3,053 matches
-
puțin whisky peste ea. Apoi se așeză și-l sorbi foarte Încet, plimbîndu-l prin gură Înainte să și-l lase pe limbă și să-l Înghită. Se uita la cărbunii mici care mai rămĂseseră din foc, cum străluceau aprinși de adierea serii, și sorbea din whisky-ul cu apă rece și se uita iar la cărbuni și se gîndea. Apoi termină ce avea În ceașcă, mai scoase niște apă rece, o bău și se duse la culcare. Își așeză pușca sub
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
Îl urma Îndeaproape și cînd se opreau Își băga botul În adîncitura din spatele genunchiului lui David. Simțea că trebuie să-l vadă din nou pe masculul Ăla, și la marginea pădurii dădură de el. Mergea către munte, mișcîndu-se Încet prin adierea blîndă a nopții. David se apropie destul cît să-l vadă din nou trecînd prin razele lunii și să-i simtă mirosul acela acru și ciudat, Însă nu reuși să-i vadă colțul drept. Îi era teamă să se apropie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
pe masă cumpărĂturile, lîngă termos, cești, sticlele de White Horse și cele două beri pe care uitaseră să le bea, și văzu că Helena nu se trezise Încă. Soarele se ridicase atît cît să nu-i bată-n față și adierea ușoară o mîngîia În somn. Roger citi ziarul, Încercînd să-și dea seama din diferitele relatări ce se Întîmpla de fapt și cum stăteau lucrurile. „De-acum mai bine o las să doarmă“, se gîndi. „Cel mai bine e să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
avânt (vital sau mortal). Prezența copilului schimba, de la o zi la alta, de la o lună la alta, de la an la an, realitatea, îi dădea amploare, luminozitate, densitate, adâncime, nu știu cum să spun. Copilul aducea cu el soarele, frunzele, foșnetele, fluturii, înflorirea, adierea, zăpada strălucitoare, aerul colorat, luna. Demult nu mai fusesem atentă cu adevărat la toate astea. De vreo douăzeci de ani. Stăteam cu Danda în parc ore în șir, până se lăsa întunericul, iar lumea asta pe care o aveam bine
Poveşti cu scriitoare şi copii by Simona Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/801_a_1778]
-
până se lăsa întunericul, iar lumea asta pe care o aveam bine împlântată în simțurile mele, moștenită de la copilul care am fost, începea să renască, redevenea a mea, reîncepea să existe AIEVEA, clipă de clipă : soarele, frunzele, foșnetele, fluturii, înflorirea, adierea, zăpada strălucitoare, aerul colorat, luna. Copilul aducea în viața mea emoția aia neobișnuită legată de o bizară și sublimă eternitate - Marea Eternitate Mică! - din cărțile simple, simple, simple, din filmulețele nostime de la televizor, din teatrul de păpuși, făcut cu bani
Poveşti cu scriitoare şi copii by Simona Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/801_a_1778]
-
Să trăiți, domnilor profesori. M-am prezentat. ― Bine ai venit. Ia loc, În fața domnului profesor Hliboceanu. Și, până una-alta, doamna Măriuța ne va aduce câte o cafea, ca să Încălzim puțin atmosfera... În scurt timp, secretara a intrat, ca o adiere de vânt, purtând cu eleganță tava pe care se aflau ceștile cu cafea aburindă... După ce fiecare a gustat din cafea, directorul a deschis vorba. ― Povestește-ne, te rog, cum s-au petrecut lucrurile cu urgența de dimineață. Cred că vorbim
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
bate pe mulți colegi cu experiență. Spun aceasta bazându-mă pe faptul că, deși are o scurtă practică chirurgicală, stăpânește cu precizie datele privind orientarea În evaluarea stării de sănătate a unui pacient... Pe chipul profesorului a trecut ca o adiere o rază de lumină, ce i-a prins ochii și a adus un zâmbet care poate nici nu se vedea, ci mai degrabă se simțea pe fața lui... Acea stare de Împlinire mult așteptată de la urmașii tăi... Totul părea că
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
de comandă a trecut primul” - s-a Îndoit Toader. ― Apoi, măi fraților, Într-o așa trebușoară Îți trebuie multă răbdare și nervi de oțel - a apreciat Nicu. ― Păi cum dar? - a răspuns tata Toader... ― În timp ce ne puneam aceste Întrebări, o adiere de vânt a adus zvon de motor... De motor ușor... „Asta-i ceea ce așteptam, Petrache. Dă semnalul și hai să ne deplasăm spre cărarea patrulei” - a vorbit Toader bucuros... Nu a durat multă vreme și au apărut patru puncte cenușii
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
bună, dragilor - a vorbit Nicu. ― Noapte bună și tu, Nicule, nu uita ce ai promis... ― Voi ține cont de rugămintea ta - a răspuns Nicu... Dimineață de toamnă caldă, cu toate culorile curcubeului Împrăștiate peste florile și frunzele din grădină. O adiere de vânt a prins să Întoarcă fiecare floare pe toate fețele, ca și țigăncușele gureșe care Îi Îndeamnă pe mușterii... „Hai să-ți dau o floare, conașule”. Gruia nu s-a lăsat furat de frumusețea dimineții, ci de gânduri. Tocmai
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
și În zilele ce urmează să te relaxezi. Urări de bine pentru toți ai tăi. La revedere. ― Vă mulțumesc pentru această Învoire. Rămâneți cu bine, domnule profesor... Abia când Gruia a ieșit pe poarta spitalului, a simțit pe chip o adiere de aer răcoros... „Diseară trebuie să ieșim la aer. Altfel nu mai sunt bun de nimic” - l-a străbătut gândul. „Dacă tot ai deschis vorba cu plimbarea, atunci fă-o cum se cuvine. Fă acum un ocol prin Piața Unirii
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
înflorit am dat de un cireș mare, mare, sub care se întindea o umbră care mă ademenea să mă odihnesc. Și, pe lângă faptul că cireșul era înconjurat de floricele multicolore care formau un covoraș parfumat, în jurul cireșului se plimba o adiere de vânt ce aducea la mine ademenitorul miros al cireșelor, care păreau atât de cărnoase și gustoase, încât m-am oprit din plimbarea mea și am început să mănânc cu poftă din acele cireșe delicioase, zemoase, cărnoase și roșii ca
ANTOLOGIE:poezie by Jenica-Daiana Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/246_a_691]
-
trăiește sunt frecvent prezentate în paginile jurnalului fragmentar-cum îl numește însuși autorul. „în spatele casei, un adevărat covor verde crud al corolelor lăcrămioarelor mele din care scot capul spre lumină nenumărate flori albe cu un parfum aparte, răspândit mai departe de adierea leneșă a vântului... va trebui curând să-mi fac timp să le culeg pentru a face o bucurie deosebită cunoștințelor mele feminine. Ce poate fi mai frumos decât un buchet de 51 de lăcrămioare!” Buchetul de lăcrămioare de pe coperta a
Călător... prin vâltoarea vremii : (călătoria continuă) , Vol. 4. : Din aproape, în tot mai aproape by Alexandru Mânăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/563_a_1317]
-
cu oamenii. Deci, să încercăm a vorbi și scrie despre anotimpuri în ordinea desfășurării lor. Fiecare anotimp pare a semăna izbitor de mult cu înseși anotimpurile din viața fiecăruia dintre noi. Primăvara reprezintă copilăria omului, dar și a naturii. Sub adierea din ce în ce mai caldă a soarelui, regnul vegetal și tot ce viază în pământ și pe pământ începe să se debaraseze de încremenirea de peste iarnă și să se trezească la viață. Observ direct evoluția în timp a unor pomi fructiferi. Mugurii închirciți
Călător... prin vâltoarea vremii : (călătoria continuă) , Vol. 4. : Din aproape, în tot mai aproape by Alexandru Mânăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/563_a_1317]
-
difuză de deasupra unor nori din care se cerneau, ca printr-o uriașă sită, valuri-valuri de fulgi de zăpadă ce se așezau liniștiți pe locul căderii lor gravitaționale. Mut de admirație, asist la acest fenomen hibernal. Nici cea mai mică adiere nu se simte! Totul pare încremenit, iar eu privesc cu ochii dilatați chintesența albului pur, a albului-alb cu adevărat! Ramurile pomilor abia eliberate de povara rodului bogat încep să se încline sub recea și proaspăta povară albă ce continuă să
Călător... prin vâltoarea vremii : (călătoria continuă) , Vol. 4. : Din aproape, în tot mai aproape by Alexandru Mânăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/563_a_1317]
-
și marele noroc să fiu repartizat în clasă la domnișoara Elena (Mencina) Basocescu - originară din Bârlad, care-și începea ucenicia didactică în Priponeștii mei natali. Parc-o văd în fața ochilor, așa cum era ea atunci. Năltuță, subțire, ca o trestie în adierea vântului, frumoasă și frumos și cu mult gust îmbrăcată, cu vocea moale de moldoveancă, cu niște ochi albaștri și expresivi, în care se vedea oglindit albastrul cel mai curat al cerului. Am simțit din primul moment o imensă bucurie că
Călător... prin vâltoarea vremii : (călătoria continuă) , Vol. 4. : Din aproape, în tot mai aproape by Alexandru Mânăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/563_a_1317]
-
decembrie 1959 (vineri) Prea multă energie acumulată strică. Toată ziua am fost veselă și am zbierat din toate puterile. Seara, pe lac, Într-un cadru feeric, am patinat urlând de fericire și satisfacție. M-am lansat pe Întinsul gheții, simțind adierea unei viitoare fericiri. A fost ceva ce numai visul poate plămădi, ceva feeric, Înălțător. Acum sunt răgușită din cauza țipătului. Vreau neapărat să mă fac bine, vreau ca din pieptul meu să mai izbucnească o dată răcnete de bucurie, de izbândă. Sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
domnitorilor români de Giurescu, pe care am considerat-o la fel, ca pe un dar neașteptat. Am răsfoit-o Îndelung, am apropiat-o de fruntea mea, de obrazul meu Încins, ca s-o Încălzesc și ca să simt Încă În ea adierea mâinii ei, care o ținuse și o mângâiase Înainte. Am conspectat-o filă cu filă (cred că mai am și acum pe undeva caietul cu pătrățele de matematică și cu scris de furnică) și i-am Înapoiat-o. Atunci, la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
să nu mai vină? Iar nu pot să Învăț, iar mă obsedează chipul acela frumos și atât de drag... De ce ne-am cunoscut, Petre? 23 octombrie 1961 (luni) Privea zăpăcit În toate părțile... ștreangul atârna liniștit În față, netulburat de adierea ușoară a vântului... Nu auzea sentința, privea nebun În mulțime, doar va putea distinge chipul drag... Apoi l-au dus lângă ștreang. A simțit Îmbrățișarea rece și aspră În jurul gâtului. Atunci și-a dat seama că va muri. Dar, În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
fi, o eliberare din forme, o smulgere către lumină. Ești atins de o tânjire leneșă, necunoscută și te lași să aluneci În iarbă ca Într-un leșin amoros. E ca o posesiune totală a cosmosului. Te trezești ușor la o adiere de zvonuri, străluminat de aripa neantului. Începi să-ți reintri În trup cu emoție, cu voce suavă, Îți chemi sufletul rătăcit primprejur și-l auzi cum zburdă Încă poznaș, alergând după fluturii colorați. Îl aștepți cu răbdare, te apropii de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
Izvoru. Apoi altele deasupra pădurii Amara, poate la Dumbrăveni... "Pretutindeni, pretutindeni foc și prăpăd! se gândi Miron, ajungând iarăși cu fața spre conacul său, după ce făcuse pe loc înconjurul orizontului. Am rămas ca o insulă." Noaptea înnegrise văzduhul complet. Nici o adiere și nici un zgomot pe întreg cuprinsul. Bătrânul nu auzea, în tăcerea profundă ce-l împresura, decât propria-i respirație, care părea aspră ca un horcăit. Și de jur împrejur, focurile mute ca plăgile unui trup uriaș răstignit pe pământ, din
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
și se rânduiesc în spatele purtătorilor de prapuri și ai epitafului. Zgomotul cădelnițelor răsuna metalic, de parcă la fiecare pas s-ar fi deschis câte o fereastră strânsă până atunci în încuietori de fier. Din văzduhul veacului celui nou nu venea o adiere proaspătă, păduratică, ci una gălbuie și dulceagă, ca dintr-un bulgăre de tămâie. De aceea stelele păreau uriașe și se vălureau, ca și cum s-ar fi oglindit într-o apă curgătoare. De altfel, reperele începuseră să se inverseze, prapurii, deși mergeau
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
în ciuda neliniștii pe care o trădează pleoapele ce stau gata să plesnească, trupul rămâne nemișcat și absent. Apoi, exact așa cum începuse, respirația se domolește și buzele se închid. Astfel, întorcându-se, după regresiile sale, pe pământ, ascultă sufletul casei. Simte adierile cum se opresc în geamuri, cum respiră prin streșini, cum grinzile se dezmorțesc precum pereții inimii. Cum gângăniile își desfac pânzele prin cotloane, iar țevile se umplu de gâlgâielile ce vin din marile conducte de sub caldarâm. Dacă ar fi iarnă
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
ca să zic așa, un soi de mănuși... Era o poartă nefăcută de mâna omului. Avea forma unei ogive de catedrală, numai că stâlpii erau vii, iar arcadele erau formate din coroanele copacilor care se uneau. Deși nu se simțea nicio adiere, frunzele fremătau, sugerând că miș carea lor nu e stârnită de cerurile nemișcate, ci de pământul încărcat de îndoieli. Auzea păsările, fără să le vadă. Avea impresia că sunt peste tot, de parcă cineva le-ar fi azvârlit deasupra lui, în
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
înaintea lui. Trunchiurile uriașe aveau scoarțe solzoase, iar crăpăturile lor neîntâmplătoare semănau cu literele alfabetelor runice. De fapt, fiecare formă, fiecare încrețitură a suprafețelor, sugera, privită în amănunțime, un înțeles, pădurea părea încărcată de simboluri și entități, frământată de o adiere ce nu venea de niciunde. Iar lucrul cel mai neobișnuit, ce contribuia la sentimentul de armonie pe care îl simțea în toată ființa sa, era că nimic în jur nu pornea sau nu se încheia în unghi drept. Marginile rotunjite
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
ca el, care nu ieșea din casă decât după căderea nopții. Acum o adulmeca, liniștea avea un miros anume, aducând cu mireasma florilor de gutui. Nu poți ști din ce parte vine tăcerea. Uneori se iscă din senin, ca o adiere. Alteori crește din crăpăturile pământului sau coboară, ca o funie uleioasă, din cer. Unii se tem când e prea multă tăcere. Au impresia că, dintr-o clipă în alta, se va întâmpla ceva, aud zgomote care nu există decât în
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]