29,566 matches
-
Dar această nouă formațiune avea puține șanse. Cuza era încă deputat, dar prefera să se retragă din politică decît să renunțe la antisemitism. Astfel că Partidul Naționalist Democrat condus de Iorga și ziarul său, "Neamul românesc", și-au văzut de treabă. Devenise clar că Iorga avea nevoie de un propagator mai influent și de un aliat mai puternic. Cine putea fi acest aliat? Liga Poporului a generalului Averescu? Existau puține șanse de înțelegere, dat fiind că devenise clar că Liga Poporului
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
situația evreilor din Franța și Italia. Comunitatea evreilor din România (ca și alți evrei din Europa de Est) apela tot timpul la Liga Națiunilor, revendicînd drepturile garantate de tratatele de pace încheiate la Versailles. Iorga a condamnat apelul la amestecul străin în treburile interne ale României, deși excesele barbare comise împotriva evreilor, pe care românii nu le puteau ține sub control, făceau ca aceste intervenții să fie îndreptățite. Ar trebui aici să ne gîndim la o paralelă instructivă. Alianța israelită a obligat statul
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
regele Carol să ajungă la ultimele sale concluzii: începînd cu februarie 1938 pînă în septembrie 1940, acesta a adus sistemul la zi și a instaurat o dictatură pseudofascistă, realizîndu-se stabilitatea. Zorzoanele fasciste (lipsite de sinceritate), armata și poliția sa făceau treabă bună în menținerea sistemului în stare de funcționare. Iorga a jucat un rol hotărîtor și fericit în prima și în ultima fază a domniei lui Carol. S-au scurs aproximativ zece luni între întoarcerea lui Carol și numirea lui ca
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
bunul său prieten, profesorul Onciul, Iorga își amintește că "Bogdan, Onciul și Iorga", unul dintre ei la Universitatea din Iași, celălalt la Universitatea de la Viena și el însuși la universitățile și în arhivele din toată Europa, s-au pus pe treabă și au scos la iveală toate documentele în beneficiul națiunii lor, aducîndu-le acasă și punîndu-le la dispoziția restului lumii. În felul acesta au luptat ei pentru întregirea României. Iorga a început să traducă Istoria românilor în limba franceză, dar aceasta
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
în care era cel mai puțin pregătită. Cu cei mai buni lideri ai ei, vorba unor glume ireverențioase, aflați sub pămînt ca niște cartofi, noul ei comandant, Horia Sima, oferea o autoritate de mîna a treia. Dictatura Regală făcuse o treabă bună. Puțini dintre legionarii din "vechea gardă" erau în viață. Sute de mii de oportuniști s-au alăturat acum mișcării așteptînd cu nerăbdare clipa exproprierii evreilor. Veteranii Legiunii îi numeau cu dispreț pe aceștia "Septembriști". Legiunea aceasta diluată era, mai
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
protest, naziștii menționau că "Iorga a fost un dușman neînduplecat al Germaniei și al lui Hitler". O copie a acestui protest i-a fost trimisă Mareșalului Antonescu. Din această cauză, Antonescu s-a scuzat față de Lepădatu, spunîndu-i că "datorită altor treburi nu poate veni la ceremonia comemorativă ținută în memoria lui Iorga". "Ce lașitate!", comenta Lepădatu. "și asta chiar din partea cuiva ca Antonescu!"55. Gheața începea totuși să se topească. Ziarul "Curentul" al lui Șeicaru publica articole favorabile despre Iorga, iar
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
iotă" de la textul scenariului "Juriului de Onoare". Mi-a explicat că "știa despre pregătirile Echipei Morții la cooperativa agricolă, dar că nu i s-a alăturat. Nici nu a participat la executarea planului, dar nici nu s-a amestecat în treburile Echipei Morții". Afirmație uluitoare, dat fiind că Boeru era comandantul acesteia). În timpul conversației, Boeru și-a păstrat calmul și atitudinea reținută și și-a pierdut cumpătul doar atunci cînd i-am pus o întrebare în legătură cu o eventuală implicare a Germaniei
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
Iorga avea o emisiune săptămînală de comentarii politice, Sfaturi în întuneric, la Radio România. D-na Lia Brătianu i-a declarat lui Frasin Munteanu-Râmnic că, în ciuda ostilității clanului Brătianu față de Iorga, Dinu sau Gheorghe Brătianu îi trimiteau pe servitori cu treburi ca să aibă liniște deplină. Cînd începea emisiunea, se așezau și ascultau fiecare cuvînt rostit de Iorga 100 Șerban Cioculescu, N. Iorga. Corespondență, "România literară", 26 martie 1987 101 Iorga, Cugetări, pp. 17, 21, 50, 99 și 188 102 Op. cit., p.
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
populații care pierdea astfel ocazia de a-și demonstra aplecarea către socialism și a reiterat afirmațiile sovietice că puterile occidentale se foloseau de prezența lor În Berlin - despre care URSS susținea că aparține zonei sovietice - pentru a se amesteca În treburile est-germane. Zece zile mai târziu, la o Întâlnire a Comisiei Aliate de Control În Berlin, la 20 martie, Sokolovski a denunțat din nou „acțiunile unilaterale” ale Aliaților occidentali, „luate În vestul Germaniei, contrar intereselor altor țări pașnice și populației germane
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
care nu cunoscuseră alt guvern pe timp de pace6. Starea morală a celor mai mulți intelectuali italieni În anii de după război reflecta, așadar, postura oarecum ambivalentă a Întregii țări, prea Înglodată În propriul trecut autoritarist pentru a ocupa un loc central În treburile europene. În orice caz, Italia fusese mult timp ciudat de periferică În cultura europeană modernă, poate și din cauza propriei istorii și geografii centrifuge: Napoli, Florența, Bologna, Milano și Torino formau lumi aparte, având fiecare universitățile, ziarele, cercurile intelectuale și academiile
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
În direcția asta și orice european care tânjește Încă după puterea mondială e sortit deznădejdii sau ridicolului, ca Napoleonii fără număr din spitalul de nebuni. Max Frisch (iulie 1948) Fiindcă trupele noastre erau acolo, europenii nu și-au mai făcut treaba. N-au făcut sacrificii nici măcar pentru siguranța propriilor soldați. Dwight Eisenhower Motivul principal pentru care francezii nu trebuie să aibă capacitate nucleară e efectul pe care l-ar avea asupra nemților: i-ar Încuraja să dorească același lucru. John F.
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
nu numai principala activitate a vest-germanilor, ci chiar rațiunea de fi, public declarată și unanim acceptată, a Întregii națiuni. Ani mai târziu, reflectând asupra acestei surprinzătoare prefaceri colective și a zelului concentrat cu care cetățenii din RFG Își vedeau de treabă, scriitorul Hans Magnus Enzensberger avea să observe că „energia deconcertantă a nemților nu poate fi Înțeleasă decât Îmbrățișând ideea că ei și-au transformat defectele În virtuți. și-au pierdut mințile, În sensul cel mai literal cu putință, și acest
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
militare ale guvernelor olandeze postbelice nu vizau apărarea europeană (În pofida participării Olandei În Pactul de la Bruxelles și În NATO), ci păstrarea suveranității În colonii. Doar Încet-Încet, și nu fără un regret reținut, politicienii olandezi au ajuns să acorde atenție deplină treburilor europene, abandonând vechile priorități. Același fenomen s-a petrecut, Într-o măsură sau alta, cu toate puterile coloniale și foste coloniale din Occident. Cercetătorii americani, care proiectează experiența și preocupările Washingtonului asupra restului lumii vestice, pierd din vedere câteodată această
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
de personalitatea sa - precum și de amintirea colectivă a alternativei -, președintele francez dispunea acum de mai multă putere decât oricare alt șef de stat sau de guvern liber ales din lume. În politica internă, de Gaulle s-a mulțumit să lase treburile zilnice În seama miniștrilor săi. Programul de reforme economice radicale, care Începuse cu emiterea unei noi monede la 27 decembrie 1958, a urmat recomandările anterioare ale Fondului Monetar Internațional și a contribuit direct la stabilizarea situației financiare incerte a Franței
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
trece nevătămați, Tito s-a văzut Într-o poziție neplăcută. Deși a continuat să-și exprime public aprobarea pentru noul guvern al lui Kádár, În relațiile neoficiale Tito nu-și ascundea insatisfacția provocată de deznodământul evenimentelor. Amestecul sovietic nestânjenit În treburile interne ale unui alt stat comunist crea un precedent care nu era de natură să facă URSS mai simpatică iugoslavilor. Relațiile dintre Moscova și Belgrad s-au deteriorat Încă o dată, iar regimul iugoslav a inițiat deschiderea spre Vest și spre
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
un sfert dintre mașini erau Înregistrate la Londra - zonele rurale erau sărace În automobile, ca și cele din Franța sau Italia. Chiar și așa, mulți londonezi nu aveau o mașină și mii de comercianți, vânzători ambulanți și alții Își făceau treaba cu un cal și o căruță. Posesia de automobile urma să crească spectaculos În următoarele două decenii. În Marea Britanie, unde avântul inițial din anii ’30 fusese frânat de lipsurile din perioada războiului și din anii următori, ea s-a dublat
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
partea frivolă a anilor ’60 - moda, cultura pop, sexul - ca pe un spectacol oarecare. Ea reprezenta felul specific În care noua generație se aerul de era bunicilor: gerontocrația (Adenauer, Charles de Gaulle, Macmillan și, să nu uităm, Hrușciov) conducea Încă treburile continentului. Stridența anilor ’60, aerul poseur și complezența narcisistă asociate pentru totdeauna cu acest deceniu sunt, luate la un loc, obositoare. Dar la vremea lor, pentru cei care le practicau, ele erau noi și nemaivăzute. Strălucirea rece a artei contemporane
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
că tulburările din 1956 s-ar putea repeta, conducerea trata criticile aduse liniei partidului ca pe o amenințare directă la adresa monopolului său politic. Rezultatul a fost o frustrare profundă În rândul intelectualilor „revizioniști” nu doar la adresa regimului, dar și a treburilor neterminate din octombrie, când șansa unei noi direcții fusese ratată. În vara anului 1964, doi studenți de la Universitatea din Varșovia, Jacek Kuroñ și Karel Modzelewski, au schițat o critică academică a sistemului politic și economic din Polonia populară. Deși disertația
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
provocări. Privat de opțiunea antisemită, el i-a cerut ajutorul lui Brejnev pentru a Înfrunta opoziția locală. Sosit la Praga În decembrie 1967, liderul sovietic a dat doar recomandarea obscură ca președintele cehoslovac să facă ce crede de cuviință: „E treaba voastră”. Colegii lui Novotný au profitat de ocazie: la 5 ianuarie 1968, Comitetul Central al Partidului Comunist Cehoslovac a ales un nou prim-secretar În persoana lui Alexander Dubček. Noul șef era tânăr (avea 47 de ani, cu șaisprezece mai
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
clauze fără să le dea prea multă atenție - de ambele părți ale Cortinei de Fier se presupunea că erau artificii diplomatice pentru a Îmbuna opinia publică și, În orice caz, imposibil de aplicat: conform Principiilor IV și VI, amestecul În treburile interne ale statelor semnatare era interzis. După cum a remarcat cu amărăciune un intelectual ceh, Helsinki era o reeditare practică a lui cuius regio, eius religio: pe pământul lor, stăpânitorii Își puteau trata supușii cum pofteau. Nu a funcționat așa. Majoritatea
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
și proceduri respectate erau praf În ochii țărilor occidentale. Dictatorul, care era oficial „regent” al monarhiei suspendate, Îl desemnase ca succesor pe tânărul Juan Carlos (nepot al ultimului rege spaniol), dar pentru cei mai mulți observatori monarhia juca un rol insignifiant În treburile Spaniei. Chiar și Biserica, o prezență majoră În viața cotidiană a spaniolilor, avea doar un rol limitat În politică. Deși rolul tradițional al Spaniei ca bastion al civilizației creștine și pavăză În calea ateismului și materialismului era fundamentul educației primare
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
conservator doi ani mai târziu, ci și la sfârșitul ciclului de privatizări și la discreditarea retrospectivă a Însuși thatcherismului În aspectele lui extreme. Printre victimele doamnei Thatcher se numără chiar propriul ei Partid Conservator. Când Doamna de Fier a isprăvit treaba, acesta - partidul „natural” de guvernământ al țării timp de aproape un secol - nu mai avea program, nu mai avea lideri și, după părerea multora, nu mai avea suflet. Pare o sentință severă pentru o femeie care a adus partidului trei
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
politice și personalitatea candidaților individuali, În jurul cărora partidele politice erau nevoite să se coaguleze. În acest context avea să exceleze și redutabilul Mitterrand. François Mitterrand, ca și Margaret Thatcher, era un candidat neverosimil pentru rolul care i-a revenit În treburile națiunii. Născut Într-o familie de catolici practicanți din sud-vestul tradițional al Franței, În anii ’30 el era un student la Drept cu simpatii conservatoare și activa În mișcările antidemocratice cele mai extremiste din epocă. și-a petrecut cea mai
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
de stat În competiția pentru contracte sau drepturi vamale. Oricât de evitate În practică, aceste reguli, prin simpla lor existență, obligau companiile de stat să acționeze pe piață la fel ca și cele private - moment În care implicarea statului În treburile lor a devenit inutilă. Italienii au avut o reacție tipică pentru mulți alți membri ai Comunității: În 1990, Italia a adoptat noi legi ce reflectau clauzele Actului Unic European, cerând tuturor companiilor de stat să aplice principiul competiției deschise și
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
mai prefăceau că Încearcă să obțină loialitatea autentică a supușilor lor; cereau numai ca oamenii să adopte simbolurile exterioare ale obedienței publice. Unul dintre obiectivele Cartei și ale VONS (sau KOR) era să depășească indiferența cinică a concetățenilor lor față de treburile publice. Havel sublinia că guvernele trebuie private de satisfacția de a-i vedea pe oameni umilindu-se fără rost, numai pentru a trece neobservați. Altfel, scria el, regimul se poate bizui pe un „avanpost În fiecare cetățean” - temă ilustrată (În
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]