3,921 matches
-
atunci când vom fi obligați de UE să nu lăsăm pădurea să intre în sat. Rețete culinare țărănești Cocârțac. Se fierb fructe uscate, de toate care le-ai strânsă și le-ai uscat, coarne (fructele roșii în formă de bastonașe) ale arbustului numit corn, un lemn foarte rezistent, scrijele din mere, pere, prune uscate sau afumate și se obține un compot neîndulcit. Se mănâncă cu mămăligă prăjită pe plită. Zer cu buruiene. Mai facem odată precizarea că prin buruiene, în satele comunei
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
roade. Stabilim cu Wagner să facem un interviu la Berlin, la finalul călătoriei, despre problematica pe care tocmai am tatonat-o. VASILE GÂRNEȚ: Trei secvențe nocturne. Prima: Plaza de Oriente - felinare cu lumină lăptoasă, care conturează aleile și rândurile de arbuști. Banchetele sunt ocupate de oameni care s-au retras aici după zăpușeala zilei. Te privesc - dacă te privesc - cu o curiozitate leneșă. Perechile de îndrăgostiți se sărută îndelung, iar ceilalți le respectă intimitatea - nu se așază alături, pe locurile libere
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
cam vreo două ore, printr-o regiune agrară. Pășuni și fânețe, cât vezi cu ochii. Satul scriitorului e un fel de cătun format din căsuțe de lemn presărate pe o suprafață întinsă, cu râulețe și sălcii, podețe, garduri de nuiele, arbuști pitici și straturi de flori - o idilă pastorală, departe de imaginile cu care obișnuim să asociem realitățile din această țară transformată în fieful unui șef paranoic. Dacă ți s-ar arăta un film sau un album cu poze al acestui
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
poziționată în jos. Figurina are o înălțime de 170 cm, fiind cea mai înaltă de acest gen din lume. În afară de măști și de figurina de bronz, în situl de la Sanxing a mai fost descoperit un baston din aur și un arbust sfânt din bronz și fildeș. Bastonul de aur are o lungime de 1,42 m, și pe el sunt gravate desene reprezentând două păsări stând cap la cap și doi pești spate la spate. Pe capul peștilor și pe gâtul
[Corola-publishinghouse/Administrative/1478_a_2776]
-
reprezentând două păsări stând cap la cap și doi pești spate la spate. Pe capul peștilor și pe gâtul păsărilor este desenat un obiect în formă de săgeată. Pe baston este gravată și o figură umană cu un zâmbet misterios. Arbustul sfânt este și el foarte interesant. Cu o înălțime de aproape 4 m, are trei nivele și nouă crengi, pe fiecare dintre acestea stă câte o pasăre. Potrivit istoricilor, aceste păsări erau considerate reprezentări sfinte și totodată reprezentări ale soarelui
[Corola-publishinghouse/Administrative/1478_a_2776]
-
pași, încearcă din nou să-l oprească. La picioarele mele, lîngă gura de scurgere, mai este o bucățică de hîrtie. Cu vîrful ghetei o desfac, recunosc scrisul mărunt și frumos al Tamarei, îmi amintesc de capul ei brumat, ca un arbust cu flori albe, și mă înfior; mă înfior la gîndul că hîrtia asta ar fi trebuit să fie o acuzație împotriva mea. Zdrobesc cu talpa ghetei peticul de hîrtie și-l împing cu vîrful pînă îl arunc în canal. Pornesc
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
în stânga sa, pe o măsuță cu un singur picior și îndreptă privirea către unul dintre tablourile care ocupă un perete al camerei. O cameră mare a unei case vechi, aflată în fundul unei curți imense, acoperită cu iarbă și plină de arbuști pe care îi tunde, la intervale regulate de timp, același angajat tăcut, prezent în jurul bătrânei de peste treizeci de ani. Mulți îi spun Majordomul, fiind de părere că bărbatul a renunțat chiar și la propriul nume, din această cauză, însă bătrâna
Frig by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1176_a_1898]
-
se acorde puțină libertate de acțiuneă Vorbea cu pesimismul pătimaș caracteristic evreuluiă” Locul unde citeam, În timp ce așteptam Împreună cu Rosamund ca ambulanța să‑l aducă pe Ravelstein acasă, era o curticică, mărginită de gardul din fier forjat. Un bazin de piatră, arbuști, iarbă - ba chiar și plante acvatice. Mai lipseau numai broaște, dar ar fi trebuit aduse din import. De unde să le fi importat? În milele de piatră care Înconjurau acest sanctuar nu se găseau broaște. Curtea era ca o cameră de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
inaugureze discuțiile. La Începutul toamnei era Încă destul de activ, deși când Îl conduceam din apartament până la campus, trebuia să se oprească la fiecare colț ca să‑și tragă răsuflarea. Îmi aduc aminte că stoluri de papagali coborâseră pe un pâlc de arbuști cu boabe roșii, comestibile. Se bănuia că papagalii aceștia erau descendenții unei perechi care scăpase dintr‑o colivie; Își clădiseră cuiburi lunguiețe, ca niște saci, În parcul de pe faleza lacului și mai târziu colonizaseră aleile. În adăposturile păsărești care atârnau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
bărbierească, să facă Însemnări, să se Îmbrace, să fumeze, să iscălească cecuri. E știut că dacă nu‑ți dai singur silința să te Însănătoșești, ești un repudiat, un om sfârșit. În dimineața când Ravelstein și cu mine am nimerit peste arbuștii Împănați cu papagali care se Îndopau cu boabe roșii și vânturau zăpada, patul de spital cu triunghiul de oțel a fost demontat și mutat din dormitorul pacientului. - Slavă Cuiva, a exclamat el când patul Încărcat În lift a dispărut din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
originale din secolul al XVII‑lea. Se leagănă În muzica sublimă, o muzică În care ideile se dizolvă, reflectându‑se apoi sub formă de simțiri. Le duce cu el În stradă. O boare de zăpadă timpurie s‑a lăsat peste arbuștii Înalți, aceiași arbuști În care‑și făcuseră adăpost un imens pâlc de papagali - cei proveniți din perechea scăpată din colivie, și care acum Își clădiseră cuiburile lungi ca niște săculețe prin aleile laterale. Se hrănesc cu boabe roșii. Ravelstein se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
al XVII‑lea. Se leagănă În muzica sublimă, o muzică În care ideile se dizolvă, reflectându‑se apoi sub formă de simțiri. Le duce cu el În stradă. O boare de zăpadă timpurie s‑a lăsat peste arbuștii Înalți, aceiași arbuști În care‑și făcuseră adăpost un imens pâlc de papagali - cei proveniți din perechea scăpată din colivie, și care acum Își clădiseră cuiburile lungi ca niște săculețe prin aleile laterale. Se hrănesc cu boabe roșii. Ravelstein se uită la mine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
câteva ori până la sfârșitul școlii, când el a dat examenul de stat și-a reușit să primească repartiție în Iași. Ștefan a dus-o la concerte, la teatru, a plimbat-o prin Grădina Botanică și i-a povestit despre fiecare arbust, fiecare frunză, în parte. Era pasionat de orice. Participa la tot felul de jocuri sportive și o lua cu el la meciurile de handbal, volei sau baschet ori la clubul de tenis. Luana intră în săli de sport de a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
o văzură pe doamna În lila Întorcîndu-se acasă, pentru că nu stăteau niciodată pînă la sfîrșitul concertului, ci se Întorceau repede În cartierul France, cu străzile lui pustii și fațadele proaspăt vopsite, la hotelul Bérézina, cu ușa dublă străjuită de doi arbuști În hîrdaie. Dormeau Într-un pat de fier și toată mobila data de la Începutul secolului, ca și cada cu picioare și robinete În formă de gît de lebădă. Hotelul era bine Întreținut, liniștit, mai puțin cînd fiul soților Gangaire, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2055_a_3380]
-
uimită de simțul de orientare al soțului ei. Nu se uitase pe nici o hartă. Avea impresia că merge la Întîmplare, intra pe străduțe care păreau că Îl Îndepărtează de țintă, și tresărea cînd recunoștea brusc fațada hotelului, cu cei doi arbuști În hîrdaiele vopsite În verde. De data aceasta, făcu din nou la dreapta, apoi iar și, pe un trotuar, puteai să vezi vreo cincisprezece gură-cască care se uitau dincolo de șosea. În ochii doamnei Maigret se aprinse brusc o luminiță. Comisarul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2055_a_3380]
-
și roșcovan, celălalt, mic de statură și brunet, cu un umăr mai ridicat decît celălalt. Se repeziseră spre ușă. — Ne dați voie să facem o fotografie, una singură? La ce bun să refuze? Rămase un moment nemișcat, Între cei doi arbuști care străjuiau intrarea, În timp ce doamna Maigret se retrăgea În penumbră. — Ridicați puțin capul, din cauza pălăriei. Era prima dată, de mult timp, cînd era fotografiat cu o pălărie de paie, și doar la Meung-sur-Loire purta o pălărie veche de grădinar. — Încă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2055_a_3380]
-
Pavajul lucea. Mașina neagră se depărtă, ducându-i la Clermont-Ferrand pe Lecoeur și Pélardeau. Maigret Își aprinse pipa și Își băgă mâinile În buzunare. Nu era frig, dar, din cauza furtunii, termometrul coborâse cu câteva grade. Apa picura din cei doi arbuști care străjuiau ușa hotelului Bérézina. În sfârșit, ai venit! exclamă doamna Maigret, coborând din pat să-l Întâmpine. Am visat că erai la biroul tău de la Paris, luai un interogatoriu care nu se mai sfârșea și cereai să ți se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2055_a_3380]
-
focului către mulțimea care se strânsese buluc: - Faceți loc solilor lui Faroald, comandantul acestor pământuri. Concordia, în vremea despre care povestesc, era un oraș și nu prea. Zidurile de întărire erau roase și sparte, pline de găuri în care creșteau arbuști și iarbă. Nimeni nu se-ngrijise să le curețe și să le repare după marea inundație. Ploile, soarele și gerul crăpaseră cărămizile, fărâmițându-le cam peste tot; ziua erau luate în stăpânire de ciori, și, la căderea întunericului, păpăludele încercau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
să stea de pază în timp ce restul dormeau puțin și prost, treziți de orice trosnitură. În fine, n-aveam cremene și nu puteam face foc, așa că înghițeam carnea crudă, în bucăți mici, deși ni se făcea scârbă. Găseam când și când arbuști de porumbari sau de trandafir și mâncam bacele. Dar fiecare lucru, începând cu hrana și cu lupta cu frigul, terminând cu parcurgerea drumului rămas, fără să cădem pradă descurajării, ne costa nemeritat de mult. După trei zile și trei nopți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
trecut printr-un hol cu podeaua dintr-un mozaic în felurite culori, care dădea într-un peristil dreptunghiular, totul împrejmuit de un portic cu coloane având, în mijlocul unei grădini, o fântână cu trei jeturi înalte. Peste tot erau flori și arbuști de toate speciile și culorile. Giuliano stătea pe o laviță de piatră lângă fântână și citea un sul de pergament. Avea pe el doar o tunică simplă de bumbac alb. Ne-a primit politicos și a voit să știe cine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
e oare sfârșitul lumii, every night in my dream, mașini parcate unele lângă altele, obiective de vânzare întinse pe capotă, autobuse, motociclete, o tarabă cu acadele, dulciuri, pe lângă care se învârt copiii, vată pe băț, șlapi în toate culorile, pe arbuștii joși puse la uscare tricouri, maieuri, cămăși, pe taburete, mese de tot felul, biblii, tablouri din acelea mari, înrămate în rame aurii, cu sticlă, Cina cea de taină, roșii, ardei, un întreg aprozar, pe-un grătar se frig mici, bere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
mai reușit vreodată, nici mama mea nu mă cunoaște și ea mă vede zilnic, mă crede încă nevinovat ca o fecioară, când poate am ajuns mai rău ca ultima puttana și-mi evită mereu privirea, întorcându-se către tufele de arbuști de la marginea drumului scoborâtor, n-are rost să-l întrerup cu întrebările mele, mai mult l-aș speria și, mă apucă brusc de braț, făcându-mă să mă opresc în mijlocul drumului pietruit, Aș vrea să-ți prezint pe cineva! cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
a scris Theo, acolo am înțeles, mai ales că și părintele Ioan ne-a explicat, dar despre femeia neagră elegantă, frumoasă, fără să-i văd fața, și ea se dăruie, cum?! dar nu știe cui, drumul vechi spre sat printre arbuștii scunzi de mesteceni, mi-amintesc când i-au plantat oamenii din sat, aveam vreo șapte ani, poate opt, mă strecuram de la mănăstire să văd oamenii din sat cum fac gropi, era și un pădurar cu ei, făceau gropi și plantau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
și-mi plăcea, oamenii vorbeau despre mănăstire cu, am fost la călugări, părintele Ioan mi-a spus că așa se și chema pe vremuri mănăstirea noastră, la călugări, acum mă întorc la Diana și ea nu știe ce fac eu, arbuștii de mesteceni cu coaja albă zdrențuită îmi ajung până la umeri, când Daniel va fi mare, vorbeau oamenii care plantau puieții, aici va fi o pădure albă de copaci și eu mă minunam, pentru că pădurile sunt verzi sau ruginii sau nicicum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
și pete de zăpadă. Un loc unde să fii singur cu lumea tăcerii. Apoi, a Început vântul. Știam că trebuie să fie rece, dar nu Îl simțeam. Puteam vedea, puteam auzi, doar nu simțeam nimic. mă puteam prelinge printre crengile arbuștilor fărĂ să mă zgârii. Apoi deodată am auzit o bătaie Îndepărtată. Am alunecat Înspre ea, departe, din ce În ce mai departe, până totul În jur a devenit alb și Înghețat. Cineva bătea Într-o tobă. Știam și cine era bărbatul care bătea toba
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1756]