3,591 matches
-
de praf de pușcă obișnuit, ci vaga putoare de cauciuc ars de la tunuri și duhoarea șarpnelelor explodate. Străzile erau goale și puțin cețoase. În raiduri ca acestea, Pimlico Îți dădea senzația ciudată de loc bîntuit - senzația că pînă de curînd vibrase de viață care fusese lichidată cu violență sau alungată. Iar cînd tunurile se opriră, atmosfera era cu atît mai ciudată. Kay și Mickey se plimbaseră odată pe marginea fluviului la terminarea schimbului. Locul era aproape neverosimil: mai liniștit, În felul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
În continuare, făcîndu-i pe toți să tușească. În jur plutea acea atmosferă ciudată, dezorientată pe care Kay o observase mereu În asemenea locuri. Aerul părea Încărcat parcă de un puls rapid - de parcă ar fi sunat În continuare și ar fi vibrat fizic - de parcă atomii din care era compusă casa, grădina și oamenii chiar ar fi fost smulși din țîțÎni, și acum Încercau Încă să se așeze la locurile lor. Kay era conștientă și de clădirea din spatele ei, amenințînd cu prăbușirea. Trecu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
un chiștoc - prinzîndu-l, pentru că trebuia, Între arătător și degetul mare, și se aplecară spre brichetă. — Mă simt ca tata, zise Mickey, pufăind și trăgîndu-se Îndărăt. Tatăl ei era tipograf. — Arăți ca un gangster, zise Kay. Și spunînd asta - inima Îi vibră puțin, emoționată. Nu vreți să știți de ce am Întîrziat? Mickey puse țigara jos. — Dumnezeule, am uitat cu totul. Te-ai dus să te Întîlnești cu prietenii ăia speculanți ai lui Cole. Nu te-ai dus, și te-au arestat, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
idee proastă. — Nu-i vorba de gin. Vorbesc serios. Spune-mi sincer: nu te doboară niciodată viața asta pe care-o ducem? E-n regulă cînd ești tînăr. E fascinant la douăzeci de ani! Secretul, intensitatea - faptul că sufletul Îți vibrează frumos ca o harpă. Pentru mine, fetele erau o chestie absolut fabuloasă, cîndva - toate certurile alea pentru fleacuri, amenințările că-și taie venele, În toaletă, la petreceri, treburi de genul ăsta. Bărbații erau ca niște umbre, ca niște păpuși de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
aruncat peste umăr, și se uita În gol, clătinîndu-se ușor de pe un picior pe altul. Dar cînd auzi cum ușile anti-bombă se dau la o parte, se uită În jur și zîmbi. Iar cînd Îi văzu zîmbetul, inima lui Helen vibră din nou, și simți un zvîcnet, o zvîrcolire aproape dureroasă. — Salut, Julia, spuse ea, totuși, calmă. Ce surpriză plăcută. — Chiar așa? o Întrebă Julia. M-am gîndit că, de vreme ce știu unde lucrezi acum... Se uită spre cer, care acum era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
vorbească, abătuți, supuși, toți la fel ca Duncan, cu părul pieptănat Îngrijit și pantaloni bine Întinși și mîini curate. Sala părea imensă pentru că era goală. În momentul În care cei opt oameni Își tîrÎră picioarele pe trepte, coridoarele Începură să vibreze și să scoată sunetul acela care te Îngheța, te făcea să tremuri, și pe care Duncan Îl pîndea În timpul nopții. Fiecare se duse direct În celula lui, de parcă s-ar fi bucurat să intre acolo. Duncan se așeză pe patul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
cînd venea vorba de Alec, așa că tăcu. Își tot rodea unghiile și Începuse să măsoare camera. Afară, zgomotelele raidului deveniseră insuportabile - parcă se adunaseră cu toate Într-o bufnitură profundă, tot mai apropiată de pămînt. Fereastra lui Duncan Începuse să vibreze ușor. — Plec de-aici, repetă Alec, măsurînd În continuare camera. Plec. Pe bune. Nu fugi, zise Duncan cu fermitate. Nu-i cinstit. Nimic nu mai e cinstit. Nu poți face așa ceva. Nu mă poți lăsa În Streatham cu nenorocitul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
am străduit și eu să fac Tot ce-am putut să fie bine, Știind că ce li-i lor pe plac Nu poate fi străin de mine. Unor frumoase Vă dau cuvântul meu de om, De cum vă văd sunt optimist: Vibrează-n mine orice-atom... Și n-am licență de chimist. Pe stradă Ce chipuri vai! Și ce picioare! O, sfinte Doamne, țini-mă! Le-aș da la toate câte-o floare, Dar n-am decât o inimă. Gândind la Eva Eternul Arhitect
VASILE DARIE by VASILE DARIE () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83946_a_85271]
-
tot posibilul să ne terminăm treaba la timp, atunci: a/ după faptă și răsplată, și b/ vom ajunge acasă Înainte de șapte. Ei bine, nu merge așa. Nici nu primim răsplata și nici nu ajungem acasă Înainte de ora șapte. Telefonul Îmi vibrează ușor În buzunarul sacoului, anunțându-mă că am primit un mesaj. Îl citesc. E de la Candy. Î: De câți bărbați e nevoie să Înșurub. 1bec? R: Unul. El doar Îl ține &așteaptă ca pământul să se rotească În jurul lui. Pufnesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2090_a_3415]
-
că am putea ocoli semafoarele de la New North, Winston, și s-o tăiem prin spate? Nu sunt sigură că ăsta e drumul cel mai scurt. Nu răspunde la Început, așteptând să se termine piesa. Apoi, când ultima coardă Încă mai vibrează În aer, Îmi spune: Știi, cucoană, acolo de unde vin eu e nevoie de mult timp ca să faci ceva brusc. —Kate, mă cheamă Kate. Știu cum te cheamă, Îmi zice el. Părerea mea, să te grăbești nu e decât o pierdere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2090_a_3415]
-
tine, Katharine Reddy, râde ea. Ți-a dat doctorul o cremă să te dai? — Da. Ți-a mai ieșit și-n altă parte? — Nu. (Da, o centură de usturime și mâncărime În jurul mijlocului, În spatele urechilor, În spatele genunchilor.) Începe să-mi vibreze telefonul În buzunar. Îl scot și mă uit la număr. Rod Task. Îmi Închid telefonul. Ce ți-am zis eu să ai grijă de tine? Nu știu cum te descurci cu serviciul care-ți ocupă tot timpul - mama Împunge cu degetul În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2090_a_3415]
-
capul, îi vorbește lui Dumnezeu și așteaptă de la El lucrarea tainică de însănătoșire morală și învigorare. Așa încît sublimul cult al Sfintei Biserici este unul singur, rezultînd din Cler și din popor, care într-o rînduită înțelegere și după rațiune vibrează împreună într-una și aceeași lucrare. 15. În Biserică, toți enoriașii, Cler și popor, repre-zintă și formează acea frumoasă unitate despre care a vorbit Cristos atunci cînd a zis: "Căci unde se află doi sau trei adunați în Numele meu, acolo
Cele cinci plăgi ale sfintei biserici by Antonio Rosmini [Corola-publishinghouse/Administrative/912_a_2420]
-
mașină, așteptîndu-mă să mă Înhațe ca din oală inspectorul Cabrera și grupul de intervenție al poliției din Fuengirola, mă Întrebam de ce l-oi fi lăsat pe Crawford să mă ademenească În zbenguiala asta a lui infracțională. Simțeam motorul Citroënului cum vibra cînd Îl țineam cabrat apăsînd accelerația și mă tenta s-o pornesc Înapoi spre clubul sportiv și să-i vînd pontul lui Cabrera. Dar arestarea lui Crawford ar fi pus capăt tuturor speranțelor mele de-a descoperi incendiatorul care ucisese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
ridicătură, un deal de dimensiuni modeste care le oferea celor trei locuințe priveliștea plăcută a grădinilor Înconjurătoare și Înălța piscina pînă unde putea fi văzută perfect de la fereastra la care ne aflam noi. Reflectată de oglinda spartă a apei, lumina vibra pe trunchiurile palmierilor și Împestrița pereții bungalourilor. O adolescentă tocmai ieșea din piscină; se ridică pe bordură, cu sînii goi, strîngîndu-și nările Între degete ca să-și scurgă apa din nas. Părul blond, precum cînepa arsă, Îi acoperea umerii. Scoțînd un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
am repezit eu să răspund. Eram convinsă că e Eduard. La ureche mi-a răsunat, însă, glasul unei doamne - o prietenă trăncănitoare a mamei, și momentul a trecut. Am continuat să vorbesc cu tata, în timp ce glasul ușor cântat al mamei vibra în încăpere, râzând cu doamna aceea la telefon. Nu știu de ce, mi s-a părut că tata se încruntă, dar imediat s-a uitat la mine și a zâmbit. De mult nu-l mai văzusem atât de zâmbitor. — De-abia
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
într-un zbor grotesc, cu aripile mari și îngreunate, prin ochiurile plasei de stropi. își reveni cu greu și se repezi să închidă fereastra din sufragerie. Dar era prea târziu. Intră în bucătărie exact când rafala turbulentă izbi geamul. Geamul vibră, mirat, încremeni o clipă, crispat, apoi se frânse în zeci, sute de cioburi cristaline, care se prelinseră ca niște țurțuri de gheață pe pardoseală. Clara privi cu mâna la gură dezastrul din bucătărie. Frumoasa ei gresie portocalie, pătată ieri de
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
făcut, cum ți-e holțul!", interpretase Iuga), încetă să mai țină ședințe inutile în care urla, fără motiv, la oameni. Atunci, ciocănelele ornicului vechi din turnul înalt al bisericii trosniră răsunător în bronzuri, cântând a primăvară. O chemare de demult vibră în străvezii văzduhuri, plugurile toate începură să scurme negru de-a curmezișul pantelor ușoare și Lanz-Buldogul secundă boii porumbi, într-un du-te-vino tacticos, până în buza Baisei și înapoi. Beșica de porc deșertă din boțelile ei gândaci smălțuiți, pe care unii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
în sesizabilă diminuare. Gâturile tuturor se alungiseră și cei mai din spate așteptau favorabile comentarii, din partea protagoniștilor sacrificiului de bâlci. Ceva în genul: "o carnație gingașă și îmbălsămată, împănată și țintată cu șiruri de negre perle"... Dar un murmur contrariat vibră îndelung, în cercurile unduitoare de bărbați, femei și copii. Unii din gloată mai pretinseră și după aceea că ar fi zărit, episodic, un fel de țesut stacojiu, ca o ceață spongioasă, vaporizându-se, în câteva clipe. Ceva ca o mreajă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
idioți... Tu, Fată a Vânătorului, dreptate aveai: florile din preajma ta și din poiana cu arborele în formă de candelabru chaldeean s-ar fi sufocat, aici în osânda suficienței, a stupidității indiferente... Balada culeasă de la Vânătorul O'Piatră cel cu care vibrez în chip surprinzător cu greu va fi învoită și cu greu va avea acces la priceperea semenilor mei... Îl trezi din cugetarea-i aparte directorul de colegiu, fost coleg de promoție al doamnei, care se ridică solemn, conștient de importanța
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
nazismului nu o mare idioțenie ci o crimă oribilă prin care se suprimă popoareau făcut să fie trimis în țară la comanda unei noi unități ce trebuia pregătită pentru front. Tăcerea se prelungește. Afară, vuietul unor vehicule grele face să vibreze geamurile. Netulburat, comandantul său continuă să citească filele dactilografiate. Trebuie să mărturisesc că lectura dosarului tău este impresionantă, spune el într-un sfârșit, ridicându-și ochelarii cu ramă de baga pe nas, cu mijlociul mâinii drepte. Ochii negri, scoși în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
bărbaților, cu nechezatul sfâșietor al cailor de la trăsuri, care se cambrează cu albul ochilor mărit din pricina spaimei. Un huruit greu, difuz și îndepărtat, se amplifică amenințător cu fiecare clipă, până ajunge la un duduit amenințător care face sticla geamurilor să vibreze. Și brusc, iată-le! În formație de luptă, avioanele strălucesc în lumina soarelui asemeni unor uriași fluturi metalici, gingași și nevinovați. Bateriile de la marginea orașului încep să bubuie, gros și grav. Antiaeriana română trage cu furie, dar nu pare să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
lor, ca fermecați: "Dar eu nu te-am uitat, Și în inima mea te-am păstrat, Ca un vis minunat..." Cu fiecare notă depășită pe portativ glasul insinuant al cântăreței săvârșește un balet intim al sentimentelor în sufletele ascultătorilor ce vibrează la unison, uniți într-o clipă magică de tainica și invizibila acoladă a sunetelor muzicale. Un dop de șampanie pocnește inoportun. Câțiva protestează, scandalizați. Apoi nu se mai aude decât cântecul, discret îngânat de cei care cunosc versurile. Cu un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
folosit o surdină. Profesioniști. În acel moment, nedorită de nimeni, sună alarma aeriană. Pentru o secundă amândoi încremenesc, ca niște statui vii. Un țipăt scurt de femeie ajunge până la ei, urmat imediat de un zgomot surd care face pereții sa vibreze. Marius întredeschide ușa și cercetează precaut holul. Ca la teatru, ușile se deschid una după alta cu repeziciune și o mulțime de oameni năvălesc afară. Femei pe jumătate dezbrăcate sau goale și bărbați cu pantalonii în mână aleargă, se lovesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
ai lumii lor. Spera să înțeleagă. De altfel chiar ea îl învățase că nu poți sluji pe Dumnezeu și Satana în același timp. Epilog Vechiul orologiu spaniol, așezat într-un colț al vestibulului, bate de două ori și ecoul loviturilor vibrează delicat și grav prin lumina puternică ce scaldă în aur încăperea, se răspândește pe coridor și urcă până la camera în fața căreia Antonio se oprește să bată discret la ușă. Intră, se aude din interior. În odaia învăluită în semiobscuritate datorită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
Jora et Paul Constantinesco. De atunci și până în prezent compozitoarea a țesut, din magia sunetelor, pânza inefabilă a lucrărilor sale. Nu puține la număr, deja 143 de opusuri, ele desemnează o gândire muzicală ordonată, echilibrată, ce în dimensiunea de bază vibrează prin sensibilitate și delicatețe, în care elementul ce se individualizează este ethosul spațiului românesc. Din acest concept de creație, ce de altfel o încadrează în orientarea modern moderată, Carmen Petra- Basacopol valorifică potențialul nesecat al modalului diatonic și cromatic topit
Darul discografic al compozitoarei Carmen Petra Basacopol by Ruxandra Mirea () [Corola-journal/Journalistic/83435_a_84760]