29,634 matches
-
eleusian ce poate fi deja recunoscut În Imnul homeric către Demetraxe "Demetra" (v. 480), nu mai puțin decât controla promisiunile escatologice și le făcea funcționale pentru stat. Dar controlul religios al misteriilor a rămas totdeauna În mâinile clerului eleusin, În timp ce cetății Îi era rezervat numai cel politic, conform unei Împărțiri ce data din vremea mitului (Pausanias, I, 38, 3). De aceea, atunci când parabola politică ateniană a Început să coboare, misteriile și-au accentuat perspectiva escatologică, orientându-se În direcția existenței de
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
existenței de dincolo de lume și s-au transformat din ce În ce mai mult Într-un cult universalist eliberat de istoria Atenei. b) Calea mistică și critica religiei oficiale Eshatologia și soteriologia misteriilor rămâneau oricum compatibile cu dimensiunile și limitele sistemului politeist. Însă când cetățile și-au atins perioada de maximă Înflorire, religia tradițională a devenit obiectul criticii anumitor mișcări care așezaseră În centrul speculației lor destinul de dincolo de viață al omului. Erau expresii filozofico-religioase, reprezentate În special de orfici și pitagoreici, care făceau apel
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
ca nèikos și philìa, la Empedocle, sau ca monadele pitagoreicilor. Sau se construia o mitologie alternativă, așa cum au făcut orficii, unde pentru prima dată o cosmogonie nouă era unită cu o antropogonie. Nu au fost cruțate nici codurile cultuale ale cetății, Împotriva cărora, de altfel, se exprimase și Heraclit, care condamnase sacrificiile sângeroase ca și cultul adus statuilor, atingând În polemică și modalitatea În care contemporanii lui se apropiau de mystèria. Nu mai puțin explicit În condamnarea uciderilor sacrificiale fusese Empedocle
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
la Derveni, În apropiere de Salonic, și până la Olbia, la Mareaxe "Marea" Neagră. În toate cazurile, era vorba de un stil de viață care Îi deosebea pe partizanii acestei doctrine de ceilalți greci. Și cum aceștia refuzau regimul polisului, și cetatea Îi respingea pe ei. Onomakritos, care, probabil, a alcătuit un prim corpus al „literaturii orfice”, a fost Îndepărtat din Atenaxe "Atena" fiindcă a falsificat oracolele lui Musaeusxe "Musaeus". La rândul său, Pitagora a părăsit insula Samos fiindcă refuza tirania lui
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Îi amenințau cu pestilența Hadesului pe cei care nu se supuneau ritualurilor lor de purificare, luate de altfel În râs de Aristofan (Broaștele, 145 sqq.). Acuzați că sunt „șarlatani și ghicitori”, În stare să plece În fața practicilor lor până și cetățile și gata să se Înfățișeze În casele bogaților ca să le ia banii, acești predicatori itineranți aveau și pretenția, nejustificată pentru cetate, că Îi pot supune pe zei voinței lor (Platon, Republica, II, 363 C-365 A). Erau doctrine care se
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Aristofan (Broaștele, 145 sqq.). Acuzați că sunt „șarlatani și ghicitori”, În stare să plece În fața practicilor lor până și cetățile și gata să se Înfățișeze În casele bogaților ca să le ia banii, acești predicatori itineranți aveau și pretenția, nejustificată pentru cetate, că Îi pot supune pe zei voinței lor (Platon, Republica, II, 363 C-365 A). Erau doctrine care se integrau cu greu În țesutul tradițional al polisului, chiar dacă se făcea apel la autoritatea poeților din trecut, ca Homer, Hesiod, Musaeusxe
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
A) Îl pusese explicit ca alternativă la „un mod de viață homeric” care dominase viața privată a grecilor până În epoca lui. Dacă prin acest stil se opunea regimului polisului, al cărui sacrificiu sângeros Îl refuza, pitagorismul năzuia totuși să „reeduce” cetatea, participând câteodată activ chiar la guvernare. Dimpotrivă, orficii rămâneau marginali și pribegi, rupți de viața politică, de la care se sustrăseseră deliberat. Dacă orficii și pitagoreicii au În comun noțiunea de nemurire a sufletului, refuzul modelelor tradiționale și un stil de
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
pribegi, rupți de viața politică, de la care se sustrăseseră deliberat. Dacă orficii și pitagoreicii au În comun noțiunea de nemurire a sufletului, refuzul modelelor tradiționale și un stil de viață de tendință ezoterică, aflat În antagonism cu caracterul public al cetății, ei se disting oricum unii de alții printr-o perspectivă cosmologică diversă. Rod al unei speculații abstracte, lumea fizică pitagoreică se năștea din număr, cu soț și fără soț, produs la rândul lui, de monadă. Tetraktșs, patru, era numărul desăvârșit
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
de a fi posedat de zeu era deja un mijloc de a intra În contact cu Dionysos și de a evada pentru moment din prezent. Dar În epoca clasică, acolo unde este practicat, dionisismul apare integrat În sistemul cultual al cetății și, În orice caz, tolerat. La Delfi, ca și la Lesbos, sărbătorile trieteriche celebrate de femei În cinstea zeului erau Într-adevăr așezate sub controlul statului. La Milet, o serie de norme publice precise reglementau viața unui confrerii religioase statale
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
La Delfi, ca și la Lesbos, sărbătorile trieteriche celebrate de femei În cinstea zeului erau Într-adevăr așezate sub controlul statului. La Milet, o serie de norme publice precise reglementau viața unui confrerii religioase statale care celebra „orgii publice” pentru cetate. Recuperarea dionisismului În orientarea mistică va fi, țn schimb, rodul medierii orfice care Îl Înălțase pe Dionysos ca figură centrală a propriei mitologii grecești și ca principiu al naturii divine a omului. 5. Orientarea crizelor: arta prezicerii viitoruluitc "5. Orientarea
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
mitologii grecești și ca principiu al naturii divine a omului. 5. Orientarea crizelor: arta prezicerii viitoruluitc "5. Orientarea crizelor \: arta prezicerii viitorului" Deși Empedocle și orfismul erau cât pe ce să intre În coliziune cu schema religioasă și ideologică a cetății, Empedocle și-a asumat rolul de profet inspirat, iar orfismul s-a reclamat de la autoritatea lui Orfeuxe "Orfeu", care era prototipul cântărețului, mousikòs prin excelență, deținător al științei inspirate de divinitate. Această inspirație se traducea În poezie și În divinație
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Sanctuarul dispunea totuși de personal specializat (prophètai) destinat interpretărilor lor. Devenit destul de repede un loc de cult panelenic, oracolul din Delfi a influențat considerabil și viața politică a grecilor, consultat cum era nu numai de cetățenii particulari, ci și de cetăți. Acuzat pe timpul războaielor medice, că este filopers, pe parcursul războiului peloponeziac el a contribuit mult la orientarea sorților conflictului care a opus Atenaxe "Atena" Spartei. b) Templul-spital Pe aceeași linie cu funcția orientativă generală a artei de a prezice viitorul, a
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Într-adevăr, uciderea sacrificială era Încredințată unui specialist În tăiere, màgeiros 1, care avea sarcina de a pregăti părțile ce urmau să fie distribuite. Apoi, nu puține Îndatoriri religioase le reveneau și magistraților. La Atenaxe "Atena", trezorierii, responsabili cu administrarea cetății, primeau În păstrare statuia Atenei, polemarhul era Însărcinat cu sacrificiile pentru Artemisxe "Artemis" Agroteraxe "Agrotera", iar pentru Enyalios arhontele-rege avea misiunea de a proclama și inaugura celebrarea misteriilor eleusine. Cu toate acestea, celebrarea unor culte rămânea În mâinile câtorva familii
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
al Atenei Polias sau Butipoi și Taulonides, cărora le era Încredințată, tot la Atena, desfășurarea bufoniilor. Dar În epoca polisului cultele controlate de aceste gene sacerdotale Își pierd caracterul unui privilegiu ereditar, fiind și ele absorbite În dimensiunea publică a cetății. Adică sunt tot culte publice, chiar dacă cetatea făcea distincție Între sacerdoțiile nobiliare și sacerdoțiile democratice. Așadar, În Grecia, sacerdoțiul se dovedește o funcție onorifică, având o durată de cele mai multe ori limitată În timp, și aproape niciodată o alegere de viață
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
cărora le era Încredințată, tot la Atena, desfășurarea bufoniilor. Dar În epoca polisului cultele controlate de aceste gene sacerdotale Își pierd caracterul unui privilegiu ereditar, fiind și ele absorbite În dimensiunea publică a cetății. Adică sunt tot culte publice, chiar dacă cetatea făcea distincție Între sacerdoțiile nobiliare și sacerdoțiile democratice. Așadar, În Grecia, sacerdoțiul se dovedește o funcție onorifică, având o durată de cele mai multe ori limitată În timp, și aproape niciodată o alegere de viață. Numai la Delfi, unde nici Atenaxe "Atena
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
niciodată o alegere de viață. Numai la Delfi, unde nici Atenaxe "Atena", nici Sparta nu au reușit niciodată să exercite un control absolut, această preoție pare să asume trăsăturile specifice ale unei slujiri exclusive. Contrar a ceea ce se Întâmplă În cetăți, personalul oracolului delfic se sustrage cu totul celorlalte activități publice, iar acest fapt permite o disponibilitate constantă și o acțiune minuțioasă și continuă, care transformă progresiv Delfi Într-un pol de orientare sistematică a vieții religioase publice și private a
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
pentru diferite luni, Începând din martie până În octombrie, gravat pe o bucată mare de teracotă descoperită În capitala Campaniei etrusce (secolul al V-lea Î.Hr.), sau „Tăblița de la S. Marinella”, probabil un text oracular dintr-un sanctuar de pe teritoriul cetății Caere (sfârșitul veacului al VI-lea Î.Hr.); cele mai lungi inscripții etrusce care ni s-au păstrat, să amintim acest lucru, au toate un caracter religios. De aceea, În lumina acestor informații scurte despre izvoarele noastre, este foarte important
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
grație unei inscripții latinești din perioada tiberiană, care menționează o curia Aesernia la Cerveteri), care a funcționat Între epoca de sfârșit a bronzului (secolul al X-lea Î.Hr.) și epoca elenistică (secolul al III-lea Î.Hr.) În centrul cetății Tarquinia, a furnizat noi și importante informații despre religia primitivă a Etruriei anterioară fazei de elenizare din secolele VIII-VII Î.Hr. Sediul originar al acestui cult este o cavitate adâncă a solului, obiect al unor ofrande sângeroase și nesângeroase, care
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
secolele IX-VIII Î.Hr.) și succesiva organizare În forme urbane tot mai evoluate și complexe (secolele VIII-VI Î.Hr.) Își găsesc propriul cadru de referință ideal În cultura greacă, ce devine elementul de structură al noii civilizații aristocratice a cetăților etrusce. Chiar dacă o influență anterioară sau contemporană a lumii feniciene (căreia i se datorează aspectele „orientale” ale unui cult faimos, cel al Unixe "Uni"-Astartei În sanctuarul de la Pyrgi) este certă, civilizația greacă, În accepțiunea ei cea mai vastă care
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
obișnuit. Această trăsătură a făcut „indispensabilă”, pentru interpretare și procuratio, „leacul” acelor ostenta verificate În Urbe, chemarea la Roma a unor haruspicii din Etruria, organizați, cel mai târziu În epoca elenistică, Într-un collegium LX haruspicum cu sediul la Tarquinia, cetate sfântă prin nașterea miraculosului copil Tagesxe "Tages", Întemeietor al acestei etrusca disciplina, și constituit din descendenți ai familiilor aristocratice din dodecapolisul etrusc. Pentru Înțelegerea acestor concepte ne este oferită o mărturie de primă calitate de către disciplina auspiciului și de documentul
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Hadesxe "Hades" funcții diferite: ca să dăm un exemplu, foarte recent s-a admis că marele ciocan cu care este Înarmat principalul Caronxe "Caron" etrusc nu este altceva decât ciocanul folosit În realitate pentru ferecarea cu zăvoare mari a Închizătorii porților cetății, ceea ce demonstrează că, pentru etrusci, Caron nu este numai „cel care trece cu barca de pe un mal pe celălalt” (rol care Îi este totuși atribuit de iconografia funerară etruscă), ci și demonul neînduplecat ce Încuie pentru totdeauna În spatele defuncților intrarea
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
1. „Sacra patria - peregrina - universa”" a) Expresia „religie romană” poate fi Înțeleasă În sens teritorial sau În sens personal. Din punct de vedere teritorial se definește ca „religie romană” suma tuturor religiilor care, În antichitate, au fost practicate pe teritoriul cetății Roma: de către latini, sabini și etrusci, ca și de către greci, iudei, egipteni, galileeni, „orientali” de orice proveniență. Aceste religii coexistă pașnic sau În opoziție Între ele În aceleași condiții ale metropolei așezată pe Tibru; În ciuda surprinzătoarei ignorări reciproce, ele sunt
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Între ele În aceleași condiții ale metropolei așezată pe Tibru; În ciuda surprinzătoarei ignorări reciproce, ele sunt de fapt concurente. Sub impulsul factorilor politici, economici și demografici, aceste religii diferite se dezvoltă În direcția unei istorii locale ce constituie istoria religiei cetății Roma. Structura acestei istorii rămâne definită de unitatea și primatul locului. b) În sens personal, religia romană se poate defini ca suma acțiunilor și concepțiilor religioase pe care cetățenii liberi ai Romei și funcționarii cultuali Însărcinați de ei le practicau
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
primatul locului. b) În sens personal, religia romană se poate defini ca suma acțiunilor și concepțiilor religioase pe care cetățenii liberi ai Romei și funcționarii cultuali Însărcinați de ei le practicau În privat și În public, legitim și corect, În cetatea Romei, În coloniile ei și În Întreg Imperiul Roman. Ele sunt, În general, legate de cutumă (mos) și mai ales de diferitele legi cultuale (leges sacrae), ca și de dispozițiile senatului, În calitate de autoritate supremă În materie de cult, și ale
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
teritoriile neromane. Pe de altă parte, printr-un transfer cultual practicat atât pe timp de război, cât și de pace (evocatio și transferre), romanii au instalat În orașul lor, cu totul sau ca „filiale”, cultele unor zeități străine. De aceea, cetatea Romei a devenit un teritoriu sacru de tip special, imaginea sfântă a imperiului, o „sinteză a lumii locuite” (epitomè tes oikoumènes) și din punct de vedere sacru (Athenaios din Naucratis, 1, 20b). Concederea dreptului de cetățenie romană hispanicilor, grecilor, galilor
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]