5,189 matches
-
poate bucura de muzica facilă și de vocile îmbietoare. Dacă, atunci când au venit să vadă apartamentul, ar fi luat un ascensor de pe partea opusă, ar fi putut aprecia, în timpul urcușului domol, pe lângă noile galerii, magazine, scări rulante, puncte de întâlnire, cafenele și restaurante, multe alte instalații cu nimic mai prejos ca interes și varietate, precum un carusel cu cai, un carusel cu rachete spațiale, un centru pentru copii, un centru pentru vârsta a treia, un tunel al dragostei, un pod suspendat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
există nimic în jur. Doar un cătun de pescari, dincolo de o baltă pe care trebuie s-o treceți cu barca. Și chiar acei pescari sunt cam ciudați. Nu vin niciodată la azil. Își petrec timpul pe mare, pescuind, sau în fața cafenelei din mijlocul cătunului unde stau ceasuri întregi cu câte o ceașcă de aramă dinainte, plină cu un fel de lichid negru, cafea spun ei. Uneori fără să schimbe o vorbă de când vin până când se scoală să plece. Din respect, poate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
las privit cu îngăduință să știu că trag cu ochii închiși, astupându-mi nasul cu cealaltă mână ca să nu mai simt duhoarea noroiului...” — Aici locuiește, zise Dinu, întrerupându-mi monologul. Dacă ții neapărat s-o cunoști, eu te aștept la cafenea. Până atunci iau puștile. În prima clipă nici n-am înțeles despre ce anume vorbea. Ne aflam în dreptul unei case încă și mai prizărită decât celelalte, cu o singură fereastră, acoperită de o perdea murdară. În curtea plină de urzici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
gândesc cât de ciudate sunt femeile. Alt regn, cum zicea, în glumă, Dinu. La început, Marta ar fi fost în stare să se apere cu cuțitul de mine. Mai târziu m-a înduioșat cu tandrețea ei. Dinu mă aștepta la cafeneaua din mijlocul cătunului. Mă rog, să-i zic cafenea. Semăna mai curând a magazie, cu o singură fereastră, năpădită de păianjeni și pătată de muște. Înlăuntru nu era nimeni. Doar iarna se strângea lumea acolo. Acum, pescarii stăteau toți afară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
zicea, în glumă, Dinu. La început, Marta ar fi fost în stare să se apere cu cuțitul de mine. Mai târziu m-a înduioșat cu tandrețea ei. Dinu mă aștepta la cafeneaua din mijlocul cătunului. Mă rog, să-i zic cafenea. Semăna mai curând a magazie, cu o singură fereastră, năpădită de păianjeni și pătată de muște. Înlăuntru nu era nimeni. Doar iarna se strângea lumea acolo. Acum, pescarii stăteau toți afară, la niște măsuțe de tablă vopsite cândva în alb
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
aiuritul care să se dorească vânat, nu vânător? Dinu tăcea. Dar, spune-mi, l-am întrebat, de ce mai ții puștile în cătun? — Împușc ciori, mi-a zis el, ridicându-se brusc. Hai să mergem. La întoarcere, am trecut prin dreptul cafenelei fără să ne mai oprim acolo. Când am ajuns la baltă și ne-am suit în barcă, soarele cobora și însângera apa neagră. Nu se auzea decât zgomotul vâslelor. La un moment dat l-am întrebat pe Dinu ce credea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
nu m-a surprins când, după prima mea vizită în cătun, m-au asaltat cu întrebări. „Cum a fost? E adevărat că există văduve care tremură de bucurie când apare un străin?” „Și pescarii ce fac? Stau chiar așa, în fața cafenelei, fără să scoată o vorbă?” „Dar de ce tac? Nu v-ați lămurit?” „Și ce-i cu cerbii aceia? Nu-i minciună?” „De unde până unde cerbi pe țărmul mării? Nu s-a mai pomenit așa ceva. Ce, sunt câini să se pripășească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
ca și cum ar fi fost vânător și mă vâna pe mine. Se maimuțărea, dar în clipa aceea am simțit o dâră rece pe șira spinării. „Cine dracu e ăsta și ce vrea?” l-am întrebat pe Dinu care mă așteptase la cafenea. „Habar n-am” a ridicat el din umeri. Trecuse ceva timp și mă pregăteam să am o explicație cu Moașa deoarece provizoratul traiului în doi amenința să dureze, când, într-o dimineață, din bălăriile crescute în spatele azilului a ieșit un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
și se culca, în schimb, cu un străin sclifosit care, pe deasupra, se lepăda de ea ca de o cârpă? Veneau la poartă și îi strigau tot felul de porcării. „Cățea!” „Târâtură”! într-o zi au dus-o cu forța la cafenea. Bărbații stăteau la mese, tăcuți, întunecați, iar ea rămăsese în picioare ca înaintea unui tribunal. Mai fusese dusă așa o văduvă, una cu gura spurcată care nu se intimidase de dușmănia pescarilor. Se pornise să-i ocărască și toți dracii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
se potolească ocările care semănau cu un puhoi de primăvară ce târa un mâl greu de vorbe cu el. În cele din urmă n-au avut încotro, s-au ridicat cu toții de la mese și au plecat, lăsând-o singură în fața cafenelei; ea striga mai departe, batjocoritor: „Momâilor, muților, nu sunteți în stare de nimic, nici măcar să mă faceți să tac”. Și de disperare că nu mai avea pe cine să ocărască, femeia izbucnise în plâns. Dar Marta nu era rea de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
nerăsuflate, m-am îmbătat năpraznic și am început să strig: „Pușca! Adu-mi mai repede pușca!” Marta mi-a întins-o ștergându-și cu cealaltă mână lacrimile; plângea de necaz și de rușine. Beat și îndârjit, m-am dus la cafenea. Acolo, m-am sprijinit de una din mese, ca să nu mă clatin și să-mi dau curaj și i-am întrebat pe pescari, încercând să par sigur de mine, deși vorbeam greu și mi se înmuiaseră picioarele, cine erau nemernicii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
liniștit. Cu mâna lui grea ca o lopată, Profetul ar fi putut să mă strivească la fel cum strivea portarul muștele. Mi s-a făcut frică. Amenințând mai departe, dar pe un ton mai degrabă plângăreț, umilit, am plecat de la cafenea și m-am dus la mlaștină unde m-am răzbunat pe un cerb. Mă bălăbăneam pe picioare și n-am țintit bine, nu l-am omorât. Agonia lui a devenit ceva oribil. Bietul animal s-a zbătut în noroi mugind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
silit-o să facă dragoste cu mine. Cred că în seara aceea Martei i-a fost și teamă și scârbă. Bănuiesc că m-a și disprețuit. În loc să-i apăr onoarea, mă făcusem de râs purtându-mă ca o cârpă la cafenea. Avea de ce râde cătunul. A fost prima oară când Marta n-a mai venit cu mine până la poartă. Îmi trecuse beția când m-am întors la azil în zori. Mai aveam doar o oboseală mahmură și o senzație rea, grețoasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
Păi circul? Trapezul?” „Vorbe. Minciuni”. Și Domnul Andrei îmi comunică în mare taină că Mopsul fusese mai întâi grădinar, primit din milă de un stareț care-i dăduse adăpost. Îngrijea florile din grădina mânăstirii, iar în timpul liber juca zaruri la cafenea. Apoi se trezi cocoțat în postul de director de închisoare, unde s-a hotărât să se răzbune pentru toți anii în care trebuise să îndure viața printre flori. Cu o șiretenie diabolică născocea tot felul de metode pentru a-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
mi-am zis, pescarii nu mai vroiau s-o curețe. Nu-i interesa. Pește nu exista acolo, iar ca să întrețină un drum pentru cei din azil nici atât. Când am ajuns la mal, am pornit-o pe ulița prăfoasă direct spre cafenea. Trecuse de amiază, soarele ardea ca un disc de sare chiar deasupra caselor mici și pământii, toropind câinii, pisicile și duzii albiți de praf. Văzându-mă, pescarii s-au aplecat asupra ceștilor de aramă, preocupați, brusc, de cafeaua răcită din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
în această privință. — De ce mă minți? Cred că tonul meu uscat și absent a făcut-o să nu se cramponeze de minciuna pe care i-o dictase primul impuls. Atunci am aflat ce se întâmplase. Dinu s-a dus la cafenea, a cerut trei cafele una după alta, apoi s-a dus la văduva unde își ținea pușca de vânătoare și a băut toată noaptea. Dimineața, abia se mai ținea pe picioare. S-a îndreptat, clătinându-se, spre pădurea de sălcii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
zbătea, dar zbătându-se nu făcea decât să se afunde și mai rău în vreme ce pescarii stăteau la fel de tăcuți, în același loc, fără să schițeze nici un gest. În cele din urmă noroiul l-a înghițit. Atunci pescarii s-au întors la cafenea și au continuat să-și bea cafeaua răcită. „Și-a făcut-o cu mâna lui”, mai zise Marta și tăcu. Îmi relatase totul, la fel cum îmi relatase moartea bărbatului ei, cu o simplitate rece care mi-a dat o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
în jurul meu. Apoi s-au pornit să mă gonească spre cătun. Balta secase. Când am ajuns la casa Martei, am încercat să intru, să mă ascund. Dar portița era încuiată. N-am avut încotro și am mers mai departe. La cafenea, pescarii m-au privit indiferenți, în vreme ce din arțarul care își arunca umbra peste mese ciorile țipau ca papagalii: „E un cerb! E un cerb!” Când am încercat s-o iau spre pădurea de sălcii, cineva mi-a strigat: „Nu pe-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
mai face să rîdă cînd Îi povestesc Întîlnirea lor lui Wakefield. De la Café Milena se vede faimosul ceas medieval al Pragăi, În care Moartea sună ora fixă. — Așa că se face de ora fixă, spune Tiffany, și eu stau la fereastra cafenelei uitîndu-mă la Moarte, laolaltă cu toți turiștii ăia germani și cînd mă Întorc la masă, geanta mea dispăruse... Mă uit de jur Împrejur și zăresc un băiat, cam de doisprezece ani, fugind către ușă cu geanta mea sub braț și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
ea acasă, un apartament Într-o zonă șic a orașului, un fost ghetou boem acum În curs de „Înnobilare“. În urmă cu cîțiva ani, cartierul era o adevărată scenă artistică efervescentă: mici teatre, editori de gherilă, studiouri muzicale, galerii și cafenele, toate aciuate aici datorită chiriilor mici. Într-o bună zi, cartierul a devenit pradă pentru speculanții de proprietăți imobiliare, atrași de Îmbunătățirile pline de culoare pe care artiștii le aduseseră apartamentelor și studiourilor lor, iar acum se ducea un adevărat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
deliciu al rușilor, care consideră biciuirea cu crengi de mesteacăn drept un ritual purificator. Este și o poză a unui bărbat rozaliu și dolofan ieșind după baie și biciuire, strălucind de sănătate fizică și sufletească. În Ungaria, băile sînt precum cafenelele; bărbații Își trec timpul Înfășurați În prosoape, citind ziare și jucînd șah. Multe dintre culturile serioase ale Îmbăierii folosesc ierburi aromate pentru a accentua fiorul experienței. Băile de femei din țările islamice, hammam-ul din Maroc, de exemplu, sînt adevărate herbariumuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
din hol Încep să țipe toți deodată. Ne-au atacat, pur și simplu. Gaze lacrimogene, grenade, bastoane. Crimă! Una dintre doctorițe scutură din cap. — Și la ce vă așteptați? Voi ați spart vitrinele la Maxdrip, cel mai mare lanț de cafenele din lume. — Tocmai, rîde unul dintre băieți, cu un bandaj peste un ochi. Maxdrip pune cafea În rețelele de apă. Ecranul plat din hol difuzează În surdină relatări În direct de la locul revoltelor de stradă Împotriva Grupului Mondial de Afaceri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
nici un fel de sentimente față de acest anti-progres, această apărare a trecutului. Lui Îi place (intelectualicește) mittel-Europa pentru dramul ei de decadență, pentru iluminismul ei și pentru Mozart, dar ar lua el apărarea unei ciocolate calde mult supraevaluată și a unei cafenele vieneze plină de putti Împotriva unui restaurant MacDonald’s? Nici vorbă. Unde ai mai multe șanse să găsești un neonazist ca Heider al Austriei sau un nou Milosevic? La Café Mozart sau la MacDonald’s-ul de peste drum? Oricare ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
sub hainele lor plicticoase de bibliotecare, timp de o săptămînă! Îți imaginezi? Wakefield Își aruncă bagajul pe bancheta din spate. A ajuns acasă; aerul e gros ca o supă, saturat de umiditate. CÎnd eram copil, mă băgam sub mese la cafenea și mă uitam sub fustele doamnelor. CÎnd m-au alungat, m-am dus la bibliotecă. Ah, bibliotecarele sovietice! Creaturi severe pline de dorințe arzătoare! — ți-am adus ceva, Zamyat. Wakefield pescuiește din buzunar lingurița de sare. Am furat-o din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
cu ghiduri de călătorie În mînă și au aerul că niciodată nu știu unde se află, spune Wakefield cu sinceritate. — Da, dar tu știi unde te afli, corect? — Poate. Se gîndea să scrie un ghid imaginar al orașului. Ar inventa restaurante, hoteluri, cafenele, istorie și turiștii nu vor ști niciodată că lucrurile acelea nu sînt reale. Se simte de parcă ar fi fost el Însuși turist, bîntuind prin lume cu un ghid imaginar. Își amintește de Maggie și Susan, Sandina și Redbone. Nu a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]