33,912 matches
-
a fost în Austria sunt desenele care au rămas istoriei cu peisajele realizate în împrejurimile Vienei, Linz-ului (Mathausen) și a zonei montane a regiunii Salzkammergut (Gmunden și Hallstadt). Unii biografi au afirmat și ipoteza că pictorul ar fi urmat cursurile Academiei de Arte Frumoase de la Viena cu profesorii Josef Danhauser, Johann Ender și Moritz Michael Daffinger. Studiile pe care Iscovescu le-a făcut la Paris suferă de o mulțime de incertitudini, chiar dacă acesta a executat copii după mari maeștri ca Rubens
Barbu Iscovescu () [Corola-website/Science/303925_a_305254]
-
a regiunii Salzkammergut (Gmunden și Hallstadt). În opinia lui Ionel Jianu, singurele documente certe care au rămas din perioada vieneză a artistului, sunt cele păstrate în mapa cu lucruri netrebuincioase care s-a găsit în anul 1901 la biblioteca vechii Academii Române. Din studierea acestora, au rezultat două concluzii: prima, că Iscovescu se ducea prin târguri și orășele de provincie pentru a-și căuta de lucru - în aceste localități reușea să vândă portretele pe care le făcea pe un preț de
Barbu Iscovescu () [Corola-website/Science/303925_a_305254]
-
reușea să vândă portretele pe care le făcea pe un preț de nimic; și a doua, că artistul a călătorit adesea prin localitățile din jurul Vienei realizând pentru el mai multe schițe de peisaje care au rămas în aceeași mapă a Academiei. Cea de a doua concluzie emisă de Jianu care este relevată de desenele cu peisaje care s-au păstrat până astăzi, face ca Barbu Iscovescu să fie, împreună cu Carol Popp de Szathmári, unul dintre primii peisagiști români. Toate deplasările provinciale
Barbu Iscovescu () [Corola-website/Science/303925_a_305254]
-
Centrale a Statului, "printre materialele deteriorate și date la o parte", într-o mapă pe care scria „"lucruri netrebuitoare"”. În anul 1901, Biblioteca Centrală a Statului a fost cedată Academiei Române. Cu această ocazie, o dată cu întocmirea inventarelor necesare materialelor preluate de către Academie, angajații au descoperit mapa lui Barbu Iscovescu și au găsit opera în integralitatea ei cu mențiunea „"170 bucăți neimportante, 9 pe pânză din 11 presupuse a fi"”. S-au găsit în mapă portretele lui Avram Iancu de la Vidra, Ioan Buteanu
Barbu Iscovescu () [Corola-website/Science/303925_a_305254]
-
revoluționarilor sârbi din Semlin precum și copii și însemnări de mare valoare artistică și istorică. Conform informațiilor pe care biograful Marin Nicolau le-a făcut, reiese faptul că Mapa lui Iscovescu, în anul 1901 - 1902 când Biblioteca Centrală le-a cedat Academiei, conținea un număr de 328 de lucrări. În "„Catalogul de tablouri și aquarele espuse în Pinecatoteca din București (1878)”", figurau următoarele lucrări ale lui Iscovescu, lăsate pinacotecii de artist: Pe lângă acestea, pictorul a lăsat Pinacotecii 1 studiu după natură și
Barbu Iscovescu () [Corola-website/Science/303925_a_305254]
-
Dan Grigorescu. În anul 1835, Barbu Iscovescu a plecat la Viena unde a poposit pe o perioadă de șapte ani, ca urmare a sponsorizării studiilor sale de către banul Mihail Ghica care i-a acordat o bursă. Artistul a urmat cursurile Academiei de Arte Frumoase de la Viena unde i-a avut ca profesori, după opinia lui Marin Nicolau, pe Josef Danhauser, Johann Ender și Moritz Michael Daffinger. Marin Nicolau nu a adus surse credibile care să ateste afirmația pe care a făcut
Barbu Iscovescu () [Corola-website/Science/303925_a_305254]
-
după opinia lui Marin Nicolau, pe Josef Danhauser, Johann Ender și Moritz Michael Daffinger. Marin Nicolau nu a adus surse credibile care să ateste afirmația pe care a făcut-o, mențiunea sa fiind argumentată de studierea colectivului didactic pe care academia îl avea în acea perioadă. De asemenea, nu există vreo precizare documentară că artistul ar fi urmat celebra academie din Viena. Informația a fost preluată mai departe în mai toate studiile biografice ale artistului, ea fiind amintită și de Dan
Barbu Iscovescu () [Corola-website/Science/303925_a_305254]
-
surse credibile care să ateste afirmația pe care a făcut-o, mențiunea sa fiind argumentată de studierea colectivului didactic pe care academia îl avea în acea perioadă. De asemenea, nu există vreo precizare documentară că artistul ar fi urmat celebra academie din Viena. Informația a fost preluată mai departe în mai toate studiile biografice ale artistului, ea fiind amintită și de Dan Grigorescu în anul 1973, fără ca el să-și asume afirmația ci doar a pomenit indicația lui Nicolau. Ionel Jianu
Barbu Iscovescu () [Corola-website/Science/303925_a_305254]
-
fi trăit din realizarea de decorațiuni de teatru, fapt care l-ar plasa pe Iscovescu printre primii artiști de origine română care au activat în acest gen artistic, el fiind un precursor. Același biograf, nu a spus la ce școală, academie sau atelier și-ar fi făcut Iscovescu studiile, dar a întărit afirmațiile criticilor că artistul și-a desăvârșit educația artistică la Viena, dovadă stând comentariile făcute pe larg cu privire la călătoriile pe care pictorul le-ar fi făcut în jurul capitalei de
Barbu Iscovescu () [Corola-website/Science/303925_a_305254]
-
ipoteză. În plus, Grigorescu a pomenit ipoteza lui George Oprescu cum că aceste desene ar fi fost făcute de Iscovescu în prima sa vizită la Paris din perioada, incertă de altfel, 1842 - 1843. Din desenele care au rămas în mapa Academiei a rezultat faptul că Barbu Iscovescu a executat lucrări de grafică neterminată prin peregrinările sale de-a lungul Dunării de după anul 1840, la Linz (vezi Biserica din Mathausen) și în zona montană a regiunii Salzkammergut (vezi desenele din Gmunden și
Barbu Iscovescu () [Corola-website/Science/303925_a_305254]
-
pe care l-a fluturat mulțimii. El era, din zisele biografului, îmbrăcat în haine de sărbătoare cu eșarfă tricoloră la gât și purtând o pălărie împodobită cu pene, așa cum au fost înfățișați revoluționarii de Costache Petrescu în lucrarea sa de la Academie. Dan Grigorescu nu a pomenit niciun fel de sursă documentară în susținerea afirmațiilor sale. Cum Grigorescu a folosit ca bibliografie și lucrarea lui Marin Nicolau din moment ce o amintește ca referință în alte comentarii și sigur a citit biografia realizată în
Barbu Iscovescu () [Corola-website/Science/303925_a_305254]
-
de Geofizică nou creată la Institutul de Mine (1950) și trecută apoi la Institutul de Petrol, Gaze și Geologie. În această dublă calitate a contribuit esențial, până la pensionare (1967), la formarea primei generații de geofizicieni români. Devenit membru titular al Academiei (1963) și președinte al Secției de Științe Geologice, Geofizice și Geografice (1966-1990) a acesteia, a fost director al mai multor institute de cercetări geofizice ale Academiei și Comitetului Geologic, redactor șef al celor două reviste de specialitate ("Revue roumaine de
Sabba S. Ștefănescu () [Corola-website/Science/304007_a_305336]
-
până la pensionare (1967), la formarea primei generații de geofizicieni români. Devenit membru titular al Academiei (1963) și președinte al Secției de Științe Geologice, Geofizice și Geografice (1966-1990) a acesteia, a fost director al mai multor institute de cercetări geofizice ale Academiei și Comitetului Geologic, redactor șef al celor două reviste de specialitate ("Revue roumaine de géologie, géophysique et géographie" și "Studii și cercetări de geologie, geofizică și geografie", seriile de geofizică), președinte al Comitetului Național Român de Geodezie si Geofizică. A
Sabba S. Ștefănescu () [Corola-website/Science/304007_a_305336]
-
și de statura lui înaltă și impozantă. Ca director de școală, era numit "Balaurul" - totuși, zicea despre el: "„că sunt serios, conced, dar aspru, nu accept”". A participat la viața politică, aparținând conducerii partidului conservator. A fost membru corespondent al Academiei de Științe din România.
Sabba Ștefănescu () [Corola-website/Science/304006_a_305335]
-
(n. 30 ianuarie 1875, Bălăbănești, județul Tutova (azi județul Galați) - d. 12 martie 1951, Sighet, județul Maramureș) a fost un economist și om politic român, profesor de economie politică, rector al Academiei de Înalte Studii Comerciale, membru corespondent al Academiei Române, victimă a regimului comunist din România. Gheoghe Tașcă se naște la 30 ianuarie 1875 în comuna Bălăbănești din județul Tutova. Tatăl său, , se trăgea dintr-o familie de răzeși, iar mama sa
Gheorghe Tașcă () [Corola-website/Science/304015_a_305344]
-
în 1911, numirea sa în postul de conferențiar de economie politică al Facultății de Drept din București. În 1920 este numit profesor plin la aceeași catedră, post pe care l-a ocupat până în 1940, La înființarea prin decret regal a Academiei de Înalte Studii Comerciale și Industriale la 10 august 1913, obține și catedra de Economie Politică și Doctrine Economice, post pe care l-a ocupat de asemenea până în 1940. În perioada 1929 - 1931 a fost rector al Academiei, renunțând la
Gheorghe Tașcă () [Corola-website/Science/304015_a_305344]
-
regal a Academiei de Înalte Studii Comerciale și Industriale la 10 august 1913, obține și catedra de Economie Politică și Doctrine Economice, post pe care l-a ocupat de asemenea până în 1940. În perioada 1929 - 1931 a fost rector al Academiei, renunțând la această sarcină în momentul numirii sale ca ministru plenipotențiar al României la Berlin. În timpul primului război mondial, când, din cauza ocupației germane, instituțiile de învâțământ din București nu funcționau, Gheorge Tașcă s-a refugiat în Moldova. Fiind concentrat, în
Gheorghe Tașcă () [Corola-website/Science/304015_a_305344]
-
didactică. Pe lângă cele două catedre menționate, în diferite intervale a mai predat economia politică la Școala Politehnică, Școala Superioară de Război și alte instituții de învățământ superior. În 1925 este ales membru corespondent al Academiei Române. A fost membru titular al Academiei de Științe din România începând cu 21 decembrie 1936. În afară de însărcinările sale cu caracter didactic, Gheorghe Tașcă a fost și presedinte al Asociației Generale a Economiștilor din România (AGER). În concepția lui Gheorghe Tașcă, termenul de economie politică acoperă întregul
Gheorghe Tașcă () [Corola-website/Science/304015_a_305344]
-
comuniste ale colhozurilor sunt contrare spiritului țăranului român. Dar în 1946 timpurile începuseră să se schimbe. Conferința a fost întreruptă de agitatori ai partidului comunist care invadaseră sala și scandau lozinci. Ea a fost ținută peste câteva săptămâni în aula Academiei de Înalte Științe Comerciale și Industriale, siguranța fiind asigurată de studenții anti-comuniști care au împiedicat accesul perturbatorilor. După terminarea Facultății de Drept, Gheorghe Tașcă se înscrie în Partidul Conservator. Participă la alegerile din 1905 în calitate de candidat al partidului în județul
Gheorghe Tașcă () [Corola-website/Science/304015_a_305344]
-
a se înscrie în partidul comunist, a activat ca profesor consultant. În paralel, începând cu anul 1949, a fost cercetător, șef de secție din anul 1952 și director adjunct științific între anii 1959 și 1970 în unități de cercetare ale Academiei: întâi la Institutul de Fizică, apoi la Institutul de Geologie, Geofizică și Geografie, în fine la Centrul de Cercetări Geofizice. În anul 1957, împreună cu academicianul Gheorghe Demetrescu, a reprezentat România la Adunarea Generală a Uniunii Internaționale de Geodezie și Geofizică
Liviu Constantinescu () [Corola-website/Science/304026_a_305355]
-
cu seismologii Beno Gutenberg și Charles Francis Richter l-au determinat să se aplece asupra cercetării de seismologie centrate pe studiul cutremurelor din Vrancea. În anul 1961 a luat ființă, sub conducerea lui Sabba Ștefănescu, Centrul de Cercetări Geofizice al Academiei, iar Liviu Constantinescu a condus Secția de Geofizică Aplicată și ulterior și pe cea de Seismologie. În acest context, în colaborare cu geofizicianul Radu Botezatu, a realizat un studiu teoretic al anomaliilor câmpurilor potențiale, folosind metoda continuării analitice în semispațiul
Liviu Constantinescu () [Corola-website/Science/304026_a_305355]
-
Dumitru Enescu, elaborând un model care descrie producerea cutremurelor intermediare de la curbura Carpaților Orientali. De asemenea, au analizat relațiile energie-magnitudine-intensitate pentru cutremurele din Vrancea, stabilind parametrii regimului seismic al zonei respective. În anul 1963 a fost ales membru corespondent al Academiei la Secția de Geologie, Geofizică și Geografie, iar din anul 1967 a fost membru în Biroul și Comitetul Executiv al IUGG până în anul 1975, fiind vicepreședinte al UIGG între anii 1969 și 1971. Din anul 1970 a fost membru în
Liviu Constantinescu () [Corola-website/Science/304026_a_305355]
-
fost distins cu numeroase ordine și medalii și a primit titluri și demnități de la 13 organizații. Printre cele mai prestigioase fiind Ordinul Coroana României în Grad de Cavaler, Ordinul Steaua României, Ordinul Meritul Științific și Medalia „ProBeneficio Mundi” acordată de Academia Braziliană de Științe. Rezultatele cercetărilor științifice realizate de Liviu Constantinescu au fost publicate în aproape 100 de articole apărute în România și în alte șapte țări din Europa sau America de Nord și în nouă volume volume cu caracter monografic publicate în calitate de
Liviu Constantinescu () [Corola-website/Science/304026_a_305355]
-
al canalului Volga-Don, deschis în 1952. Drumul european E40, cea mai lungă rută europeană, leagă Calais - France cu Ridder - Kazahstan, trecând prin Volgograd. Instituțiile de învățământ includ Universitatea de Stat Volgograd, Universitatea Tehnică de Stat Volgograd (fostă Universitatea Politehnică Volgograd), Academia Medicală Volgograd, Academia de Administrație Publică Volgograd, Academia Industrială Volgograd și Universitatea Pedagogică de Stat Volgograd. În 2006, Volgogradul era înfrățit cu 17 orașe , : În mai multe localități din Franța au existat străzi numite Stalingrad, "Piața Stalingrad" în Paris și
Volgograd () [Corola-website/Science/304027_a_305356]
-
deschis în 1952. Drumul european E40, cea mai lungă rută europeană, leagă Calais - France cu Ridder - Kazahstan, trecând prin Volgograd. Instituțiile de învățământ includ Universitatea de Stat Volgograd, Universitatea Tehnică de Stat Volgograd (fostă Universitatea Politehnică Volgograd), Academia Medicală Volgograd, Academia de Administrație Publică Volgograd, Academia Industrială Volgograd și Universitatea Pedagogică de Stat Volgograd. În 2006, Volgogradul era înfrățit cu 17 orașe , : În mai multe localități din Franța au existat străzi numite Stalingrad, "Piața Stalingrad" în Paris și o stație de
Volgograd () [Corola-website/Science/304027_a_305356]