5,707 matches
-
polemic funciar, se înscrie într-o configurație elastic-încăpătoare, traversând grade diferite ale înverșunării: de la imaginarea unor corecții infantile, aplicate punctual (urecheatul, nuiaua, bastonul etc.), ca măsuri punitive hilare, trecând prin insultă, jignire și umilință publică, până la scenarii apocaliptice, în care agresivitatea verbală dezlănțuită (înjurătura, imprecația, anatema, afurisenia etc.) ia proporții apocaliptice. Indiferent de ipostaziere, violența argheziană este justificată de talent și artisticitate, pentru că, în viziunea poetului și pamfletarului, "cine lovește cu bulgări de aur are dreptul, în afară de orice considerații și legi
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
talent și artisticitate, pentru că, în viziunea poetului și pamfletarului, "cine lovește cu bulgări de aur are dreptul, în afară de orice considerații și legi fabricate într-un colț de redacție, să lovească"186. Depistăm, în proza publicistică argheziană, o dublă versiune a agresivității: pe de o parte, cea a unui lexic brutal, injurios, descalificant, aparținând unor registre-sursă inventariate minuțios de Ruxandra Cesereanu, și anume: infracțional (canalii, lichele, bandiți, găinari, profitori, samsari, pezevenghi, impostori etc.)., de tip bestiariu, aici zoomorfismul este privilegiat și extrem de
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
unghi, multe dintre textele care alcătuiesc campania anticlericală au un pronunțat caracter satiric. Dar violența argheziană se materializează adesea și prin ficțiune iconică (aici ipotipoza e procedeul retoric predilect), constând în prezentarea abstractului prin imagini concrete, sugestive, care plasticizează scena, "agresivitatea lingvistică primind corporalitate autolegitimatoare"188. Cele două ipostazieri fundamentale ale agresivității în pamfletul arghezian sunt adesea indisociabile, de aceea ne propunem să le observăm ca ocurențe ale polemicității în economia de ansamblu a textului pamfletar. 1. Violența limbajului: fundament etic
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
caracter satiric. Dar violența argheziană se materializează adesea și prin ficțiune iconică (aici ipotipoza e procedeul retoric predilect), constând în prezentarea abstractului prin imagini concrete, sugestive, care plasticizează scena, "agresivitatea lingvistică primind corporalitate autolegitimatoare"188. Cele două ipostazieri fundamentale ale agresivității în pamfletul arghezian sunt adesea indisociabile, de aceea ne propunem să le observăm ca ocurențe ale polemicității în economia de ansamblu a textului pamfletar. 1. Violența limbajului: fundament etic, intenție performativă, efect estetic. Privită gradat, pe o virtuală scară a
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
subiectivă, prin generalizare, din final: "Spiritul meschin al popilor a fost întotdeauna înclinat spre jignirea celorlalți, spre stăpânirea spiritului public [...]. Trebuie însă statul să patroneze aceste apucături, această minoritate stupidă și mânjită?"189. Aici, forța asertivă a interogației retorice amplifică agresivitatea inferenței polemice, prelungind-o prin uzul epitetului descalificant. În planul dialogismului retoric, acuza tranșantă echivalează cu deconspirarea brutală a falsului și imposturii, ca un act justițiar căruia lectorul trebuie să i se solidarizeze. Din perspectiva ideologică a discursului, violența obiecțiilor
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
întregi categorii umane. Pentru că satiristul sondează tipologii, creionează portrete alegorice: "licheaua", "lingăul"196, "năpârca"197 etc., în care sinecdoca polemică (în sensul propus de Marc Angenot, ca substitut cu o accentuată conotație peiorativă) evidențiază transferul negativului sancționabil asupra unei categorii. Agresivitatea lexicală rezidă și în selecția denominărilor peiorative: hoți, nebuni, isterici, imbecili etc., la care pamfletarul recurge deseori în ofensiva directă, combinând între ele figurile vehemenței cu cel mai înalt potențial afectiv: abominațio, cataplexis și ara. 2. Povestirea ficțională; alegoria ca
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
și în selecția denominărilor peiorative: hoți, nebuni, isterici, imbecili etc., la care pamfletarul recurge deseori în ofensiva directă, combinând între ele figurile vehemenței cu cel mai înalt potențial afectiv: abominațio, cataplexis și ara. 2. Povestirea ficțională; alegoria ca substitut al agresivității; dimensiunea iconică a violenței; ficțiunea augmentativă sau dilatarea hiperbolică; recursul la anecdota polemică 198. În publicistica polemică, alegoria, prin intermediul căreia teme din realitatea curentă (îndeosebi de pe palierul politic și religios) sunt transpuse într-un univers fabulos, cu personaje grotești și
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
paradigmatic pentru Icoane de lemn și Poarta neagră, dar identificabil și în extensiile ficționale din proza publicistică. Tocmai din acest motiv am acordat un spațiu mai amplu anecdotei ficționale, ca modalitate exclusiv literară, în care dimensiunea polemică e implicită, iar agresivitatea e atenuată sau doar camuflată de râs, ca strategie punitivă, așa cum am abordat-o în hermeneutica dimensiunii comice. În ceea ce privește agresivitatea necenzurată, am oscilat în a încadra poetica invectivei la unul dintre cele două segmente, doar teoretic abordate diferențial, din rațiuni
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
motiv am acordat un spațiu mai amplu anecdotei ficționale, ca modalitate exclusiv literară, în care dimensiunea polemică e implicită, iar agresivitatea e atenuată sau doar camuflată de râs, ca strategie punitivă, așa cum am abordat-o în hermeneutica dimensiunii comice. În ceea ce privește agresivitatea necenzurată, am oscilat în a încadra poetica invectivei la unul dintre cele două segmente, doar teoretic abordate diferențial, din rațiuni ce țin de organizarea și fluența cercetării, cel al limbajului agresiv și cel al povestirii ficționale. Prin urmare, vom trata
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
-l, prin miezul său ritualic, o ficțiune lingvistică, asemeni incantațiilor magice, în care rostirea devine act ce are forța de a transforma realitatea după bunul plac al șamanului. Nu e întâmplătoare alegerea termenului din urmă, pentru că, la acest nivel al agresivității, pamfletarul se erijează în asanator al comunității. Adversarul său e un personaj impalpabil ("năpârcă ți-e numele colectiv") sau abstractizat prin antonomaza polemică și amenințător, cu care se înfruntă direct, într-o luptă imaginară, pe viață și pe moarte. Discursul
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
de substanță semantică între două lumi paralele, dar intersectabile, prin similaritatea lor formală și structurală, în percepția afectivă a pamfletarului. În repetate rânduri, poetul însuși, fie în intervenții publicistice, fie în mărturisiri ocazionale, face referiri nuanțate asupra semnificației poetice a agresivității. Una dintre ele rezumă, exemplar, propria ars polemica: "Îmi place injuria picturală și cu stil, frumoasă ca poezia. Insulta nedestinată, intransparentă și facilă e a stupidului"209. Am abordat însă această dimensiune a publicisticii argheziene și dintr-un alt motiv
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
ploaie de semne de exclamație"230. Autorul Spinilor de hârtie nu-și poate concepe discursul polemic în afara unei finalități artistice. Mobilul disputei se estompează, până la anulare, în pamfletul polemic cultivat la "temperatura de sinceritate a violenței" ("Permis și nepermis"), iar agresivitatea descătușată devine un gest simbolic și ritualic de magie neagră (N. Balotă), o poezie a injuriei, afuriseniei și blestemului, duse până la extrem într-un text precum "Pârțotina boșoroagă": "Să nu mă facă pârțotina masculină boșoroagă să mă răpăd odată și
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
să mă înfășor cu mațele lui puturoase, ca să mă zmucesc în ele și să le rup"231. Aici, revoltei explicite i se suprapune o plăcere ludică (infinit mai mare decât revolta) de a violenta simțurile cititorului cu o imagistică a agresivității primitive și animalice. Identitatea victimei (dublu anulată prin calificativul demasculinizat "pârțotină boșoroagă") nu mai contează, aceasta devenind simplu pretext pentru evadarea într-un imaginar al violenței corporalizate. Prin comparație, agresivitatea eminesciană se găsește la polul opus. La Eminescu, revolta e
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
revolta) de a violenta simțurile cititorului cu o imagistică a agresivității primitive și animalice. Identitatea victimei (dublu anulată prin calificativul demasculinizat "pârțotină boșoroagă") nu mai contează, aceasta devenind simplu pretext pentru evadarea într-un imaginar al violenței corporalizate. Prin comparație, agresivitatea eminesciană se găsește la polul opus. La Eminescu, revolta e de natură principială, ea traduce patosul cu care scriitorul-gazetar se opune degringoladei valorice a lumii concrete, și nicidecum o atitudine lirică. La Arghezi, în pamfletul polemic strategia de fictivizare (parțială
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
scri b...a = ba, b...e = be, b...i = bi este a scri, evident, dar a scri așa, sau a râncheza, sau a umbla pe bicicletă e cam acelaș lucru"252. În textul publicistic caragialian, spre deosebire de cel arghezian, comicul exclude agresivitatea. Nu o suprimă, nici nu i se substituie, ci, pur și simplu se instituie autonom. De aceea, pe palierul comic, critica caragialiană este amicală. Enunțarea ironică transmite un soi de cordialitate fraternă, care deconspiră inofensiv vulnerabilitatea obiectului. E uneori dificil
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
noastre. Masturbanți și fameni iau atitudini și vorbesc pițigăiat de noi, cu o demnă emfază. Intestinul lor, devenit cerebral, ne judecă, ne clasează". Asemenea tirade vexatorii, frecvente în pamfletul arghezian, au la bază mecanismul psihologiei detabuizante, o defulare explozivă a agresivității prin limbaj și imagini care, în mod normal, țin de cea mai strictă intimitate. E interesant de observat că, în aceste cazuri, deși intenția pamfletarului este, pe de o parte, de a-și flagela victima cu brutalitate: Avem un bici
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
Printr-o glumă sinistră, pamfletarul își consideră unul din textele polemice "necrolog [...] adresat cadavrului Constantin Mille"265, sugerând poziția definitivă în raport cu un adversar pe care îl suprimă simbolic. E interesant că râsul sardonic arghezian nu e vecin cu furia sau agresivitatea dezlănțuită; el denotă, din partea pamfletarului, un dezinteres flagrant față de un adversar pe care-l consideră nesemnificativ. De aceea, se regăsește, în el, cinismul călăului pentru care execuția publică nu mai are nimic spectaculos. În "Asasinarea unui mort"266, Arghezi proiectează
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
de ușor, atât de rapid, încât totul a luat deja sfârșit în momentul în care începem să înțelegem ce se întâmplă"270, un joc de cu-prindere a sensurilor susceptibile de un dialogism intrinsec. De asemenea, el devine semnul unei agresivități suprimate și, totodată, al unei forme inofensive și creative de sancționare. Ar fi încă multe de adăugat în privința modalităților de reprezentare și de funcționare ale comicului pamfletar, însă ne oprim aici pentru câteva observații cu caracter general, care să ofere
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
intenția provocării polemice, dar suntem încă departe de apogeul disputei. Primele semne ale violenței polemice argheziene apar o dată cu cea de-a doua serie a Biletelor..., unde tonul caustic, sarcasmul, ofensiva directă, ca arme ale polemistului, sunt abandonate deseori în favoarea unei agresivități necenzurate, eliberate de rigorile cadrului polemic. Pamfletarul ia locul polemistului în tirade care l-au făcut celebru pentru violența limbajului. Propunem o mostră în care victima este proiectată în zona imundă, cu iz pestilențial, a moralității politico-sociale: "Personalitatea sa masculină
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
și-l plaseze în tragedie. Locul unde stă se împute ca de dihor. Emanația lui de piele și de măruntaie covăsește aerul închis, face să leșine deputații, primarii, miniștrii, prefecții, profesorii, popii, generalii"304. De aici și până la imaginarul unei agresivități corporalizate nu mai e decât un pas, tonul explodând într-un torent de injurii, iar Cuvântul dobândind forța abreactivă a incantației ritualice. Trebuie semnalat că pamfletarul, recurgând la violența extremă, produce un scurt-circuit, în schimbul polemic, prin ignorarea brutală a codului
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
ne e permisă asocierea, lăsat la final; el face obiectul unei culpe minore și, de aceea, perspectiva enunțării se poate schimba radical. O tendință constantă și firească, în publicistica polemică argheziană, este abandonarea discursivității retorice în favoarea unui lirism iconic al agresivității, care preia dubla funcție (expresivă și argumentativă) a metaforei, fapt semnalat, de altfel, și de o însemnată parte a exegezei. Într-un articol amplu (prin raportare la cele mai multe din gazetăria sa), publicat în 1937 și intitulat, neutru și asugestiv, "Rezultate
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
pamfletarului. Suntem înclinați să credem că interesul cu care a fost urmărit, în epocă, Arghezi-gazetarul nu se sprijină numai pe argumente de natură stilistico-textuală (combinarea stilului plebeu cu cel cult, a agresiunii directe cu cea camuflată, inventivitatea lexicală, eideticul etc., agresivitatea limbajului, uzul scatologicului etc., toate procedee destinate să incite lectorul și să-l atragă în jocul deconspirării sau reconstruirii sensului, într-un cuvânt, să-l smulgă din pasivitatea lecturii), ci și pe un fapt de necontestat, și anume: popularitatea poetului
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
al publicisticii argheziene s-ar afla în postura celui care pășește pe nisipuri mișcătoare, pentru că traiectoria discursului este adeseori imprevizibilă, fictivul invadează spațiul referențial și invers, iar jocul sensurilor face dificilă orientarea. Considerăm însă, cu certitudine, că dincolo de mereu invocata agresivitate, obiect de cercetare, pretext de contestare, mobil pentru studiul imaginarului colectiv al românilor, dimensiune recuperată și ideologizată de pamfletari-pastișori ș.a.m.d. discursul publicistic arghezian ne propune totuși cea mai tulburător-delectantă miză intelectuală: umorul. În această dimensiune, cea a humorului
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
Ars poetica, coordonată și prefațată de Ilie Guțan), regăsim un Arghezi obosit și saturat "de dezgustul de a scrie în zadar, pentru a fi tradus numai anapoda și de-a-ndărătelea". "Stilul indirect", de data asta din rațiuni ideologice, a luat locul agresivității slobode, pentru că atunci "când pute subiectul îl pulverizezi cu parfum și condeiul poate să dea atâta parfum, transparență opacității." ("Stilul indirect", în Ars poetica, p. 258). E semnificativ acest episod al capitulării voluntare într-o epocă în care "se preferă
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
sufletului. Șamanul care își schimbă forma poate face acest lucru întrucât nu se identifică eronat și nu se atașează de forma fizică a propriului trup ca reper al propriei identități. Orice „acumulare“ pentru a păstra este semnul instaurării memoriei ca agresivitate față de sălășluirea în prezența vie a legăturii Unului. Altfel spus, interpunerea „acumulărilor“ face imposibilă manifestarea prezenței ca fluiditate naturală, spontană a reprezentărilor. Nu întâmplător, motivul renunțării se regăsește în toate tradițiile religioase. Atingerea simplității prin renunțare face posibile survenirea legăturii
Despre ierarhiile divine: fascinaţia Unului şi lumile din noi – temeiuri pentru pacea religiilor by Madeea Axinciuc () [Corola-publishinghouse/Science/1359_a_2887]