit. Să-mi ții și mie un loc pe-aproape, pentru că nu se știe... - Cine știe care-i soarta omulu’... mă ajunge din urmă un comentariu de Evanghelie. - Mișcă, vită! Nu vezi că-i verde? Dormi? Asta e, mă apucase reflecția în mijlocul drumului. O femeie se apără cu plasa de cartofi de o creatură zburlită. Nu sunt cavaler, nu intervin. Nici alții, cartofii se rostogolesc pe trotuar și în stradă. Liceenii din stație exersează pase

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
care-a făcut-o dormind pe dicționare și mâncând covrigi vreo câteva luni. Nu mi-au ieșit din povestea asta culturală, din realizarea de excepție, nici banii de țigări. - Sta-le-ar în gât realizarea... - O să le duc un praz verde, cu urările cuvenite. - N-aș putea sta la tine, măcar pentru vreo săptămână? Aici s-a oprit apa și trebuie să merg pe la crâșmele din vale să mă spăl și la budă. - N-am cum... Carina... - Face crize? - Da, crede

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
nici un chichirez... - Și i-au persecutat? A făcut vreunul pușcărie? - Ei, Caransebeș... N-au făcut nimica... Da’ așa dă bine: în sufletul lor s-au opus întotdeauna, acolo erau frământările. N-au ieșit o dată la muncă patriotică, la tăiat gardurile verzi și la ridicat gunoaiele, în ograda lor și cu perdelele trase s-au simțit liberi. Întotdeauna. Au bocit când cu Cehoslovacia și tancurile rușilor, au suferit alături de polonezii de la Gdansk, au ascultat în pivniță la radioul Gloria, după ce i-au

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
și ceva sculău sau cum i-o fi mai spunând atunci. Resemnează-te. - Știi ce, nu mă mai lua în tărbacă! - Ba bine că nu! Fii atent, Voievoade, după ce-o mierlesc și robul meu o să se ducă la iarbă verde, unde nu-i durere și nici suferință și nici întristare și nici nu te toacă nimeni, să nu vă mănânce să scrieți ceva despre mine sau să mă evocați pe la televiziuni, că jur că mă-ntorc, vă bântui în fiecare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
și carpetă pe perete, deasupra patului, cu o femeie aproape dezbrăcată, între niște flori mari, cu un câine flocos la picioare. N-am mai văzut niciodată o femeie așa. Sunt și niște coarne de cerb, el e vânător, are costum verde cu petlițe și cizme și pușcă în husă, ne-a dat și nouă odată o pasăre, un fazan i-a zis, mai mică decât o găină și cu pene cenușii și albastre, greu de penit, tot mai rămân tuleie. L-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
poate ar fi reușit să producă întotdeauna o mână mai lungă și alta mai scurtă la același personaj, poate stânga ar fi avut la el șapte degete. Și dacă i-ar fi pictat pe toți șpanchii, cocoșați și cu urechi verzi, cu nasul în mijlocul burții? Chiar dacă ar fi amestecat total aiurea culorile? Cine știe dacă n-ar fi creat un stil. Până la urmă, aș fi preferat să cumpăr un tablou kitsch semnat Adolf H., cu zorzoane sub semnătură și înflorituri, sau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
sunt într-un camion și câtă pânză produc într-o zi țesătoarele dintr-o unitate fruntașă, am cărat cu brațul cartoane și borcane, am întins palma să iau cele zece până s-au umflat degetele, am așteptat pe fotoliul acela verde, îmbrăcat în vinilin, „să-ți fie rușine...”, am scris o poezie patriotică, „Sunt fiu de vultur”, a apărut în Cutezătorii, am mers cu capacul de butelie să-l pună Gură pe lanț, lângă celelalte, am dormit pe țol lângă foc

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
se ridice, împinge încetișor în față căldărușa. - Domnu’, dacă vrei prescură și lumânări, mai așteaptă, mai am de șters și de frecat, se-ncuibă mucegaiul, cât clor aș turna, am mâinile arse de-acum, a doua zi văd înapoi firișoarele verzi. Nu se duce, păcatele mele, și vai de oasele mele bătrâne... Îmi arată mâinile cu bonturi. - Mergi matale și te închină mai ’nainte pe la icoane, pe la Născătoarea, pe la sfinți, vezi mortu’, până termin eu aici. Of, de-aș muri, să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
a ierburilor? Nu seamănă oare cu visele străvezii din mintea noastră? Nu este ea mai ușor trecătoare decât nourii aduși de vânt? Ceea ce pare într-un fel este, de fapt, altfel? Este ea precum ploaia de vară, precum frunza cea verde pe care-o usucă toamna și-o spulberă vântul rece al iernii? E bine, încep să-mi vină în minte comparații din Psalmi. - Este ea altfel decât fumul, este ea altfel decât umbra după care aleargă fără odihnă cel fără de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
săgetează durerea în gleznă. - Ce faci, aschimodie? Vrei să iasă toți vecinii? Vino-n pod... Pe-aici... Și-acolo era scara aceea de fier forjat, am urcat pe dibuite, m-am ținut de ea, scaune rupte și cutii, o somieră verde, cu arcurile la vedere, niște măturoaie din crengi. - E-aici... și-i uriaș, să mor eu dacă am văzut unul așa de mare! Într-un colț, lângă niște piei de iepure uscate, era prins un cuib de viespi, un ciorchine

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
mai natur, fără obiecte. Asta nu... - Cară-te! - Bulangiule! - Hai să-ți ghicesc, stai așa, stai așa să-ți spună baba... stai așa, frumosule, că ești de-al nostru, stai așa... uită-te la baba, mânca-ți-aș ochii tăi verzi... - Căprui, chioaro! Lasă-mă! - Ești frumos, dar ești și ciudos... Ești inimă bună, da’ gura-i spurcată... ești la o răscruce și drumurile se-ncurcă... ești la o cărare care se-nfundă, se-arată-n drumu’ tău dușmani și pretini, îți vin

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
să trec pe-o alee mai dosnică, unde nu mai arde nici un bec, le-au spart derbedeii. Cineva aleargă după mine. Pun geanta-n bandulieră și mă pregătesc să dau niște pumni și să încasez mai mulți. Mișcă și gardul verde care s-a sălbăticit, a crescut cât casa. Unde să mai fug? Mă-ntorc. - Ce faci, profesore? Stai, potoală-te, că nu ești tu clientu’ nostru, râde Alifie, o cunoștință de demult, de pe la ștrand. Te-am văzut când ai luat-o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
de din ăia vopsiți care stau ca statuia, de copchilițe frumușele care cântă... ologeala, cu bastoane, cu târâtu’ pe jos... A, știi cum a câștigat într-o zi bani ăla mic a’ lui Sorin, ăla care-a ieșit cu ochii verzi, Domino îi zicem noi? - ??? - Era sictirit că nu mai vine mă-sa să-l ia și-a început să joace după muzica de la o crâșmă, mai latinoasă, să bată din palme... S-a strâns lumea-n jurul lui, i-au

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
Starea Civilă, mie mi-era atât de somn, încât aș fi rămas acasă, aș fi băut un vin și-aș fi zăcut. N-aveam nimic împotriva ei, începusem doar să nu-mi mai amintesc prea bine, uitasem dacă are ochi verzi sau albaștri, treceam degetele și nimic. Avea picioare frumoase, sâni mari. - Nu vreau voal scurt, nu, vreau unul adevărat, din acela... Și lumânări cu trandafiri grena și buchetul la fel... N-aveam nimic împotriva nimănui, ei doar mă iubeau cu toții

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334

Într-o atît de nejustificată sclavie: un avorton tot mai difuz și misterios, care părea să dispară zile Întregi, ca și cum ar fi abandonat insula, În căutarea marilor albatroși, pentru a se ivi din nou, dintr-odată, din pămînt, din iarbă verde. Knut, norvegianul, tont și profund superstițios ca un bun gabier ce se afla, părea să nutrească aproape absoluta convingere că Oberlus era jumătate om, jumătate demon, o ființă himerică Înzestrată cu puteri magice, capabilă să dispară În timp ce era privită sau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
fi petrecut mai mult de cîțiva ani din viață, puși cap la cap, acasă, dacă socotesc toate zilele În care am dormit acolo - se jucă În nisip. Femeile din satul meu urăsc marea... „Marea”, zic ele, „o tîrfă cu ochii verzi care ne fură bărbații...” CÎnd nu Îi devorează, Îi trimite Înapoi bătrîni, decrepiți și pe vecie melancolici... - Și mie-mi place marea, admise Oberlus. Urăsc vapoarele și marinarii, dar marea Îmi place... - Eu Îmi iubeam mai mult vaporul decît marea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
cultivate pe care le dezvoltaseră cu răbdare În micile văi de pe insulă. Cercetă prin urmare plajele, Înfigîndu-și adînc În nisip harponul lung la fiecare jumătate de metru, și la fel procedă cu straturile de legume, distrugînd astfel culturile de salată verde, roșii, tutun și cartofi, dar afurisitul de pilot căpos refuza să se ivească. Nervozitatea făcu loc frustrării și mîniei, iar aceasta din urmă unei frici tot mai puternice, căci În orice clipă un vapor putea să se ivească la orizont

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229

nostru sunt pâlcurile alea de scaune-divane-scaune Ludovic al XIV-lea. În fața noastră e un alt agent imobiliar inocent, o femeie, și Brandy întinde mâna: încheietura numai oase și vene, lanțul muntos al articulațiilor degetelor, degetele ofilite, inelele învăluite în ceața verde și roșie cu tăietură marquise, unghiile de porțelan vopsite-n roz scânteietor, și zice: — Încântată, sunt sigură. Dacă trebuie să-ncepi cu vreun detaliu anume, acesta e neapărat mâinile lui Brandy. Împodobite cu inele ca să pară și mai mari, mâinile

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
zice mama. E simbolul nazist pentru homosexuali. Zice: Tatăl tău a propus triunghiuri negre, dar asta ar însemna că Shane era lesbiană. Seamănă cu părul pubian al femeilor. Triunghiul negru, de el vorbesc. Tata zice: — Apoi am vrut o margine verde, dar se pare că asta ar însemna că Shane se prostitua. Mama zice: — Aproape am ales o margine roșie, dar asta ar însemna fisting. Maro ar însemna fie scat, fie rimming, n-am reușit să ne dăm seama care. — Galben

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
conversație. Le-am spus părinților, de-ndată ce le-am putut scrie o scrisoare, că plec la Cancún, Mexic, pentru o ședință foto la un catalog Espre. Șase luni de distracție, nisip și eu încercând să sug feliile de lămâie verde din gâtul lung al sticlelor de bere mexicană. Bărbații adoră să le vadă pe femei făcând asta. Ce să-ți povestesc! Bărbații. Îi plac mult hainele de la Espre, îmi răspunde mama în scris. Îmi scrie cum, dat fiind c-o să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
mea cu coșul ei de nuiele desfăcut în poale. Amândouă singure, încuiate în biroul logopedei. Posterul cu o pisicuță de pe peretele de cărămidă. Toate astea capătă luminozitatea pală a unei raze de stea, fiecare colț ascuțit șters sau mânjit de verde și auriu, și lumina fluorescentă răzbătând în frânturi explodate. — Văluri, zice Brandy în vreme ce fiecare culoare în parte se așază peste mine. Trebuie să arăți ca și când ai păstra niște secrete, zice. Dacă ai de gând să înfrunți lumea de afară, domnișoară

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
intră pe o alee întunecată în căutare de hapuri puternice. Brandy zice: — Ne întoarcem imediat ce vindem toată marfa. Silueta lui Seth se vede în cadrul ușii dinspre hol. Din patul meu pare frumosul profil al unui supererou pe fundalul frunzelor tropicale verzi și cenușii și roz fluorescente ale tapetului din hol. Haina lui, haina lungă de piele neagră pe care o poartă Seth, e strânsă bine până la mijloc, de unde se desface-n jos așa încât din profil zici că-i o mantie. Și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]