3,167 matches
-
lumii, la porțile Orientului, tărâm aflat la confluența dintre giubeaua turcească și modele nemțești. Volumul Ape adânci Ăcare constituie debutul Hortensiei Papadat-Bengescu, în 1919) are un titlu pe care critica l-a privit ca pe o premoniție referitoare la sondarea abisurilor ființei, tema predilectă a literaturii bengesciene. Cu un an înainte, în 1918, Katherine Mansfield publicase Preludiu, poate cel mai frumos volum de proză scurtă al său. VIEȚILE PARALELE A DOUĂ SCRIITOARE Dacă în anul 1920 povestirea Miss Brill o consacrase
Femeia în faţa oglinzii by Corina Alexa-Angheluş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1162_a_1871]
-
27 noiembrie 1940, după lungi cercetări, groapa comună a fost găsită și a început acțiunea de deshumare, dezgropare. S-a lucrat greu la spargerea betonului, într-o crâncenă încordare și sfântă durere. În sfârșit s-a ajuns la momentul năucitor, abis amar, lâncede și negre cadavre, nedefinite, trupuri, buze strivite, fălci zdrobite, frunți însângerate, tâmple găurite, piepturi zdrobite, brațe încrucișate, țeste sfărâmate, spectacol sumbru, dureri înăbușite. Echipa scormonea cu mare grijă țărâna pentru a contura „straniile” oseminte, negru destin. Familiile îndurerate
Vesnic osânditi by Petru C. Baciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/816_a_1587]
-
mie, vin la mine dracii cei mai jegoși și zic: Unde să-l mai tragem în jos, Josnicia Ta, că ne-a întrecut el singur! Angheluță: Nu știi cuvântul poetului cum că îngerii au nevoie de el spre-a pipăi abisul unde ei înșiși nu pot să pătrundă? Tudorel: Ce plictiseală! Mă-ntreb când o să se termine odată? Angheluță: De ce să se termine? Ce nu-ți convine? Tudorel: Într-adevăr nu de recoltă ne plângem, repurtăm mari succese în ramură, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
supușii lui Ozymandias, ca să nu mai vorbim de rege, de suita sau de rivalul lui. Ar fi îndeajuns ca să puteți constata voi înșiși că dincolo de confortul și rânduiala care domneau în regat și în viața fiecărui supus, se căsca un abis de teamă și de lăcomie. Teamă, o să ziceți, teamă de ce? Căci lăcomia e mai ușor de înțeles. Dar n-am de gând să intru aici în aceste amănunte. Povestea mea e un basm, iar basmele nu sunt pentru cei care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
suflet și de la trup la trup, cu pierdere de sine și regăsire în celălalt, cu senzația că ești parte necesară a întregului și nu fulg stingher în bătaia vântului. Bucuria pe care o văd în ochii tăi mă înalță deasupra „abisului existențial”. Când te-am găsit, m-am regăsit. Tu, iubita mea, m-ai făcut să-mi regândesc viața, clădită în tinerețe pe un fundament de sugestii livrești.M-am simțit copleșit de felul sincer și direct în care ai arătat
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
încerca saltul în gol. Își amintește cum „zbura” alergând în salturi de pe un picior pe altul, ori ce beție îl copleșea de câte ori, culcat în iarbă, contempla albastrul cerului. Simțea cum este gata „să cadă în sus”, de pe coaja pământului în abisul nesfârșirii cosmice. Era o anume voluptate a spaimei, un potențial frust de transgresare în necunoscut, ceva incomparabil cu plăcerea „liniștită” a surprizei, proprie adultului cu „capital” emoțional modelat prin educație și cultură. „-Mai sus, bunicule!” Strigătul și gâlgâiturile de râs
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
fapt nu găseai mulți filologi, unii făceau Politehnica de ani de zile sau alte arte pirotehnice, nu reprezentam singura oaie transhumantă, numai că asta am aflat-o mai tîrziu. Singurul care mi-a luat apărarea, ajutîndu-mă să nu plonjez În abisul celor fără drept de cavou tipizat, cel care a mai găsit cîte ceva de salvat, cît de mic, prin prozele mele, a fost Ioan Bogdan Lefter. Alegîndu-se astfel, nevinovat, cu gratitudinea mea pe veci. În fața lui Îmi voi scoate pălăria
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
pui de-o parte pe Shakespeare și Ionescu, poți constata uneori că dramaturgia din toate timpurile nu poate egala proza fiindcă nu operează decît cu un singur mijloc de transport ideatic, dialogul. Stărilor induse de scenă, chiar intense, le lipsește abisul dintr-o carte, din textul dintre replici. Poate mă Înșel. Dar cred că așa susțin și psihanaliștii care interpretează totul, scrisul, mersul, filmul, mașina de spălat, societatea, Star Treck. Teatrul. Obsesiile. Într-o zi, Freud căuta ceva nou În psihic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
și treizeci de răniți. Între timp, lucrurile se agravează: bătăi fioroase pe stradă, Împușcături, nu se vede bine, e Întuneric, nu poți distinge prietenul de dușman. Dar cine e dușmanul? Întreaga piesă seamănă cu o nouă punere În scenă, În abis, Însă nu pare a fi neocomunism. Mai degrabă neokafkianism. Fiindcă adevărul doarme Într-o cameră rece, la subsol. Se dă foc sediilor Poliției și Ministerului de Interne. Fumul plutește deasupra unui oraș ce continuă să uimească mapamondul lipit pe televizor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
a lăsat o liniște de acvariu prin care simțeam trecînd tot felul de fluide mentale colorate, pești Cortzar săgetînd prin aer Într-o ploaie de arabescuri circulau cu mare viteză Între scenă și noi, ceea ce ascultam era o muzică de abis, de azvîrlire-n el, muzica apelor străbătute de Rachmaninov, Chopin, Rameau, Ravel și mai cu seamă Debussy ajungînd prin magie curată swing de o puritate cristalină, printre atacuri Jarrett alternînd cu armonii revărsate cu impetuoasă virtuozitate peste noi, ghemuiți În scaune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
au decît păsările, și nici ele toate, trebuie găsită inițial pasărea potrivită, apoi o gîdili. Cică rîzi de te prăpădești. Adică exact cea ce nu faci după al nouăzeci și doilea număr al Dimineții, care te aruncă din start În abisurile nostalgiei. Doina Donciu semnează un articol scurt, dar foarte Încărcat de sensibilitate. Printre repetate sughițuri și Înlăcrimări, această pentru totdeauna viitoare poetesă de o mare simțire ne spune că „a fost odată... un singur loc În care puteai să fii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
MI-EȘTI TOTUL... Mi-ești pâinea râvnită și vinul diurn, Odihna și truda atâtor calvaruri Prin timpul ce trece solemn, taciturn, Zgârcit în zâmbire și daruri... Infernul mi-l dai din adânc de abis, Deasupra doar stelele-și flutură-naltul, Rămân pe vecie damnatul prescris Cum nu e pe lume un altul... Mi-ești viața și moartea-mpreună, buchet, Eterna durere și zbuciumul veșnic Și nu mai știu chiar, de-s mirean sau ascet
MI-E?TI TOTUL... by Ioan Știfii () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83834_a_85159]
-
numai ne-am imaginat!. Trenulețele Thomas sunt frumoase. 6 ani și 4 luni Rotița neantului D: - Unde e rotița mea? Doar n-a dispărut, așa, în nelant... neant?... Mami: - Neant?... Știi tu ce este neantul? D: - Nu știu. Ba da. Abisul nimicului. 6 ani și 4 luni Comoara Uriașului Eu și cu prietenul meu Ștefan am auzit că era o comoară păzită de un Uriaș. Și doar am încercat s-o luăm, dar Uriașul ne dădea afară. Într-o zi, am
Poveştile mele de pe vremea când nu ştiam să scriu by Drago ş -Sebastian Meri ş ca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91582_a_92386]
-
nu‑ți pasă? Dar e ridicol! Trebuie să facem ceva, am zis eu, după care m‑am ridicat de pe scaun și m‑am Întrebat, ca Întotdeauna, dacă nu cumva mișcarea asta avea să producă desprinderea balconului și prăbușirea lui În abis. — Andy, stai liniștită. Omul, În mod clar, nu e un criminal. A răsfoit revista și a continuat: O fi el un punkist și‑un ciudat, dar nu e criminal. — Grozav, asta e chiar al dracului de grozav. Și acum, ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
eu asta atât de atrăgător? Am intrat În joc. Am Început o conversație amuzantă și În câteva minute călătoria la Paris, urâtul nărav al lui Lily de a bea votcă și ochii triști ai lui Alex s‑au pierdut În abisul pălăvrăgelii mele vădit‑nesănătoase‑și‑periculoase‑din‑punct‑de‑vedere‑emoțional‑dar‑extrem‑de‑sexy‑și‑plăcute cu Christian. 16 Conform planificării, Miranda urma să se afle În Europa vreme de o săptămână Înainte ca eu să vin. Acceptase să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
Încăierarea. Plăcerea candidă a violenței trecuse; mai exact, eu Îmi asumasem această experiență și nu mă mai interesa. Am Înțeles că orice Încăierare fizică e o exteriorizare a fiarei ascunse În orice ființă și m-am cutremurat ca În fața unui abis. Violența aceasta răbufnește din când În când la suprafață, ca acel Întuneric opac ce acoperă lumina zilei, o eclipsă bruscă neavertizată de nimeni. (decembrie) Nu sunt același astăzi cu cel ce-am fost ieri: În intervalul de timp care a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
dacă nu mă va mai primi și mă va considera un trădător? Dumnezeule, ce teamă mi-a fost să fac primul pas, aveam impresia teribilă că mă voi scufunda În ceva moale, că am să fiu atras din nou În abis, fără scăpare. Un pas, Încă unul; nisipul e Încins aici, sunt tufișuri verzi, le ating cu mâna, sunt reale, nu mi se pare doar? „Ce faci, bă?“, zice Marius, „ce te uiți așa la mine ca un cretin?“. Mă uitam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
atâta energie În acest mod de a fi, că nu găseam o satisfacție mai mare decât aceea de a mă reflecta În ochii Marinei, de a Întârzia În striurile mov ale pupilelor ei, deschise lăuntric, absorbindu-mă ca Într-un abis amețitor. Ce curioasă mi se părea situația, dar cât de bucuros eram În același timp că eu pot să stau așa fără nici un motiv și să mă cufund În fântânile ochilor ei. Tocmai acea totală gratuitate a faptului, acea lipsă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
Tu știi, n-ai să te poți stăpâni, ai să mă iei În brațe și ai să-mi spui totul. Pe toți dumnezeii pământului, ce va fi atunci? Clipa de fericire, da, ea va veni din ochii tăi, negri ca abisul nopții. 10 aprilie 1964 Ce pas rapid avea alpinistul ăla... Parcă mânca muntele, nu alta... M-am ținut eu ce m-am ținut după el, dar n-am putut până la urmă să mai rezist ritmului infernal. Pașii mei au fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
-l aveam, nu mai putea fi folosită. De câte ori Îmi atingea buzele, limba sau cerul gurii, mă făcea să gem de o usturime aproape insuportabilă. Căldura Îmi arsese și uscase toată gura. Dar puterile Îmi erau treze, fuseseră doar bine educate. Abisul de sub mine era incredibil. 400 de metri. Gol imens. La o surplombă, mi s-a blocat coarda. Cea mai ieșită În afară dintre surplombe. Mă Învârteam În loc În scărițe, deasupra imensității de gol. Îmi plăcea. Mai doream, mai doream să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
scule și se întoarse spre călăreț. Ceva nu era ca de obicei, dar Petrache nu pricepea ce. Și, ca totdeauna, în astfel de situații, se cățără pe zid, să stea de vorbă cu soarele. În diminețile pâcloase, valea părea un abis între el și răsărit, de data asta însă lumina se despăturea ca un covor până la poalele castelului, urcând apoi pe ziduri, cu mii de piciorușe. Era atât de groasă, încât Petrache o simțea cum se lipește de el, ridicându-se
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
aceeași respirație, parcă a pietrei, a copacilor, și își potrivi propria respirație după ritmul acela. Nu se mai gândea la nimic, era pregătit doar să primească. Într-un târziu deschise ochii, îl cuprinse o vagă amețeală, privi în jos și abisul îi întoarse privirea. La fel și corbul care, rotindu-se fără speranță în jurul statuii, se așezase pe zid, la doi pași de el, și-și scutura aripile în soare. De data asta nu-l mai goni, pasărea se dădu mai
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
nu înțelegem, spunea Confucius. El e în afara puterii noastre, spunea Lao Zi. Cosmina privi chipul învinețit al bolnavului, cu tâmplele strânse în bandaje. Sub pleoapele închise, pupilele păreau nemișcate. Comă. Ca și cum ai merge pe o frânghie și dedesubt se cască abisul. Dacă privești în jos, spre abis, te va privi, la rândul lui, și atunci ești pierdut. Cosmina își termină de desenat dragonul, scrise dedesubt „gând“, apoi, căutând zadar nic o tresărire pe chipul bolnavului, completă : „gândul morții“. „Zgomotele trasează frontiere
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
în afara puterii noastre, spunea Lao Zi. Cosmina privi chipul învinețit al bolnavului, cu tâmplele strânse în bandaje. Sub pleoapele închise, pupilele păreau nemișcate. Comă. Ca și cum ai merge pe o frânghie și dedesubt se cască abisul. Dacă privești în jos, spre abis, te va privi, la rândul lui, și atunci ești pierdut. Cosmina își termină de desenat dragonul, scrise dedesubt „gând“, apoi, căutând zadar nic o tresărire pe chipul bolnavului, completă : „gândul morții“. „Zgomotele trasează frontiere. Poți spune, de pildă, că tăcerea
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
vine. Cazi întruna, dar pământul izbăvitor, pe care să te risipești ca o meduză roșie, întârzie. Nu mai știi nici măcar încotro cazi, nu știi dacă într- acolo e miezul pământului, un alt miez sau doar un vuiet surd. Acela e abisul sau, mai bine zis, neantul. E greu să definești neantul drept condiție umană. Tocmai în asta constă grozăvia acestei experiențe : nimic nu mai e înăuntrul tău, nici măcar tu însuți nu mai ești acolo. Imaginează-ți : apostolul cel tânăr așteptând, ceilalți
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]