4,216 matches
-
strâmbătură și nu mai spuse nimic și, cu toate rugămințile lui Felix, nu mai consimți să se oprească. Se întoarseră, deci, acasă. Deși se întunecase, nu se vedea nici o lampă aprinsă. Otilia, cam mirată, intră înăuntru. Deodată se auzi un țipăt, și fata ieși palidă și îmbrățișă tremurând pe Felix: - Ce s-a întîmplat? - Papa! plânse Otilia. Felix se repezi înăuntru și i se păru că vede ceva negru întins lângă masă. Căută chibriturile, aprinse lampa și descoperi pe moș Costache
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
este atât de bună, grandioasă ca marea. Se întrerupe din visările pustii, când piciorul lui gol întâlni apa. Intră amândoi în marea înfuriată, însă caldă. Este furtună în adâncuri, hulă, se aud pescărușii cum se cheamă, cum se strigă cu țipete de copil. Cei doi pot vorbi tare. Zgomotul valurilor acoperă orice, curând le ajunge apa la mijloc, se opresc și-o ia în brațe. Își înfășoară picioarele într-o împletitură complicată de goblen, este ușoară ca un fulg. Se sărută
un liceu la malul mării by aurel avram stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91601_a_92358]
-
a ei și a lui Stere, i se păru mai caldă în seara aceea. 98 Noaptea ninse mult, potolit. Femeia adormi târziu, după ce se zbătuse multă vreme lângă bărbatul care răsufla adânc lângă ea. Ascultase așezarea liniștită a zăpezii și țipetele lungi și ascuțite ale cocoșilor. Simțea cum se aștern gunoaiele și cum se lasă zidurile de cărămidă, prinse în muchiile de beton. Casa se scufunda încet, o dată cu malurile acelea sterpe, găunoase, într-un drum lung spre fundurile sălbatice. Câinii rodeau
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
În urma lor rămâneau urme subțiri, două câte două, rășchirate, perechi. Scormoneau praful și-l spulberau. Bătură din aripi și cântară. În casă se stinse lampa. Tăceau. Deodată se auzi strigătul țigăncii. I se opri inima lui Paraschiv. - St! spuse codoșul. Țipătul se auzi din nou. Era un geamăt adânc și dulce. Creștea prin pereții subțiri. 118 Ăl bătrân simți unghiile ucenicului în păunele lui. Tremura tot. Didina fl chema pe nume pe Bozoncea cu același glas tulburat și cald. Strigătul ei
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
Paraschiv. Îi venea să se ridice și să lovească geamul cu cotul, să-l spargă și să strângă muierea de gât. Auziră și geamătul bărbatului, întărîtat și furios, plin de bucurie și de mânie. Și totul se stinse într-un țipăt ascuțit. Cerul era alb. Bătea vântul. Ucenicului u amorțiseră mâinile. Din casă nu se mai auzea nimic. Paraschiv își aminti chipul Didinei, dinții ei deși, buzele pline și părul aspru, aruncat cu mândrie peste umeri când își desfăcea cocul în
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
guitatul porcilor.Un parlagiu deșirat, cu fălcile căzute, îi împingea printr-o poartă de gratii, câte douăzeci într-un țarc închis. Trei-patru oameni se învîrteau printre ei, lovindu-i cu niște ciocane de lemn, pe rând, tot mai înverșunat, pe măsură ce țipetele de moarte ale animalelor creșteau îngrozite. O dată i se încrîncenă inima lui Pisică. Privi animalele despicate la repezeală. Cîtiva hamali le cărau afară, și bazinul de ciment, în care nu rămăseseră decât măruntaiele, se umplu de oameni. Altă echipă, ce
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
a treia echipe. Uruitul macaralelor încetă. Începea tăierea boilor. Marin Pisică își încercă pe limbă tăișul cosorului său, cu lama subțire, albastră. O liniște desăvârșită coborî deasupra locului. Mulțimea murdară și zgomotoasă se potoli. Până și parlagiii, speriați de lipsa țipetelor înfiorătoare ale animalelor, vorbeau în șoapte. O gură de cișmea curgea năvalnic și curăța cimentul umed de sângele porcilor. 145 În capătul sălii, sub poarta de fier care semăna de departe cu un pieptene de oțel, așteptau vitele încremenite, cu
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
morții apropiate le înțepenea gâtlej urile și păreau de piatră, așa cum stăteau una lângă alta, fără suflet. În coarnele scurte, abia licărea lumina cenușie a zorilor. - Gata! strigă cineva, și parlagiii ridicară mâinile. Drevele grele se mișcară scârțâind. Și deodată țipetele reîncepură. Bouarii ridicară bicele și vitele din față se proptiră de-a latul, se loviră una de alta, pieile lor murdare se frecară și un miros greu umplu hala. Animalele asudară de spaima morții, se buluciră spre mijloc, pierdute, cu
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
dintre păgubași. Sandu a răsturnat masa. Ceilalți doi au scos șișurile. Negustorii aveau și ei cuțite la carâmbi. Paraschiv a aruncat cu un scaun în lampă. Se făcuse întuneric de-ți băgai degetele în ochi. Nu se auziră decât câteva țipete scurte, gâtuite, §i un cap care trosnea lovit cu ceva puternic. În înghesuială, Piele strângea polii risipiți pe dușumele, dibuind. Ucenicul îi aștepta afară. Mînă-mică îl aducea de subsuori pe Florea. Îl înjunghiaseră gabrovenii. Curgea smgele din el ca dintr-
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
spui tu! scrâșnea lunganul furios. - Nu spun! Nu spun! răcnea Paraschiv. - O să vedem... Îi răsuciră mâinile la spate și-l legară cu frânghia. Cu mâna lui, șeful u așeză cărbunii la subsoară. Pielea i se topea, arsă, sub foc și țipetele pungașului se pierdură într-un horcăit. - Spui? Ucenicul gemea. Îl dureau măruntaiele. Inima sta să-i iasă afară. - Caii! Caii! strigau cei trei. Îl udară din nou cu apă și-i împinseră țurloaiele în ligheanul cu jar. Paraschiv, negru de
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
de prin curți și urcau stflpii cătrăniți ai porților. Tot malul gropii ardea, și rampa, și drumul de lemne. Cădura se întețea. Mirosea a baligă încinsă. Apoi pârjolul coborî malurile, într-un cerc de scântei. - Arde! Arde! se auzeau alte țipete. Acoperișurile se spulberau într-o clipită. Zidurile de paiantă se prăbușeau și muierile strigau, strîngîndu-și lucrurile și ce mai putea fi scăpat. Cerul fumega. Focul trecuse gardurile și, dus de vânt, mâna spre biserică. Preotul, scos din odăile lui, vorbea
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
Focul trecuse gardurile și, dus de vânt, mâna spre biserică. Preotul, scos din odăile lui, vorbea mahalagiilor: - Fraților, arde casa Domnului! Nu lăsați, fraților! Cârciumarul a ieșit și el afară cu mușteriii după el. - Arde! Arde! se deslușea de departe țipătul femeilor. Auziră grinzile căzând la zidari. Focul topise în căldura lui magaziile și sărea peste salcâmii cuprinși de flăcări. Se aprinseseră și duzii din grădina oltenilor. Pe străzi alergau câinii cu părul zburlit. Cineva spunea: - Să se ducă la pompieri
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
repede, repede. Nicu-Piele juca în curte, de gât cu o coardă. Când urcară, tăcură speriați. Dumitru bătea țambalul în neștire: clampa, clampa... Nu mai avea loc pe scările înguste și se încălzea, mișcând repede mâinile înghețate. Pe urmă se auzi țipătul muierilor.. " în odaie se făcuse frig. Lumina de afară poleia pereții. Bătea în perdelele albe și cădea ca o ploaie peste lucruri. Bozoncea strânse bine cuțitul său lung și făcu doi pași înainte. Paraschiv nu-i vedea fața. Umbrele lor
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
privea lămpile albastre cu scârbă. Piele îi turna pahar după pahar. Se simțea bătrân, bătrân, și somnul nu-l mai cuprindea, îl usturau ochii și liniștea odăilor îl făcea să urle. Când s-a trezit gagica și i-a auzit țipetele, 1-a cuprins din nou furia. Scrâșnea numai din dinți și mușca paharul. Îi venea să se ducă peste ea și s-o jupoaie de vie. Mînă-mică i-a spus: - Lasă, Stăpâne, noi să fim sănătoși, să punem laba pe
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
eu am o răfuială cu Stăpînul! Și s-a urcat pe scara trăsurii. Nevasta lui Praporgicu s-a băgat între ei. Dintr-un pumn, pungașul a pus-o jos. Starostele s-a ferit într-o parte. Din față se auzeau țipetele nașului. Hoții s-au privit o clipă drept în ochi. - Gata, Bozonceo? a întrebat ucenicul. Privirile lui verzi îl străpunseră înaintea cuțitului. Călifarul a ridicat repede pumnul, să dea lovitura sa. Paraschiv i-a apucat brațul și i 1-a
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
apucat să bolborosească: - Să mă duceți cu lăutarii la locul meu, că mi-a plăcut... Sângele curgea din el și ochii i s-au împăienjenit. A mai văzut cerul ca scrobeala de rufe si duzii Cațaveiului, plini de păsări și țipăt. Nasul plângea pe umărul lui §i-i strângea mâna rece: - Mă frățioare, nu muri, mă, că ai nuntă azi, nu muri... Și-n loc de văl de mireasă, vecinele au pus la poarta Didinei o treanță neagră, pe care-o
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
pipota, ai? îți dau eu ție! - Te omor dacă te mai prind! îți miroase a bărbat? - Cățea! Semeni cu mă-ta! Nu scăpa una nebătută. Aveau mână grea meșterii. Loveau cum așezau cu mistria. Spre primăvară, toată mahalaua era un țipăt. S-aprindea jarul în fete. Lepădau trențele groase de iarnă și le jucau țâțele în bluzele de atică. Se ridicau mereu altele. Creșteau lungi în picioare ca berzele, cu mijlocul subțirel, firave de le bătea vântul, cu ochii aprinși de
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
S-au dus câinii, Chirițo, au murit... - Nu mai spune! se mira cealaltă, de parcă-și aducea aminte c-o mai întrebase anul trecut tot așa, dar ea uitase. • Deschidea poarta, pășea biiinișor în țărâna ogrăzii și auzea cocoșii Marghioalei dând țipăt. Să fi fost la amiază când se întorceau muncitorii de la treburi și căscau ucenicii frizerului, pe scaune, afară, perpelindu-se în focul primăverii. Umbra babei, cât jumate curte. - Te lungiși, Chirițo! spunea Marghioala în dodii, ca și când ar fi lăsat-o
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
viața nu numai că n-are nici un sens, dar nici nu poate avea unul. Principiul satanic În suferinȚĂ Dacă sânt oameni fericiți pe acest pământ, pentru ce nu urlă, pentru ce nu apar în stradă să-și strige bucuria în țipete nebune și neîncetate? De unde atâta discreție și atâta rezervă? Dacă aș avea conștiința unei bucurii continue, a unei exaltate dispoziții interne înspre plăcere, și dacă aș simți o irezistibilă înclinare înspre seninătate, n-aș putea trăi numai în mine acele
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
fericire în lume, ea trebuie comunicată. Sau oamenii cu adevărat fericiți n-au conștiința fericirii lor? Le-am putea împrumuta noi o parte din conștiință, pentru ca ei să ne răsplătească din infinita lor inconștiență. De ce numai durerea are lacrimi și țipete, iar plăcerea numai fioruri? Când în plăcere omul ar avea atâta conștiință câtă are în durere, atunci n-ar putea răscumpăra plăcerile, durerile - și distribuția în lume n-ar fi incomparabil mai echitabilă? Durerile nu se uită, chiar fiindcă sânt
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
apolitic". Superstiția istoriei ne fixează Occidentul în centrul atenției noastre. România n-are de învățat decât de la națiunile care gândesc politic. Aș muri de tristețe dacă România - printr-o perversiune a soartei - ar renaște în viitor cultura bizantină. Un singur țipăt din Revoluția franceză este pentru noi un îndemn infinit mai mare decât toată spiritualitatea bizantină laolaltă. Căci dacă nu vom învăța nimic din elanurile nemăsurate ale națiunilor mari, atunci nu ne mai rămâne decât să ne îngropăm sufletul între zidurile
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
istoria, literați și jurnaliști ce nu știu a scrie, actori ce nu știu a juca, ministri ce nu știu a guverna, financieri ce nu știu a calcula, și de aceea atâta hârtie mâzgălită fără neci un folos, de-aceea atâtea țipete bestiale care împlu atmosfera teatrului, de-aceea atâtea schimbări de ministeriu, de-aceea atâtea falimente. Vei afla mai lesne oameni ce pun la vot esistența lui Dumnezeu, decât suflete înamorate în limba și datinele străbunilor lor, decât inimi care să
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
divină, adâncă, tremurătoare: rugăciunea unei vergine. Întredeschisei ochii și văzui prin fereastra arcată și deschisă, în mijlocul unui salon strălucit, o jună fată muiată-ntr-o haină albă, înfiorînd cu degetele ei subțiri, lungi, albe, clapele unui piano sonor și acompaniind țipetele ușoare a unor note dumnezeiești cu glas[ul ] ei dulce, moale și încet. Părea că geniul divinului brit Shakespeare espirase asupra pământului un nou înger lunatec, o nouă Ophelia. Am închis iar ochii, astfel încît, recăzut iar în pustiul cel
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
plecă ca pentru a îngenunchea, ochii murindei se deschiseră și ea începu să cânte. Cântecul unei murinde. Notele zburau când puternic, când încet, abia auzite, ca suspinele arpelor îngerești - era unul din acele cântece superbe a acelui maestro divin în țipetele {EminescuOpVII 190} sale, Palestrina. Murinda cânta... dar ce fel! Un timbru ca a unui clopot de argint... Cântecul pianului se stingea sub degetele uneia - cântecul pe buzele celeilalte se stingea și el? murinda, ce se ridicase pe cotul mînei drepte
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
și pietrele morii se-nvîrteau durduind și măcinîndu-se pe ele însele. Vuietul cel cumplit al pietrelor goale, vâjâitorul zgomot a roților, ce făceau să spumege apa ce le mișca, moara, ce începuse a se legăna și trosni în toate încheieturile, întreceau țipetele cele slabe și înfundate a celor legați. Vro câțiva voinici se suiră pe acoperământul morii și începură a da cu topoarele în el, zvârlind bucățile de șindrili tură în ap [ă ], în care s-acufundau ș-apoi, ieșind, înotau negre
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]