30,395 matches
-
intruziunile delirante ale discursului unic. Cu atât mai mare este meritul lor. Aceste cărți fac parte dintre acelea, nu multe, dar nici puține, care au marcat definitoriu discursul sociologic postbelic, marcând, concomitent, o breșă semnificativă În sistem. Mai mult, ele sugerează o manieră de a scrie care, radiografiată cu atenție, capătă dimensiunile unei adevărate strategii culturale. În ambianța epocii, unele dintre textele sau cărțile unor Ilie Bădescu, Septimiu Chelcea, Traian Herseni, Ioan Mărginean, Ioan Mihăilescu, Achim Mihu, Vladimir Trebici, Ion Ungureanu
[Corola-publishinghouse/Science/2158_a_3483]
-
prin frondă, ci prin ocultare, prin relativizare, prin contabilizarea competentă a alternativelor. Spațiul nu ne Îngăduie dezvoltări masive, dar câteva elemente mai pot fi convocate aici. Totul degajă aceeași atitudine. Există În multe dintre cărțile acestor autori, am Îndrăznit să sugerăm, un stil de a scrie care capătă aerul unei veritabile strategii. Și, dacă strategia pare incipientă sau Întâmplătoare, o lectură mai atentă va fi pe deplin lămuritoare. Și proiectul ei, și atmosfera pot fi percepute din aceste cărți - declarații de
[Corola-publishinghouse/Science/2158_a_3483]
-
iată că ideea plutea și În atmosfera sociologiei românești. Din acest spirit se poate revendica și frumoasa carte a lui Ion Ungureanu, Paradigme ale cunoașterii sociologice, publicată În 1990, a cărei viteză de apariție se explică și așa. E inevitabil, sugeram, să cauți și să găsești În aceste cărți o strategie, fie și implicită, de a infuza În spațiului dezbaterii sociologice postbelice românești un suflu Înnoitor și insurgent. Te somează la asta ambianța postrevoluționară a disciplinei și propria ta adeziune profesională
[Corola-publishinghouse/Science/2158_a_3483]
-
este „materialismul istoric”. S-a avansat chiar ideea că sociologia ar trebui să aibă doar funcția de a furniza o bază empirică pentru generalizările materialismului istoric. - Pentru a evita problema dificilă a raportării sociologiei marxiste la materialismul istoric, s-a sugerat că sociologia este totalitatea științelor care studiază diferitele comunități și sfere sociale - ramurile sociologice. Prin urmare, nu o teorie a societății globale, la nivel macrosocial, ci la nivel micro și sectorial. - Sociologia marxistă este o știință a construirii socialismului, fiind
[Corola-publishinghouse/Science/2158_a_3483]
-
centrate pe producție și pe om, stiluri moderne de conducere. Sociologii intenționau să injecteze În activitatea societății românești mai multă raționalitate și știință dezvoltată În sociologia occidentală. Sociologia exemplarității „importa” din țările dezvoltate modele de raționalitate care promiteau succes. Se sugera că asimilarea unor asemenea modele este perfect compatibilă cu proiectul comunist și că asimilarea lor urma să reformeze treptat, „din aproape În aproape” sistemul comunist. Modele de exemplaritate a organizării sociale nu erau de găsit În paradigma marxist-leninistă, ci În
[Corola-publishinghouse/Science/2158_a_3483]
-
vorbi și despre ,macho girl). Lista exemplelor poate continua, dar nu Într-atât Încât să luăm În calcul faptul că violența fizică poate fi considerată o atitudine de macho. Referindu-ne la cel din urmă comentariu, o astfel de ,,abordare” sugerează mai de grabă slăbiciune, lipsa de comunicare interpersonală și de respect și, de ce nu, o lipsă de empatie care viciază relația În doi. La violența familială (sau violența domestică) avem ca subdiviziuni violența Împotriva copilului și violența Împotriva persoanelor În
[Corola-publishinghouse/Science/2158_a_3483]
-
acest efect a fost contracarat din prima fază, prin faptul că ei nu au fost expuși la televiziune. Această prezumție implică existența altor diferențe Între comunități, rezultatele putând fi totuși Îndoielnice” - remarca Richard B. Felson (1996, 107-108). Programele de televiziune ,,sugerează” anumite metode și tehnici violente prin filmele și unele emisiuni pe care le promovează. Aspectele privind modalitatea sau modalitățile de influențare a mass-media sunt discutate având În vedere faptul că cei mai afectați sunt tinerii și În special cei aflați
[Corola-publishinghouse/Science/2158_a_3483]
-
celor mai bătrâni, contribuțiile lor din ce În ce mai numeroase - dar și noile lor nevoi și cereri - intră În interferență cu schimbările sociale ale celor două sau chiar trei generații care le urmează. Această nouă configurație dezvăluie importanța dinamicii generațiilor și, În plus, sugerează extinderea studiului generațional la cel puțin trei generații adulte. Ancheta „Trei generații” O primă anchetă intergenerațională s-a derulat În Franța În 1992 și a fost completată În 1996 printr-o anchetă calitativă. Prima anchetă asupra a trei generații, subliniază
[Corola-publishinghouse/Science/2158_a_3483]
-
este născută din experiență și nu pierde atingerea cu intuiția spațială”, cum o spune d1 Picard (pp. 3, 5 și 23) și d1 Tannery adaugă că „nu se poate tăgădui că ideea de droalotă și de plan ne-a fost sugerată de experiență” (p. 32). D1 Tannery primește apoi În total părerea lui Hermite că „numerele și funcțiile nu pot fi productul arbitrar al spiritului nostru; că ele există În afară de noi, cu același caracter de necesitate ca și lucrurile realității obiective
[Corola-publishinghouse/Science/2158_a_3483]
-
nolens Într-un joc ideologic și În niște raporturi de putere Încă active (după toate probabilitățile) și În prezent. Situarea periferică a disciplinei pe ansamblul specializărilor academice centralși est-europene depășește, atunci, cadrul unei dispute strict terminologice sau teoretice (cum o sugerează unii dintre ,,etnografii” sau ,,etnologii” autohtoni), spre a deveni, din nefericire, ,,exponentul” intelectual al unei ,,corectitudini politice” care nu ar trebui vreodată și undeva să ajungă criteriu de validare științifică. Cum istoria sa o probează, antropologia nu s-a constituit
[Corola-publishinghouse/Science/2158_a_3483]
-
mediile populare fascinate de această opulentă desfășurare de forțe. În al treilea rând, au fost invitați un număr redus de oaspeți străini, o elită fabulos de bogată, inaccesibilă individului obișnuit, la care s-au alăturat doar câteva personaje din România, sugerându-se că ele ar putea, eventual, aparține - prin capitalul de putere și bogăție - acestei lumi. În al patrulea rând, Întreaga desfășurare a fost pusă minuțios În scenă, actorii inferiori (gonacii din sate, pădurarii) fiind mândri de rolurile ce li s-
[Corola-publishinghouse/Science/2158_a_3483]
-
întâlnirea cu divinul decât versurile ce repetă canoane teologale sau dau frâu liber fantasmelor lirice sanctoide. Poemele glisează înspre exercițiul spiritual, intră treptat într-un ritm de evlavie și exultă prezența harului pogorât peste lume. Confesiunea, mereu însoțită de candoare, sugerează truda căutării cucernice și transcrie satisfacția iluminării interioare, căci P. crede că ordinea divină asigură o mai lesnicioasă apropiere de bucuriile umile ale vieții. SCRIERI: Frigul și frica, Cluj-Napoca, 1992; Însoțiri în Turnul Babel, Craiova, 1996; Mormântul gol, Cluj-Napoca, 1999
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288820_a_290149]
-
moderne, itinerantul sau anahoretul nu mai are relieful din trecut. El poate fi admirat sau considerat bizar, dar nu mai e un personaj exemplar pentru comunitate. Societățile liberale moderne au un alt mod, neintenționat, dar perceptibil pentru toată lumea, de a sugera o realitate care le depășește. E tocmai refuzul lor de a se concepe ca societăți perfecte sau în drum spre o perfecțiune colectivă. întemeiate pe recunoașterea propriei, indefinitei amendabilități, societățile liberale sînt figura unui mers accidentat, dar funcțional, pe orizontala
STILUL RELIGIEI ÎN MODERNITATEA TÎRZIE by ANCA MANOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/860_a_1739]
-
divine, pe care o precedă și o întemeiază. Spre acest suprem aspect al transcendenței, spre libertatea absolută a divinului poate trimite, dacă e valorificat pînă la capăt, spectacolul tîrziu modern al libertății umane. Iar atunci obiectivitatea transcendenței nu va putea sugera nici un fel de constrîngere, ci va apărea ca legitate eliberatoare. Obiectivitatea divinului va apărea ca simbol, ca expresie, ca față a libertății lui infinite. Atotputerea lui Dumnezeu va apărea drept radiația atotposibilității sale. Căci, din punct de vedere metafizic, Cel
STILUL RELIGIEI ÎN MODERNITATEA TÎRZIE by ANCA MANOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/860_a_1739]
-
religia, departe de a constitui în continuare reperul pentru toate aspectele vieții, abia de mai are prezență culturală în viața publică, pierzîndu-și în orice caz acea autoritate normativă de care să țină seama puterea politică. Totuși, expresia ieșirea din religie sugerează mai mult decît atît. Ea spune că funcționarea acelei societăți e dominată de înaintarea inexorabilă a mentalității seculare, că, pierzîndu-și puterea, religia e pe cale să și piardă în fapt orice rol social și, ca atare, obiectivitatea, devenind simplă convingere a
STILUL RELIGIEI ÎN MODERNITATEA TÎRZIE by ANCA MANOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/860_a_1739]
-
temporală, dar nu se lasă nici uitată, stăruind la orizontul conștiințelor. înclinația noastră spre obiectivare poate socoti acest mod de manifestare ambiguu, slab, declinant, crepuscular. Dar nu e el, dimpotrivă, destul de adecvat transcendenței, întrucît e un mod paradoxal și mobilizator, sugerînd o stilistică a coprezenței contrariilor pe care creștinismul o numește apofatică? Mai mult ca oricînd, poate, transcendența se manifestă în spectacolul public ca transcendență : pe de o parte, presimțită în nevoia de fundament, pe de alta, evidentă ca diferență, alteritate
STILUL RELIGIEI ÎN MODERNITATEA TÎRZIE by ANCA MANOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/860_a_1739]
-
alta, evidentă ca diferență, alteritate, depășire a formelor publice sub care se manifestă. Nu cumva, societăți ieșite din religie, avem posibilitatea de a asista la ieșirea religiei din obiectivările ei socioculturale? Apofatismul sau poarta contrariilor Iar dacă spectacolul public ne sugerează o manifestare de tip apofatic a transcendenței, nu-l putem considera oare un suport destul de potrivit sau măcar un îndemn pentru a ne reaminti o rafinată temă spirituală, despre care vorbesc tradițiile în convergență? Nu ne incită el să descoperim
STILUL RELIGIEI ÎN MODERNITATEA TÎRZIE by ANCA MANOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/860_a_1739]
-
discretă, de profunzime, spre Sine însuși, fără a știrbi în vreun fel libertatea ființelor particulare. Situarea nordică pe care Cusanus o dă imaginii Atotvăzătorului întărește de altfel simbolismul ei polar. Or, modul de prezență al transcendenței în societățile actuale poate sugera ceva din condiția ei polară. Pe scena noastră publică, absolutul divin nu mai e asociat cu puterea, fie că e vorba de puterea politică sau de puterea normativă a instituției ecleziale, exercitată asupra întregii societăți. Suveranitatea divinului nu mai poate
STILUL RELIGIEI ÎN MODERNITATEA TÎRZIE by ANCA MANOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/860_a_1739]
-
condus, în spațiul public, prin dialogul între instituțiile religiei, gînditorii laici, vocile societății civile. în sfîrșit, dacă sensurile spirituale nu ne mai arată fața lor pozitivă, explicitată, normativă, rămîne să le căutăm fața ascunsă, interioară, orientată ascendent. Nu ni se sugerează oare astfel să inversăm perspectiva, să privim realul imediat ca pe un teren unde sensurile spirituale se întrupează, desigur, cerînd colaborarea și responsabilitatea omului, dar numai pentru a-l porni la drum, pentru a-i întoarce ochiul către sursa lor
STILUL RELIGIEI ÎN MODERNITATEA TÎRZIE by ANCA MANOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/860_a_1739]
-
conduce la "tirania a majorității", exacerbarea celui de al doilea poate duce la lipsa de transparență a procesului decizional și, astfel, la creșterea nemulțumirii în rândul populației (Plattner, 2010). În fapt însuși conceptul de balanță a puterii (checks and balances) sugerează existența sau măcar posibilitatea cât se poate de reală a unui dezechilibru (Armony și Schamis, 2005: 116). 1.4.1 Efecte pozitive Atunci când populismul este văzut ca un remediu al calității democrației, accentul analizei cade pe includerea grupurilor marginalizate ale
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
am argumentat că, cel puțin teoretic, populismul are o relație pozitivă cu democrația, însă o relație ambivalentă cu democrația liberală. Cu alte cuvinte, populismul poate să fie, în același timp, un remediu și o amenințare. În al treilea rând, am sugerat o serie de efecte (pozitive și negative) posibile ale populismui asupra calității democrației. În al patrulea rând, am lansat o serie de ipoteze cu privire la condițiile care influențează intensitatea efectelor și tipul acestora. Am cerut contributorilor acestui volum să accepte definiția
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
societății. În definitiv, ascensiunea partidelor populiste nu afectează numai politicile și sistemul de partide, dar și atitudinea și comportamentul votanților. Partidele populiste fie canalizează sentimentele de neîncredere și insatisfacție politică, fie întăresc aceste sentimente cu discursul lor anti-establishment. Cercetările existente sugerează faptul că acest din urmă efect este în general mai puternic în cazul cetățenilor care încep să voteze partidele populiste (Bélanger și Aarts, 2006; Van der Brug, 2003). Totuși, în cazul VB există puține dovezi care să ne demonstreze că
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
continuat să-și exprime neîncrederea în curțile juridice, în agențiile federale de reglementare și chiar în parlament. Modul în care Harper a uzat de prerogativele de prim-ministru pentru a submina parlamentul, făcând adesea recurs la "șmecherii murdare" (Martin, 2010), sugerează o conduită plebiscitariană al cărei scop a fost acela de a întrerupe funcționarea normală a parlamentului. De asemenea, recursul lui Harper la mecanismul prorogării parlamentului, în 2009 și în 2010, a reprezentat o negare fățișă a ideii potrivit căreia parlamentul
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
lui Harper la mecanismul prorogării parlamentului, în 2009 și în 2010, a reprezentat o negare fățișă a ideii potrivit căreia parlamentul are dreptul să controleze guvernul. Ideea implicată aici, și anume că parlamentul reprezintă un obstacol în calea adevăratei democrații, sugerează o clară tendință plebiscitară. Atitudinile critice față de sistemul de reprezentare canadian, prezente în discursul Reformiștilor, indică o linie directă între aceștia și actualul guvern conservator. Partidul Conservator a abandonat recursul populist la mecanismele plebiscitare, anti-reprezentative, dar a reținut în discursul
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
Din punct de vedere procedural, a avut reforma vreun efect asupra capacității cetățenilor de a evalua angajamentul guvernului pentru drepturi egale și pentru egalitate formală? Este destul de greu să dăm un răspuns definitiv la această întrebare. Totuși s-ar putea sugera că, fie și rostite cu glas scăzut, refrenele plebiscitare promovate de Partidul Reformei au legitimat din ce în ce mai mult atacurile îndreptate împotriva eforturilor statului de a asigura mai multă egalitate între cetățeni. În această privință, faptul că reformiștii au condamnat implicarea "intereselor
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]