5,200 matches
-
Am nevoie de cineva care să cioplească pietre funerare în Stâncile de marmură. Îți ofer o șansă absolut unică pentru un artist mediocru. Poți să ajungi celebru fără nici un pic de talent. Nu vii?" Apoi strălucirea ironică a ochilor a înghețat și privirea a devenit încruntată. A urmat o tăcere lungă, în timpul căreia nu știam ce să fac. Deodată, Bătrânul a început să râdă. Lung, în cascadă, înfricoșător. M-am trezit speriat și n-am mai putut să readorm. Cum nu
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
umblând veșnic cu un basc pe cap, avea o slăbiciune pentru câini care inspira teamă și respect. Râdeam când întindea mâna vreunui câine și spunea " Dă laba", iar acesta se executa docil, dar dacă ne auzea și întorcea capul ne îngheța râsul pe buze. Ne fâstâceam imediat și plecam de-acolo sau îi zâmbeam, prietenește, ca să nu se supere. Cel mai simpatic mi se părea Siminel. Poate și fiindcă am citit într-o carte că vidanjorii seamănă cu zeii. Siminel suferea
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
primul meu contact cu jungla. Uneori totul amuțea în jur; apoi sufla vântul și bălăriile se umpleau de zgomote suspecte, pe care nu le luam însă în seamă; mergeam cu capul în pământ ca să mă feresc de șerpi. Deodată, am înghețat. Undeva în fața mea lătrase scurt, furios, un câine. Mi s-a făcut frică. Și din nou s-a așternut liniștea. Mă îndepărtasem destul de mult de azil, nu mai auzeam valurile mării. Doar sunetul sec al ierburilor uscate îmi răspundea la
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
mod normal ar fi trebuit să mă observe. Alt val a izbit barca din nou. Și din nou m-am prins cu disperare de marginea ei ca să nu mă răstorn. "Ajutor! Ajutor!" am început să răcnesc, dar strigătul mi-a înghețat pe buze. Tocmai atunci șalupa trecea prin dreptul meu și l-am văzut în cabină pe Mopsul rânjind. Nu mai era nici o îndoială, mă văzuseră, dar în loc să mă salveze, vroiau să mă omoare. Șalupa se îndepărta, apoi revenea, tăind apa
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
ridicîndu-se și aruncând un maldăr de crengi uscate care au ațâțat flăcările. După un timp, cei patru ochi fosforescenți au dispărut. Poate și fiindcă fulgerele începuseră să brăzdeze cerul. S-a pornit o ploaie torențială și rece care ne-a înghețat până la os, dar ne-a rezolvat problema apei. Am umplut toate recipientele pe care le-am găsit. Uzi leoarcă și înfrigurați ne-am înghesuit unii în alții, aruncând alte maldăre de crengi pe foc. Spre dimineață, întețindu-se vântul, flăcările
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
al meu. Am rămas și eu pe nisip și îmi clănțăneau dinții de frig. Abia spre dimineață am ațipit. M-a trezit soarele dogoritor; am observat atunci că necunoscutul îmi șterpelise sacul de dormit și dispăruse. De-acum trebuia să îngheț în fiecare noapte. Din fericire, mi-am adus aminte de doi tuaregi pe care-i văzusem în marginea unei localități unde se turna un film. Erau îmbrăcați în tunici albastre și priveau agitația echipei de filmare zâmbind. Când s-au
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
un artist și că, la urma urmei, cimitirul era opera mea, o cream în funcție de momentele mele de inspirație. M-a ascultat fără să mă întrerupă. La sfârșit, m-a măsurat lung, în vreme ce mâinile așezate pe masă îi tremurau ușor. Eu înghețasem. Niciodată nu avusesem o asemenea îndrăzneală. ― Hai să facem o partidă, zise el stăpînindu-și emoția și furia, întinzînd spre mine pachetul de cărți. Dacă vei câștiga, renunț la orice pretenție în legătură cu cimitirul. Dacă vrei, las și un testament în sensul
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
succesiunea. O mare speranță - aproape certitudine că situația va evolua în bine s-a produs la moartea lui Stalin. Un necrolog la adresa tiranului dispărut afirma următoarele: „Mâna care a făcut atâtea fărădelegi nu mai mișcă, limba care a mințit a înghețat, creierul care a conceput atâtea crime s-a înecat în propriul sânge. Tiranul a căzut. Va cădea și tirania.” A trebuit să mai treacă atâția ani, făcându-se pași mărunți, modești. Raportul lui Hrușciov la Congresul XX al P.C.U
Călător... prin vâltoarea vremii : (călătoria continuă) , Vol. 4. : Din aproape, în tot mai aproape by Alexandru Mânăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/563_a_1317]
-
lumii... dar a trebuit să mai treacă timp... Atunci, un necrolog din vestul Europei menționat de Monica Lovinescu în cartea sa „La apa Vavilonului”, consemna lapidar: „Mâna care a făcut atâtea fărădelegeri nu mai mișcă, limba care a mințit a înghețat, creierul care a conceput atâtea crime s-a înecat în propriul sânge. Tiranul a căzut. Va cădea și tirania”. Abia la Congresul al XX-lea al P.C.U.S. s-a dat lovitura fatală „credinței comuniste”, prin raportul lui Hrușciov la acel
Călător... prin vâltoarea vremii : (călătoria continuă) , Vol. 4. : Din aproape, în tot mai aproape by Alexandru Mânăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/563_a_1317]
-
acolo. Pe drum, Uri porni știrile radio. La finalul fiecărei relatări, făcea o traducere sumară. Violențe pe Malul de Vest, câțiva copii palestinieni uciși; tancurile israeliene intrau din nou în Gaza; alte rachete ale Hezbollahului în nord. Negocierile cu palestinienii înghețaseră. Maggie scutură din cap: se dezlănțuia un dezastru. Apoi: „Un sondaj din America îl plasează pe președinte cu cinci procente mai jos. Se pare că s-a descurcat prost la dezbaterile televizate“. Ultima știre: „S-a raportat un incendiu la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
văzută de pe drum. Când i se domoli respirația, se uită în jur și își dădu seama că e singură. După o secundă auzi o împușcătură deasupra ei, pe drum, și știu, cu o siguranță de fier care o făcu să înghețe, că Uri fusese cel lovit. Capitolul 51 Ierusalim, vineri, 6.15 a.m. Stătea nemișcată, atentă chiar și la sunetul propriei respirații. Mușchii și fața îi tremurau. Simțea lacrimile prelingându-i-se pe obraji, dar un fel de instinct de autoconservare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
persoană. Vocile lor erau destul de asemănătoare. — În ziua de azi nu poți să ai încredere în nimeni, scumpule. — Am dat buzna afară din toaletă cât am putut de repede, nedorindu-mi altceva decât să scap din locul acela îngrozitor. Am înghețat tun, firește, stând în fața campusului universitar pustiu și încercând să opresc un taxi. Am găsit în cele din urmă unul dispus să mă ducă la New Orleans pentru patruzeci de dolari și șoferul a fost destul de altruist ca să-mi împrumute
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
pe care scria SUC DE ROȘII LIBBY și JELEU KRAFT așteptau să fie acoperite, așa cum spusese domnul Reilly, cu vopsea maro și câteva dungi albe, ca să sugereze lemnul. Deasupra dulapurilor cu registre, în câteva pahare de carton în care fusese înghețată, încolțiseră deja lujere de fasole. Draperiile violete din pânză groasă de bumbac, care atârnau la fereastra de lângă biroul domnului Reilly, creau o atmosferă meditativă în partea aceea a încăperii. Acolo soarele arunca o lucire de-un roșu-bordo pe statuia de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
dispozitiv închis, amplasat în fața ascensorului. Când am intrat, a trebuit să îmi spun numele din nou. Am intrat și pentru o clipă am fost reținut în interior până când identitatea mea a fost confrmată. Apoi mi s-a permis să ies. Înghețasem suficient grație discomfortului din interior. Gărzile înarmate mă analizau de parcă s-ar fi gândit să mă lase sau nu să intru, cu armele în așteptare. Presupun că îmi scanau din nou chipul, confruntându-l cu cel din baza de date
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2287_a_3612]
-
nu vedea decât purici. Nu văd nimic, la dracu. — Femeia pleacă. El e încă acolo. Nu, așteaptă ... pleacă și el. — Da? — Da. Și a luat sticla de vin cu el. — OK, spuse Vasco. Și unde se duce cu ea? Embrionii înghețați în azot lichid sunt transportați într-un termos special din oțel inoxidabil, căptușit cu sticlă din borosilicat, numit dewar. Vasele dewar sunt, în general, niște chestii masive, de forma unor bidoane de lapte, dar poți să le faci și mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
au dat rezultat negativ. Scrie chiar aici ... Întinse mâna după foaia tipărită. — Există o șansă mai mică de 1 la 2,9 milioane, ca J. Weller să fie tatăl meu. — Ce test genetic? — Am cerut un test genetic. Minți de-ngheață apele. Nu, mamă. Tu ești mincinoasa. John Weller nu este tatăl meu, iar acest test o dovedește. Am știut-o întotdeauna. — Mai vedem noi, zise mama ei și închise. Jumătate de oră mai târziu sună fratele ei, Tom. — Bună, Lise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
Henry, ce-o să faci cu el? O să-l duci la grădina zoologică sau ce? — Nu-mi place la grădina zoologică, spuse Dave, vorbind pentru prima dată. — Nu te-am întrebat pe tine, zise Lynn. Nu te băga în asta. Apoi, îngheță. Se întoarse spre el. Holbându-se. — Vorbește? — Da, zise Dave. Ești mama mea? Lynn Kendall nu leșină de-a binelea, dar începu să tremure, iar când genunchii i se înmuiară, Henry o prinse și o ajută să se așeze în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
îl urmări. Era toaleta pentru femei. Dar nu era nimeni în preajmă. Luminile din baie erau stinse. Putea să vadă bazinul, în dreapta, dar nu era nimeni acolo. Deci nu era nimeni în baie, cu excepția maimuței. Ridică arma și înaintă. Clic-clac! Îngheță. Cunoștea sunetul unei carabine cu dublă acțiune. Niciodată nu intri într-o cameră, când auzi acel sunet. Așteptă. — Te simți norocos, șmechere? Ce zici? Era o voce răgușită, care părea cunoscută. Rămase în pragul ușii toaletei femeilor, furios și temător
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
culoarea pepenelui galben, Matt Hassinger arăta ca un adolescent Îmbrăcat În haine de adult. A pășit Înăuntru ținând un buchet imens de lalele roșii În mâna stângă, i-a zâmbit lui Armanoush, apoi a observat publicul din fundal și a Înghețat. Întreaga familie Tchakhmakhchian se aliniase În spatele lui Armanoush. — Intră, tinere, a spus mătușa Varsenig pe cel mai Încurajator ton al ei care se Întâmpla să fie totodată și cel mai intimidant. Matt Hassinger a dat mâna cu fiecare membru al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
s-o aflu dacă e tristă. Dintr-odată aerul nemișcat a fost străpuns de un zgomot de sticlă spartă. Hovhannes Stamboulian a tresărit În scaun, s-a oprit din scris și s-a Întors instinctiv spre fereastră cu urechile ciulite, Înghețând. Mult timp nu a auzit nimic altceva decât urletul vântului. Destul de ciudat e că tăcerea aceea i s-a părut mai rău-prevestitoare decât sunetul acela straniu. Noaptea era plină de o Încremenire fantomatică, iar vântul urla fară de parcă ducea cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
asta, nici n-a certat-o. — Mama ta și cu mine am fost foarte Îngrijorați pentru tine. Rose vine la Istanbul Împreună cu tatăl tău vitreg... vin să te ia. Or să ajungă la Istanbul mâine la amiază. Acum Armanoush a Înghețat. Ceva se Întâmplase. Ceva foarte rău. Faptul că taică-său și maică-sa Își vorbeau și, chiar mai mult, se puneau la curent unul pe altul, era un semn neîndoielnic că venea apocalipsa. — Tată, s-a Întâmplat ceva? Barsam Tchakhmakhchian
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
Primul lucru pe care l-a simțit a fost umilința și apoi și mai multă umilință. Sentimentul acela de rușine era atât de fierbinte, Încât Înlăuntrul ei nu mai era loc pentru nici un altul. S-a simțit brusc paralizată, aproape Înghețată Într-un fel timid, un fel care dezvăluia educația ei, rușinea de a-i fi văzuți chiloții dominându-le pe toate celelalte. Însă apoi, Într-o clipă, un val de panică a măturat umilința. A Încercat să-l oprească cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
frumosă. Fratele cel mic a hotărât să se căsătorească cu sora cea frumosă. Însă ea nu voia. Își spăla hainele de mătase și mergea și le clătea În apa râului. Le clătea și plângea. Era frig. Mâinile și picioarele Îi Înghețau. A venit acasă și a bătut la ușă, Însă era Încuiată. A bătut la fereastra mamei ei, iar maică-sa i-a răspuns astfel: „Îți dau drumul dacă de azi Înainte Îmi spui mamă soacră.“ A bătut la fereastra tatălui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
deplasare e destul de importantă, în felul său. Chiar numai o deplasare de aici pînă acolo. Fiecare drum are particularitățile lui. Așa cum e de exemplu și să mergi cu tramvaiul dimineața la ora șase, în miezul iernii cînd geamurile sînt cețoase, înghețate de ger și cînd se deschid ușile în fiecare stație năvălește un val de frig, ridici privirea și observi prin întuneric becurile colorate ale străzii, siluetele fantomatice ale clădirilor sau umbrele copacilor, ușile se închid apoi și frigul se dispersează
ANOTIMPUL ILUZIILOR by CRISTI ROMEO () [Corola-publishinghouse/Imaginative/270_a_504]
-
și legănat ușurel în hamul și frînghiile unei uriașe umbrele albe... Uneori cînd merg pe jos, am soarele roșu rotund în față iar în lateral vîjîitul mașinilor pe șosea și ceva mai încolo dealurile acoperite de zăpadă, constatînd că îmi îngheață nasul și urechile, mă întreb ce temperatură are soarele atît de colorat care răsare în fața mea... și îmi amintesc de numărul limitat de miliarde de ani pe care îl va petrece soarele în compania pămîntului și a noastră... și mă
ANOTIMPUL ILUZIILOR by CRISTI ROMEO () [Corola-publishinghouse/Imaginative/270_a_504]