29,634 matches
-
ar fi cerut să facă sacrificii Împăratului sau „geniului” său. Scutirea evreilor de serviciul militar și de sacrificiul adus Împăratului a constituit, Într-un prim moment, premisa unei soluții promițătoare. c) Spre deosebire de religia elenă, care trebuie reconstruită pornind de la multe cetăți, triburi și teritorii, religia romană este religia unei singure cetăți. Dar prin chiar „originea” ei, și deci nu prin influențe succesive, ea este o „religie sintetică”. Romanii erau foarte conștienți de această realitate, care i-a Îngăduit religiei republicane și
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Scutirea evreilor de serviciul militar și de sacrificiul adus Împăratului a constituit, Într-un prim moment, premisa unei soluții promițătoare. c) Spre deosebire de religia elenă, care trebuie reconstruită pornind de la multe cetăți, triburi și teritorii, religia romană este religia unei singure cetăți. Dar prin chiar „originea” ei, și deci nu prin influențe succesive, ea este o „religie sintetică”. Romanii erau foarte conștienți de această realitate, care i-a Îngăduit religiei republicane și imperiale să dezvolte tendințe atât de puternic universaliste În practica
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
restauratorul libertății religiei romane (Romanae religiones)”1. d) Cultele care rămân În afara acestui cadru sunt legate de religia și de statul roman prin diverse artificii juridice și politice. Autoritatea centrală romană care prezidează sectorul cultual le concede În mod expres cetăților neromane să continue să Își practice cultele În vechea formă În care fuseseră celebrate Înainte de dobândirea cetățeniei romane (Festus, s.v. „municipalia sacra”). Cezarul În funcție este considerat drept faraon În Egipt, teritoriu care aparține sferei puterii sale imperiale, administrat de
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
pot să practice cultul mormintelor, deoarece ei nu posedă nici un teren și nici un mormânt unde să se poată sta, să Îi pomenească pe strămoși și să Îi celebreze. În legătură cu acest lucru am putea urma multe istorii: nu numai istoria religiei cetății Roma, dar și aceea a provinciilor și a fiecărei regiuni În parte, cu diferitele lor pături inferioare și superioare, de exemplu În Africa de Nord, unde nu existau greci, sau În Asia Mică, unde aceștia erau predominanți; istoria socială, care Încearcă să
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
al sărbătorilor celebrate În cursul anului (Verrius Flaccus; Ovidiu, Faste); poeți, istoriografi și filozofi (Gnaeus Nevius, Quintus Ennius, Titus Livius, Vergilius, Horațiu) dezvoltă o ambițioasă teologie a istoriei ce rămâne legată, prin intermediul anumitor rituri, de religia practicată efectiv (sărbătoarea Întemeierii cetății Romei; ludi saeculares; natales templorum; cultul imperial). Granițele dintre religia romană și tipul de religie Întemeiată, revelată, istorico-pozitivă nu sunt impermeabile. d) Caracterul specific al religiei romane se evidențiază și dintr-o confruntare cu religia iudaică. Amândouă au În comun
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
al prezentului nostru studiu. 2. RELIGIA GREACĂ ÎN ITALIA ȘI RELIGIA ROMANĂTC "2. RELIGIA GREACĂ ÎN ITALIA ȘI RELIGIA ROMANĂ" 1. Protoistoriatc "1. Protoistoria" a) Indo-european, italic, roman Așa cum o spune chiar numele, religia romană este, Înainte de toate, religia unei cetăți, nu a unui trib, a unui popor, a unui regat. În mod paradoxal, această religie, restrânsă la o cetate, devine religia dominantă a regiunii și dobândește trăsăturile unei religii universaliste care Îmbrățișează toate popoarele, În analogie cu expansiunea politică, economică
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
ROMANĂ" 1. Protoistoriatc "1. Protoistoria" a) Indo-european, italic, roman Așa cum o spune chiar numele, religia romană este, Înainte de toate, religia unei cetăți, nu a unui trib, a unui popor, a unui regat. În mod paradoxal, această religie, restrânsă la o cetate, devine religia dominantă a regiunii și dobândește trăsăturile unei religii universaliste care Îmbrățișează toate popoarele, În analogie cu expansiunea politică, economică, militară pe care o cunoaște Imperium Romanum. După cum am precizat când am vorbit despre clasificarea ei din punctul de
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
de vase ar putea fi mărturia unor libații, instrumentele de suflat de purificare s-ar referi la sărbătorile tubilustrium (23 martie și 23 mai) și la lupercalia (15 februarie). Prin tubilustria se indică un tip de lustrație „care vine din cetatea Pallanteum din Arcadia”2. Peruzzi explică lup-ercalia ca „lup-arcadian”, iar Panxe "Pan" Lykaiosxe "Pan Lykaios", zeul sărbătorii, ar duce tot la Arcadia șxe "Evandru"i la religia miceniană. Ciclurile de povestiri despre Evandruxe "Evandru", „omul bun” de pe Palatin, și mama
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
lui Despre Italia, Antioh din Siracuza povestește că Siculus a fugit de la Roma În vremea În care Morges domnea peste Italia (meridională) (În Dionysosxe "Dionysos" din Halicarnas, Antiquitates Romanae, 1, 73). Heraklesides din Pontxe "Pont" definește Roma ca pe o „cetate greacă” - polis Ellenis (De anima, fr. 102; În Plutarh, Camillus, 22, 2). Întemeierea unei zone sacre lângă Vulcanalium (Roma, Forul Roman), cu un cult Întemeietorului cetății, o lege sacră fixată În scris și vizibilă pentru public (Lapis Niger) și un
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Halicarnas, Antiquitates Romanae, 1, 73). Heraklesides din Pontxe "Pont" definește Roma ca pe o „cetate greacă” - polis Ellenis (De anima, fr. 102; În Plutarh, Camillus, 22, 2). Întemeierea unei zone sacre lângă Vulcanalium (Roma, Forul Roman), cu un cult Întemeietorului cetății, o lege sacră fixată În scris și vizibilă pentru public (Lapis Niger) și un loc de adunare (comitium), creează un centru urban În prima jumătate a secolului al VI-lea. Arhitectura palatului regal găsește paralele În lumea greacă (Ampolo, 1971
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Douăsprezece Table (jumătatea secolului al V-lea) arată limpede că exista capacitatea de a compune texte ample și complexe. Activitatea legislativă, care include și norme de drept sacru, a fost pusă explicit În legătură cu Solon și cu „instituțiile și obiceiurile celorlalte cetăți ale Greciei” (Titus Livius, 3, 31, 8). Tratatul, ca parte a unui corpus de acorduri Între Roma și Cartagina, putea fi Încă reperat În secolul al II-lea Î.Hr. și, În ciuda dificultăților pe care le prezenta, a putut fi
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
de schimb cultural Întrucâtva unilateral. Studiul religiei grecești a făcut, cu siguranță, progrese mari, dar numai În puține cazuri ne Îngăduie să reconstruim răspândirea, originea și drumul unui anumit cult. a) O importanță deosebită pentru Roma a căpătat-o „Cumae, cetatea (polis) cea mai veche Între cele din Grecia și din Italia” (Strabon, 5, 4, 4). Data Întemeierii pe care ne-o furnizează Eusebiu-Ieronim este 1051 Î.Hr., dar documentele istorice și arheologice duc până În preajma anului 750 Î.Hr. (Dunbabin
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
a cultului Artemisei Tauropolos, iar acest lucru ar explica faptul că În el predomină practicile barbare și scitice. În ciuda originii diferite și a adaptării locale, În el se poate Întrezări același model ca și la Roma: sanctuarul este așezat În afara cetății (Aventin/lacul Nemi), le oferă un azil foarte limitat sclavilor (străinilor), zeița e venerată de către femei; pentru o anumită perioadă, acesta a fost centrul sacru al unei federații latine. În ambele cazuri se Înfăptuiește „programul” indicat prin numele „Artemisxe "Artemis
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
iar de ele se leagă istoria răpirii statuii zeiței Atenaxe "Atena", paladiul (Gianelli, 1923, pp. 52 sqq.). Eneaxe "Enea" ar fi primit acest paladiu În Italia, de la Diomede sau de la Nauta, tovarășul său1. Filoctetxe "Filoctet", care ar fi Întemeiat diferite cetăți Între Sibaris și Crotona, a depus ca ofrandă, În templul lui Apolloxe "Apollo" Aleos, la Crimisa (Punta Alice), arcul primit odinioară de la Herakles. Mormântul lui este arătat la Crimisa (Lykophron, 911 sqq., 927 sq.; Servius, comentariu la Eneida, 3, 402
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
lui Calchasxe "Calchas" și Polidarius; locuitorii din Locri trimiteau În fiecare an două fecioare la Troia. Dar În cult și arte sunt atestate și alte saga. Cultul neleizilor, uciși de Herakles la Metapont, servește drept dovadă istorică pentru faptul că cetatea a fost Întemeiată de Nestorxe "Nestor" din Pilos, fiul lui Neleuxe "Neleu" (Strabon, 6, 1, 5). Căutând-o pe Pentesileeaxe "Pentesileea", Cletexe "Clete", doica ei, ajunge la Caulonia (Lykophron, 993 sqq.). La Elba (portus Argous) și la gura de vărsare
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
4. 2. Cultele și zeii greci, miturile și actualizarea lor dramatică, orfismul și misteriile lui Bachus, teologia și critica religiei fac parte integrantă din religia romană, atât privată, cât și publică, și al istoriei ei Încă din epoca arhaică. Apusul cetăților din Grecia Magna, ca urmare a unor conflicte interne și a unor distrugeri provocate de samniți și lucani, de puni și, nu În ultimul rând, de represiunea romană (cf. suprimarea bacanalelor, În 186 Î.Hr.) a slăbit ulterior legătura și
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
această cauză, duumvirii oferă sacrificii, poporul se Încoronează și sărbătorește”. Încoronarea și Întreruperea lucrului reprezintă și un mijloc de control: „21 aprilie: Întemeierea Romei, zi festivă, Încoronare generală” (Fasti Caeretani). Cetățeanul roman care se găsește În capitală (urbs), Într-o cetate italică (municipium) sau Într-o colonie (colonia), asumă Întotdeauna roluri multiple și este membru al unor unități sociale diferite. Celxe "Cel" care stă la Roma locuiește Într-o casă (domus) sau Într-un apartament cu chirie Într-un ansamblu edilitar
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Această apartenență la asociații gentilice, familiale și profesionale creează numeroase funcții și roluri și, totodată, drepturi și datorii religioase: propriile locuri de Înmormântare, structuri cultuale particulare, venerarea unor zeități specifice, ba chiar și până și calendare speciale. Cetățenii romani din cetățile italice au „două patrii” (duae patriae), una de naștere, deci naturală, cealaltă de drept, Întrucât au cetățenie romană (civitas). Așadar, Arpinum este „patria autentică” (germana patria) a familiei Tulii Cicerones. Această localitate e marcată de sacralitate, Întrucât la Arpinum ei
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
și topica de care s-au servit romanii cu privire la „asociațiile” lor religioase. 2. Cultultc "2. Cultul" a) Legea cultuală din Urso ca model 1. Descrierea cea mai densă și mai amplă a unei orânduiri cultuale romane se găsește În legea cetății Urso, lex Coloniae Genetivae Iuliae. Această colonie romană, Urso (Ossuna șastăzi Osunaț, În provincia Baetica/Andaluzia) a fost Întemeiată Înainte de sfârșitul perioadei republicane (45 și 44 Î.Hr.). Statutul de Întemeiere, din care cincizeci de capitole, adică o treime din
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
66, 67, 68; cf. capitolul 128), iar apoi jocurile (capitolele 70, 71) și normele privind Înmormântarea (capitolele 73, 74). Aceste reguli formează un fel de lege-cadru de tip sacral și furnizează imaginea cea mai vie a sistemului sacral al noii cetăți. O colonie este considerată o filială, o „imagine” a cetății-mamă, Întrucât e „Întemeiată ca Roma” (Varo, De lingua latina, 5, 143; Gellius, 16, 13, 9). În acest sens lex Ursonensis nu este numai reprezentativă pentru alte colonii, ci, cu modificările
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
modificările necesare, este orientativă și pentru Înțelegerea trăsăturilor fundamentale ale dreptului sacral din Roma. 2. Imediat după Întemeierea coloniei, consiliul celor aproximativ șaptezeci și cinci de decuriones a trebuit să stabilească: (a) numărul zilelor festive, (b) ce culte sunt celebrate chiar de cetate și (c) cine trebuie să practice aceste culte. Sărbătorile, cultele și funcționarii nu sunt enumerați cu exactitate. Cetatea-mamă determină cadrul, organizarea, dar nu prescrie nici măcar un panteon fix. Centralismul sacral rămâne Încă moderat și formal. Nu știm În ce măsură colonia spaniolă
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
dar nu prescrie nici măcar un panteon fix. Centralismul sacral rămâne Încă moderat și formal. Nu știm În ce măsură colonia spaniolă, Încercând să umple acest cadru, s-a inspirat din extraordinarele calendare de piatră (fasti, ferialia) care tocmai atunci se răspândeau În cetățile italice. Finanțarea cultului provine din banii Încasați din amenzi (pecunia poenae nomine), care ajung În casieria publică prin delicte fiscale, și din banii strânși ca ofertă (pecuniae stipis nomine), pe a căror destinație se insistă În mod special (capitolul 72
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
strânși ca ofertă (pecuniae stipis nomine), pe a căror destinație se insistă În mod special (capitolul 72). Jocurile publice, teatrul și spectacolele cu gladiatori pregătite În cinstea lui Jupiter, a Iunonei, a Minervei și a altor zei și zeițe ai cetății sunt plătite pe jumătate de funcționarii care oferă spectacolele, iar cealaltă jumătate de către casieria publică, dar nu cu banii obținuți din amenzi, care sunt păstrați pentru cult În sensul strict. Dintre numeroasele sacerdoții ale Romei, pentru Urso sunt prevăzute numai
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
cult Spațiul sacru (fanum, delubrum, templum) și casa (aedes) zeității cu zid de incintă (tufișuri, pietre de hotar, cippi) și spații funcționale și secundare (mansiones, cenatoria, culina); În poziție dominantă, pe un munte, Înăuntrul/În afara așezării (sanctuare situate În afara zidurilor cetății); de o mărime stabilită, ca „altarul domestic” (lararium), mormânt sau loc de pelerinaj transregional. II. Momentele Zile festive regulate/neregulate, durată și frecvență cu privire la o divinitate; de exemplu: sacrificiu adus lui Jupiter la jumătatea fiecărei luni (regulat, scurt, frecvent). III
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
acest caz se percepe limpede conexiunea Între teologia „italică” și cea romană. Varro subliniază dimensiunea istorică a cultului imaginilor: În vremea lui Numa nu existau Încă statui, nici temple, ci numai rituri, nu exista nici un Campitoliu; numai Tarquinii au năpădit cetatea cu artiști greci și etrusci 3. Imaginile se pot justifica numai dacă sunt contemplate nu cu ochii, ci cu spiritul. Acest mod de organizare a diferitelor nivele de Înțelegere, tipic oricărei forme de interiorizare intelectuală, duce cu necesitate la alegoreza
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]