4,140 matches
-
se prezentă o soră de caritate, de o vârstă oarecare, înaltă, fățișă, distinsă, d-na de Jagow, președinta Crucii Roșii Germane din Prusia Orientală și nevasta guvernatorului de acolo, fratele faimosului ministru de externe. Venise aici în inspecția spitalelor, se îmbolnăvise cu două zile înainte de data fixată pentru plecarea ei, fusese internată la Czerlendi și, când se trezi din boală, se încheiase armistițiul și dânsa rămăsese prizonieră. Dorea să plece cu primul tren. I-am răspuns că românii nu sunt mai
Din viaţa familiei Ion C. Brătianu: 1914–1919: cu o anexă de însemnări: 1870–1941 by Sabina Cantacuzino () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1379_a_2882]
-
cu șase. * Cu toate că i s-au luat trei rânduri de piele, tot a mai rămas cu una, dar... sintetică. * Snobul își amenajează piscină și în largul mării. * După ce și-a construit cinci vile, s-a mutat în pușcărie. * Ca să se îmbolnăvească de-a binelea, s-a internat în spital. * Nu de doctori se teme, ci de popi. * Nouă de la ruși ni se trage. * Toate drumurile duc spre români. * Dacă ar exista mai multe puncte cardinale, am avea și mai mulți dușmani
Comprimate pentru sănătatea minţii recuperate, recondiţionate, refolosite by Vasile Filip () [Corola-publishinghouse/Memoirs/714_a_1242]
-
tuturor imposibilităților. * Ceasul rău nu se strică niciodată. * Șoferii trebuie să știe că morcovii de pe marginile șoselelor nu sunt comestibili. * Vânătorii sunt singurii care se laudă cu crimele lor. * Se poate muri și fără ajutorul medicilor. * Cine vrea să se îmbolnăvească, trebuie să se interneze în spital. * Nu toate încăperile pot fi aerisite prin deschiderea ferestrelor. * Dacă vrei să alegi, trebuie să ai ce și din ce. Revendicări... și altele * Pietrele Doamnei sunt revendicate de o prințesă antică. * Baia de Aramă este revendicată
Comprimate pentru sănătatea minţii recuperate, recondiţionate, refolosite by Vasile Filip () [Corola-publishinghouse/Memoirs/714_a_1242]
-
au înscris doctorii Matei Trisonimi, Frederich Muller, Emil Maks, Emanuel Lozinschi și Vicenția Udrițchi. În referatul întocmit către Ministerul Cultelor și instrucțiunii publice, dr. Cidac își exprimă opinia în favoarea doctorilor Emil Maks, care era atunci medic primar la Spitalul de îmbolnăviți de minte de la mănăstirea Golia, din 1859, și pentru Emanuel Lozinschi. A fost numit doctorul Lozinschi. Până în prezent avem prea puține date referitoare la bolnavii îngrijiți în prima perioadă din istoria ospiciului, adică până în 1863. Ar fi, desigur, foarte interesant
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1542_a_2840]
-
nu i se permite a i se da mâncare; acest fapt s-a întâmplat fiind eu de față și a trebuit să interzic eu, cu autoritatea mea, a se da bolnavului, care se calmase, mâncarea". Mai departe: Dacă alienații se îmbolnăvesc de alte bole, ei sunt nevoiți a suferi până la venirea D-lui Medic din Tg. Neamț a le aplica medicamente, căci D-l Balomir, pe cât m-am informat, nu le aplică nici pansamente; mi s-a spus că chiar unii
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1542_a_2840]
-
pătrime din copiii de la țară sufereau de acest teribil flagel. Trei personalități din școala ieșeană de medicină, profesorul M. Ciucă, D. Cornelson și E. Ungureanu, au reușit eradicarea acestei cumplite boli. Ungureanu s-a distins prin energie, curaj (s-a îmbolnăvit de câteva ori de malarie) și prin talentul său neobișnuit de cercetător. A trasat harta surselor infestante; a inventat "colorantul Ungureanu", metodă facilă și ieftină de diagnostic; a evaluat potențialul terapeutic, comparând acțiunile medicamentelor introduse succesiv în lupta antimalarică, a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1542_a_2840]
-
Apetroaie atunci când vorbește despre «V. Voiculescu și Bârladul»...(„Bârladul odinioară și astăzi”, 1984, p. 562). Are succese și deziluzii, decepții chiar. A avut dureroasa «experiență» că pe mâna lui a murit Cordelia, fiica prietenului său G. Tutoveanu. Apoi s-a îmbolnăvit și el. Dar cum nu avea decât 33 de ani, totul, în cazul său, i s-a părut doar o încercare. Și-a dus boala pe picioare, umblând pe la căpătâiul bolnavilor, iar după cam 40 de zile febra tifosului i-
Academia bârlădeană și Vasile Voiculescu by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/783_a_1506]
-
Șef al Spitalului de răniți, transformat pe urmă în spital de contagioși din Bârlad. Dintr-un memoriu adresat de dr. Vasile Voiculescu Ministerului Apărării naționale, la 30 octombrie 1940, în vederea asimilării cu gradul de colonel: „În timpul anului 1917 m-am îmbolnăvit de tifos exantematic , de febră tifoidă și de icter, îngrijind bolnavii de aceste boli. Pentru acest fapt am fost decorat cu „Steaua României cu spade”: pentru că „fiind bolnav”, a refuzat concediul spre a îngriji pe bolnavi”, cum scrie chiar pe
Academia bârlădeană și Vasile Voiculescu by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/783_a_1506]
-
cu orice pre]! După a doua căsătorie, Adrian Nastase a fost "instruit" nu numai de tatăl său. A început să-l "dăscăleasca" și socrul lui, Angelo Romeo Constantin Miculescu, un alt rechin oportunist care, ca și Marin Nastase, s-a îmbolnăvit din ce in ce mai mult de putere și avere, măcinat de cele mai respingătoare ambiții de parvenire. Avându-l ca model pe Nicolae Ceaușescu, Adrian Nastase începe să creadă despre el însuși ceea ce tatăl său îi repetase de mii de ori încă de când
[Corola-publishinghouse/Memoirs/85068_a_85855]
-
care-l asediază de fapt continuu. Un organism În bună stare de funcționare știe să se apere: are celule specializate, limfocitele, care distrug orice celulă străină. Dacă limfocitele nu-și fac datoria, fiind prea puține, de exemplu, organismul se va Îmbolnăvi. Care e situația corespunzătoare În cazul comunității umane? Evident, nu mai e vorba de celule străine, ci de indivizi străini ca specie. Și chiar dacă s’ar supăra Brigitte Bardot, Îi numesc: câinii vagabonzi. Un prieten, caremi cunoștea intenția, mi-a
Pro natura by Cristinel V. Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91595_a_93258]
-
prin știința spirituală (11). În evoluția istorică a omenirii, Steiner constată o stare de permanentă decădere; omul este chemat, crede el, ca prin forță proprie să transforme decăderea într-un urcuș: "Devenirea culturală istorică amenință în mod constant să se îmbolnăvească. Omul trebuie, prin învățămîntul lui, prin activitatea lui, să tămăduiască ceea ce în devenirea culturală tinde în permanență să se îmbolnăvească (...). Cultura se poate naște" adăugă el "numai dacă omul tămăduiește necontenit cu forțele ființei sale, ceea ce în extrauman, tinde în
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
el, ca prin forță proprie să transforme decăderea într-un urcuș: "Devenirea culturală istorică amenință în mod constant să se îmbolnăvească. Omul trebuie, prin învățămîntul lui, prin activitatea lui, să tămăduiască ceea ce în devenirea culturală tinde în permanență să se îmbolnăvească (...). Cultura se poate naște" adăugă el "numai dacă omul tămăduiește necontenit cu forțele ființei sale, ceea ce în extrauman, tinde în permanență spre declin" (s.n., 10, p. 185). Cel care sprijină ființa umană în efortul său de a se tămădui este
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
de la o muncă liniștită de birou, la o muncă dură, afară pe orice vreme, alergam pe canalele Dunării cu diferite ambarcațiuni mici sau mari, mă uda ploaia până la piele și mă uscam în bătaia vântului. Am crezut că mă voi îmbolnăvi rău, îmi ardeau ochii și pieptul, simțem fierbințeala respirației. După câteva săptămâni însă, în loc să mor, am constatat că m-am obișnuit și că rezist fără probleme la viața aspră a muncii exclusiv de teren, pe orice vreme și în orice
De vorbă cu Badea Gheorghe by Constantin Brin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/826_a_1788]
-
Când unul de-al lor rata. Nu ajungea la minge „făr’ un cui de briceag“, îi ziceam să pună mâna de la mână toți din echipă și să-i găsească bocanci mărimea 48. Îl demoralizam pe portarul ăla, îl tachinam, îl îmbolnăveam de nervi. Aici mi-am exersat pentru prima dată vocația pamfletară. Cu aceste invective cu care otrăveam portarii. Trebuia să găsesc mereu ceva nou, amuzant. Lucram sub presiune, pentru ca, în ochii golanilor, să-mi păstrez reputația de gură spurcată. Sau
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
care pot să mi le amintesc. 18. Leonard Cohen Încet-încet, auzul revenea. Infecția aia împuțită ceda. Ne luptăm, nu ne lăsăm. Mi se comunica pe un ton sec că am imunitatea scăzută. Dar explicațiile științifice nu aveau relevanță. Io mă îmbolnăvisem pentru că trebuia să scriu. Într-o zi doctorul mi-a spus să mă duc acasă, să mai aștept două-trei ore și să-mi scot meșa din ureche, după care pot auzi, pot pleca în lume, puteam să-mi iau adio
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
de citit. Nuli. Așadar, pe undeva, fluierând, io încerc să-mi găsesc un ritm al meu. Și nu doar io. 19. Meta-viață Io sunt un om bun, sau nu foarte rău, dar vă rog să mă credeți, înainte să mă îmbolnăvesc, aveam o stare ciudată de neliniște. Carnea parcă voia să-mi iasă prin piele, mă dureau ochii, nimic nu mă mai mulțumea. Înainte să mă internez, oamenii mi se păreau tâmpiți cu toții, niște imbecili triști. Toți mă dezamăgeau. Simțeam, chiar dacă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
o fac pentru că genul într-adevăr are cititori sau e doar vanitate de foști veleitari literari eșuați. Aveam un reportaj despre un ceaprazar. Parcă v-am mai spus despre el. Îl cunoscusem, chiar îl înregistrasem mai demult, înainte să mă îmbolnăvesc, și omul mi se păruse absolut fascinant. Să-l public era un fel de pariu al meu cu lumea asta de rahat a presei române, care nu scrie decât despre farfuze, masculi eficienți și evită oamenii vii. Omul ăsta chiar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
cât am fost io în spital s-a angajat la un ziar, unde face cronica gastronomică. Asta e mișto, pentru că pun pariu că o să mă ia și pe mine pe la restaurantele pe unde merge. Acum câteva luni, înainte să mă îmbolnăvesc, avea o rubrică despre câinii vedetelor, pisicile, și mergeam și io cu ea pe la toți troglodiții. Cică eram fotograful. Uneori io îi scriam textele. Cele mai mișto alea sunt. Textele mele. Dacă voi ajunge și io un scriitor cât de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
nesimțirea cu care am sfidat tabu-urile. Nu am făcut propagandă. Ei așa credeau că se scrie. Proslăvind. Nu mai țineam de un teritoriu, cum se întâmpla în cazul lor. Între timp, Farmacistu începuse să plângă. - Bă, era să mă îmbolnăvești, sunt negru de supărare! Cine ești tu, să-mi spui mie Farmacistu? Cum ar veni, botezul îl poate face doar o autoritate învestită de lege sau de cutume. Eu nu aveam acest drept, fiind în primul rând un alogen. Și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
sperau să-și revină. Slăbise aproape 25 de kilograme și albise complet. Am fost la el, dar la poartă am dat peste un cerber feminin cu mandibulă de buldog, cu care nu se putea negocia. Cine vă pune să vă îmbolnăviți? mi-a replicat, orice s-ar spune, destul de cinic. O mică atenție, o bancnotă bine plasată, mi-a permis în cele din urmă să intru. L-am găsit pe unchi-miu întins într-un pat din care nu se ridicase
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
model o proză a unui scriitor, am încercat să o pastișez. De aia l-am și numit pe unchiul meu G.P. Ca acolo, în text, unde un bătrân povestea războiul. Uitasem că și în finalul acelei proze bătrânul G.P. se îmbolnăvea grav și era internat în spital. De când ieșise unchiul meu la pensie, probabil boala i se agravase. Lipsa de activitate. Stătea în curte și se uita la oamenii care treceau pe stradă. Avea o nepoată la care ținea mult. Ea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
spune „o lume uitată în două lămâi minimalizate”. Dar acolo, în cei doi năsturași se ascund nebănuit de bine torenții mei interiori, un „suflet de copil ce s-a ascuns tiptil” în spatele a două lămâițe. În 1973 bunica s-a îmbolnăvit și a făcut o formă galopantă de cancer de sân. Tata împreună cu fratele său mai mare au luat decizia de a fi operată în Brăila de celebrul chirurg Frățilă, deși făcuse nenumărate investigații și-n București. Din acel moment, s-
Amintirile unui geograf Rădăcini. Aşteptări. Certitudini by MARIANA T. COTEŢ BOTEZATU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/809_a_1653]
-
zonele rămase fără țiglă. Am dat și eu o mică mână de ajutor, dar greul a căzut pe Ierodiaconul Gherman, cel mai priceput dintre toți când e vorba de treburile gospodărești. Și nu vor fi puține de acum Încolo, pentru că, Îmbolnăvindu-se mai grav domnul Petre, tatăl Părintelui Iustin, doamna Elena a plecat urgent la Suceava, pentru a-i fi aproape. Îi vom simți neîndoielnic lipsa, pentru că, așa cicălitoare cum era, știa tot ce mișcă În mănăstire și nu se dădea
Ultima sută by Cornel Galben () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91673_a_93187]
-
arate măiestria, ca în capitala aceea europeană, aici croia încălțări obișnuite pentru oameni obișnuiți, iar în anii din urmă nu prea mai avea decât comenzi de încălțări ieftine pentru oameni necăjiți. Și situația asta îi umplea sufletul de amărăciune, îl îmbolnăvea pur și simplu. Cum l-ar îmbolnăvi pe un violonist care a triumfat pe scenele stălucitoare ale lumii dacă ar ajunge să cânte prin cârciumi prăpădite de provincie, pentru urechile unor cheflii de doi bani. Nenorocul lui a fost că
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
aici croia încălțări obișnuite pentru oameni obișnuiți, iar în anii din urmă nu prea mai avea decât comenzi de încălțări ieftine pentru oameni necăjiți. Și situația asta îi umplea sufletul de amărăciune, îl îmbolnăvea pur și simplu. Cum l-ar îmbolnăvi pe un violonist care a triumfat pe scenele stălucitoare ale lumii dacă ar ajunge să cânte prin cârciumi prăpădite de provincie, pentru urechile unor cheflii de doi bani. Nenorocul lui a fost că la întoarcerea acasă prinsese niște vremuri tare
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]