6,796 matches
-
Poliției Judiciare din Clermond-Ferrand. E aici... Nu bănuiește că sînt și eu... — Vrei să-i faci o vizită? Maigret nu răspunse imediat. 2 Maigret nu răspunsese Întrebării soției sale nici la nouă fără cinci minute. Ai fi zis că avea ambiția să se comporte exact ca În celelalte dimineți, urmînd programul de la Vichy fără nici cea mai mică abatere. Citise ziarul pînă la capăt, bînd cafeaua, se bărbierise și făcuse un duș, ascultînd, ca de obicei, știrile de la radio. La nouă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2055_a_3380]
-
odată necunos cută. Aceasta este Livia tinereții lui? Craniul ăsta aplatizat cu tâmplele pleșuve? Unde a dispărut figura plinuță cu nasul subțire, un pic arogant, și fruntea bombată? Oftează resemnat. Dacă frumusețea s-a dus, a rămăs însă inteligența și ambiția. Un fior rece îi gârbovește umerii firavi. Se întoarce precipitat lângă ea. Își plimbă insistent mâinile pe bustul și spatele ei. O simte moale, supusă. Atingerea îl reconfortează și-l încălzește în același timp. Sângele îi pulsează din nou prin
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
atât de încântată de magie, nu înțeleg de ce te mai ostenești să-i condamni pe cei ce o practică. Luată din scurt, Livia se tulbură. Nu pentru mult timp însă. — Nu uita că poate trezi în adâncul sufletelor vicii și ambiții nebănuite, șușotește tainic. Augustus se oprește din mers și o măsoară lung din ochi. Doar n-am ajuns să mă tem de niște bieți smintiți care se folosesc de apă, aer, făclii, ligheane și mai știu eu ce alte parascovenii
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
cabala asta, că de vrăjitorii se ocupă mai dihai decât celălalt. Scribonius a dat în patima astrologiei din slăbiciune. Gallus este însă pofticios. Se consideră îndrituit la o parte din succesiunea imperială. Din păcate, nu are de partea lui decât ambiția. Sunt alții mai breji decât el. Aemilius Lepidus, de exemplu. ăsta da, ar putea, dar uite-l că nu vrea. I-a ajuns experiența nefericită a lui frate-său cu Iulia Minor. Își impune să se gândească la Libo, la
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
Că băieții ei n au moștenit nimic din talentul bunicului este clar. Dar practica retoricii trebuie să și-o însușească. Este necesară oricărui tânăr care intenționează să-și facă intrarea în viața politică și chiar celor fără o astfel de ambiție. Nu-l vede nicăieri. Păcat! A ratat o ocazie de a afla și alte povețe decât cele primite de la tatăl său. Își lasă bărbia în piept cu un suspin. Gallus le împuie capul amândurora că zilele se scurg și viața
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
până la adânci bătrâneți, dacă-i va fi dat să îmbătrânească. Dacă le va fi dat să îmbătrânească împreună. O viață ordonată, la fel ca mersul sigur al astrelor. Asta le cerea zeilor. Munca începuse să i pară un anacronism, iar ambiția, o rușine. Și totuși, se întorcea aproape zilnic în camera de lucru și scria. Compunea poezii lirice în latină și în greacă. Unele chiar foarte savante. Iar ea lăuda gingășia minunată a odelor, se minuna de farmecul lor și nu
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
imediat de cea a lui Gaius, l-a propulsat din nou în față. Astăzi este desemnat oficial succesorul lui Augustus. Livia îi reproșează că personalitatea lui austeră l-a privat odinioară de favoarea principelui, dar n-are dreptate. Nu numai ambiția rănită și ciuda l-au făcut să i refuze poporului roman ser viciile sale. Intenția împăratului de a-și asigura o succesiune dinastică era flagrantă. Și criminală. De aceea a plecat. Suspină adânc. Până la urmă și gestul lui a fost
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
sufletul său încă mai sălășluiau, într-o formă schimbată, invidia și mândria lumească. În această dorință a lui de a deveni episcop delegat din partea Vaticanului cu puteri depline asupra întregii activități misionare din Japonia se regăseau, pe drept cuvânt, și ambițiile sale personale. Tatăl său fusese un membru marcant al consiliului municipal din Sevilia, iar printreă strămoșii săi se număra și un guvernator al arhipelagului Panama și un președinte al tribunalului Inchiziției. În plus, bunicul său participase la cucerirea Indiilor de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
înalții prelați budiști care acaparaseră castelul Edo, ci dimpotrivă, semănau ostilitatea și suspiciunea printre acești oameni de vază. De aceea misionarul nu-și putea înfrâna dorința de a deveni episcop, cu toate că, pe de altă parte, se rușina de propria sa ambiție. „Activitatea misionară din această țară este o bătălie. Iar într-o luptă condusă de comandanți nepricepuți, sângele războinicilor se varsă în zadar.” De aceea credea misionarul că trebuie să rămână în viață în această țară. Pe când stătea încă ascuns aflase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
Diego. Misionarul era încredințat că numai lui îi stătea în putere să înfăptuiască un astfel de lucru. Pentru aceasta era nevoie să șteargă prejudecățile japonezilor. Nu trebuia să repete greșelile făcute de iezuiți. „Dacă aș fi eu episcopul Japoniei...” Imboldurile ambiției lumești de care se rușina necontenit îi răsunau din nou în urechi. Nu se putu abține să nu se gândească, deși rușinat, că dacă el ar fi numit episcop și ar avea cale liberă să planifice și să ducă la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
cu bucurie venirea și mai multor padres, că veți construi multe biserici... „Și pe deasupra, umila rugăminte ca eu să fiu numit episcop în Japonia”, dădu să mai spună misionarul, dar tăcu din gură. Pentru o clipă se rușină de această ambiție a sa, dar în același timp își spuse în sinea lui: „Eu nu poftesc mărire pentru mine, ci vreau să ajung episcop ca să construiesc un ultim bastion în această țară care caută să proscrie credința creștină. Numai eu sunt în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
luntre și de cherestea un pescăruș se înălță cu țipăt ascuțit săgetând suprafața apei. Misionarul se văzu purtând mitra și veșmintele roșii de episcop, dar încercă să socotească acest vis al său nu ca pe un rod al unei meschine ambiții lumești, ci ca pe o datorie a sa de a răspândi învățăturile Domnului în întreaga Japonie. „O, Doamne,” se rugă el trăgând în piept briza sărată și închizând ochii, „dacă aceasta înseamnă să-Ți fiu de folos...” Coliba pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
văl subțire îi acoperea privirea. Moartea cobora asemeni înserării peste trupul tânărului indian. Habeas requiem aeternam, murmură Velasco, ținându-l pe tânăr de mâna murdară de sânge și de noroi. În clipa aceea, nu mai era un misionar mistuit de ambiția de a creștina Japonia, ci un simplu preot care veghează într-un cătun la căpătâiul unei bătrâne ce-și dă ultima suflare. Requiescat in pace. Ca și cum ar fi închis cea din urmă poartă a vieții, Velasco își trecu ușor mâna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
cucerire - toate acestea se iveau una câte una din adâncul sufletului meu. Am crezut chiar că Dumnezeu nu va mai asculta în veci rugăciunile și speranțele mele. Aveam sentimentul că Domnul mă arată cu degetul dezvăluindu-mi întreaga urâțenie a ambiției lumești ce se-ascundea în spatele rugăciunilor și năzuințelor mele. „Nu e adevărat!” m-am împotrivit eu cu îndârjire. „Nutresc o dragoste nemărginită pentru Japonia și pentru japonezi. Tocmai pentru că nutresc această dragoste vreau să-i trezesc din amorțeala călâie a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
am chiar și clipe când mi se pare că Dumnezeu s-a jucat cu mine. Am crezut întotdeauna că istoria oamenilor era strâns legată de istoria trasată de Dumnezeu. Totuși în istoria lui Dumnezeu nu era loc pentru planurile și ambițiile mele. Drumul de la Civitavecchia până la Sevilia a durat o lună. De când am ieșit din Sevilia în largul Oceanului Atlantic au trecut alte două luni și am înfruntat două furtuni. Mi-am petrecut fiecare zi a acestei călătorii pe mare cufundat în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
din Japonia un ținut al Domnului. Însă, nu cumva această dorință a fost pentru mine un prilej nimerit să-mi îndreptățească pofta meschină de cucerire ascunsă în suflet? Oare în adâncul inimii mele să nu fi fost nici un pic de ambiție că voi deveni cândva episcop al Japoniei ca să mișc după bunul meu plac Biserica din această țară? Iar acum nu cumva Dumnezeu mă pedepsea pentru ce văzuse în sufletul meu? — Într-adevăr, Biserica socotește că este un păcat de moarte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
Războiul Civil, așa că m-am rugat pentru tine. Toată ziua mă rog pentru tine, Harold. Krebs se uita la șunca grasă care se sleia În farfurie. — Și tatăl tău Își face griji. Crede că ți-ai pierdut orice urmă de ambiție, că nu mai ai un scop În viață. Charlie Simmons, care-i de-o vârstă cu tine, are o slujbă bună și-o să se căsătorească În curând. Toți s-au așezat la casele lor și vor s-ajungă undeva; se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
era opiul regal, oh, ce mai opiu. Deși alții preferă radioul, și ăsta tot opiu pentru mase, unul mai iefitin, de care se folosea și el. Și alături de ele mai venea și pariatul, unul dintre cele mai vechi. Mai era ambiția, tot opiu pentru mase, alături de Încrederea În orice nouă formă de guvernare. Ce voiau cu toții era mai puțină guvernare, minimum de guvernare posibil. Libertatea, ceva În care crezuserăm cu toții, era acum numele unei reviste de-a lui MacFadden. Am crezut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
formulându-și În detaliu „testamentul biologic“1. Acum, la șaizeci de ani, revenise la atitudinea filozofică. Moartea nu Însemna pierderea vieții, ci punctul culminant al unei serii de eliberări. Însemna să te Împuținezi. Trebuie să te eliberezi de vanitate, dorințe, ambiții, suferințe și frustrări - tot apanajul eului, al ego-ului. Și dacă reușești să faci asta, dispari fără urmă, asemenea ceții În zori pe lac, te evapori În nimic, În nibbana. Mă oripila ideea. Te evapori? Și cu mine ce se va
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
de fapt primii în ordinea sumarului cărții), pe care îi scoate autorul din cutia sa neobișnuită. Mizantrop și ipohondru, refuzând din start orice comunicare cu gardianul său, Carol își va susține ulterior pofta de viață (nemărturisită desigur) din chiar dorința (ambiția, obstinația) de a-l convinge pe Filip de justețea principiului pentru care pledează: sinuciderea ca manifestare supremă a libertății individului. Tema nu e nouă de altfel motto-ul din Camus (Mitul lui Sisif) indică asumarea calității de verigă succesoare într-
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
fără amestec printre ceilalți, vioaie, grăbite, surâzătoare, pricepîndu-se, mi se părea, să fie politicoase față de toți și în același timp distante. Ușurința cu care se strecurau prin lumea multă, siguranța gesturilor și totuși singurătatea lor mă impresionau, și atunci o ambiție m-a străbătut: cunoștința lor - nu mergeam mai departe - ar fi o dovadă a importanței mele. Dar nu știam cum să încep. Începutul mi se părea totdeauna extrem de dificil. Mă temeam ca prima mea mișcare să nu fie ridicolă. Înclinat
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
căci consideram legătura dintre mine și Ioana ca ceva oficial). Ioana n-a avut curajul să mă reție. Urcatul l-am făcut fiecare după temperamentul său, eu agitat, prea în urmă sau prea înainte, cu momente de osteneală și de ambiții care învingeau osteneala, cu ochii lucioși, fața uscată, mâinile crispate. Viky, cu mersul egal, identic, orice piatră neașteptată sau ridicătură i-ar fi ieșit în cale, pornită parcă să facă înconjurul lumii, pe un drum simplu care nici nu merita
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
Par, în momentul trăirii, că pun toată frenezia corpului și a sufletului, și totuși, după un timp, constați că pentru ele n-a fost decât o închipuire. Nu mai recunosc nimic din propria lor viață trecută și nici nu au ambiția s-o salveze, pentru a avea o scuză. Ca valul fermecat care se apropie de mine, plin de sunete și de scântei, dar curând se destramă, ca să încerce o nouă construcție. Se plînge: "Mai teribil decât orice în dragoste sunt
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
să înot, să plec cu Viky și cu Hacik în largul mării. Ar intra apa și aerul sărat în mine, aș obosi și n-as mai avea timpul de gânduri rele. Să mă ocup cu ceva important, așa cum voiau toate ambițiile mele de adolescent, și să am răbdare să duc munca până la capăt! Sau să plec, indiferent ce s-o întîmpla în urmă, în lume. Sunt incapabil să iau vreo decizie și să mă dezmorțesc din starea mea. Știu bine că
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
excesivă sau cu analize prea tehnice. Alții au părut să guste mai puțin acest efort de simplificare: ar fi preferat o documentație mai bogată, o exegeză mai amănunțită. Aceștia din urmă aveau într-un fel dreptate, dar pierdeau din vedere ambiția noastră de a scrie o carte scurtă, clară și simplă, care să poată trezi interesul unor cititori mai puțin familiarizați cu problemele fenomenologiei și ale istoriei religiilor. Tocmai pentru a preveni criticile de acest fel, am notat în josul paginii lucrările
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]