30,140 matches
-
ai trăit viața altuia? Trimisul lui Dumnezeu: (cu ochii în Biblie) Asta numai Dumnezeu o știe. Sursa dublă: (din nou, cu disperare) Mă, cine mi-a împrăștiat viața prin toate dosarele țării? (se duce la masa lui și începe să rîdă) Mamă, ce farsă! Obiectiv nr.: (se duce la Plutonier) Ai auzit ce spune ăsta... că mi-ai trăit viața fără voia mea... (rîde) Plutonierul: Dom'le, eu n-am trăit viața nimănui..., cum spune diliul ăsta...; eu mi-am trăit
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
cine mi-a împrăștiat viața prin toate dosarele țării? (se duce la masa lui și începe să rîdă) Mamă, ce farsă! Obiectiv nr.: (se duce la Plutonier) Ai auzit ce spune ăsta... că mi-ai trăit viața fără voia mea... (rîde) Plutonierul: Dom'le, eu n-am trăit viața nimănui..., cum spune diliul ăsta...; eu mi-am trăit viața mea și recunosc asta... Voi nu vreți să recunoașteți că ați trăit viața voastră. Trimisul lui Dumnezeu: (după o pauză) Cînd l-
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
hai..., dă-ne și cu Biblia în cap... hai! Trimisul lui Dumnezeu: Tu să taci, criminal nenorocit! Să taci și să te pregătești pentru întîlnirea cu flăcările iadului! Plutonierul: Na, că m-ai speriat și mi-ai stricat pasiența...! (toți rîd din ce în ce mai tare; concomitent se aude banda cu regulamentul; pe finalul scenei intră cei doi, de data asta "sanitari"; toți se așază în rînd cu mîneca suflecată, în afară de Trimisul lui Dumnezeu, care stă la masă cu ochii în Biblie și cu
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
în afară de Trimisul lui Dumnezeu, care stă la masă cu ochii în Biblie și cu brațul întins pentru injecție; cînd au ajuns la Plutonier, acesta își dă pantalonii jos și se apleacă pentru a i se face injecția în fesă; toți rîd, concomitent cu banda) PARTEA A TREIA La poartă: (aceleași personaje; aceleași relații între ele, aceleași gesturi; de data asta, banda funcționează cu întreruperi și cu o viteză care nu lasă să se înțeleagă textul; de asemenea, se reia venirea bodigarziilor
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
mănăstirea e cam periculoasă... cînd te primesc frații de acolo... și-și dau seama că ești un sfînt..., încep să te... iubească... și te iubesc din ce în ce mai mult... și mai tare... și deodată te pomenești că-ți fac felul... (toți ceilalți rîd, ca de obicei, exagerat) Trimisul lui Dumnezeu: (răsfoind cîteva pagini, căutînd, parcă, un pasaj anume; l-a găsit) "Fără speranță sînt cei cu inima împietrită..., cei fără căință... și vor rămîne pe veci nemîntuiți" Plutonierul: Stai puțin să-mi termin
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
ce vrei să spui? (din clipa asta, Obiectiv nr., Dosar nr. și Sursa dublă ajung față în față, vor striga unul la altul niște reproșuri, învinuiri, rostite într-un limbaj ininteligibil) Plutonierul: (ajuns la masa lui, își face pasiența și rîde în hohote) Trimisul lui Dumnezeu: (cu o violență surprinzătoare) Rușine! (toată lumea a tăcut) În genunchi! Și cereți-vă iertare! Nu mai aruncați cu păcate unul în fața celuilalt! Profanare de morminte! Ăsta e păcatul pe care l-ați făcut! Căiți-vă
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
lui Dumnezeu: Tu n-ai loc nicăieri! În iad e locul tău! Plutonierul: Da, dar pînă acolo, cînd o să mă întîlnesc cu Dumnezeu, am să-l rog să mă ierte... și El o să mă ierte... că de aia e Dumnezeu (rîde și este urmat de ceilalți într-o repriză de rîs exagerat; intră "băieții buni la toate" de data asta în chip de asistenți sanitari; Sursa dublă, Obiectiv nr. și Dosar nr. își suflecă mînecile și se așază în rînd în fața
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
dar că excluderea mea e o chestiune de ore... (se ridică, Trimisul îl îmbrățișează, apoi se duce la masa lui) Sursa dublă: (vădit ironic) Și te-au exclus...? (Obiectiv nr. îl privește și tace; e vinovat, nu e vinovat... Plutonierul: (rîde, apoi referindu-se la pasiență) Dom'le, cînd am noroc, am noroc... Mi-a ieșit! Trimisul lui Dumnezeu: (febril) Simt că a sosit clipa! Plutonierul: Ăsta iar l-a văzut pe Dumnezeu... Trimisul lui Dumnezeu: (violent) Ești pierdut! Pierdut pentru
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
cu melancolii trecătoare, mai atent la buletinul meteo decît la fenomenele meteorologice În sine, mai interesați de un manechin decît de femeia “perfectă” În carne și oase și, la o adică, mai ușurat de o masturbare mecanică, aproape letargică (nu rîdeți!) decît de un act sexual solicitant: “M-am masturbat Încet, Încercînd să alung orice imagine sexuală, gîndindu-mă la situația economică internațională de exemplu [...] Am ejaculat regăsind procentele matinale de la Dow Jones și cele de la Cac-40”. N-aș vrea ca lectura
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
subinformat, acest personaj devine o sursă de comic: sala se amuză fără milă pe seama lui, observând distanța constantă dintre ceea ce omul știe (incomplet) și ceea ce face (anapoda, pe dos, invers decât ar fi trebuit să facă). Din fotoliul său, spectatorul râde de aceste disfuncții, de aceste derapaje a căror cauză, el, desigur, o cunoaște. Ca să-l parafrazăm pe Bergson, am putea spune că sursa râsului este, în acest caz, „eroarea placată pe viu”..., iar spectatorul se veselește văzând erorile personajului și
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
Începe acum să se îmbogățească problematica poeziei, iar conștiința poetică trece, în acest moment, înaintea poeziei, cum ar spune N. Manolescu. Pe cerul vast, în acorduri puternice, se proiectează maiestuos continuitatea neamului: Oamenii cântă și doboară copacii/ Umblă cu turmele râd cu furtuna/ Oamenii răsar și apun ca soarele/ Oamenii trec și rămân ca izvoarele". A. E. Baconsky se integrează în modernitate și este primul poet autentic al generației de după al doilea război mondial, deși "de-a lungul anilor se va
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
devine biblic, tânguirile se înmulțesc, poetul cade, ca și Blaga, într-o nostalgie de Eden: "Sunt fără scăpare al tău/ înghețatule./ Să nu poți stinge un incendiu într-o clădire săracă." Harul este divin. "Ce tot spui? este bolnav,/ A râs glacialul/ Căldura ta distinge viața,/ îngroapă-te cu totul/ într-un cântec." Nu lipsește din acest context Pann, ce trăiește printre frunze și se hrănește cu albastru, călătorește între bolovani de ceață și intră în cetate numai toamna. O certă
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
ca și la Lucian Blaga, sfinții mor și universul se desacralizează. Viața devine înșelăciune și păcat, de aceea și preoții în altare acceptă păcatul: "Și preoții stăpâni din marmor întristat/ au fost privit la dulcele păcate/ ș-au plâns și râs cu ochiul vinovat". Universul balcanic ne trimite la Anton Pann, Ion Barbu, G. Magheru. Așezat la mijloc de "Rău și Bun", viii sunt legați de cei morți, astfel că moartea este privită cu seninătate. Îi lipsește poetului credința în superioritatea
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
tehnică de Ilarie Voronca din "Brățara nopților") ne dezvăluie poemul "Lacrimile". Dezolarea este generată de potopul de lacrimi ce cuprinde universul; și plânsul este orb, de rouă, de flacără, este râu: "Se-ntunecă doar cine nu a plâns, n-a râs cu-adevărat". Nostalgiile îl poartă spre ținuturi-limită în care sălășluiesc tatăl Dumnezeu și Dumnezeu mama, liniștea și tăcerea. Poetul construiește metafore urzite din interferări de regnuri de abstract și concret, construind o lume în care să se refugieze: pământul este
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
E. P. L., 1968; "Baaad", Biblioteca Argeș, 1970; "Vol. III", Editura Cartea Românească, 1975. Cezar Ivănescu este trubadurul modern, din familia lui Radu Stanca, Al. Andrițoiu, Tudor George, cântăreți de expresie afectivă, dar, la unii din ei, și senzuală: "Ai trecut râzând femeie,/ Gura eu ți-am sărutat,/ Gura-ți roșie femeie,/ Nici o urmă n-a păstrat/ Timpul dus n-o să mai vină,/ Tânăr eu n-o să mai fiu (...)/ Ai trecut râzând, femeie,/ Tu femeia mea de lut,/ Fața mea-i de-
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
afectivă, dar, la unii din ei, și senzuală: "Ai trecut râzând femeie,/ Gura eu ți-am sărutat,/ Gura-ți roșie femeie,/ Nici o urmă n-a păstrat/ Timpul dus n-o să mai vină,/ Tânăr eu n-o să mai fiu (...)/ Ai trecut râzând, femeie,/ Tu femeia mea de lut,/ Fața mea-i de-acum bătrână/ ca un drum de morți bătut." Cezar Ivănescu își pune cântecul sub semnul bocetului și ca muzică și ca atitudine; sentimentul morții, ce străbate poezia de la primul volum
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
volume, fără să ne dea însă sentimentul că poezia lui se constituie sub semnul unor reliefuri cât de cât sensibile. El trăiește acut sentimentul timpului: "Îmi fuge timpu-n mii de chipuri/ și să-l ajung am doar un trup/ și râd de ghearele-mi de lup/ inconsistentele nisipuri." Universul în care se situează poetul este undeva mai presus de bine și de rău (ipostază specific barbiană). Însetat de real, ca și Nichita Stănescu, el coboară în lucruri, în universul saturat de
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
trebuie/ să-i spunem fiecărei fete te iubesc!/ abia acum după o așteptare de mii de anii." Gh. Tomozei mai scrie despre cosmos, despre regăsirea Atlantidei (fără vreo semnificație simbolică), despre pământul însorit, despre Cuba eliberată: "Teba nu știe să râdă ca un cântec alb de stea/ Cuba/ da". Nu reușește să transfigureze lumea pe care o reprezintă; după cincisprezece ani de exercițiu, mai scrie versuri ca A. Toma. În 1967, cu cele "Patruzeci și șase poezii de dragoste", se complace
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
câte un flaut pentru fiecare/ câte un flaut/ câte o fântâna." Parabola focului supune simbolului toate trăirile, cunoașterea, iubirea, moartea. Unele versuri aduc pe lângă stări de reverie și spaime, desene macabre, care descind dintr-un Rollinat trecut prin expresioniști: "Morții râd, ascultați-i: unii ies din morminte/ cu viermii pe buze, dar râzând, râzând./ Ies în cumpăna nopții jucându-se fiecare cu ce poate." În "Cântec de lună", exploziile romantice cu implicații folclorice mai persista. Cerul sună, frunza sună/ unde-i
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
focului supune simbolului toate trăirile, cunoașterea, iubirea, moartea. Unele versuri aduc pe lângă stări de reverie și spaime, desene macabre, care descind dintr-un Rollinat trecut prin expresioniști: "Morții râd, ascultați-i: unii ies din morminte/ cu viermii pe buze, dar râzând, râzând./ Ies în cumpăna nopții jucându-se fiecare cu ce poate." În "Cântec de lună", exploziile romantice cu implicații folclorice mai persista. Cerul sună, frunza sună/ unde-i dragostea nebună/ când zvârleam cuțite-n lună/ și tot dam morții arvună
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
supune simbolului toate trăirile, cunoașterea, iubirea, moartea. Unele versuri aduc pe lângă stări de reverie și spaime, desene macabre, care descind dintr-un Rollinat trecut prin expresioniști: "Morții râd, ascultați-i: unii ies din morminte/ cu viermii pe buze, dar râzând, râzând./ Ies în cumpăna nopții jucându-se fiecare cu ce poate." În "Cântec de lună", exploziile romantice cu implicații folclorice mai persista. Cerul sună, frunza sună/ unde-i dragostea nebună/ când zvârleam cuțite-n lună/ și tot dam morții arvună." Volumul
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
potcoavelor care-i rănesc; la răscruce, berbecii se împung și îi taie drumul, generând un sentiment nostalgic: "Eu am plecat din munte prea devreme/ și mi-au amestecat pe drumul lung/ De bunăvoie turmele în suflet/ Să vadă și să râdă când se-mpung,". Universul spre care se îndreaptă poeta este cel al copilăriei și al satului: Caut cuiburi cu băieții prin scorburi./ Îngropându-mi mâna până la umăr în putregaiul gălbui/ Înspăimântată când o pasăre întârziată/ Se zbate între mine și
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
ochi, primăverile spectrale sunt nefirești, de carne, în aurul orfic plutesc comorile pe spate. Portretul din "Prostul satului" ne amintește de grotescul poveștilor fantastice germane: "are capul de ied, limba de câine,/ are mâinile depărtate de corp și străine/ când râde, în dinți se arată o pasăre împușcată." Sunt invocați Tristan și Isolda într-o tandră viziune a morții: "E timpul să vină Tristan și Isolda/ într-o cocă crudă de delfin/ brusc să le bea dintr-un vas bătrân/ gingiile
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
macabru ("Foca verde"): "Tăcerile necoapte sunt prea verzi/ Vitele se bat și se rănesc,/ în răni se înșurubează viermii/ Soarele e dud, e nefiresc." Lumea Floricăi Mitroi este mișcată "forțat" pe o imensă scenă, într-un repertoriu de măști ce râd și merg forțat: "Venirea clovnului va fi pur formală/ A râs forțat, a mers forțat/ când lumea sta ca o cătușă/ oglinzile au chei de fum,/ O, întâlnire râncedă/ cu semnul din oglindă/ abur al crimei." Un vag sentiment de
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
și se rănesc,/ în răni se înșurubează viermii/ Soarele e dud, e nefiresc." Lumea Floricăi Mitroi este mișcată "forțat" pe o imensă scenă, într-un repertoriu de măști ce râd și merg forțat: "Venirea clovnului va fi pur formală/ A râs forțat, a mers forțat/ când lumea sta ca o cătușă/ oglinzile au chei de fum,/ O, întâlnire râncedă/ cu semnul din oglindă/ abur al crimei." Un vag sentiment de însingurare și durere devine copleșitor: "Plâng, doamne, nu vă recunosc/ plâng
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]