29,759 matches
-
Pașa Dreni în timpul atacului împotriva lui Mehmed Ali Pașa și a fost ucis într-o încăierare de către oștile Ligii de la Prizren. În timp ce regiunile de astăzi ale Albaniei și Serbiei se aflau sub control otoman, Curri a reprezentat interesele albanezilor. A luptat cu succes în 1912 împotriva Tinerilor Turci. În timpul Primului Război Mondial, el a organizat o unitate de partizani ce făcea parte din mișcarea Kachak prin intermediul Comitetului pentru Apărare Națională din Kosovo, al cărui membru era. În 1893 el a participat la revolta
Bajram Curri () [Corola-website/Science/336021_a_337350]
-
împreună cu Nexhip Draga a luat parte la Revoluția Junilor Turci. Acțiunilor lor represive și nerespectarea promisiunilor l-a determinat pe Curri să-și reia activitățile militante împotriva autorităților otomane. El a avut un rol activ în Revolta Albaneză din 1912, luptând alături de Hasan Prishtina, Isa Boletini, Themistokli Gërmenji și alții împotriva turcilor. În 1915 el a devenit membru fondator al Comitetului pentru Apărare Națională din Kosovo. Această organizație a stabilit mai târziu relații cu Cominternul (care oferea sprijin pentru autodeterminarea națiunilor
Bajram Curri () [Corola-website/Science/336021_a_337350]
-
fost mâna dreaptă a lui Isa Boletini, cu care a organizat Rebeliunea din 1910 împotriva Imperiului Otoman în vilayetul Kosovo. După înăbușirea revoltei, Seferi a continuat lupta, organizând Revolta antiotomană din 1912. În Primul Război Balcanic, Boletini și Seferi au luptat împotriva Serbiei, cu care fuseseră aliați în cursul revoltelor din 1910 și 1912, și a continuat să atace posturile de frontieră sârbe în perioada ulterioară de ocupație și în fază de început a Primului Război Mondial (1913-1915). În cea de-a doua
Idriz Seferi () [Corola-website/Science/336024_a_337353]
-
Sârb. În urmă înfrângerii sârbilor de către turci în Bătălia de la Kosovo Polje (1389), regiunea a devenit independența. A fost adesea în război cu albanezii și turcii, aceasta a format în 1711 o alianță cu Rusia. În timpul Primul Război Balcanic, a luptat împotriva Turciei. A fost aliata Șerbiei în timpul Primului Război Mondial. După război, aceasta se va uni cu Regatul Sârbilor, Croaților și Slovenilor(Iugoslavia după 1929). În timpul Celui De-al Doilea Război Mondial, a fost ocupată de italieni. În 1946, devine una dintre
Istoria Muntenegrului () [Corola-website/Science/336056_a_337385]
-
Șerbiei la 1 decembrie 1918. La Răscoală de Crăciun, o mare parte din populația din Muntenegru, cunoscuți că "Verzii (Zelenaši)" s-a revoltat împotriva deciziei de unificare cu Șerbia, iar apoi, conduși de către liderul lor militar Krsto Zrnov Popović, au luptat împotriva forțelor pro-unificatoare, "Albii (Bjelaši)". Familia regală a fost reabilitata în 2011, de către guvern, iar astăzi este condusă de Prințul Moștenitor Nikola ÎI. În 1922, Muntenegru a devenit, formal "Oblastul Cettinje" a zonei Zeta în Regatul Sârbilor, Croaților și Slovenilor
Istoria Muntenegrului () [Corola-website/Science/336056_a_337385]
-
realizate. Constatând lipsa de progrese vizibile în îmbunătățirea situației dificile a comunității armene, mai mulți intelectuali armeni deziluzionați care trăiau în Europa și Rusia în anii 1880 și 1890 au decis să înființeze partide politice și societăți revoluționare care să lupte pentru obținerea unor condiții mai bune pentru compatrioții lor.
Chestiunea armeană () [Corola-website/Science/336062_a_337391]
-
acord pentru recunoașterea dreptului României asupra Basarabiei, mediat de francezi între delegația condusă de Ion I. C. Brătianu la Conferința de Pace și guvernul amiralului Kolceak, a făcut ca Legiunea să intre sub ordinele Misiunii Militare Franceze din Siberia, pentru a lupta la apărarea căii ferate transsiberiene. Astfel de la sfârșitul lunii mai 1919 până la începutul lunii februarie 1920, soldații români s-au implicat, cu succes, în luptele duse cu partizanii ruși în regiunea Irkutsk pentru ca legăturile cu frontul din Ural și aprovizionarea
Corpurile Voluntarilor Români din Rusia () [Corola-website/Science/335979_a_337308]
-
națiunilor dominante. Apărute într-o perioadă nepropice statului român, aceste corpuri ale voluntarilor români din Ardeal, Banat și Bucovina au avut un rol foarte important în constituirea României Mari, acțiunile lor făcând cunoscută sub aspect politic, hotărârea voluntarilor de a lupta pentru eliberarea națională și unirea cu România. Atât trupelor de voluntari recrutate în Rusia, cât și celor preconizate să includă prizonierii din Franța și Italia precum și emigranții români din America le-a fost rezervat un rol deosebit, luându-se în
Corpurile Voluntarilor Români din Rusia () [Corola-website/Science/335979_a_337308]
-
Român în anul 1917, în contextul inițierii programului de refacere și completare al armatei. Ca model, pentru românii aflați în Rusia Legiunea Cehoslovacă a fost permanent un punct de reper, aceștia încercând să se organizeze după tiparul ei și să lupte apoi pentru cauze comune, cum ar fi destrămarea Imperiului Austro-Ungar și formarea propriilor state naționale. Încă din primăvara anului 1917, prizonierii români internați în lagărele rusești și-au exprimat liber și deschis, dorința de se înrola pentru a lupta împotriva
Corpurile Voluntarilor Români din Rusia () [Corola-website/Science/335979_a_337308]
-
să lupte apoi pentru cauze comune, cum ar fi destrămarea Imperiului Austro-Ungar și formarea propriilor state naționale. Încă din primăvara anului 1917, prizonierii români internați în lagărele rusești și-au exprimat liber și deschis, dorința de se înrola pentru a lupta împotriva Puterilor Centrale. Comitetul românilor ardeleni și bucovineni constituit din rândul acestora, ar fi urmat să aibă ca scop constituirea unei unități militare operative - preconizată a fi un corp de armată și structurat pe divizii, brigăzi și regimente destinate frontului
Corpurile Voluntarilor Români din Rusia () [Corola-website/Science/335979_a_337308]
-
și 8.261 de soldați (11 batalioane), în timp ce 22 de ofițeri și 1.460 de soldați au rămas în Rusia pentru servicii auxiliare de pază ale depozitelor Armatei Române. Recrutarea s-a sfârșit la 8 ianuarie 1918, fiind trimiși să lupte în rândul trupelor românești un total de 8.513 voluntari, trimiterea acestora în țară făcându-se grupată în 11 eșaloane. Oprirea recrutării nu s-a asociat însă și cu stoparea activității de propagandă, deoarece aceasta a continuat să se desfășoare
Corpurile Voluntarilor Români din Rusia () [Corola-website/Science/335979_a_337308]
-
oprite de trupele ruse la Ghidighici, iar cel de-al treilea - eșalonul de aprovizionare, la Ungheni. Efective ale acestor unități au căzut în prizonierat la ruși, unii dintre voluntari reușind să scape după câteva săptămâni, iar restul s-au retras luptând, spre Prut. După proclamarea independenței Basarabiei, în cadrul Armatei Române, unitățile "Corpului de Voluntari Ardeleni-Bucovineni" au ajutat la curățarea și izgonirea peste Nistru a trupelor bolșevice. În timpul guvernării Averescu a existat o încercare de a transfera pe Frontul de Vest întreg
Corpurile Voluntarilor Români din Rusia () [Corola-website/Science/335979_a_337308]
-
și să demobilizeze treptat, ceea ce s-a întâmplat până la 1 mai. La Hârlău a continuat să funcționeze o permanență care a avut grijă de depozitele de alimente. O parte dintre voluntari au plecat, totuși, până la urmă, odată cu francezii, spre a lupta în cadrul Legiunilor în curs de formare din Franța și Italia. Din cei aproximativ 20.000 de transilvăneni aflați în martie 1918 în Regat și care trebuiau demobilizați, peste 10.000 erau cei proveniți din prizonieratul rusesc, marea lor majoritate fiind
Corpurile Voluntarilor Români din Rusia () [Corola-website/Science/335979_a_337308]
-
să o servească în continuare, alții - orbiți de de propaganda bolșevică - s-au adunat în jurul unor comuniști precum Mihail Gheorghiu Bujor, Cristian Rakovski și alți câțiva fugiți în Rusia, într-o încercare de a constitui unități de voluntari care să lupte alături de comuniștii ruși. Alți voluntari au fost - cu complicitatea unor ofițeri patrioți din armata austro-ungară - ascunși și ajutați să ajungă în țară. În drum spre Franța, Misiunea Militară Franceză a atras și ea prizonieri transilvăneni, bănățeni și bucovineni aflați încă
Corpurile Voluntarilor Români din Rusia () [Corola-website/Science/335979_a_337308]
-
ascunși și ajutați să ajungă în țară. În drum spre Franța, Misiunea Militară Franceză a atras și ea prizonieri transilvăneni, bănățeni și bucovineni aflați încă pe teritoriul rus (printre care și un grup de ofițeri aflați la Samara), pentru a lupta pe Frontul de Vest. A existat un organ de presă al Corpului de Voluntari Români din Rusia, sub forma unei gazete cu numele de România Mare. Aceasta a apărut săptămânal în perioada iulie-decembrie 1917 și a ajuns la un total
Corpurile Voluntarilor Români din Rusia () [Corola-website/Science/335979_a_337308]
-
Activând atât în direcția vest cât și de-a lungul căii ferate, românii s-ai implicat astfel în Războiul Civil Rus. În 1919 tot acest amestec de trupe destinat inițial refacerii Frontului de est, a avut astfel misiunea de a lupta atât împotriva Armatei Roșii cât și pe acela de a menține siguranța Transsiberianului. Posibilitățile de reîntoarcere în țară fiind reduse, mulți prizonieri au rămas în Rusia. În contextul în care misiunea română - datorită condițiilor absolut neprielnice nu a mai putut
Corpurile Voluntarilor Români din Rusia () [Corola-website/Science/335979_a_337308]
-
I. C. Brătianu. În luna martie a anului 1919 criza provocată de conflictul românilor cu Misiunea Militară Franceză a luat sfârșit, dar de abia pe 10 mai Guvernul României a comunicat generalului Janin acordul său ca "Legiunea Română de Voluntari" să lupte pentru cauza aliată, sub ordinele Misiunii. Ca efect al acordului de a pune Legiunea să lupte în Siberia, lui Brătianu i-a fost promisă recunoașterea dreptului României asupra Basarabiei de către guvernul amiralului Kolceak. Ca atare, legionarii au primit după o
Corpurile Voluntarilor Români din Rusia () [Corola-website/Science/335979_a_337308]
-
Franceză a luat sfârșit, dar de abia pe 10 mai Guvernul României a comunicat generalului Janin acordul său ca "Legiunea Română de Voluntari" să lupte pentru cauza aliată, sub ordinele Misiunii. Ca efect al acordului de a pune Legiunea să lupte în Siberia, lui Brătianu i-a fost promisă recunoașterea dreptului României asupra Basarabiei de către guvernul amiralului Kolceak. Ca atare, legionarii au primit după o săptămână misiunea de a asigura paza Transsiberianului pe aliniamentul Zima-Tulun-Nijneudinsk-Baironovka-Taișet, în ariergardă pentru a asigura retragerea
Corpurile Voluntarilor Români din Rusia () [Corola-website/Science/335979_a_337308]
-
limitele sectorului românesc și au necesitat cooperarea cu gărzile albe. Situația a devenit între timp dificilă, deoarece trupele poloneze - primele care intraseră în contact cu bolșevicii, au fost împinse înapoi, 500 de letoni au fugit și cehoslovacii au refuzat să lupte pregătindu-se de repatriere. Cu toate acestea, "Legiunea Română" a declanșat sub comanda lui Kadlec o amplă operațiune în plină iarnă spre nordul căii ferate, cu scopul de a împinge partizanii spre zonele mai puțin populate. Stabilirea însă la o
Corpurile Voluntarilor Români din Rusia () [Corola-website/Science/335979_a_337308]
-
dezertare. Datorită durității lor în luptă, românii au primit de la localnici numele de „Divizia Sălbatică” (). Încheiat pentru români cu misiuni grele, anul 1919 a adus la Taișet pe 25 decembrie pe amiralul Kolceak, care decorându-i pe soldații care au luptat vitejește pentru cauza Aliaților în Siberia, a recunoscut astfel existența "Legiunii Române" (până în acel moment, "Legiunea" a avut - pe fondul chestiunii Basarabiei, doar un statut privilegiat datorită protecției Armatelor Aliate). Totuși, românii au fost în timp obligați să se ralieze
Corpurile Voluntarilor Români din Rusia () [Corola-website/Science/335979_a_337308]
-
este posibil ca succesul acestor gravuri să-l determine pe rege să ceară trimiterea sa, în 1668, la Tanger, pentru a desena orașul și forturile. În timpul întoarcerii sale în Anglia, nava sa, "Mary Rose", condusă de căpitanul John Kempthorne, a luptat cu succes împotriva a șapte corăbii algeriene, - o luptă pe care Hollar a gravat-o pentru cartea "Africa" a lui Ogilby. El a mai trăit opt ani după întoarcerea lui, lucrând încă pentru librari și continuând să producă lucrări artistice
Václav Hollar () [Corola-website/Science/336072_a_337401]
-
New York Post" în ziua următoare. În 1991, ea l-a contactat pe celebrul avocat Neil Papiano și a depus actele pentru divorț, cerând o parte mai mare din averea familiei decât era prevăzută în contractul prenupțial. Soțul ei s-a luptat în instanță, respingând pretențiile ei că ar fi contribuit la succesul Trump Organization. Acțiunea de divorț a umplut paginile revistelor de scandal. În octombrie 1990 tatăl ei în vârstă de 63 de ani a murit subit în urma unui atac de
Ivana Trump () [Corola-website/Science/336082_a_337411]
-
toată perioada războiului, atât între 14/27 august 1916 - și prima sa demobilizare din 28 mai/10 iunie 1918 cât și în perioada de desfășurare a operațiilor militare pentru apărarea Marii Uniri, La fârșitul anului 1918 și în 1919 a luptat astfel inițial în Transilvania și în continuare a în campania din Ungaria, pentru a ajunge până la nord de Budapesta. La intrarea în război, Regimentul 15 Infanterie a fost comandat de locotenent-colonelul Teodor Pirici, mobilizând următorul efectiv: 63 ofițeri, 3.258
Regimentul 15 Infanterie (1916-1918) () [Corola-website/Science/336094_a_337423]
-
acoperire:"„Ghimeș”" (9 batalioane de infanterie și 5 baterii de artilerie, pentru a acționa în văile râurilor Trotuș și Sulița) și "„Uz”" (4 batalioane de infanterie și 2 baterii de artilerie, pentru a acționa în valea râului Uz). Regimentul a luptat pe pe valea Uzului, apoi la Miercurea Ciuc, Vlăhița și Odorhei cu două batalioane. Batalionul I a participat în cadrul grupului de acoperire „Uz” la acțiunile din defileul Oltului de la Tușnad. Între 27 august și 2 septembrie grupurile de acoperire au ajuns
Regimentul 15 Infanterie (1916-1918) () [Corola-website/Science/336094_a_337423]
-
au ocupat localitățile Vlăhița și Odorheiu Secuiesc (18 septembrie). Ulterior trupele regimentului au participat la prima și a doua bătălie de la Oituz. În luna noiembrie 1916 a luat parte la Bătălia pentru București, în zona Bolintin - Ciorogârla. S-a retras luptând până la Măgura Odobeștilor și ulterior a revenit pe valea Trotușului. În campania anului 1917 regimentul a participat la apărarea Oituzului. După semnarea Păcii de la Buftea în 7 mai 1918, regimentul a revenit în Piatra-Neamț pe 22 mai, spre a fi
Regimentul 15 Infanterie (1916-1918) () [Corola-website/Science/336094_a_337423]