7,476 matches
-
de un bondar care a nimerit într-un stup de albine, de unde repede este alungat. Cine poate să-și imagineze, învățînd geografia, sute de ochi oblici, frumoși în limpiditatea lor expresivă privindu-te într-o trecere continuă în care mersul bicicletei fâșâie doar atât ca să-ți dea senzația de vis, de ireal? Trebuie mers acolo, în orașul sau pe fluviul arătat pe hartă pentru ca geografia să ne pasioneze. Nu știu dacă bătrânul domn care mă scosese lângă uriașa hartă agățată într-
Imposibila întoarcere by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295610_a_296939]
-
o sprinteneală păstrată din vremea cînd arăta ca un țîr. Era vioi și-i plăcea să stîrnească oamenii la rîs. Treburile de președinte însă nu le rezolva curat, așa că, în curînd, se înstări. Deși pîntecul îi creștea mereu, își cumpărase bicicletă. Era ca un butoi în care vechiul bădia Nică se cufundase cu tot cu pleșuvie. În ograda sa curînd apărură biciclete și pentru flăcăii care, alături de frații Fărocoastă, ajunseseră fruntea satului. Tocmeau horile și pe toți ceilalți flăcăi îi luau în zeflemea
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
rîs. Treburile de președinte însă nu le rezolva curat, așa că, în curînd, se înstări. Deși pîntecul îi creștea mereu, își cumpărase bicicletă. Era ca un butoi în care vechiul bădia Nică se cufundase cu tot cu pleșuvie. În ograda sa curînd apărură biciclete și pentru flăcăii care, alături de frații Fărocoastă, ajunseseră fruntea satului. Tocmeau horile și pe toți ceilalți flăcăi îi luau în zeflemea. Cea mai obișnuită afacere a lui bădia Nică era să vîndă budenarilor grîul întovărășirii din Dobrina. Gheșeftul îl făcea
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
bărbații Își cărau după ei prin sat muierile, copiii și bătrânii ca, la o adică, dacă s-ar fi Întâmplat ceva-cumva, să fie acolo cu toții și să aibă aceeași soartă. Nimeni nu Îndrăznise (afară de ăl care dăduse o goană pe bicicletă până la Dunăre ca s-o vadă cum zace), nimeni nu-și pusese măcar În gând să facă vreun pas dincolo de granițele așezării. Cei cu casele răzlețe ori mai În margine se traseră către rudele dinăuntru. Fură primiți cum se cuvine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
când plângeau, scoteau În loc de țipete și urlete ascuțite gâjâituri tăcute de rățoi leșesc. După câteva zile de lumină-ntunecoasă, câmpurile Își plecară spicele, iar copacii Își chirciră frunzele. Văzând așa ceva, mânat mai mult de teamă decât de Îndrăzneală, ăl cu bicicleta se porni de unul singur spre Dunăre, ca să Întrebe pe marinari cum se arată lucrurile pe alte meleaguri. Cauciucurile ronțăiau mărunt țărâna ca un mălai a drumului de pământ. Lanțul neuns scârțâia cumplit la fiecare opintire În pedale, iar mecanismele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
le mai mânjea el cu puțin nămol și cu găinaț, azvârlea Între ele un pai-două, ca să pară că taman le-a cules din cuibar, și le lega câte zece În ștergare țesute În casă. Le punea Într-un coș pe bicicletă și se pornea către școală, cam când știa el că trebuie să fie pauză. Bătea cumva sfios În ușa cancelariei și intra, cu coșul În brațe. Cucoanele navetiste săreau pe el ca viespile. El le domolea avântul și le Împărțea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
și au ascuns-o, câteva case mai departe, Între niște mături Înalte. Oricum, până dimineață n-avea să intre nimeni acolo. A doua zi, mai cuminți decât de obicei, dar nu din cale-afară, ca să nu bată la ochi, Își pregătiră bicicletele cu mare grijă: au umflat roțile, au uns lanțurile, au strâns cu cheia butucurile care cam aveau joc. Luară doi saci din magazia de sub fânărie și-și dădură drumul la vale, pe coasta dinspre Dunăre, după ce-i strigaseră bătrânei care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
vale, pe coasta dinspre Dunăre, după ce-i strigaseră bătrânei care stropea curtea că se duc În Baltă ca să adune lintiță pentru boboci. Opriră În dreptul măturilor și unul dintre ei, cel scund, se repezi după plasă. O legară de cadrul unei biciclete, după care o porniră din nou. Când ajunseră În Rudărie, descălecară și-și umplură buzunarele cu pietre: nimeni nu putea trece nevătămat dacă nu se lupta cu câinii rudarilor. Mulți, mari, nemâncați, stăteau trântiți În praful din mijlocul drumului și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
și pe moarte cu haita: prietenul Lică Îi aștepta la poartă și gonise câinii prin curțile lor. Dădură mâna ca oamenii mari. Vorbi cel mic de Înălțime, care era și conducătorul: „Lică, vezi că noi venim cu plasa și cu bicicletele, tu aduci mâncare și apă - așa ai zis”. „Am luat, bă, da’ n-am avut nici un pic de pâine. Am furat niște mămăligă.” Cei doi nu ziseră nimic; Își plecară ochii, Încurcați. Știau că Lică nu mai avea mamă, așa că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
Încurcați În fața lui Lică, Încă se simțeau vinovați că, În urmă cu un an, Înghițiseră pe nerăsuflate din ultimii cozonaci pe care rudăreasa Îi copsese pentru copiii ei. Plecară, rânduindu-se și chinuindu-se să Împace trei inși cu două biciclete. Se Întâmpla În câte o primăvară, destul de rar, ce-i drept, că Dunărea se umfla și-și aducea apele până la Dig. Între albia obișnuită a fluviului și Dig erau câteva sute bune de metri unde era plin de plopi și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
zbârnâit gros și Înfiorător când zburau. Nu mulți ar fi avut curajul să intre În dărăpănătura aia, mai ales că șerpii colcăiau În voie și-n odaie și-mprejurul ei. Când auzi de Canton, Blondul puse piciorul În pământ și descălecă bicicleta. Era palid și-și mușca buzele. Văru-său: „Ho, mă, fricosule, că nu intrăm! Mergem În jăpșile dinspre Canton, ce să căutăm Înăuntru? Vrei să prinzi carași zburători sau ce?”. Blondul, fricos și prostănac, nu zise nimic și se luă după
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
și de venin de albine. Militarilor le puțeau bocancii a seu de oaie rânced. „Pe lângă că ați călcat frontiera, vă faceți vinovați și de braconaj la pește În sezon interzis și de foc deschis În pădure. Vă confisc plasa și bicicletele și pe voi vă duc la Pichet, pe urmă la Comandament, ca să dați declarații și voi, și părinții. Pe urmă o să ajungeți la școala de corecție, iar alde tac-tu o să ia câte un an de pușcărie, ca să vă băgați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
iar alde tac-tu o să ia câte un an de pușcărie, ca să vă băgați În cap că aici nu e de joacă.” Sergentul părea supărat rău și hotărât să facă tot ce le făgăduise. Scurtul era Îngrijorat mai mult de biciclete și de plasă, iar Blondul era gata să se pună pe bâzâit și să se milogească pentru iertare. Lică se ridică și, ca și cum cei doi uriași n-ar fi fost acolo, se duse către un tufiș, se propti cu spatele la ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
dacă se vedea din buruienile Înalte. Băieții o zăriră, dar nu avură Îndrăzneala să-și spună ceva. Spre seară vânzoleala se potoli. Pe Lică, Înfășurat În foaia lui de cort, Îl urcară Într-o mașină. Băieții Își luară plasa și bicicletele și coborâră fața dinspre sat a Digului. Se opriră. Soarele, roșu, apunea. Câmpurile miroseau a tot ce putea fi mai bun pe pământ. Pe Dig, Sergentul, nemișcat, se uita la ei. Arma Îi atârna cu gura țevii În jos. Blondul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
roată, tuburi largi, lanț ruginit și capace grele din lemn Înrămat În fier. Bucuros de lumina blândă și de căldura molatecă a asfințitului, voise să se plimbe Împrejurul satului În care venise să-și sfârșească zilele În pace. A Încălecat bicicleta și s-a lăsat purtat la vale pe coasta dinspre Dunăre. Drumul, Îndată ce ieșea din sat și se repezea spre ogoare, fusese cândva Întrerupt de o barieră de lemn. De multă vreme, Însă, nimeni n-o mai Închisese și trunchiul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
pus pe niște copii de rudari să se joace cu bariera. Se urcau spre vârf și ea Începea să coboare lin atunci când greutatea copiilor Începea s-o cumpănească pe cea a pietroaielor de la capătul gros. Străinului Îi săriseră frânele de la bicicletă. Zbura la vale cu o iuțeală care le făcuse să se Închine pe babele ce Împleteau ciorapi și sporovăiau la divan. Îi dăduseră lacrimile de la șuierul vântului și socotea, poate, că În curând coasta avea să se sfârșească, iar bicicleta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
bicicletă. Zbura la vale cu o iuțeală care le făcuse să se Închine pe babele ce Împleteau ciorapi și sporovăiau la divan. Îi dăduseră lacrimile de la șuierul vântului și socotea, poate, că În curând coasta avea să se sfârșească, iar bicicleta urma să se oprească de la sine În câmp. Ce-o fi fost În sufletul lui când a văzut bariera coborâtă numai el poate ști. Spuneau unii că trosnetul coastelor sale În salcâmul noduros al barierei s-ar fi auzit În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
tot satul și că inima i-ar fi sărit din piept pe gură, s-ar fi prăvălit În țărână și ar mai fi bătut de câteva ori. Pe Ploconul din anul care urmase, Tușa povestise Întâmplarea așa: Străinul, călare pe bicicletă, se proptea cu pieptul de trunchiul salcâmului; ochii se holbau Îngroziți la inima ce țâșnise pe gură; de capătul subțire al barierei Închise atârnau doi copii; În spatele a toate, mare, cu ochii ferestrelor sparți și găuriți, cu streașina strâmbată de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
această fată. Tată-său i-a cumpărat primul și singurul pian din sat - de fapt, ca să respectăm, așa cum șade bine, Întreg adevărul, trebuie să subliniem că e vorba de o pianină. Deosebirea e ca de la cer la pământ. Ca Între bicicletă și automobil. Ca Între mămăligă și cozonac. Ca Între cal și măgar. Ca Între ce vreți voi. M-a luat urmașul cumanilor cu fel și fel de momeli, că mă plătește imediat după lucrare, că el nu se uită la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
fusese văzut În cocină În timp ce Încerca să rușineze scroafa), mergea aproape la sigur să descopere nu se știa ce În pădurea de la Asfințit. Cei trei băieți se Înarmaseră cu unelte grele și se pregăteau de muncă aprigă. Vieru legase de bicicletă o cazma și o lopată; Baronu adusese o sapă grea, ascuțită, făcută dintr-o jumătate de talger de discuitor; Ectoraș, băiatul cam nevolnic al Directorului de școală, luase din magazia lui taică-său un topor și niște perii și pensule
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
mormăi fiul Directorului. „Da, sigur, să Împletești ilice pentru țânțari! Duceți-vă dracului amândoi și altă dată să nu vă mai prind cu nasu’ la curu’ meu, că dau cu voi de pământ!” Vieru o și luase la goană cu bicicleta, iar Baronu se repezi după el să-i dea cuvenita pedeapsă. Lui Ectoraș i se rupse lanțul. Oftă plin de necaz și porni și el către casă, ținându-și amărăciunea de bicicletă de coarne. Ajunse În apropierea satului, acolo unde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
pământ!” Vieru o și luase la goană cu bicicleta, iar Baronu se repezi după el să-i dea cuvenita pedeapsă. Lui Ectoraș i se rupse lanțul. Oftă plin de necaz și porni și el către casă, ținându-și amărăciunea de bicicletă de coarne. Ajunse În apropierea satului, acolo unde, chiar aproape de șosea, oamenii Își aruncau gunoaiele de prin gospodării. Trecu pe lângă el În goană o căruță În care Rândașul, beat, Învârtea biciul și plesnea cu el spinarea iepei. În urma căruței tropotea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
cu un colț al barei din față. Vietatea se prăvălise, picioarele subțiri i se Încurcaseră În mațele revărsate. Urla Îngrozitor și țipetele tăiau câmpurile pustii. Băiatul, cu privirea Împietrită, trecu mai departe, ca și cum nimic nu s-ar fi Întâmplat, Împingând bicicleta de coarne. Auzi În urma lui glasul Rândașului: „Dă, bre, o custure, ceva, să nu-l mai chinuim. Să-i luăm beregata”. „Un levier am”, răspunse șoferul. „Dă-i În cap!” Nepriceput, Însă, acela nu nimeri țeasta. Îl izbi peste bot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
acolo ca un - iertați-mi vorba colorată - bou Încălțat și neștiutor n-are cum să găsească ceea ce caută, n-are ce vedea și singurul folos al excursiei sale ar fi că s-ar Întoarce cu un braț de urzici pe bicicletă și ar putea să le toace, să le amestece cu uruială ori tărâțe Înmuiate și să le dea la rațe. Ca să-l dibui pe Cel ce Doarme trebuie să știi să vezi scrânteala tuturor alor firii; să nimerești clipa neștiută
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
stilistică. Așadar, dacă ați fi avut posibilitatea să citiți Gazeta de centru Înainte de a fi vandalizată de cei care nu Înțeleg rolul nobil al presei Într-o societate democratică, ați fi aflat destule lucruri: domnul Primar și-a achiziționat o bicicletă nouă, cu zece pinioane și trei foi de angrenaj; armăsarul Canafas, scăpat de cuțitoaiele măcelarilor, a fost zărit zburdând ca un cârlan În Codrul tăcut de la Miazănoapte, Înconjurat de un harem de ciute - să-i fie de bine și la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]