5,855 matches
-
rostesc aceeași rugăciune. -De ce să te superi? Dragoste este destulă. Privește încrezătoare la colț de stradă. Din umbră, mă privește o gură știrbă, hlizindu-se întrun dinte metalic care-mi răsună haotic pe sub tâmplă. Și iar se face liniște... Amicul meu, pe internet Totul se întâmplă de când românii s-au conectat la internet... Dacă înainte era mai costisitor, își mai trăgeau oamenii ocheade pe stradă...acum, lucrul ăsta a ajuns la îndemâna oricui...adică , ce mai, nu-ți mai bați picioarele
Dacă aş putea străbate timpul by Dorina Neculce () [Corola-publishinghouse/Imaginative/775_a_1498]
-
șapte, când e opt, când e iunie, când e mai...Bine a făcut, că femeia lui e una cu un spirit civic foarte dezvoltat și sigur s-ar fi dus cu lapte, cu tot... Dar să vedem ce a făcut amicul meu...Își crease, domnule, zeci si zeci de profile... Eheeei, câte profile, tot atâtea femei măritate, dar toate măritate, că așa se nimerea, avea ghinion. Și el mereu cu mesajele... Acum, nici el nu mai știa care e cel adevărat
Dacă aş putea străbate timpul by Dorina Neculce () [Corola-publishinghouse/Imaginative/775_a_1498]
-
oglindă și dădea să treacă dincolo... se ciocnea puternic la nas... Nas avea, și încă unul prietenos care îi îndruga vrute și nevrute: că e frumos, că poate zăpăci femeile, că nu e altul ca el... Și el chiar credea...Uite așa, amicul a început de acum să stea liniștit acasă și trimitea la serviciu câte un profil azi, câte un profil mâine...Da, ce, profilele se duceau?...Hop , într-un internet-cafe...Și dă-i mesaje, discuții cu femei...că așa au văzut
Dacă aş putea străbate timpul by Dorina Neculce () [Corola-publishinghouse/Imaginative/775_a_1498]
-
văzut ele acasă, la stăpân... să le vadă și pe camera web ia, care a mai albit, cui i-a mai căzut un dinte, cine are mai multe riduri? Evident, veneau obosite, dar nicicum de la serviciu... Îl sună șeful pe amic și-l concediază... Omului i se făcuse rău... Hai, să explice... Da, ce te pui cu statul...ăștia nu ascultă, domnule, de nimeni... ei sunt legea... ai călcat strâmb, ăla ești... Ar fi vrut el să se angajeze măcar portar
Dacă aş putea străbate timpul by Dorina Neculce () [Corola-publishinghouse/Imaginative/775_a_1498]
-
în care parcă s-au înecat în ei toate apele lumii... Apoi își lasă mâinile pe lângă corp și se volatilizează în noapte.” Nu vrem să încheiem notând și neajunsurile acestei proze, de aceea lăsăm la o parte o bucată precum Amicul meu, pe internet, și credem că e mai potrivit să încheiem spunând, în loc de concluzii, că descoperim în acest volum un prozator nativ, care reușește de cele mai mute ori să evite capcanele verbozității, aducându-ne uneori aminte de efervescența metaforică
Dacă aş putea străbate timpul by Dorina Neculce () [Corola-publishinghouse/Imaginative/775_a_1498]
-
atît de des; O lume toată-nțelegea Tu nu m-ai înțeles. De cîte ori am așteptat O șoaptă de raspuns! O zi din viața să-mi fi dat, O zi mi-era de-ajuns; O oră să fi fost amici, Să ne iubim cu dor, S-ascult de glasul gurii mici, O oră, și să mor. Dîndu-mi din ochiul tău senin O rază dinadins, În calea tîmpilor ce vin O stea s-ar fi aprins; Ai fi trăit în veci
Roze, crini, metafore by Procopie P. Clonţea [Corola-publishinghouse/Imaginative/901_a_2409]
-
ar fi știut. Singurul lucru pe care îl pot spune în apărarea lor este că nici unul din ei nu avea o haină din piele întoarsă cu franjuri. Sau, cel puțin, eu n-am văzut pe nici unul purtând așa ceva. Luke și amicii lui aveau o înfățișare mult prea anacronică pentru gustul nostru. îi poreclisem „Bărbații Adevărați“, dar porecla asta era încărcată de o ironie zdrobitoare. Iar în ceea ce privește articolele din piele sus-menționate... ei bine, aici e o întreagă poveste. Ce s-a întâmplat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
genunchi, cânta frenetic la chitară și privea în tavan cu o expresie de genul „Am orgasm“, pe care chitariștii o afișează în permanență. Din fericire, Luke nu a încercat să mă convingă că am putea să ne întâlnim ca simpli amici. Bărbații trecuți în categoria Greșeli se foloseau adesea de stratagema asta. Se prefăceau că nu-i deranja că le spusesem că se ducă dracului și mă asigurau că se mulțumeau cu o prietenie platonică. De obicei mă simțeam destul de vinovată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
oarecare, explozie de dejecții și arome, hipnoza numită Primăvara. Izbuti cu greu să-și desprindă mâna de pe spătarul scaunului. Coborî la prima oprire a tramvaiului. O luă pe jos, înfrigurată, spre doctorul Marga. O oră de vorbe aiurea, ca între amici. Așa erau discuțiile cu Marga. Poate că profesia lui asta și era, până la urmă, prietenia, nimic altceva. Ieși obosită, ușurată, însingurată. Agonia zilei. Se deschidea, lent, marea ospitalieră a nopții care pe noi ne iartă și pre care o caut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
pat. Deșteptătorul, chiar lângă pat. Nu, nu asta era. Mânatremură, căutând butoane, siguranțe, clapete. Soneria... țiuitul acela lung al aripilor metalice, văzduhul, clopoțeii balamucului, sunând deșteptarea. Da, e dimineață, geamurile tremură sub zgomotul întețit al zilei noi. Tolea aflase de la amicul și vecinul său Gafton că s-ar reduce personalul în multe întreprinderi. A ridicat, nepăsător, din umeri. A auzit, apoi, că ar fi vorba de patruzeci la sută din efectivul funcționăresc. A zâmbit și a dat drumul tranzistorului aflat pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
Gina, în holul hotelului TRANZIT. Sigur este că seara o petrecuse la doctorul Marga, unde se și îmbătase, se pare, la un moment dat, nu-și mai amintea exact dacă dormise acolo sau ajunsese, până la urmă, acasă, adică în apartamentul amicului Gafton, unde avea și el chilia sa de tranzit. Oricum, dormise prost, agitat de vise bizare, cu păsări imense, metalice, zbătându-se, disperate, într-un spațiu perfect vid, fără culoare și fără zgomote și fără sfârșit. Zvâcnise, speriat, în zori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
professore, despre frică și suspiciune semenii noștri se feresc a vorbi. Nu și despre plictiseală, cum bine știi și exemplifici zilnic. Ai fidescoperit, iată, dureroasa lor întrepătrundere, numită Irina. Femeile îți amintesc ceva mereu amânat și rănit, așa ar spune amicul Marga. Vampire, gheară, lanț, fermoar, verigă, inel, amintește-ți, așa obișnuiai să-ți instruiești tinerii interlocutori asupra eventualelor partenere. Nici un fel de precauții, professore? Nu obișnuiai nici elementarele precauții cerute de suspiciunea care deja te înconjura și care avea să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
poate cuprinde. Solidaritatea noastră umilă, orgolioasă, incurabilă: oameni normali! Atât, doar atât, noblețea ultimilor bolnavi în stare a înregistra dereglajul lumii, ruptura și scrâșnetele ignorate de cei ce se spetesc să întrețină ritmul comediei care își tot caută finalul. Iar amicul Marga își pierde vremea cu bieții de noi, orfani schizofrenici pe planeta schizofrenică. Dacă se gândea bine, el, schizofrenicul orfan Tolea avea aproape aceeași vârstă cu Domnul Marcu Vancea, pe care Marele Scenarist din ceruri îl gonise, în urmă cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
Noaptea asta... șoptește dom’ Tolea la urechea lui Vasile, peste vreo două nouă ore, când se trezesc unul lângă altul, pe covor, privindu-se atent și dând din cap, bătrânește, când unul când altul, ca și cum continuau o convorbire din vechime. Amicul Vasile tace și privește. Supus, răbdător cu toate. — Noi, bolnavii. Avem întâlnire acolo, la deversor. Lângă satul ăla nenorocit. Vreo 20 kilometri depărtare, unde se varsă canalul în râu. Vin toți în noaptea asta, ai să vezi... — Eu nu mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
puteai continua multă vreme zborul prin nori. Erai obligat să arunci o privire spre pustiul pământesc, să zărești, undeva, în forfota de furnici turmentate, un ac arămiu, cu gămălia ruginită, să recunoști statura unui bărbat, oho, chiar pistruiatul, lunganul nostru amic Matei Gafton care se legăna în ritmul frazelor, la doi pași de ascultătorul apatic. „Cunoști scenariul. Operațiuni în doi timpi. Austriei i se propusese o reformă internă, apoi s-a pretins că nu și-a respectat-o. Cehoslovaciei i s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
bine leneșului de fecior al dumitale, dacă n-are cojoc Alain Delon... Te folosești de relațiile noastre, de numele nostru și al hotelului, știu toate. Și cum faci rost de vată de la farmacie și de ce te servește cu brânză Stelică, amicul dumitale de la Alimentara, când nimeni nu vede brânză cu lunile. Și ce le spui celor ce te întreabă cum merg aici treburile? De toate, prea multe. Minciuni, tovarășa Vasilică. Exagerări și bârfe, tovarășa Vasilică. Vorbești prea mult și ce nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
pacientul doctorului Marga. Nu, nu era. Ar fi fost nevoie de consultații impudice, pentru care nici unul nu părea pregătit. Doctorul Marga continua să vadă, probabil, în zăpăcitul trecut de 50 de ani, același timid adolescent, de altădată, fratele fostului său amic Mircea Claudiu. Necazurile cu care profesorul Anatol Dominic Vancea Voinov se prezentase într-o dimineață la cabinetul doctorului Marga, încercând să explice de ce fusese dat afară din învățământ și ce implicații avusese procesul căruia fusese silit să-i facă față
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
așteaptă rândul. Porcule, măgarule, răsfățatule... Prea târziu. Căruciorul părăsise hala, traversase trotuarul, cu pachetele glorioase în poala paraliticului. Privirea enormă, gata să lăcrimeze. Scamatorul ridică, cu două degete, două pachete. Zâmbi partenerului, își luă porția, două pachete. Lăsă două cadou amicului și se depărtă, ținând sus sus, în două degete, pungile țuguiate în care balansau găinile decapitate. Ce naiba fac acum cu prada? Ravneam doar isprava, sfidarea, victoria... Acum car cadavrele la fotograf, n-am ce face. Poate își aduce aminte de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
nou cele două pungi cu pui decapitați. Își deznodă fularul bordo de la gât. Un toreador obosit. Coana Venera, speriată, cu mâna pe clanță, se pleoștise, amețită, sleită. — Ca să vezi, m-am luat cu vorba. De fapt, scumpă doamnă, venisem pentru amicul Cușa. Cu Tavi am ceva de discutat. Câinele tresări, nu tresări, imposibil de știut. Dar bătrânica descleștase mâna de pe clanță. Își ștersepalmele transpirate în poala halatului albastru. — V-am spus, soții Cușa nu sunt acasă. Eu trecdoar pe-aici, pe la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
fi fost greu prin tramvaie și troleibuze. Câinele Tavi rămânea fioros și tăcut. Nu arăta nici aversiune, nici cordialitate față de noul vizitator. Despre celălalt Tavi se discuta îndelung. Știți, scumpă doamnă, e o poveste veche. Eram licean, atunci. Domnul Cușa, amic cu fratele meu. De fapt, și cu sora mea... Din câte mi-amintesc, domnul Cușa era atunci, cum să spun, fără nici o deficiență. Normal, vreau să zic. — Da, da, înțeleg, se auzea glasul catifelat al mătușii Venera. Tocmai așezase tava
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
informatorii, să știți, am eu alte păcate, da’ pe astea nu le am. Da, da, înțeleg, mormăi Venera. — Cum v-am spus, am venit la București, silit de împrejurări. Am obținut postul ăsta nenorocit datorită lui Gafton și datorită doctorului, amicul meu, doctoral Marga. Oameni de formație veche, solidă, poate v-a vorbit Tavi despre ei. Venera tăcea, mângâind cu palma mică spatele lucios al lui Tavi, lungit lângă papucii ei mov, cu pompon de catifea. Câinele nu tresări auzind numele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
clinica de câini. Mătușica tăcea. Zâmbea, uimită de felul cum oprivea, filial, cu o blajină ațâțare, neastâmpăratul profesor. Toată lumea, inclusiv Asociația, vorbește în termeni aleși despre doamna Apostolescu. Ea îngrijește și de câinii lor, e membră asociată. Asociata Asociației, spunea amicul Iopo, Papașa, poate îl știți. N-ați avut nici un necaz cu Tavi? Acum și câinii pun multe, foarte multe probleme. Când nu sunt alimente și case și medicamente pentru oameni, prietenul omului suferă și el. Și legile... doar știți, scumpă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
un zâmbet oblic și rău. Dacă văd că ți-e frică, mușcă. Dacă simt că ești slab, sar la tine. Îți sparg ușile, ferestrele, casa, îți dau foc. Îți trimit, noaptea, cadavre arzând, să te viziteze... Excepții? Care sunt excepțiile? Amicii dumitale? Doctorul filantrop? Menajeră, spălătoreasă, șofer... pacienții fericiți de bunăvoința zeului! Psihoterapie, ergoterapie, ergonomie, cum naiba s-o fi numind... sau Bebelușul Gafton, hipnotizat de marile idealuri? Ziarist, auzi, ziarist, în locul ăsta și în timpurile astea! Și-a schimbat numele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
nepăsarea. Doamna avea de comunicat chestiuni urgente, se pare, și nu avea timp de pierdut. Nu, nu vreau să mă înțelegi greșit. Sunt destui care v-ar putea iubi... Dida Voinov, rusoaica, a comis o mezalianță fericită, admit. Chiar și amicii dumitale, admit, sunt oameni cu... Nu, nu contest calitățile... și buzele fardate fardară un zâmbet, da, da. Chiar și prietena Tori, săraca, nu-i pot nega calitățile. Nici defectele, sărăcuța, nici defectele. Nici, bineînțeles. E bine să clarificăm, însă, maltratarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
Noroc de pacienții ăștia, zău așa, noroc cu nenorociții ăștia, că ăștia scot și din pământ, numai să-i aducă lu’ dom’ doctor... — Da, da, mersi Ortansa. Fii tu scumpă și mai adu un scaun. Uite, să-ți prezint un amic. Profesorul Vancea. Asistenta mea, Ortansa Teodosiu. Scumpa ieși, aduse de pe hol scaunul, îl puse la ușă, la intrare, unde fusese și cel anterior. — Să intre Dumitrache Grigore. Ortansa ieși, apăru un bărbat scund, corpolent. Fața mare, transpirată, păr cărunt, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]