29,485 matches
-
Universitatea Iowa, a dezvoltat o tehnică de înot într-o parte și cu bătaia de picioare simultană asemănătoare unui pește, modificând ulterior tehnica și înotând cu fața în jos. Armbruster și Sieg au combinat aceste tehnici, dezvoltând o variantă a procedeului bras, numită bras-fluture. Pe parcursul timpului, în special în secolul XX, tehnica brasului a suferit mai multe îmbunătățiri, în special referitoare la sporirea vitezei de înot, cele mai importante fiind înregistrate în cadrul școlii japoneze de înot. La jocurile olimpice procedeul bras
Înot Sportiv () [Corola-website/Science/329929_a_331258]
-
a procedeului bras, numită bras-fluture. Pe parcursul timpului, în special în secolul XX, tehnica brasului a suferit mai multe îmbunătățiri, în special referitoare la sporirea vitezei de înot, cele mai importante fiind înregistrate în cadrul școlii japoneze de înot. La jocurile olimpice procedeul bras se înoată în probele de 100 și 200 m.; este al treilea procedeu în probele de mixt individual și al doilea schimb la ștafeta de 4x100 m mixt. La campionatele mondiale se înoată și în proba de 50 m
Înot Sportiv () [Corola-website/Science/329929_a_331258]
-
a suferit mai multe îmbunătățiri, în special referitoare la sporirea vitezei de înot, cele mai importante fiind înregistrate în cadrul școlii japoneze de înot. La jocurile olimpice procedeul bras se înoată în probele de 100 și 200 m.; este al treilea procedeu în probele de mixt individual și al doilea schimb la ștafeta de 4x100 m mixt. La campionatele mondiale se înoată și în proba de 50 m și ștafeta de 4x50 m mixt, respectiv 100 m mixt individual. Este un procedeu
Înot Sportiv () [Corola-website/Science/329929_a_331258]
-
procedeu în probele de mixt individual și al doilea schimb la ștafeta de 4x100 m mixt. La campionatele mondiale se înoată și în proba de 50 m și ștafeta de 4x50 m mixt, respectiv 100 m mixt individual. Este un procedeu foarte utilizat pentru înotul de agrement și deosebit de util pentru înotul în scopuri utilitare sau militar. Procedeul delfin sau fluture este cel mai nou dintre procedeele sportive de înot. Se numește fluture sau delfin datorită mișcărilor fluturate, ondulatorii, ale întregului
Înot Sportiv () [Corola-website/Science/329929_a_331258]
-
campionatele mondiale se înoată și în proba de 50 m și ștafeta de 4x50 m mixt, respectiv 100 m mixt individual. Este un procedeu foarte utilizat pentru înotul de agrement și deosebit de util pentru înotul în scopuri utilitare sau militar. Procedeul delfin sau fluture este cel mai nou dintre procedeele sportive de înot. Se numește fluture sau delfin datorită mișcărilor fluturate, ondulatorii, ale întregului corp, mișcări asemănătoare loviturilor de coadă ale delfinului. Inventatorul procedeului este considerat înotătorul german Erich Rademacher în
Înot Sportiv () [Corola-website/Science/329929_a_331258]
-
m și ștafeta de 4x50 m mixt, respectiv 100 m mixt individual. Este un procedeu foarte utilizat pentru înotul de agrement și deosebit de util pentru înotul în scopuri utilitare sau militar. Procedeul delfin sau fluture este cel mai nou dintre procedeele sportive de înot. Se numește fluture sau delfin datorită mișcărilor fluturate, ondulatorii, ale întregului corp, mișcări asemănătoare loviturilor de coadă ale delfinului. Inventatorul procedeului este considerat înotătorul german Erich Rademacher în anul 1926, care înotând bras cu picioarele, executa mișcările
Înot Sportiv () [Corola-website/Science/329929_a_331258]
-
pentru înotul în scopuri utilitare sau militar. Procedeul delfin sau fluture este cel mai nou dintre procedeele sportive de înot. Se numește fluture sau delfin datorită mișcărilor fluturate, ondulatorii, ale întregului corp, mișcări asemănătoare loviturilor de coadă ale delfinului. Inventatorul procedeului este considerat înotătorul german Erich Rademacher în anul 1926, care înotând bras cu picioarele, executa mișcările de fluture din brațe înainte de întoarceri și la sosire. În anul 1933, americanul Henry Myers perfecționează această tehnică. În anul 1935 acest procedeu este
Înot Sportiv () [Corola-website/Science/329929_a_331258]
-
Inventatorul procedeului este considerat înotătorul german Erich Rademacher în anul 1926, care înotând bras cu picioarele, executa mișcările de fluture din brațe înainte de întoarceri și la sosire. În anul 1933, americanul Henry Myers perfecționează această tehnică. În anul 1935 acest procedeu este recunoscut sub denumirea de bras-fluture care concurează la jocurile olimpice de la Londra din 1948 și jocurile olimpice de la Helsinki din 1952. Primul înotător de fluture a fost maghiarul György Tumpek, care a executat lovituri delfin și cu picioarele. În
Înot Sportiv () [Corola-website/Science/329929_a_331258]
-
delfin și cu picioarele. În anul 1953 FINA legiferează înotul fluture cu picioare delfin. La jocurile olimpice 1956 de la Melbourne toți participanții înoată delfin, iar din anul 1963, regulamentul permite doar mișcarea simultană a picioarelor în plan vertical. Cu timpul procedeul flutur devine al doilea procedeu de viteză după stilul liber. În programul jocurilor olimpice procedeul fluture se înoată în probele de 100 m 200 m; este primul procedeu în probele de 200 m și 400 m mixt individual și al
Înot Sportiv () [Corola-website/Science/329929_a_331258]
-
anul 1953 FINA legiferează înotul fluture cu picioare delfin. La jocurile olimpice 1956 de la Melbourne toți participanții înoată delfin, iar din anul 1963, regulamentul permite doar mișcarea simultană a picioarelor în plan vertical. Cu timpul procedeul flutur devine al doilea procedeu de viteză după stilul liber. În programul jocurilor olimpice procedeul fluture se înoată în probele de 100 m 200 m; este primul procedeu în probele de 200 m și 400 m mixt individual și al treilea schimb la ștafeta de
Înot Sportiv () [Corola-website/Science/329929_a_331258]
-
jocurile olimpice 1956 de la Melbourne toți participanții înoată delfin, iar din anul 1963, regulamentul permite doar mișcarea simultană a picioarelor în plan vertical. Cu timpul procedeul flutur devine al doilea procedeu de viteză după stilul liber. În programul jocurilor olimpice procedeul fluture se înoată în probele de 100 m 200 m; este primul procedeu în probele de 200 m și 400 m mixt individual și al treilea schimb la ștafeta de 4x100 m mixt. În programul campionatelor mondiale se înoată și
Înot Sportiv () [Corola-website/Science/329929_a_331258]
-
regulamentul permite doar mișcarea simultană a picioarelor în plan vertical. Cu timpul procedeul flutur devine al doilea procedeu de viteză după stilul liber. În programul jocurilor olimpice procedeul fluture se înoată în probele de 100 m 200 m; este primul procedeu în probele de 200 m și 400 m mixt individual și al treilea schimb la ștafeta de 4x100 m mixt. În programul campionatelor mondiale se înoată și în probele de 50 m și ștafeta de 4x50 m mixt. Există un
Înot Sportiv () [Corola-website/Science/329929_a_331258]
-
și unul masculin. La Jocurile Olimpice de vară, se concurează în doar 13 din cele 17 probe, iar întrecerile olimpice au loc în așa zisele "bazinele olimpice", care au lungimea de exact . Probele competiționale clasice (olimpice) se organizează în cele patru procedee de înot: Probe de ștafetă: Competițiile de înot, altele decât cele olimpice, organizează întreceri în bazin scurt, de 25 m. În programul Jocurilor Olimpice, înotul figurează ca probă de concurs la alte două ramuri sportive, pentatlon modern (înot liber 200 m
Înot Sportiv () [Corola-website/Science/329929_a_331258]
-
cm și se termină cu 2 m înainte de capătul bazinului. Blocstartul are o înălțime minimă de 50-70 cm de la suprafața apei. Acestea trebuie să fie cu suprafațe antiderapante, având montate de o parte și de alta mânere pentru startul în procedeul de înot spate, plasate la o înălțime de 30-60 cm de la suprafața apei. Fiecare blocstart este numerotat pe toate părțile, pentru a fi vizibil de către arbitri. Nr. 1 este numerotat în partea dreaptă a liniei de plecare, privind cu fața
Înot Sportiv () [Corola-website/Science/329929_a_331258]
-
demontată și strămutată mai la vest, în interiorul cimitirului sătesc. După ce a fost reparat în 1872, lăcașul de cult a fost mutat într-o zi din vara anului 1904 pe amplasamentul actual. Nu s-a mai apelat de această dată la procedeul demontării, biserica fiind trasă de patru perechi de boi peste grinzile de brad unse cu untură de porc. În anul 1937, sub păstorirea preotului Mihai Cârlănescu, se pune piatra de temelie a celei de-a doua biserici de lemn din
Biserica de lemn Pogorârea Sfântului Duh din Bogdănești () [Corola-website/Science/329991_a_331320]
-
fluidului, în afară de ecuațiile de continuitate și Navier-Stokes, mai sunt necesare informații suplimentare, depinzând de ipotezele adoptate; aceste informații pot include condiții inițiale, condiții la limită, o formă a legii conservării energiei, sau o ecuație de stare. Analiza dimensională este un procedeu prin care evoluția unui fenomen fizic este formulată printr-o relație între grupuri a-dimensionale de variabile, în care numărul grupurilor este mai mic decât numărul variabilelor. Analiza dimensională se bazează pe "Legea omogenității dimensionale", care poate fi enunțată astfel
Hidraulică () [Corola-website/Science/328009_a_329338]
-
sau "Teorema lui Buckingham". O altă aplicație importantă a "Legii omogenității dimensionale" constă în stabilirea relației dintre variabilele care descriu un fenomen fizic, atunci când, pe baza unor studii experimentale, au putut fi precizate variabilele respective. Aceasta se realizează printr-un procedeu numit "analiză dimensională", în cadrul căruia evoluția fenomenului fizic este formulată printr-o relație între grupuri adimensionale de variabile, relație în care numărul grupurilor este mai mic decât numărul variabilelor. Avantajele folosirii acestui procedeu constau în reducerea numărului de experimente necesare
Hidraulică () [Corola-website/Science/328009_a_329338]
-
variabilele respective. Aceasta se realizează printr-un procedeu numit "analiză dimensională", în cadrul căruia evoluția fenomenului fizic este formulată printr-o relație între grupuri adimensionale de variabile, relație în care numărul grupurilor este mai mic decât numărul variabilelor. Avantajele folosirii acestui procedeu constau în reducerea numărului de experimente necesare stabilirii relației între variabilele respective, precum și în simplificarea acestor experimente. Metoda analizei dimensionale se folosește atunci când, pe bază experimentală, pot fi cunoscuți parametrii hidraulici ai fenomenului studiat. Etapele de lucru sunt: Prin definiție
Hidraulică () [Corola-website/Science/328009_a_329338]
-
mai scurte. Este o gafă să înfigi bețișoarele în orez, deoarece acest lucru seamănă cu bețișoarele parfumate înfipte în orezul făcut ca ofrandă unei persoane decedate. La fel, niciodată nu se oferă/acceptă mâncare de la bețișoare la bețișoare, deoarece acest procedeu amintește de procedeul folisit la luarea oasele persoanei decedate din cenușă (după cremare) când sunt plasate în urna funerară. Când s-a terminat de servit mesa, bețișoarele se așează paralel pe farfurie sau, la restaurant, se bagă înapoi în tocul
Comportamentul social în Japonia () [Corola-website/Science/328035_a_329364]
-
o gafă să înfigi bețișoarele în orez, deoarece acest lucru seamănă cu bețișoarele parfumate înfipte în orezul făcut ca ofrandă unei persoane decedate. La fel, niciodată nu se oferă/acceptă mâncare de la bețișoare la bețișoare, deoarece acest procedeu amintește de procedeul folisit la luarea oasele persoanei decedate din cenușă (după cremare) când sunt plasate în urna funerară. Când s-a terminat de servit mesa, bețișoarele se așează paralel pe farfurie sau, la restaurant, se bagă înapoi în tocul de hârtie în
Comportamentul social în Japonia () [Corola-website/Science/328035_a_329364]
-
cu o culoare de apă, baiț, sepia sau orice altă culoare diluată cu apă, astfel încât să poată fi redat volumul obiectelor desenate, prin efecte de umbră și lumină, treceri la alte nuanțe etc., cât și un desen executat prin acest procedeu. Un laviu este denumită și o zonă a unei picturi în care culoarea diluată este aplicată uniform, într-o manieră în care nu se disting tușele individuale de pensulă. Un exemplu tipic este pictarea cerului. Pentru aceasta, se ține planșeta
Laviu () [Corola-website/Science/328124_a_329453]
-
apus a soarelui. Tehnica laviului constă în diluarea tușului negru sau a unei culori de apă de culoare roșcat cafenie închisă, "sepia", slăbirea tonurilor fiind determinată de cantitatea de apă cu care e îmbibată pensula, rezultând un efect de transparență. Procedeul se folosește de obicei în combinație cu o altă tehnică liniară, laviul modelând „tăietura”, adică opoziția dintre albul fondului și negrul urmei de peniță prin unul sau mai multe tonuri intermediare. Procedeul a fost folosit din secolul al XV-lea
Laviu () [Corola-website/Science/328124_a_329453]
-
e îmbibată pensula, rezultând un efect de transparență. Procedeul se folosește de obicei în combinație cu o altă tehnică liniară, laviul modelând „tăietura”, adică opoziția dintre albul fondului și negrul urmei de peniță prin unul sau mai multe tonuri intermediare. Procedeul a fost folosit din secolul al XV-lea, opere deosebite în această tehnică fiind realizate, de-a lungul timpului, de pictori precum Leonardo da Vinci, Rembrandt, Giovanni Battista Tiepolo, Eugène Delacroix, Nicolae Grigorescu, Jean Alexandru Steriadi.
Laviu () [Corola-website/Science/328124_a_329453]
-
regizor din partea română a fost Petre „Pitt” Popescu. Cadrele exterioare au fost filmate la Cheile Turzii, Florești, Brașov, Tureni, Mogoșoaia și Buftea, iar cele interioare la Buftea. Filmul a fost realizat pe peliculă în culori de 35 mm, prelucrată prin procedeul Eastmancolor și în formatul Techniscope (2,35:1) apropiat de CinemaScope. Complexitatea filmului a impus prezența mai multor regizori secunzi: Paul Nuyttens, Anastasia Anghel, Tony Aboyantz și Edith Mandel. Șefi de producție au fost Alfonso Diez, Nae Alexandru, Ion Schihar
Șapte băieți și o ștrengăriță () [Corola-website/Science/328337_a_329666]
-
A obținut titlul științific de doctor inginer în anul 1970 și a publicat un numar de 119 lucrări științifice, dintre care 37 reprezintă tratate, manuale și îndrumare. Dintre acestea se remarcă în mod deosebit manualele universitare "Teoria deformării plastice" și "Procedee neconvenționale de laminare" și tratatele "Calibrarea cilindrilor de laminare" și "Teoria și tehnologia deformării prin tragere", primele lucrări de acest gen din literatura de specialitate românească. Din anul 1990 a fost conducător științific de doctorat în specialitatea Deformări plastice și
Eugen Cazimirovici () [Corola-website/Science/328335_a_329664]