3,312 matches
-
Sammler ridică un picior lung În chiuvetă. Nu era prea bătrân pentru asemenea mișcări? Clar că nu. În intimitatea camerei lui era mai puțin Înțepenit la mădulare. Îmbăie picioarele și nu le șterse foarte bine, căci seara era caldă. Evaporarea alina usturimea. Din perspectiva timpului evolutiv nu eram bipezi de mult, iar carnea picioarelor suferea din cauza asta, mai ales primăvara, când organismele treceau printr-o expansiune aparte. Obosit și răsuflând În liniște, Sammler se Întinse. Își lăsă picioarele neacoperite. Aduse răcoarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
fără formă, nemărginită. Cum ajunsese să fie așa? Poate că lăuntricul, intimul, scumpa viață - lucrul care e sinele din zilele cele mai de Început - când pentru prima oară află de moarte adesea Înnebunește. Aici puterile magice trebuie să ajute, să aline, să consoleze, iar pentru o femeie, acele minunate puteri sunt așa de des cele ale unui bărbat. Așa cum, când Marc Antoniu era pe moarte, Cleopatra a strigat că nu mai rabdă să trăiască În această lume mohorâtă care „ce fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
aproape. și cum s-ar putea să fie altfel, cu oameni ca Din În jurul nostru? N-ai fost doar prost ținându-te după el, nu, nici măcar nu te-ai gândit ce faci! Ce ciudat, și-a zis Adam, se simțea alinat de dojană, de intonația egală a mustrărilor. N-ar fi vrut să tacă, deși era jenat de vorbele ei. Simțea că adoarme, că e gata pentru prima oară după multă vreme să cadă Într-un somn lung și adânc. Z
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]
-
scris acolo: „Dar despre toate nedreptățile pe care ni le-au făcut polonezii nu se spune nimic...“ În continuare, rudele povesteau despe abuzurile îndurate, despre dispăruți, morți și despre bunicul care se tânguie întruna și căruia nu i se mai alină durerea pentru tâmplăria pierdută - „circularul, mașina de rindeluit, toate tocurile alea de ferestre și uși depozitate în pivniță...“ Pe același ton se plângeau de sărăcia generală, din ce în ce mai mare: „Cel mai rău ne lovește pe noi, alungații, care nu suntem bineveniți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
mea care stătea lângă tata. După ce părăsise mânăstirea, pentru ea nu se mai găsise o slujbă decât la munca de jos, la registratura unui spital din Köln. Suferea și nu știa ce să facă. Cineva ar fi trebuit să-i aline supărarea, dar cine, după ce Dumnezeu nu mai avea urechi pentru ea? Mama a dispărut în sicriul peste care pământul cădea cu un zgomot răsunător. Fratele nu era cu gândul decât la el însuși, la fericirea lui temerar asigurată și, parcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
mine acum? Eu ce mă fac acum?“ Spre sfârșitul lui aprilie, imediat după nunta pentru care sosise la Lenzburg, a venit cu Anna și cu mine la casa de vacanță din Tessin a socrilor mei, unde a încercat să-și aline suferința cu cantități uriașe de ciocolată, indiferent dacă era cu lapte sau amăruie, dar fără să știe ce altceva să facă decât, oricât ar fi fost vremea de frumoasă, să plângă. Tânguirea ei constantă implica și un element social, ceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
draperiilor leșinate în așteptări cu toată dulceața vinurilor omorâte în șoapte. Ochii tăi, loviți cu putere de înger, m-au adâncit în vise, să pot aștepta infima sete bătând în cetăți sfărâmate de lanțul ușilor deschise spre stelele unde-mi alin existența ce îți atrofiază-n despărțiri tot ce rămâne-n regii de ceruri. Numai atunci culorile îndreptate spre veacuri se vor logodi în secretul urlător de dulce al neprevăzutului, numai atunci iubirea... VISE RĂSFRÂNTE Cu raze de dor alergam fericită
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
te iubesc foarte mult, chiar dacă ești iubirea mea imposibilă, Eu tot va trebui să revin la tine. Și de fiecare dată, cu toată dragostea mea absolută ce te cuprinde în brațele mele de CER, sărutându-te ca pentru prima dată, alinându-ți toate bucuriile ce au fost localizate, în VERTEBRELE NOPȚILOR ARSE, și ele condamnându-ne, ca de fiecare dată, că nu știm să ne prefacem, că suferințele pot fi așezate pe acea plapumă a viselor desprinsă din SPAȚII nelocuibile și
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
un SOR, Pământul meu de dor, așternut peste acest început de iubire stelară. PLAPUMĂ A NORILOR Soarele mi-a zâmbit prin perdeaua geroasă de vremi. Trezită la viață din acele muribunde zile în care nu a fost nimeni să-mi aline moartea, să o facă mai blândă și mai iertătoare cu mine. Nu a fost nimeni să-mi dezghețe trupul ce mi-a fost congelat și amestecat prin zăpezile unui infern dureros și zgribulit în fața căutărilor, într-un ADEVĂR, ce pentru
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
am avut onoarea să rămân pe un RAFT AL BIBLIOTECII și Ea încă vie în amintirea copilăriei mele. Dar cine să mă recunoască, poate vântul și El însingurat ce-mi plânge plecarea prin ORAȘE DE CER. Numai Hazardul DURERII îmi alină înstrăinarea, De neamul ce mă pierde prin tăcutele zări. Și El, mă întreabă, de ce am venit să mă-nchin, în vecernia serii, unde dorul de mama și tata mă doare-n plecări. Când rugăciunea sfântă, rămâne în suflet și-mi
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
nopții să stingă stelele în flăcările aprinse ale brațelor tale ce-mi topește sângele flămând în care mi se mistuie vara tăcută a speranțelor mele. Va trebui să rămân un scrum pierdut între lacrimile stelelor și să simt cum mă alină cuvintele tale. Va trebui să auzi de acel dor sugrumat în întunericul poemului ce măsoară cu umbre țesute a căror putere nu se uită atâta cât ne mai rămâne ca timpul să facă minuni. O revelație suspendă pe alta și
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
de clipe sunt frământări de raze Și cântecul tăcerilor din sfera ce-o combin. Prin ceruri răzvrătite și înnoptări terestre Din visuri înghețate te văd cum, plângi POETE, Și-n ochii tăi de înger sunt dăinuiri sihastre, Ce Dumnezeu te-alină prin taine de VERSETE. În care Eu te aștept ca pe-o icoană, Să te sărut în trupul legendelor feline, Și-n amorțeala calmă a ploilor de toamnă Să fii tu ÎNȚELEPTUL din seri ce te combină. În amintiri trăite
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
cuprins de patimi Troiene înmiresmate în stânca de granit. Și în această însingurare muritoare Cu turle albe așezate-n van. Cu sănii de tristeți amăgitoare Rămân o viață în Univers stelar... CEASURI DE LUMINĂ Ca pe-o minune ploaia te alină, Fântâna mea de lacrimi, văzduh îndrăgostit, Prin tine înalț grădina mea de timp, Și te strecor în ceasuri de lumină. În raze de tăceri mi-i timpul, Când mă veghează cum de nu disper, În catedrale de nisip ca pe
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
prin zgura de noroaie. Și-n frământări iscate în cruzime Am scris cu mâna dreaptă pe trupuri fără glas Și-n umbrele de AER, destinul ars de spume Mă însoțea prin așteptarea aceluiaș POPA’S, Și-n ceața veșniciei, mă alina ușor, Uitării să îi spună de clipa ce se pierde, Și-n albia, de noapte, am vrut atunci să mor, Să fiu de-alungul vremii un vis ce-o să dezmierde... O taină omenească pe disperări de seară, Când vântul mă respiră
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
c-o să-mi fie dor Și iar încep a plânge Cu al nemuririi nor S-a dus prin nor de sânge... Spun mamei că nu pot Să mă despart de ea În casa-n care stam ades Și ea mă alina... Spun mamei că e dimineață, E ora-n care am plecat Și am crezut c-o să aibă viață Dar ea s-a terminat... Spun mamei că mi-e greu Și lacrimi multe am, Cum s-o învii din drumul său
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
pași pe cărare. Și lacrima cade pân' suferă zarea, Căci bate la poartă, sinistră, uitarea. Când vântul de seară îmi smulge din ramuri, Năluci obosite pe-a cerului flamuri, Rămân în tăcerea de ceața haină, S-ascult amintirea ce doru-mi alină. Nici pleoapele-mi frunze nu vor să asculte. Din toamnă fugiră prin zări neștiute. Tulpina-mi se crapă mușcată de geruri, Am brațele goale întinse spre ceruri.
?i copacii pl?ng by Elena Marin Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83319_a_84644]
-
Teofana? — Hai să ne așezăm pe bancă, pentru ca să-ți spun ceea ce vrei să afli. Teofana a depănat toată povestea vieții ei. Cezar îi sorbea vorbele și cu fiecare eveniment nenorocit ce-l auzea o mângâia, o săruta, parcă să-i aline suferința. — Ce femeie rea! Cum a putut să se poarte cu tine în falul acesta? A strâns-o la pieptul lui când auzise isprăvile Floricăi, mama vitregă a Teofanei. Și tu atât de mică ai fugit de-acasă? — Mă simțeam
Pe aripa hazardului by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91847_a_92975]
-
râde cu poftă Teofana luminându-i-se fața. — Așa te vreau! O sărută Cezar pe un obraz, pe celălalt, pe frunte, pe păr ocolindu-i buzele de data aceasta, gest apreciat de Teofana. Ea înțelege că Cezar vrea să-i aline suferința nu printr-o iubire părimașă, ce ar dovedi lipsă de respect, chiar indiferență,l ci printr-o iubire curată, pură, prietenească. Deci ne-am înțeles. Gata cu trecutul! Viitorul contează, o încurajează Cezar. — Vreau să te rog ceva. — Spune
Pe aripa hazardului by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91847_a_92975]
-
Dacă ai ști cât de mult mă gândeam la tine, zi și noapte, și mă condamnam pentru hotărârea luată de a întrerupe legătura definitiv. Dacă am fi corespondat, o scrisoare pe care mi-ai fi trimis-o mi-ar fi alinat dorul. Când mă legănam în hamac, mi te închipuiam lângă mine. Te visam cu ochii deschiși, te strângeam tare, tare în brațe în imaginația mea și te sărutam cu atâta dragoste! Aveam cele mai frumoase și plăcute gânduri atunci, departe
Pe aripa hazardului by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91847_a_92975]
-
ta de noapte dezvelește proteic țărmul uitatelor povești? În noaptea asta nu vreau să te schimbi. Trăiește-ți viața în reverii pictate iar dimineață... de te vei trezi în zgomot de cometă urlătoare, tu nu uita că ieri te-am alinat de ți-ai schimbat conturul în aer demn și sacru de veșnică icoană.
Dans irepetabil by Aurel Avram Stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83921_a_85246]
-
fi Dan e derutat, Dan e singur, Dan e nepregătit, dar când am văzut că nu cumpără, am trecut la oferta de criză, adică: Dan vrea, Dan poate, Dan suferă. Aici am atins punctul sensibil, pentru că lor le place să aline suferința, l-am explicat că e absurd: 1. ca eu să rărnîn, din moment ce ea s-a decis să plece; 2. să plecăm fiecare de capul lui, dar să facem același drum, pentru că destinația noastră era aceeași, Franța; 3. să plătim
Singur sub duș by Dan Chișu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295575_a_296904]
-
morți subite privitorilor încît au trebuit să fie distruse sau îngropate la loc. Continui cu voce tare: „-De ce viața cu toate suferințele ei nu înseamnă pentru ei mare lucru? E pentru că ei au un altfel de mîntuire. Ce nu alină, nu fericește și nu compensează nimic. Știu toți că dacă a trăi e doar un exercițiu al întîmpinării morții, nemuritoarea supraviețuire nu înseamnă decît scufundarea în suprema durere. Unică, crudă și atotstăpînitoare. Acolo unde timpul e încremenit nu mai contează
Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
injecția lui a fost inutilă. Adorm doborît de oboseală și mă trezește gîndul cum îi trezește pe isihaști, din somn, rugăciunea. 16 Liniște. Firească, blîndă, nevătămătoare. Scriitorul V. privesc calm la cele din jur și normalitatea peisajului vine să mă aline. Oameni, întîmplări, încrîncenările altora le privesc cu îngăduință resemnată. Nu aștept și nu chem nimic. Iar fulgerele tumultului cotidian trec prin mine fără să-mi producă vătămare. Un altul, văzîndu-mă ar crede că am trecut un prag. Că Judecătorul din
Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
obraz împăciuitor. El o cuprinse cu brațul și o săruta pe buze. Eleanor îi răspunse pe jumătate la sărut, însă după două-trei secunde îl împinse la o parte. — Nu, Șam... De ce nu? — Te folosești de mine doar ca să-ți mai alini orgoliul rănit. — Ba nu. — Ba da. Fiindcă nici o altă femeie nu mai e disponibilă atât de devreme într-o dimineață de duminică. — Ellie, nu trece o zi fără să-mi doresc să te fi măritat cu mine, nu cu Adrian
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1918_a_3243]
-
Și când reacționez, tu... tu... Se așeza pe scaunul cel mai la îndemână și începu să plângă în hohote. Ușa dinspre vestibul se deschise, lăsând să se vadă figură îngrijorată a lui Șam. Adrian porni spre Eleanor, vrând s-o aline, dar Șam, mai rapid, îl împinse la o parte. — Ellie, ce s-a întâmplat? o întreba el, trecându-și brațul pe după umerii ei. — Hei ce faci? îl lua Adrian la rost. De ce plânge de sare cămașă pe ea? Nu te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1918_a_3243]